Până la urmă lucrul care mi se pare că îi deranjează în mod real (deși probabil fără să realizeze asta) pe unii din USR care au declanșat cruciada împotriva Rise Project și a minusculei prese libere rămase, așa anemică precum e ea, e că au început și ei să fie tratați cu același etalon cu care sunt măsurate partidele tradiționale.
A investigat Rise afacerile lui Barna? Păi nu de mult timp au făcut-o și cu casele lui Iohannis, am uitat deja ce mult ne-a convenit atunci? Doar fiindcă un articol nu ne place nu înseamnă că e tendențios sau că s-au vândut jurnaliștii nu știu cui. Btw, nu același lucru îl acuzau cadrele de partid ale PNL-ului când a apărut materialul despre Oha – că Rise Project face jocurile USR, să fie avantajat Dan Barna în cursa prezidențială?
Ceea ce mi se pare că le scapă useriștilor e că au beneficiat de enorm de multă presă pozitivă, și asta pe bună dreptate: au fost în linia întâi a luptei împotriva ticăloșiilor din justiție pe care și-a dorit PSD-ul să le implementeze. Însă între timp Liviu Dragnea a ajuns la răcoare, jihadul pesedist contra justiției s-a mai temperat (în mare parte datorat și faptului că au reușit să o pună în genunchi) iar USR nu pare să își găsească o voce convingătoare, acum că le-a dispărut principala sursă de simpatie.
Doar că lumea a devenit mai atentă și la neajunsurile sau problemele din ograda voastră. Foarte mult timp mulți au închis ochii la aberațiile legislative pe care le-ați promovat, pe motiv că măcar muriți cu PSD de gât sau lasă-i dom’le, că de vină e naivitatea sau lipsa de experiență (lucru care nu mai poate fi invocat după 3 ani în Parlament), nu neapărat ideile proaste, că oricum n-o să treacă ele.
Doar că multe dintre ele au trecut: legea antidecibeli a lui Dobrovie, legea antihărțuirea stradală a doamnei Bîzgan (în forma propusă cu amenzile alea halucinante), legea aia care te obligă să îți scoți certificat că nu ești violator și altele; sau faptul că domnul Dohotaru s-a făcut că plouă la moțiunea de cenzură și a avut lucruri mai bune de făcut. Ah, vă supără că sunt menționați oamenii respectivi ca fiind ai voștri, deși nu mai fac parte din partid? Păi voi i-ați trimis în Parlament și voi ați votat proiectele respective.
Sunt presa și online-ul nedrepte cu voi? Zău? Nu e ca și cum PNL-ului nu i se impută că i-a trimis în Parlamentul European pe Norica, Weber sau Mănescu. Sau că nu s-ar aminti de mizeria numită USL chiar și la 5 ani după destrămarea sa, ultimul exemplu fiind cel al linșării lui Vlad Nistor, despre care s-a speculat că ar fi propunerea PNL pentru Ministerul Culturii.
E lumea rea cu Dan Barna? Păi cine l-a pus să spună că România ar trebui să dezvolte relații economice cu Rusia și China? Sau să propună tâmpenia aia cu scutirea de impozite a românilor care s-ar întoarce în țară? Dacă PNL coordonează presupusa campanie media împotriva sa, cât de aerian trebuie să fie ca el să nu atace la Iohannis? Dar lasă că l-au linșat lătrăii partidului pe Paleologu și ați pus voi acum tunurile pe presă.
În plină campanie electorală vă certați ca tâmpiții între voi acuzându-vă reciproc de fraudarea alegerilor interne și jucați alba-neagra cu candidatura lui Nicușor Dan la PMB. Când a ieșit la iveală în urmă cu câteva luni situația dubioasă referitoare la unele cheltuieli din Filiala Giurgiu toată lumea a trecut lucrurile sub preș, nimeni n-a mâncat usturoi și nici nu i-a mirosit gura.
PSD a inventat statul paralel, voi ați inventat oculta din presă. Vă plângeți că A3/RTV/Realitatea etc. e presa PSD, dar când cea liberă scrie lucruri care nu vă convin, o puneți pe același palier. Oameni noi, metehne vechi.