O tură cu camionul – Podcast de Week-end – Episodul 212

Episodul complet în pagina dedicată, în biletul 181 sau în Donors’ Circle

O săptămână lentă din punct de vedere al știrilor, ceea ce a lucrat în avantajul protestelor motorizate din ultimele zile, dar și în dezavantajul guvernului căci opinia publică a mai avut timp să se mai și gândească – ceea ce, în genere, e periculos, mai ales dacă ești PSD.

Dincolo de proteste, nici politicienii nu au avut o săptămână bună – în special cei nominal în opoziție care mai au și primari. Noua lege a bugetului nu mai lasă impozitul pe venit autorităților locale ci trimite banii din nou la București. Consecințele le vom vedea prin vară, zice Kelemen Hunor într-o declarație politică. Mai vedem.

Între timp, inclusiv în sondajele PNL nu stă PNL prea comfortabil, în vreme ce Ministerul Eudcației se judecă cu CNCD pe o decizie absurdă. Pe fundal, însă, CNCD a respins o plângere venită din zona activismului gheist întrucât consecințele trecerii ei printr-o instanță reală se puteau termina cu desființarea instituției.

Tot undeva pe fundal Dacian Cioloș și-ar negocia intrarea în PNL – un film (prost) pe care l-am mai văzut și în 2016.

Și pentru că a fost o săptămână lentă pentru știri, avem timp în segmentul intern să discutăm despre puterea pașaportului românesc și despre performanța remarcabilă și rar discutată a diplomației românești. Pașaportul românesc permite accesul fără viză sau cu viză la sosire în procedură simplificată în nu mai puțin de 179 de țări – o situație la care nici nu îndrăzneam să visăm în 1990.

Și tot pentru că a fost timp, discutăm și despre decizia clar greșită a CJUE în cazul Wizz Air vs. TAROM/Guvernul României – o decizie cu un potențial negativ uriaș ca precedent în dreptul concurențial european. Pe moment, familia de la TAROM e mulțumită că i-a supraviețuit sinecura iar meme-urile pe internet cu ungurii care ne vor și aerul au înflorit – însă consecințele acestei decizii nu au fost explicate deloc.

În segmentul geopolitic discutăm puțin despre demografia rusiei, pornind de la statisticile Rosstat și proiecțiile făcute de aceasta. Mai apoi discutăm puțin despre friguț, taxele vamale pe care afacerile din așa-zisa Transnistrie trebuie să le plătească de acum și, desigur, puțin despre ruviki 🤡

Tot în segmentul geopolitic discutăm pe larg situația din Ecuador și impactul pe care-l are asupra securității în vecinătatea apropiată a României – iarăși un aspect discutat în principiu deloc în așa-zisa presă de la noi.

Și, în fine, tot în segmentul geopolitic abordăm evoluția discuțiilor de pace dintre Azerbaijan și Armenia precum și declarația surprinzătoare a lui Aleksandar Vučić care, vreme de exact 10 ani, n-a fost deranjat când a fost făcut pro-rus în public și acum, brusc, este deranjat.

În știri externe discutăm despre dificultatea adoptării de noi reforme economice de bun simț în Grecia (precum și declarația premierului privind pidăreala), despre fricile eurofanaticilor (în special în zona Renew), despre înnoirea pe bune a clasei politice franceze (cu toate dezavantajele care decurg din asta) și, în fine, despre concedierile din ”tech” – în special treaba foarte bună făcută până acum de Elonie Muscă la X.

