Model plângere CNA – Octavian Jurma

Unul dintre cei mai periculoși mincinoși din spațiul public românesc în contextul pandemiei de virus chinezesc este Octavian Jurma – un ins din Timișoara care se pretinde „om de știință” – deși n-a publicat nimic singur pe numele lui – ci a publicat câte ceva drept „coautor” (adică băgător de seamă) în urmă cu mai mulți ani.

Cu toate acestea, domnul Jurma e plimbat ca pe sfintele moaște pe la televizor și prezentat drept o autoritate legitimă (dacă nu chiar supremă) în tot ce ține de prezenta epidemie deși dânsul nu este nici medic infecționist, nici epidemiolog, nici medic practicant în vreun fel și în genere nimic nu-l califică să vorbească autoritativ despre evoluția virusului mai mult decât ne califică pe noi sau pe orice om luat la întâmplare de pe stradă.

Ba mai mult, domnul Jurma a greșit deja de zeci de ori răspândind cu bună știință panică și promovând măsuri imorale, inutile, iliberale și ilegale – incitând cu bună știință și în mod repetat la încălcarea Constituției României, suveranității Parlamentului României și la subminarea libertăților fundamentale ale cetățenilor români.

Reamintim doar cele mai recente minciuni sfruntate cu caracter extremist răspândite de acest domn în spațiul public, documentate de ziarul Adevărul:

*8 noiembrie: Crăciunul şi Revelionul vor arăta foarte rău, îngrozitor, încă mai putem acţiona săptămâna asta cu escaladarea măsurilor la un full lockdown, pentru că această curbă a deceselor vine la două săptămâni, şi eu vă spun că mă uit pe curba deceselor, este extrem de predictibilă şi la 2 săptămâni o să ne uităm la 250 şi poate chiar 300 de decese pe zi, aşa putem ajunge la 4-5.000 de decese la două săptămâni, toate acestea vor ajunge chiar în preajma sărbătorilor, dacă nu oprim curba acum.

*12 noiembrie: Numărul de decese va continua să crească şi aceasta este cea mai mare problemă cu aceste curbe. O să depăşim 1.000 de decese pe săptămână. Numărul de decese va continua să crească, chiar dacă numărul de cazuri va scădea. Săptămâna aceasta este o oportunitate să escaladăm la un lockdown total, aşa cum a făcut şi Belgia. Aşadar, carantina totală este inevitabilă.

*29 decembrie: Scăderea aparent miraculoasă a fost obţinută cu un preţ enorm, pe care o să îl plătim, anul viitor, începand cu mijlocul lunii ianuarie. Am scăzut dramatic numărul de teste, am manipulat indicatorii şi i-am ignorat, când nu i-am putut manipula. Prin urmare, acestă minciună instituţionalizată face ca cel mai frecvent cadou pe care îl facem, în aceste zile, când vizităm pe cineva fără mască, să fie boala COVID-19.

*19 ianuarie: Tulpina B117 este în Bucureşti şi rata de infectare va creşte în continuare, fără să ţină cont că opinia publică nu doreşte asta.

*24 ianuarie: Noua tulpină circulă, în mod sigur, ea s-a omogenizat în ţară, după această mişcare generală de sărbători. Cel mai probabil, această tulpină nu va putea fi oprită. Şi rezultatul se va vedea, din păcate, aşa cum arată simulările, în februarie sau martie.

*30 ianuarie: Am ajuns de 2 ori mai relaxaţi, într-o situaţie de 3 ori mai gravă decât în septembrie. Dezastrul care urmează e predicitibil şi, prin urmare, este asumat politic, deci nu există nicio şansă să-l evităm.

*3 februarie: Până nu vom închide şi noi oraşe şi judeţe pentru un singur caz, nu mai cereţi siguranţă! Am refuzat orice măsură de carantină. Am chefuit, fără griji, de sărbători, pe muzica de relaxare a guvernului. Spitalele sunt pline şi nu ne pasă.

Aproximativ 0% din „predicțiile” acestui domn s-au adeverit – asta deși în ultimele luni autoritățile au evitat să-l mai ia în serios. Realitatea dovedește, așadar, că domnul Jurma, în cel mai fericit caz, vorbește ca să nu adoarmă – deși noi suspectăm că minte în mod intenționat căci banii de pe Patreon îi curg la fiecare dileală panicardă slobozită în public.

