Cea mai legitimă critică pe care o poți aduce Dreptei românești, și a celei din afară țării, este lipsa de activitate. Oamenii “de dreapta” pur și simplu preferă să nu facă nimic. La momentul de față trăim sub o dictatură “galbenă” care ne îngrădește drepturile și libertățile cu fiecare ocazie, și totuși nimănui nu îi pasă, nimeni nu vrea să se implice, ba că e prea greu, ba că nu au timp, eu unul de-abia aștept să fim cu toții puși în gulaguri pentru că o să refuzăm să ne vaccinăm, sau pentru că suntem “dușmanii poporului și ai statului” sau sub orice alt pretext va găsi Stânga să folosească pentru a ne subjuga.
Această lipsă de acțiune, de activism și implicare politică în cadrul Dreptei, cred eu, se datorează demoralizării sub care a fost supusă de decenii.
Demoralizarea are diferite forme, de la ideea că nu poți schimba mințile oamenilor, deși nu ai nevoie neapărat de o majoritate pentru a schimba ceva, ideea că Stânga are toată puterea și așadar nu îi putem opri, ideea că sistemul juridic nu este de partea noastră, deși CCR-ul a decis în majoritatea cazurilor pentru libertate, accentuarea dificultății de a efectua acțiuni politice s.a.m.d.
Bineînțeles că mai trebuie luate două lucruri în considerare pe lângă demoralizare, gradul de ocupație al oamenilor “de dreapta”, care sunt mereu ocupați cu alte lucruri decât activismul, deși eu aș argumenta că e mai mult vorba de lipsa de voință de a-ți face timp pentru așa ceva.
Al doilea fapt este acela al lipsei de fanatism în rândul Dreptei, de acord, există și fanatici, dar proporția lor în cadrul populației comparativ cu Stânga este una mică, pur și simplu Stânga are beneficiul că își creează radicali, oameni convinși ideologic, mult mai ușor, prin intermediul mediei și al sistemului educațional.
Ar mai trebui să luăm în considerare și diferența în atractivitate a mesajelor de Stânga față de cele de Dreapta, e mult mai atractiv la nivel subconștient să îi spui unui om că el poate să primească lucruri pe gratis, sau că trebuie să stea în casă ca să o salveze pe bunica. Stânga este foarte bună la crearea unui complex de eroism în cadrul adepților, ceea ce îi face a crede că cauza pentru care ei lupta este cea dreapta.
Activismul este o muncă grea, obositoare, și care nu dă rezultate imediate, ceea ce o face neatractivă fără acest complex mesianic. Nu poți schimba narativa civilizațională într-un ciclu electoral, și este necesar efort constant pentru a o schimba și mai ales a o menține. Stânga beneficiază de entropie, atractivitatea ideilor sale fiind mereu tentantă, și ca orice forță entropică, ea necesită efort constant pentru a menține coeziunea împotriva sa. O mașină are nevoie constant să fie spălată, altfel se strică. Această “spălare” societală este la fel de necesară a fi constantă ca și cea a unei mașini. Desigur că există și metode instituționale de a menține presiunea ideologică, dar având în vedere că Dreapta deocamdată nu deține puterea instituțională, acțiunea continuă este necesară.
Lipsa de recompense imediate a acțiunii ideologice îi face pe majoritatea sa nu se implice, si efectele de durata pe langa faptul ca se observa în timp îndelungat, nu sunt foarte evidente. Exista metode de a observa rezultatele, dar ele nu sunt la fel de viscerale precum cele ale acțiunilor care dau roade imediate. Pur și simplu nu este foarte atractiv pentru majoritatea sa se uite la cifrele din sondaje cum se schimba cu 2 procente pe an din cauza muncii depuse.
Noi nu avem o cultură a implicării politice ca în SUA, probabil si din cauză că suntem o democrație mai nouă, în opinia mea noi avem opusul, o cultură a inactivității politice; tot ce are de-a face cu politica este rău, implicarea presupune existența unor interese diabolice din partea actorilor politici.
Aceasta cultură a neimplicării se mai datorează și percepției negative asupra capacității instituțiilor statului de a schimba lucrurile – posibil ca reminiscență a imaginii regimului comunist în care într-adevăr instituțiile nu făceau nimic altceva decat sa oprime cetățenii. Nu mai trăim în România lui Ceaușescu, schimbarea este posibilă.
Implicarea politică este o datorie, este singura metodă prin care putem îmbunătăți societatea, în ciuda ideii prevalente că lucrurile nu se pot schimba, sau că încercarea de a schimba ceva este prea costisitoare. Chiar și presupunand ca această idee aberantă ar fi adevărată, tot merită încercat.
Când o să te întrebe copiii tăi tu ce ai făcut ca să faci lumea un loc mai bun, o să le spui că ai stat cu mâinile-n san?