Știre 1 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/kelemen-hunor-avertizeaza-ca-urmeaza-un-an-dezastruos-multi-primari-au-intrat-in-panica-dupa-comunicarea-bugetelor-2646119

Știre 2 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26812267-primul-sondaj-din-2024-cum-vota-romanii-daca-duminica-avea-loc-alegeri-parlamentare-aur-continuare-mica-distanta-pnl.htm

Subiectul fermieri:
O coloană de tractoare ale fermierilor se îndreaptă spre București, dar organizațiile agricole spun că nu sunt implicate: Există posibilitatea ca aceste proteste să se prelungească – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26812454-coloana-tractoare-ale-fermierilor-indreapta-spre-bucuresti-dar-organizatiile-agricole-spun-nu-sunt-implicate-exista-posibilitatea-aceste-proteste-prelungeasca.htm

Gafă în direct la Digi24. Cosmin Prelipceanu a crezut că discută cu prefectul Capitalei. „Dar cine sunteți?” – https://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-26817264-video-gafa-direct-digi24-cosmin-prelipceanu-crezut-discuta-prefectul-capitalei-dar-cine-sunteti.htm

Barbu, despre protestul “spontan” transportatori-fermieri: E masiv distribuit pe rețele sociale de un partid. Nu e asumat de asociații – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/barbu-despre-protestul-spontan-transportatori-fermieri-e-masiv-distribuit-pe-retele-sociale-de-un-partid-nu-e-asumat-de-asociatii-2643779

Prefectul Rareş Hopincă: Revendicările transportatorilor şi fermierilor sunt complexe, nu se pot rezolva de la o zi la alta – https://www.hotnews.ro/stiri-radio_tv-26819900-prefectul-rares-hopinca-revendicarile-transportatorilor-fermierilor-sunt-complexe-nu-pot-rezolva-alta.htm

Știre 3: https://www.g4media.ro/cncd-a-respins-o-sesizare-impotriva-unei-tipografii-care-a-refuzat-printarea-unor-afise-care-contineau-mesaje-despre-violenta-impotriva-comunitati-lgbt-a-acordat-prioritate-libertatii-de-constiinta.html

Știre 4: https://www.edupedu.ro/cncd-a-amendat-ministerul-educatiei-cu-10-000-de-lei-anul-trecut-pentru-discriminarea-elevilor-navetisti-ministerul-a-dat-in-judecata-consiliul-pentru-combaterea-discriminarii-si-ne-judecam-anunta/

Știre 5: https://www.stiripesurse.ro/dacian-ciolos-si-reper-vireaza-catre-pnl-surse_3196079.html

Știre 6: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/auto-transporturi/cjue-wizz-air-pierde-ajutorul-de-stat-al-tarom-este-compatibil-cu-dreptul-uniunii-europene-21457600

Știre 7: https://www.g4media.ro/clasamentul-celor-mai-puternice-pasapoarte-din-lume-pe-locul-intai-sunt-la-egalitate-6-tari-din-europa-si-asia-pe-ce-loc-se-afla-romania.html

Pauza #1: https://www.youtube.com/watch?v=PD-MdiUm1_Y

Știre 8: https://www.hotnews.ro/stiri-international-26814953-vladimir-putin-spune-economia-rusiei-depasit-germaniei-este-prima-din-europa.htm

Știre 9: https://www.hotnews.ro/stiri-international-26816533-este-rusine-totala-furie-frustrare-dupa-mii-oameni-dardaie-frig-case-rusia.htm

Știre 10: https://www.hotnews.ro/stiri-international-26812285-rusia-pregateste-lanseze-unul-din-proiectele-suflet-ale-lui-vladimir-putin-wikipedia-ruseasca-suverana.htm

Российский аналог “Википедии” заработает в полной версии в течение 2024 года – https://tass.ru/obschestvo/19697321

Știre 11: https://www.hotnews.ro/stiri-international-26802617-firmele-din-transnistria-sunt-obligate-plateasca-taxe-vamale-republica-moldova-1-ianuarie-liderul-regiunii-separatiste-vina-fire.htm

Обращение Президента ПМР к должностным лицам Республики Молдова – https://www.youtube.com/watch?v=O1xrZx0eoaU

Știre 12: https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26813974-vucic-negat-serbia-este-satelitul-moscovei-timp-vizita-centrul-rus-cultura.htm

