Podcast de week-end – ep. 127 – Instanța nu e de acord

Versiunea audio: http://s.go.ro/a2xorezs

Mai în glumă, mai în serios, domnia legii chiar contează mai mult decât opiniile sau sentimentele oricui. Astfel că PNL a aflat direct în instanță că închisul cârciumelor c-așa zice Arahat totuși nu e posibil, oricâte tâmpenii ar scrie Presa Miluită despre „negaționiști” sau alte baliverne și oricât de tare s-ar tuși.

Tot în instanță leftiștii din Berlin au șanse mari să afle că nu poți prin edict politic să decizi cum dispune altul de proprietatea sa doar pentru că nu-ți convine ție prețul. La fel cum tot în Instanță a aflat și președintele PNL – Klaus Iohannis – că nu există dreptul inalienabil de-a fi îndoctrinat cu leftisme genderiste, chit că așa i-au spus lui prietenii de la Bruxelles.

În alte știri, salariile bugetarilor vor fi cu 45% mai mari decât a celor din privat – o imensă performanță a guvernării PNL. De altfel tot PNL-ului trebuie să i se mulțumească și pentru faptul că pentru prima dată după 1990, costurile cu salariile bugetarilor vor depăși încasările la buget – o transformare în Stat Asistențial la propriu la care nici măcar Ion Iliescu nu putea visa.

Între timp, la Berlin, excesele leftiste încep să se vadă pe cifre. Nu mai închiriază nimeni nimic și proprietarii se grăbesc să iasă din orașul sufocat de extremisme și analfabetism economic. Din același registru, mai nou și Comisia Europeană transmite că prosteala propagandistică a PNL-ului cu „revenirea în V” este fix ficțiune.

În fine, Emiratele Arabe Unite relaxează unele dintre cele mai dure legi islamice din codul său civil și penal, în timp ce Austria mai închide niște moschei. Asta așa, ca să știm unde stăm.

La final discutăm și despre alegerile din SUA, cu precădere despre aspectele omise din presa „mare”.

Link-uri:

Știre 1 – https://www.libertatea.ro/stiri/la-cinci-ore-dupa-ce-iohannis-si-orban-cereau-restrictii-pe-timp-de-noapte-liberalii-din-teritoriu-ieseau-la-afise-si-la-fotografii-la-miezul-noptii-3231384

Știre 2 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24396868-iohannis-retrimite-parlament-legea-care-scoate-educatia-sexuala-din-scoli.htm

Știre 3 – https://stiriedu.ro/2020/11/05/stimulentul-de-risc-pentru-profesori-atacat-de-guvernul-orban-la-ccr/

Știre 4 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24403808-ministerul-educatiei-elevii-nu-vor-mai-sustine-teze-acest-scolar.htm

Știre 5 – https://cursdeguvernare.ro/moment-istoric-pentru-finantele-romaniei-in-2021-salariile-bugetarilor-pensiile-vor-depasi-in-premiera-toate-veniturile-fiscale-ale-tarii.html

Știre 6 – https://www.digi24.ro/stiri/economie/salariile-angajatilor-de-la-stat-vor-fi-anul-viitor-cu-45-mai-mari-decat-cele-de-la-privat-1398060

Știre 7 – https://financialintelligence.ro/proiect-usr-adoptat-in-parlament-procesul-de-infiintare-al-unui-ong-simplificat/

Știre 8 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24394547-camera-deputatilor-activitatile-turism-agrement-din-insule-grinduri-scutite-impozite.htm

Știre 9 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/inchiderea-restaurantelor-si-a-barurilor-din-bacau-anulata-de-instanta-ce-trebuie-sa-faca-comitetul-judetean-1396196

Știre 10 – https://alephnews.ro/guvern/mesajul-lui-dodon-pentru-moldoveni-nu-schimbati-porumbelul-din-mana-pe-cotofana-de-pe-gard/

Știre 11 – https://www.niusdiario.es/internacional/europa/poner-tope-alquileres-berlin-oferta-vivienda-alquiler_18_3002220091.html

Știre 12 – https://www.bbc.com/russian/news-54764279

Știre 13 – https://www.g4media.ro/austria-inchide-o-moschee-frecventata-de-autorul-atacului-terorist-de-saptamana-trecuta.html

Știre 14 – https://www.mediafax.ro/stirile-zilei/politico-eu-huawei-reclama-romania-si-polonia-la-ue-din-cauza-interzicerii-participarii-la-retelele-5g-19729633

Știre 15 – https://www.agerpres.ro/economic-extern/2020/11/05/comisarul-paolo-gentiloni-spune-ca-nu-exista-nicio-sansa-pentru-o-revenire-economica-in-v–603839

Știre 16 – https://apnews.com/article/dubai-united-arab-emirates-honor-killings-travel-islam-bce74c423897dc77c7beb72e4f51a23a

Lectură suplimentară: https://gulfnews.com/lifestyle/pakistans-pseudoscience-menace-1.1927430

Mai multă lectură suplimentară: https://www.dawn.com/news/1212051

Știre 17 – https://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_sua_2020-24398389-cea-mare-surpriza-alegeri-congres.htm

Redacția
Redacția Freedom Alternative
CategoriesUncategorized