Author: Sorin Dumitru Dobrilă

1. Media mainstream și giganții Internetului sunt niște marionete care pot face și desface politica globală, pot ascunde sau mima catastrofe, în fine, pot jongla cu mințile întregii omeniri. Și sunt, în totalitate, de partea Stângii.

2. Corolar: nu există nici un fel de canal media care să fie al Dreptei. Tot felul de marionete, gen Fox News, care mimează orientarea de dreapta, pentru ca în momente critice să-și arate adevărata față, sunt mai nocive decât oficinele recunoscute ale Stângii.

3. Partidele politice mainstream – absolut toate, și în întreaga lume! – sunt infectate cu viruși marxiști, sunt niște marionete care joacă o piesă cu un scenariu dictatorial care are în centrul lui resetări socio-economice cu iz de genocid împotriva întregii specii umane, care apare în scenariul ăsta pe post de plagă pe fața planetei.

4. Justiția este o marionetă, care înăbușă orice încercare legală de împotrivire la ce fac marionetele de mai sus.

5. Orice fel de organism statal (sau supra-statal, ca Uniunea Europeană, Organizația Mondială a Sănătății, Organizația Națiunilor Unite, etc.) este doar o marionetă a Stângii – sau o gașcă de marionete, dacă vreți, în cazul unor tumori maligne ca UE sau ONU.

Acestea fiind spuse, ce ne rămâne de făcut? Adevărul, atât cât mai poate fi găsit, se afla pe paginile UNOR bloggeri, în rapoartele UNOR cercetători, sau în luările de poziție ale UNOR persoanalități, și toți aceștia au în comun faptul că sunt independenți și necontrolați de Stânga și, mai ales, iubesc libertatea.

Poate că vor fi și greșeli în ce scriu ei, dar nu făcute din răutate și dorința de a înșela – de cele mai multe ori, surprinzător ținând cont de resursele lor financiare și materiale reduse, oamenii ăștia sunt infinit mai aproape de adevăr decât întreaga medie mainstream. Se fac auziți cu greu, pentru că sunt cenzurați de giganții Internetului, linșați mediatic de media mainstream, batjocoriți de politicienii partidelor mainstream și, uneori, chiar pedepsiți de justiția-marionetă a Stângii. Dar sunt auziți!

În rest, ne rămâne fie să plecăm capul, să încovoiem spinarea, și să devenim cetățeni-dronă model, așa cum sunt deja mulți dintre semenii noștri; fie să ne dăm seama că nu mai avem nici un sprijin, nici un aliat, nici un organism care să ne vrea binele, și să ne luăm destinul în propriile mâini.

Dacă vrem să fim liberi, dacă vrem să lăsăm copiilor noștri o lume liberă, trebuie să ne trezim la realitate, să începem să construim lumea din rădăcini, să luptăm împotriva Răului care s-a încarnat, de două secole și ceva, în ceea ce ne-am obișnuit să numim Stânga.

Trebuie, în primul rând, să-i sprijinim pe cei care încearcă să țină Adevărul la suprafață. Să subscriem la canalele lor video, la blogurile lor, să-i ascultăm, să-i citim, chiar dacă nu suntem 100% de acord cu ce transmit ei. Pe lângă asta, să nu uităm că ce fac oamenii ăștia nu se poate face fără bani. Trebuie sa donăm, atât cât putem, pentru că altfel tot sprijinul nostru este sublim, dar nu ține nici de foame, și nici nu plătește găzduiri pe serverele Internetului…

Și dacă pe oamenii ăștia trebuie să-i sprijinim, în aceeași măsură trebuie să întoarcem spatele mediei mainstream. Trebuie să dezinstalăm aplicațiile lor de mobil, să nu le mai vizităm website-urile, să nu mai cumpărăm presa lor tipărită, să nu mai intrăm pe canalele lor TV.

Lăsați media mainstream să rămână cu cetățenii-dronă, care de acolo iși iau bruma de gânduri care le mai trece prin mințile atrofiate de slogane, mantre și meme.