Vučić: Odnosi Srbije i Rusije vrlo dobri, Srbija nije ničiji protektorat – https://www.tanjug.rs/srbija/politika/68362/vucic-odnosi-srbije-i-rusije-vrlo-dobri-srbija-nije-niciji-protektorat/vest

Știre 13: https://www.moscowtimes.ru/2024/01/09/rosstat-predupredil-obugroze-sokrascheniya-naseleniya-rossii-dourovnei-xix-veka-a117955

Росстат раскрыл альтернативные сценарии по изменению числа жителей России – https://www.rbc.ru/economics/09/01/2024/659d29e29a79478b1ff3a39f

Știre 14: https://www.g4media.ro/au-fost-create-conditii-reale-pentru-semnarea-unui-tratat-de-pace-intre-azerbaidjan-si-armenia-anunta-presedintele-aliev-destule-destule-razboaie.html

Алиев: в комментариях, полученных от Армении по мирному договору, нет никакого упоминания о Карабахе и карабахских армянах – https://interfax.az/view/907403

Știre 15: https://www.g4media.ro/ecuador-este-in-stare-de-razboi-afirma-presedintele-noboa-nu-putem-ceda-in-fata-acestor-grupari-teroriste-luptam-pentru-pacea-nationala.html

El presidente de Ecuador, un país en estado de sitio: “Estamos en guerra” – https://elpais.com/america/2024-01-10/el-presidente-de-ecuador-un-pais-en-estado-de-sitio-estamos-en-guerra.html

Statele Unite se declară „extrem de îngrijorate” de violenţele din Ecuador, soldate cu cel puţin zece morţi: „Suntem pregătiţi să oferim asistenţă” – https://www.g4media.ro/statele-unite-se-declara-extrem-de-ingrijorate-de-violentele-din-ecuador-soldate-cu-cel-putin-zece-morti-suntem-pregatiti-sa-oferim-asistenta.html

Haos și teroare în Ecuador: stare de conflict armat intern după evadarea a doi baroni ai drogurilor. Statele vecine, în alertă – https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/haos-si-teroare-in-ecuador-stare-de-conflict-2330384.html

Știre 16: https://www.libertatea.ro/stiri/mii-de-studenti-din-grecia-au-iesit-in-strada-se-opun-intentiei-guvernului-de-a-permite-functionarea-universitatilor-private-video-4772639

Știre 17: https://www.hotnews.ro/stiri-international-26812778-uniunea-europeana-roaga-taylor-swift-mobilizeze-tinerii-iasa-vot-sper-din-tot-sufletul-cineva-din-echipa-urmareste-aceasta-conferinta-presa.htm

Știre 18: https://www.g4media.ro/riscul-unei-europe-imposibil-de-guvernat-din-cauza-ascensiunii-partidelor-populiste-la-alegerile-din-iunie-este-real-avertizeaza-liderul-grupului-renew-europe.html

Știre 19: https://www.techspot.com/news/101396-european-union-set-revise-cookie-law-admits-cookie.html

Știre 20: https://ziare.com/twitter/concedieri-compania-x-peste-1200-angajati-moderare-continut-1846387

Google Cuts Hundreds of Jobs in Engineering and Other Divisions – https://www.nytimes.com/2024/01/11/technology/google-layoffs.html

Știre 21: https://www.g4media.ro/attal-bardella-meciul-mostenitorilor-care-modeleaza-epoca-post-macron-le-pen-la-mai-putin-de-35-de-ani-ei-i-au-lasat-deja-in-urma-pe-ceilalti-membri-ambitiosi-din-taberele-lor-analiza-le-figaro.html

Attal-Bardella, le match des héritiers qui dessine l’après-Macron-Le Pen – https://www.lefigaro.fr/politique/attal-bardella-le-match-des-heritiers-qui-dessine-l-apres-macron-le-pen-20240110

Redacția
Redacția Freedom Alternative
CategoriesUncategorized