Drept urmare, pentru sănătatea mintală a oamenilor obișnuiți, dar și pentru curățenia spațiului public românesc, este timpul ca acest individ – dar mai ales cei ce-i facilitează extremismele! – să înceapă să resimtă niște consecințe pentru minciunile sfruntate pe care le răspândește în public, minciuni care afectează negativ viața a milioane de cetățeni obișnuiți care nu au greșit cu absolut nimic pentru a fi supuși imaginației bogate a acestui domn timișorean. Măsuri care, desigur, nu se aplică și prodigioasei afaceri de turism în grup a soției sale pe care o scuză cu termeni ridicoli precum ”vacation lockdown” sau ”izolare relativă” – termeni care n-au legătură nici cu epidemiologia, nici cu medicina și nici cu bunul simț.

Măsuri pentru voi (pușcărie medicală, în principiu), dar nu și pentru el sau soția lui. Vedeți voi, ei pot merge în excursii în Africa, dar voi dacă mergeți la o petrecere cu 11 oameni o omorâți pe bunica.

Reclamații la CNA

Televiziunile sunt reglementate de Consiliul Național al Audiovizualului care, printre altele, poate sancționa posturile de televiziune pentru răspândirea de panică, informații false și, mai ales informații false în domeniul medical (Art.461 din legea audiovizualului introdus prin Decizia nr. 614/2019 de la data de 25 iunie2019).

Prin urmare, stă în puterea noastră să sesizăm CNA privind aceste încălcări ale Legii Audiovizualului. Nu ar fi prima dată când CNA intervine în contextul pandemiei pentru a scoate de pe televizor informații vădit false. Însăși campania de vaccinare a fost supusă unui ordin de retragere a unor clipuri de promovare a vaccinului pe motive similare.

E suficient o dată, un post, să fie măcar mustrat de CNA și astfel părinții, bunicii și apropiații voștri care sunt mai legați de televizor ar putea fi scutiți de propaganda panicardă și mincinoasă măcar din direcția acestui individ dubios.

CNA se poate sesiza online la acest link sau prin fax/poștă. Noi sugerăm prin poștă (expediere cu confirmare de primire) pentru că astfel curge un termen legal prin care CNA se obligă să vă și răspundă la petiție. În cazul în care optați pentru sesizarea online, ignorați primul paragraf din model.

Modelul de mai jos se referă la două dintre cele mai recente apariții ale lui Jurma pe un post TV (ambele la B1 TV) – însă sugerăm reclamarea fiecărei apariții a lui Octavian Jurma la orice televiziune. Le găsiți la el pe Facebook căci trebuie să arate și donatorilor (sponsorilor?) cât de eficient este.

Model sesizare/petiție

Subsemnatul …….. rezident în municipiul/orașul/comuna…..  adresa de corespondență ……….. vă aduc la cunoștință următoarele:

În data de 19 februarie 2021, la ora 21:01, la postul național de televiziune B1 TV, în cadrul emisiunii „360 de grade” a fost invitat domnul Octavian Jurma, descris de moderator drept ”medic și cercetător” – pe ecran apărând două burtiere: mai întâi ”Valul trei la începutul lui martie” și apoi  ”Studiu: Jumătate din secvențieri au depistat tulpina britanică”.

Domnul Jurma este președintele unei organizații activiste (Mișcarea Sinergistă) și nu este deloc ”cercetător” în sensul legii sau în sens academic real – aspect niciodată clarificat de-a lungul emisiunii.

Mai apoi, deși domnul Jurma spune că „valul trei este o speculație teoretică”, postul B1 TV menține burtiera cu informația falsă. Ulterior, burtiera este înlocuită cu textul ”Studiu: Jumătate din secvențieri au depistat tulpina britanică” – o informație bazată pe speculațiile și extrapolările domnului Jurma, nicidecum pe date. Sursa informației este o hartă (prezentată în timpul emisiunii) făcută tot de domnul Jurma acasă la domnia sa. Altfel spus, opiniile domnului Jurma sunt prezentate drept fapte – în condițiile în care domnul Jurma este de mai multe ori descris drept ”cercetător” (deși nu este).

Pe durata întregii emisiuni, nimeni nu prezintă o opinie contrară iar domnul Jurma nu este nicio clipă pus la îndoială. Spre exemplu, domnul Jurma afirmă cu siguranță că ”valul trei va veni în martie” asta deși domnul Jurma are un istoric de „predicții” complet greșite – cum ar fi de pildă predicția domniei sale de pe 8 noiembrie 2020 cum că România va înregistra 300 de decese pe zi de Covid19 dacă nu se instituie o stare de urgență precum cea din luna aprilie a anului 2020. Starea de urgență n-a venit, dar nici sutele de decese pe zi nu s-au întâmplat.

Art.461 din legea audiovizualului introdus prin Decizia nr. 614/2019 de la data de 25 iunie 2019 spune că: „Relatările sub orice formă despre ameliorarea şi/sau vindecarea bolilor, indiferent de metodele folosite, nu se pot face decât prin prezentarea opiniei unui medic specialist cu privire la diagnosticele medicale, iniţial şi final”.