Pe urma, uitați de partidele mainstream. Așa cum comuniștii ajunși la putere nu mai pot fi dați jos prin alegeri, la fel și cu aceste partide-marionetă: când virușii marxismului intră în ele, nu mai pot fi vindecate, indiferent cum s-ar încerca asta. Uitați-vă în jur, spre partidele mici, niciodată băgate în seamă la alegeri. Și dacă nu găsiți nici unul care să fie clar de partea Dreptei, atunci trebuie să ne organizăm în noi partide, aruncând la gunoi personalitățile-marionetă care mimează că ar fi de partea Dreptei. Totul nou, din rădăcini!

Pentru ca ăsta este cel mai important învățământ al anului 2020: nu mai putem fi înșelați. Răul a ieșit complet la lumină, și tot ce mai trebuie să facem este să aflăm cine trage sforile acestor marionete, pentru a putea să luptăm împotriva păpușarilor din umbră, indiferent dacă este vorba despre o haită de miliardari psihopați, de China, de Rusia, sau de toate astea la gramadă.

Poate o să reușim în lupta asta, sau poate o să fim învinși. Dar chiar dacă om sfârși învinși, măcar să fim învinși în timp ce luptăm!

Pasul 1: Inducerea unei frici patologice, față de un inamic invizibil. O frică menită să degradeze umanitatea la o condiție animalică. Inamicul ucide! Nu știm exact cum (motiv suplimentar de frică!), nu știm exact pe cine (alt motiv), și nici măcar câți o să ucidă, dar este mai sigur să estimăm că o să omoare, dacă nu pe toata lumea, măcar zeci sau sute de milioane de oameni. Ceva trebuie făcut!!!

Pasul 2: Acel ceva care trebuie făcut sunt restricțiile. Instaurarea restricțiilor se clădește pe frica animalică indusă în pasul anterior. Ele sunt aprioric bune, inamicul invizibil ucide, ascunderea în case este singura soluție! Evitarea altor oameni este imperios necesară, desprinderea de familii, de prieteni, de colegii de muncă – o măsură de protecție! Abandonarea locurilor de muncă – o măsură de supraviețuire, disoluția congregațiilor religioase, un act de ”bun-simț.”

De reținut: una din slujbele care trebuiesc abandonate este cea de parlamentar. Cu asta, vocea popoarelor dispare și în locul ei rămân doar megafoanele guvernanților și gurnaliștii din presă, care pot să spună ce au chef.

Pasul 3: Menținerea restricțiilor, indiferent de opoziția populației. Este de așteptat ca o parte a populației să se împotrivească. Inamicul este nu doar invizibil, dar tot invizibili sunt și munții de cadavre preziși în timpul pasului 1, așa că unii încep să pună întrebări incomode, statistica nu mai poate fi contorsionată, așa că numărul de morți făcut de inamicul invizibil este ajustat, după nevoie.

Este posibil ca mortul să fi trecut pe lângă inamicul invizibil? Atunci, sigur a fost ucis de către acesta. A fost mortul în compania unui individ care a fost în contact cu inamicul invizibil? Atunci, sigur a fost ucis de către acesta. În general, a murit, din orice altă cauză în afara unui accident violent? Inamicul sigur a avut ceva de-a face cu moartea asta! Gata, nici o moarte fără inamicul invizibil!

Pasul 4: Crearea de clase antagoniste. Cei care se supun restricțiilor, o clasă de lăudat. Cei care nu se supun, o altă clasă. Între ele, cea de-a treia clasă: cei care, eroic, ajută la menținerea restrictiilor. Cei din prima clasă, de lăudat pentru obediența lor, trebuie să laude eroii care mențin restricțiile.

Ca orice eroi, aceștia sunt într-o ipotetica linie întâi, în contact direct cu inamicul, luptă pentru binele comun – pentru că exista un bine comun, nu-i așa? Cei care care nu sunt obedienți devin ținta unui linșaj mediatic intens, care să-i transforme în inamici ai binelui comun. Inamicul invizibil încă mai este adus în discuție, dar rolul lui se apropie de sfârșit, un nou inamic este gata să fie servit omenirii.

Pasul 5: Instaurarea urii de clasă. Inamicul invizibil iese, treptat, din scenă. Nu mai omoară, dar ăsta este un argument pentru a arăta lumii că restricțiile sunt bune. În locul morților, care sunt greu de falsificat, apar cazurile de contact cu inamicul invizibil. La fel de invizibile ca și inamicul, cazurile astea devin vârful de lance al menținerii restricțiilor.

