S-a găsit șoșocism la minister – Podcast de Week-end – Episodul 159

Versiunea audio: http://s.go.ro/wtx8xcgg

În luna iunie a anului 2020 specularăm noi pe canapea că antiviralul Umifenovir (comercializat sub denumirea Arbidol) s-ar putea să fie util și pentru pufosul chinezesc – având în vedere că se află pe lista de medicamente esențiale a OMS de peste 15 ani și e folosit cu succes la cough-uri nasoale. Desigur, aia era TCȘVMB (Teoria Conspirației, Șoșocism și Vrei să Moară Bunica). Trei luni mai târziu, veneam și ziceam în clar că Arbidol chiar e util.

Ei bine… 13-14 luni mai târziu, săptămâna aceasta, s-a găsit șoșocism chiar la ministrul sănătății care, presat de jurnaliști, a admis că Arbidol va fi autorizat oficial și în România – după ce medicamentul e deja prescris de luni de zile în spitalele românești iar cetățenii îl achiziționează sub formă de contrabandă din Republica Moldova sau din Ucraina. Mai numără cineva a câta informație corectă e dată pe canapea cu peste un an înaintea presei civile?

Între timp, au revenit protestele în țară, după o pauză de trei săptămâni. Bune și ele – dar și mai bune sunt telefoanele date parlamentarilor, prezența fizică la audieri, acțiunile în instanță, plângerile penale, boicotul și, da, utilizarea tuturor mijloacelor legale pentru a le face viața cât mai grea celor care ne vor morți (începând cu cei 67 de senatori care au votat împotriva tuturor românilor săptămâna aceasta).

Apropo de votul în Senat – siniștrii necurați, ilegitimi, imorali și iliberali care vremelnic ne conduc se laudă că totuși proiectul va trece pentru că „se vor asigura ei”. Nu contează că nu mai au majoritate și că ei nu mai reprezintă de fapt pe nimeni (cota de încredere a premierului este de numai 7%). Indicația este să nu-i băgați în seamă și să continuați să presați parlamentarii. Marți nu ne dădea nimeni nicio șansă că poate pica proiectul în Senat.

În alte știri, inflația își continuă trendul crescător (trend pe care Guvernul îl nega acum nici 6 luni), Iohannis a promulgat legea plafonării prețurilor la energie (în cel mai fericit caz o lege inutilă și în restul timpului dăunătoare și iliberală), șpăgarii eroi plătiți de Sistem să vă mintă cu bună știință continuă să smiorcăie, la Radio România s-a găsit stahanovism servil de anii ’80, la Timișoara au început să apară și morții rezultați din urma competenței germane arătată de administrația Dominic Fritz iar la Buzău un pod a fost inaugurat de PSD la un capăt și de PNL la celălalt cu un sobor de preoți în mijloc. Nu, nu-i glumă.

În Republica Moldova s-a rezolvat tot. Certificatul Covid recunoscut în UE, convenția de la Istanbul și legea bullying-ului mai lipseau. Așa că /pas/ se ocupă acum intens de asta, mai ales de cea din urmă. Că între timp se dârdâie în case și-n școli… aia e o teorie a conspirației. Probabil putinistă.

În Franța însă se îngroașă gluma pentru stabilimentul instituțional. Majoritatea francezilor consideră că fenomenul ”Marea Înlocuire” (popularizat intens de Éric Zemmour) este unul real – în ciuda eforturilor Sistemului de-a convinge lumea că nu vede bine. Și, că veni vorba de Éric Justin Léon Zemmour, eșafodajul ONG-ist care pretinde că luptă cu antisemitismul e foarte supărat că nu-l poate demoniza și pe comentatorul de dreapta pentru că… acesta este evreu. Ghinion!

Și, în fine, guvernul taliban – atât de vesel acum nici două luni – a ajuns să plătească muncitorii în grâu nemăcinat. Criza umanitară se va adânci în Afganistan și lucrurile vor arăta rău de tot. Dar na, așa se întâmplă când la butoane se află un moș senil.

Acestea, dar și alte știri sunt discutate în cel de-al 159-lea episod înregistrat pe fugă înainte de-un protest 😀

Link-uri:

Pagina pe Telegram – https://t.me/freedomalternativepage

Black flags and crucifixes: Italy vaccine passport protests unite strange bedfellows – https://www.politico.eu/article/italy-vaccine-passport-protest-neo-fascists-green-pass/amp/

Știre 1 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25141950-decizia-vila-lac-liberalii-merg-guvern-minoritar-parlament-lista-ministrilor-propusi.htm

Știre 2 – https://www.g4media.ro/florin-roman-mesaj-pentru-liberalii-care-au-demisionat-din-grupul-parlamentar-pnl-o-sa-propun-colegilor-ca-cei-care-pleaca-si-ataca-partidul-sa-o-faca-din-afara-lui-si-sa-le-spunem-clar.html

Știre 3 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25137640-iohannis-pierde-incredere-romanilor-14-citu-are-doar-7-sondaj-avangarde-comanda-psd.htm

Știre 4 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/certificatul-covid-pentru-angajatii-de-la-public-si-privat-respins-de-senat-psd-si-aur-au-votat-impotriva-derapaj-al-dianei-sosoaca-1715143#highlight-1715143-3

