Versiunea audio: http://s.go.ro/y6wds73v
S-a terminat starea de demență (doar episodul 1 dacă e să-i credem amenințările tipului ăluia de la Cotroceni). Odată cu încheierea stării de urgență este acum loc pentru a scoate la iveală întreaga demență petrecută în intervalul 16 martie – 14 mai, Anul Domnului 2020. Și sunt multe!
Putem începe prin faptul că nu mai există niciun dubiu că PNL este un partid totalitar, antidemocrat și fundamental incompatibil cu drepturile omului. În opinia PNL, imposibilitatea statului milițienesco-jandarmeresc patronat de Iohannis în timpul stării de urgență de a o amenda pe mamaie cu 20000 lei pentru că a ieșit afară la ora 13:05 reprezintă ”un îndemn la anarhie”.
Între timp, magistrații dau tonul aplatizării acestui sinistru partid explicând, cu calm, că mai toată clasa politică – dar mai ales PNL – stă mai prost astăzi decât acum 15 ani în materie de înțelegere a mecanismelor de bază a unui stat de drept. Degeaba, însă. Președintele PNL și deocamdată premierul României nu se oprește și e acum supărat pe Parlament pentru că a „îndrăznit” să legifereze și nu-l lasă pe el, El Lider Maximo, să dicteze absolut ce are el chef. Cabinetul Orban își permite, printre altele, să reglementeze inclusiv câți prieteni ai voie să chemi la șpriț la tine-n sufragerie.
În Suceava – fieful PNL patronat de clanul penelist Flutur – aflăm cu zero stupoare că minciuna și impostura au reprezentat norma absolută și pe timpul stării de urgență. Printre altele, orașul a fost băgat absolut degeaba în carantină și, contrar prostiilor regurgitate de Grupul de Înmormântare Strategică, orașul Suceava n-a fost Wuhan-ul României ci eventual Caracalul României (în cel mai bun caz, prezumând că acolo s-a răsturnat carul cu proști și nu carul cu deosebit de rea intenție).
O nouă Suceavă se prefigurează la Târgu Mureș. După ce o sumedenie de angajați DGASPC se pregătesc de procese după ce au fost arestați în spital absolut degeaba (nici măcar după testele alea aiurite nu aveau Hapciu19), tot în județ oamenii sunt șantajați să se autodenunțe la 112 dacă tușesc.
Între timp, sociologii guvernamentali (toți civili și complet dezinteresați, desigur) ne servesc dezinformare pe pâine anunțându-ne că chipurile 80% dintre români aprobă statul abuziv patronat de PNL. Și dacă totuși nu e așa?
Nu-i nimic, guvernul Orban, lăudat de presa plătită de guvernul Orban pentru cât e de antichinez, mai face un memorandum cu… Republica Populară Chineză prin care arhitecți și urbaniști români sunt trimiși „la studii” în țara comunistă și mari „specialiști” (desigur, și ăia tot civili) vor veni „la studii” în țara noastră.
În alte știri interne oferim imagini noi și exclusive de la protestele din Cluj și București de week-end-ul trecut precum și detalii pe care presa guvernamentală a uitat să le menționeze. Ah da, și USR încă există și deși primește un munte de bani publici nici chiria nu și-o plătește și nici nu prea respectă legea.
Din restul UE aflăm că de fapt deschiderea școlilor n-are niciun impact epidemiologic (lucru pe care îl știa toată lumea din martie de când studiile fuseseră publicate – dar pe-atunci erai obligat să te faci că nu știi). Desigur, la auzul acestei informații de la Cotroceni s-a auzit o tăcere asurzitoare, Președinția refuzând să-și ceară scuze până astăzi pentru dezinformările intenționate și flagrante promovate de Klaus Iohannis pe 27 aprilie când ne amenința cu munți de cadavre din Franța dacă sunt deschise școlile. Delir total.
Danemarca, după cum bine știm, este un stat înapoiat. Atât de înapoiat încât refuză categoric să-și oblige cetățenii să poarte botniță insistând că nu există nicio dovadă că acestea ajută. Danezii, sărăcuții de ei, n-au auzit de expertul intergalactic Raed Arafat și nici de expertul în securitate publică Marcel Vela ca să-i învețe ei cum e cu botnița și pulanul. Apropo, danezii îs așa de înapoiați încât au deschis bisericile de Paște și au și împărtășit cu aceeași linguriță. Cumva nu au munți de cadavre dar asta nu contează. Mult mai important e să dăm ascultare conducătorului iubit, întâiul țării Klaus Iohannis. Dovezile sunt putiniste, după cum se știe.
Altfel, viața merge înainte. Programata sancțiune pentru Huawei pe semiconductori a intrat în vigoare, Uniunea Europeană continuă să lingă intens și fără pauză comunismul chinez precum și antenele sale (OMS) iar Soros György remarcă și el că UE e condusă de imbecili și începe să cânte prohodul.
Și apoi sunt subiectele despre care românii nu trebuie să știe. Cum ar fi de pildă ce mai face Michael Flynn și de ce e liber. Sau despre conversația lui Joe Biden cu Petro Poroșenko. Știți voi, subiecte din astea mai complicate care, atunci când erau dominate de Stânga, le vedeați 3 ore pe zi la Digi24 dar care acum, subit, au dispărut din toate publicațiile românești mai puțin cele care nu primesc bani de la Guvernul Orban.
Un episod așa, la relanti, despre pașii de urmat pentru obiectivul principal care este aplatizarea PNL.
Link-uri:
Alte efecte pe Suceava – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/pacientii-cu-coronavirus-din-suceava-vor-fi-renumarati-ar-fi-700-de-cazuri-in-plus-1309756
Știre 4 – https://newsweek.ro/politica/declaratii-de-presa-sustinute-de-prim-ministrul-ludovic-orban-ora-2000
Ordinul MS MAI nr. 874/81/2020 – instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologie și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă – https://legeaz.net/monitorul-oficial-435-2020/ordin-ms-mai-874-81-2020-obligativitate-purtare-masca-protectie-triaj-epidemiologic
Însăși guvernanții admițând față de ei înșiși că au un cadru legal foarte subțire spre deloc – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/surse-cearta-in-guvern-pe-regulile-pentru-purtarea-mastilor-premierul-orban-nu-este-de-acord-cu-exceptiile-introduse-de-tataru-1311203
Osanale pe presupusa lipsă de sinofilie a administrației PNL – https://newsweek.ro/international/china-si-a-dorit-o-fotografie-cu-premierul-ludovic-orban-primind-donatii-a-obtinut-doar-cu-arafat
Friendly reminder că Iohannis a mințit fără să clipească despre acest subiect pentru a vă prosti să mai stați ca vitele în arest la domiciliu – https://www.edupedu.ro/presedintele-klaus-iohannis-a-dat-informatii-false-cand-a-explicat-decizia-ca-scolile-sa-ramana-inchise-cazul-exemplului-din-franta/
Știre 15 – https://www.libertatea.ro/stiri/danemarca-masti-strada-transport-in-comun-2995468
Instanța confirmă că Emanuel Ungureanu și restul de exaltați au mințit cu nerușinare – https://www.clujust.ro/clasare-in-cazul-impartasaniei-cu-o-lingurita-de-la-cluj-ordonanta-procurorului-lectie-de-teologie-un-deputat-si-o-avocata-denuntatori/
Despre raportul cenzurat la ordinul comuniștilor chinezi – https://www.agerpres.ro/politica-externa/2020/04/27/ue-dezminte-exsitenta-unor-presiuni-chineze-pentru-a-si-modifica-raportul-despre-dezinformarea-in-pandemia-covid-19–494230