Faptul că este neclar cum se dovedesc cazurile astea, faptul că efectele contactului cu inamicul invizibil sunt tot invizibile, ca și inamicul, nu fac decât să servească teza că inamicul este perfid, nu te poți juca cu el, fără să devii un caz. Oponenții restricțiilor devin, mai întâi, agenți ai inamicului invizibil, după care, un inamic în toată regula. Ei, cei care se opun restricțiilor, sunt, de fapt, mai răi decât acel inamic invizibil. Fără ei, fara împotrivirea lor, războiul cu inamicul invizibil era câștigat. Obedienții sunt îndemnați să-i vadă ca pe un inamic, de data asta vizibil, palpabil, care atentează la viața lor.

Ura de clasă este instaurată fără probleme. Și dacă cei care nu vor să se supună arată și ei semne de ură, ăsta este un atu în plus, este foarte ușor să le spui obedienților că inamicul este plin de ură împotriva lor.

Pasul 6: Reprimarea opoziției. Pentru că linșajul mediatic este util doar până la un punct, opozanții restricțiilor trebuie să fie reprimați și fizic. Pentru asta, sunt fabricate “legi”. Nu contează dacă ele nu trec prin parlamente, nu contează dacă încalcă brutal constituțiile statelor. Important este ca represiunea împotriva celor care se opun restricțiilor să fie făcuta legală.

Ieri, niște oameni bătuți măr de catre forțele de ordine, într-un metrou. Azi, niște demonstranți bătuți într-o piață dintr-o mare capitală a lumii, Mâine… cine știe? Oricum, veștile se răspândesc, frica de bătaie este sfântă, așa că sigur vor fi mai puțini opozanți (fățiși, cel puțin) ai restricțiilor.

Aici ne aflăm în momentul ăsta. La orizont, alți pași, inca neclari: poate încarcerarea unor rebeli, poate niște linșaje făcute de miliții populare, poate restrângerea unor drepturi pentru cei care nu se vaccinează, poate niște “școli” de reeducare a încăpățânaților, poate… cine știe…

Oricum, noua “normalitate” este aproape complet instaurată, și poartă un singur nume: dictatură. Libertatea este noul inamic al lumii și, dacă nu vrem să o pierdem, nu trebuie să ne oprim din a ne împotrivi eforturilor de instaurare a “noii normalități”.

Pasul 1: Menținerea opoziției față de orice fel de restricții, și intensificarea ei. Mediul online este bun pentru păstrarea legăturii între oameni, dar nu mai mult decât atât. Întâlniți-va prietenii, vociferați, peste tot, împotriva restricțiilor și, mai ales, lăsați-o mai ușor cu respectul arătat celor care se supun restricțiilor, că nu merită așa ceva!

Nu are rost să vă argumentați poziția – oricum suntem în faza în care argumentele bazate pe fapte și logică și-au dovedit inutilitatea!

Pasul 2: Pentru că forțele politice, din întreaga lume, au devenit forțe de represiune; pentru că niciun partid și niciun politician marcant nu pare să dea semne de împotrivire față de nebunia asta, apariția unor noi partide este absolut necesară.

Partide care să ia faptele din ultimele luni, să tragă concluzii din ele, care să arate care sunt punctele slabe ale democrațiilor și statelor de drept, cum au fost ele exploatate pentru instaurarea unei dictaturi, și să vină cu programe de reformă, care sa înlăture asemenea posibilități în viitor. Dacă sunteți membri într-un partid, încercați să faceți presiuni interne pentru asta. Dacă nu se poate, sau dacă nu sunteți membri într-un partid, ăsta este momentul să vă apucați de politică.

Pasul 3: Organizarea unei opoziții civice puternice, care să adune rebelii într-un singur glas. Proteste, publicații care să contracareze media mainstream, asta este prima urgență. Și fiți gata să finanțați așa ceva, nimic nu se poate face fără bani.

Pasul 4: Intrarea în confruntare directă cu guvernanții, în orice fel, fie în cadru constituțional, prin alegeri, fie extra-constituțional, dacă este nevoie…