Știre 5 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/citu-spune-ca-va-avea-girja-ca-deputatii-pnl-sa-voteze-certificatul-verde-pentru-angajati-dupa-ce-legea-a-fost-respinsa-in-senat-1715321

Știre 6 – https://adevarul.ro/news/politica/florin-citu-vorbeste-despre-crestere-economica-record-promis-facut-economia-romaniei-creste-nevoie-maturitate-politica-1_6178fb4f5163ec4271dc58e2/index.html

Pauza muzicală #1 – https://www.youtube.com/watch?v=IH3vWOxoU2E

Știre 7 – https://www.antena3.ro/emisiuni/news-hour-with-cnn/piata-neagra-a-medicamentelor-covid-din-romania-618123.html

Comisia Europeană stabilește un portofoliu cu cele mai promițătoare 10 mijloace terapeutice împotriva Covid-19. Care sunt acestea – https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-25127922-comisia-europeana-stabileste-portofoliu-cele-mai-promitatoare-10-mijloace-terapeutice-impotriva-covid-19-care-sunt-acestea.htm

swedish study shows covid vaccines drop below zero efficacy on spread by about 200 days – https://boriquagato.substack.com/p/swedish-study-shows-covid-vaccines

Știre 8 – https://www.g4media.ro/pod-peste-raul-buzau-inaugurat-separat-de-pnl-si-psd-dincolo-este-vadu-pasii-primarul-este-de-la-pnl-si-aici-este-psd-cj-buzau-dat-in-judecata-pentru-ca-nu-a-achitat-intreaga-l.html

Știre 9 – https://www.pressalert.ro/2021/10/un-timisorean-cu-apartamentul-racordat-la-colterm-murit-incercand-sa-se-incalzeasca-de-la-aragaz-fiica-sa-gasita-inconstienta/

Știre 10 – https://economedia.ro/parlamentul-voteaza-plafonarea-preturilor-la-energie-si-compensarea-facturilor.html

Știre 11 – https://www.digi24.ro/stiri/economie/digi-economic/inflatia-isi-continua-trendul-de-crestere-si-va-ajunge-la-8-anul-acesta-economist-suntem-la-o-aruncatura-de-bat-de-10-1714045

Știre 12 – https://adevarul.ro/news/societate/un-medic-bucuresti-reclama-exista-grupuri-facebook-vand-certificate-verzi-pare-absolut-incredibil-sa-ti-faci-business-asa-ceva-1_617907d85163ec4271dcb685/index.html

“Vaccinarea la chiuvetă” în Prahova: Un vechi angajat al Spitalului Județean, sursă importantă de clienţi – instanță / Cum funcționa rețeaua din care făceau parte și asistenți medicali – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25138978-vaccinarea-chiuveta-prahova-vechi-angajat-spitalului-judetean-sursa-importanta-clienti-instanta-cum-functiona-reteaua-din-care-faceau-parte-asistenti-medicali.htm

Suspiciune de vaccinare fictivă la un centru din București. Primar: ”Parchetul și poliția au descins la prima oră pentru a ridica probele de la fața locului” VIDEO – https://ziare.com/social/vaccinare-covid-romania/vaccinare-fictiva-bucuresti-centrul-neghinita-1707319

Zeci de bătrâni din Brașov au fost trimiși acasă din cauză că nu s-au programat online pentru vaccinare. La unele centre nu este acceptată programarea telefonică – https://www.brasov.net/zeci-de-batrani-din-brasov-au-fost-trimisi-acasa-din-cauza-ca-nu-s-au-programat-online-pentru-vaccinare-la-unele-centre-nu-este-acceptata-programarea-telefonica/

Știre 13 – https://www.g4media.ro/radio-romania-deschide-ancheta-dupa-ce-a-fost-modificat-un-articol-ce-l-viza-pe-generalul-ciuca-a-fost-scoasa-declaratia-premierului-desemnat-in-care-a-spus-ca-nu-va-face-politica-se-suspecte.html

Pauză muzicală #2 – https://www.youtube.com/watch?v=TAduGuquC3E

Știre 14 – https://stiri.md/article/social/oficial-certificatul-covid-moldovenesc-a-fost-testat-cu-succes-in-ue

Știre 15 – https://diez.md/2021/10/26/legea-anti-bullying-o-initiativa-legislativa-propusa-de-pas-pentru-a-combate-violenta-in-scoli/

Știre 16 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-25139600-fost-furate-coduri-generare-certificatului-verde-european.htm

Știre 17 – https://www.g4media.ro/ursula-von-der-leyen-ultimatum-pentru-polonia-trebuie-sa-dizolve-camera-disciplinara-a-judecatorilor-pentru-a-i-se-aproba-pnrr-ul.html

Știre 18 – https://www.g4media.ro/evreul-eric-zemmour-potential-candidat-de-extrema-dreapta-la-presedintia-frantei-ii-divizeaza-pe-evreii-francezi.html

Știre 19 – https://www.smartradio.ro/mai-mult-de-jumatate-dintre-francezi-considera-ca-marea-inlocuire-in-urma-careia-populatia-alba-europeana-va-fi-inlocuita-cu-negri-este-o-realitate/

Știre 20 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/reuters-pentru-ca-nu-mai-are-bani-guvernul-falit-condus-de-talibani-ii-plateste-pe-muncitorii-afgani-cu-grau-in-loc-de-bani-1715471

Redacția
Redacția Freedom Alternative
CategoriesUncategorized