Domnul Jurma nu este medic specialist în vreo zonă relevantă pentru Covid19 (pneumolog sau ATI) și nici epidemiolog. Cu toate acestea, domnului Jurma i se permite spațiu neîntrerupt și de necontestat la B1 TV pentru a opina autoritativ fără nicio bază privind evoluția bolii Covid19 – nu cu titlu de opinie personală, ci cu titlu de specialist sau autoritate în domeniu – autoritate pe care, în sensul legii (nu doar a audiovizualului) domnul Jurma nu o are.

Și nu este prima dată când domnul Jurma face afirmații hazardate și induce panică prin afirmații false la B1 TV. Pe lângă afirmații false, însă, domnul Jurma are liber la B1 TV și la încălcarea articolului 30 din Legea audiovizualului care spune că: „Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine.”.

La data de 30 noiembrie 2020, ora 20:04, cu același moderator ca în emisiunea amintită mai sus din 19 februarie, domnul Jurma compara majoritatea populației României cu un copil care „vrea să i se spună ce vrea să audă” (citat exact) – sugerând că voința sa, de „expert” ar trebui pusă mai presus de voința exprimată democratic de populație la urne dar și prin reprezentanții săi în Parlament în contextul pandemic. Aceste remarci nu au fost întrerupte și nici taxate în vreun fel de moderatorul emisiunii – astfel, încă o dată, nerespectându-se drepturile și libertățile fundamentale ale omului pe care domnul Jurma le vede mai degrabă ca un impediment.

În virtutea principiilor enunțate în articolul 32 aliniatele (1) și (2) din legea audiovizualului, vă solicit măsuri împotriva postului B1 TV pentru a corecta pe viitor aceste derapaje extreme pe care domnul Jurma le aduce cu regularitate la B1 TV (și nu numai) și care cu regularitate se dovedesc false. Dreptul la informare asupra părerilor acestui pretins cercetător este exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe profitând de ignoranţa sau de buna-credinţă a publicului în sensul art. 32 alin (1).

Vă mulțumesc pentru solicitudine,

(semăntura ; data)

Ce e de făcut în continuare

Vă sfătuim să nu luați ad-literam modelul nostru deși nu e o tragedie dacă o faceți. Important e să fie cât mai multe petiții trimise.

Vă sfătuim să faceți uz de motoarele de căutare și să găsiți și alte apariții televizate ale lui Octavian Jurma și să sesizați CNA separat pentru fiecare dintre acestea.

Spre exemplu, pe 26 ianuarie 2021 cutremurologul Octavian Jurma a apărut la Antena 3 unde a spus că situația epidemiologică de atunci era ”de 3 ori mai gravă decât în septembrie” – aspect care reprezintă o minciună sfruntată contrazisă cu ușurință prin datele oficiale ale Grupului de Comunicare Strategică. De asemenea, în cadrul aceleiași apariții televizate, Jurma l-a defăimat pe președintele Braziliei Jair Bolsonaro, aspect care, de asemenea nu a fost corectat de moderator și reprezintă o încălcare a normelor audiovizuale.

Recomandăm ca în petiții să fie citate explicit articole din legislația audiovizuală. Acest PDF este cel mai actual disponibil în acest moment. Recomandăm nu doar referirea articolului și aliniatului – ci și citarea integrală a porțiunii considerate relevante.

Art.75 – (1) Relatările despre dezastre sau tragedii colective trebuie să fie realizate cu decenţă şi discernământ, fără a induce panică.

Art. 75 aliniat (1) din legea audiovizualului este cu regularitate încălcat de Octavian Jurma și rareori spre niciodată corectat de moderatori. De aceea recomandăm urmărirea cu atenție și reclamațiile constante la CNA.

Dacă 10 oameni decid să trimită o sesizare, probabil nu se va întâmpla nimic. Dacă 100 de oameni decid să trimită ASTĂZI o sesizare, e posibil ca în trei luni să vedem o mișcare. Dacă 1000 de oameni decid să trimită nu doar o sesizare – ci două sau trei, pe două-trei apariții diferite recente ale lui Octavian Jurma, putem face o imensă diferență în spațiul audiovizual românesc și să contribuim la aplatizarea panicii și la aplatizarea știrilor false și minciunilor sfruntate care circulă liber în spațiul public referitor la pandemie.

Orice cetățean român și orice rezident al României poate sesiza CNA.

Depinde numai de noi!

Redacția
Redacția Freedom Alternative
CategoriesUncategorized