“A trebuit să merg în România pentru că ultima laparoscopie făcută în iulie 2018 mi-a înrăutățit situația și nici măcar nu mi s-a făcut programarea de după, 8 luni mai târziu”, spune Aimee Brown, o femeie de 27 de ani din Tipperary, Irlanda într-un articol horror despre sistemul de sănătate irlandez.
Sănătatea publică “gratuită”, care e în realitate la suprapreț față de echivalentul în privat, e o gaură neagră în care se tot aruncă bani fix degeaba, și banii vin din buzunarul nostru, al tuturor.
Eu aveam cea mai scumpă asigurare de sănătate de la Groupama pentru rețeaua Regina Maria, pentru care dădeam numai 150 RON pe lună. Uitându-mă pe fișa de prezentare, acolo erau tot felul de boli și situații de care numai unii oameni de specialitate au auzit de ele, și nu mai vorbim de faptul că era bună și dacă vroiai să te tratezi peste hotare. Simultan, statul îmi lua în 2018, din salariu, 400 RON pe lună; observați marele furtișag al atotștiutorului Stat, care te jupoaie de bani bazat pe salariul tău brut – 10% – indiferent că faci 1000, 2000 sau 5000 de lei. Între timp, poți face și 10.000 lei pe lună, dar asigurarea privată nu ți se scumpește direct proporțional cu salariul.
Cu toții știm ce bine o duce sistemul public la noi; poți să umpli de 10 ori capacitatea Bibliotecii Congresului American cu povești horror din sistem: atât ca pacient, cât și ca birocrat sau medic. D-aia am și ales recent să folosesc sectorul privat de sănătate în loc de cel de la stat, pur și simplu pentru că îmi prețuiesc viața mult prea mult să joc ruleta rusească cu sistemul public, nu pentru că aș avea ceva cu medicii.
Dar când mă gândesc la cât m-a jupuit statul pe parcursul anilor când n-am mers pentru absolut nimic, și stau în condiții discutabile în spital, cu tot cu nevoia de dat șpagă la specialiști, mă lasă rece și aș dori să existe o opțiune să pot renunța la cotizat pentru sistemul de sănătate de Stat.
Cum am și eu pe cineva aproape care încă suferă de această boală, experiența și poveștile împărtășite mi-au pus în perspectivă faptul că nu e Dracul așa de negru când vine vorba de România.
Copii, e frumos s-o arzi naiv cu lozinca “vrem o țară ca afară”, până când afli că “în afară” sunt destule lucruri care stau mult mai rău decât în România. Irlanda este în top 5 pe Europa la alocat bani pentru sistemul de sănătate, pe lângă țările familiare cum sunt Franța, Germania, Olanda, și Marea Britanie, dar uite cum a băga mai mulți bani nu e neapărat egal cu rezolvat problemele populației.
Deși conform articolului sunt 155000 de femei afectate de endometrioză numai în Irlanda, țara duce și lipsă de expertiză (există numai un singur specialist pe plan național), și lipsă de spațiu de tratament (există numai un singur spital în toată țara, cu câteva zeci de locuri), și asta se traduce în liste de așteptare de 2 ani numai pentru o consultare, și liste de așteptare de 3 ani pentru o operație care te lasă de multe ori mai rău decât ai venit. În perioada aia, atenție, te umflă cu tot felul de medicamente opiacee pentru a ameliora durerea de nedescris indusă de această boală, dar, pe cealaltă parte, pornește un cerc vicios unde opiaceele te transformă în legumă: nu mai poți lucra, nu mai poți nici să ieși din casă cât timp poți să stai treaz maxim 6 ore pe zi. Restul lucrurilor din jurul tău se duc pe apa sâmbetei și asta te bagă în colaps mental mai devreme sau mai târziu, dacă nu te duc chiar și spre sinucidere.
Adramyth salută inițiativele private cum este clinica Wellborn a Doctorului Gabriel Mitroi, care nu numai că aduc dovezii vii și clare zi de zi că sectorul privat funcționează, dar el funcționează și pentru cei care nu au posibilitatea unde sunt ei să se trateze de bolile cu care s-au pricopsit fără vina lor, precum endometrioza – o boală cu care te naști.
