Versiunea audio [Download 180 MB]: http://s.go.ro/ybu2cp2v
Versiunea video [Download 4,7 GB]: http://s.go.ro/d69ed54o
Curtea Constituțională a băgat mortul în casă adepților Adventismului de Tusea a 19-a consfințind ceea ce noi am spus încă din noiembrie 2020: Obligativitatea purtării chilotului facial pe stradă este direct neconstituțională.
Pe fundal, UDMR depune un proiect de lege aproape identic cu cel al Fidesz ce urmează să fie supus referendumului peste mai puțin de două luni în Ungaria: proiectul își propune să prevină pătrunderea ideologiei genderiste în școli precum și propaganda deșănțată a negării biologiei, atât de prezentă în țările în care extrema Stângă nu a fost tunsă la timp. Proiectul vine pe fondul unui exod tot mai mare al elevilor din așa-zisul sistem educațional de Stat către forme alternative de învățare.
Între timp dobânda de referință a crescut din nou într-o nouă tentativă de a tempera inflația în timp ce timișorenii continuă să stea în frig iar unele primării încep să raționalizeze iluminatul public din cauza facturilor mari la energie (care în sine reprezintă presiune inflaționistă).
Sondajele din ianuarie arată că votantul USR este tânăr, marginal, angajat și pro-crotaliere. Votantul AUR este în media națională ca vârstă, ocupații, opinii despre crotaliere și opinii despre direcția Țării.
Între timp, PNL nu se mai caută în sondaje ci pe Facebook – Alinuța cerșind like-uri pe platformă dând la schimb ii.
Pe fundal, Doza24 se prăbușește în audiențe ajungând sub The Happy Channel și chiar sub TVR1.
Tarifele de roaming cu R. Moldova vor începe să se ieftinească, Deutsche Presse-Agentur publică fake news despre Orbán Viktor, războiul din Ucraina se lasă așteptat în ciuda predicțiilor tabloidelor germane iar tot mai multe capitale din Europa și din lume sunt blocate de camionagii și oameni simpli care nu mai vor să tușească regulamentar în conformitate cu ideile crețe ale panicarzilor.
Acestea, dar și alte știri sunt discutate oarecum pe repede-înainte într-un episod filmat și editat pe repede-înainte în crucea nopții după ce am urmărit Convoiul pentru Libertate.
Haideți mâine la 12:00 în fața Guvernului! Să punem și România pe harta țărilor sătule de abuzurile ”pandemice”!
Link-uri:
Timiş: Peste 50 de copii, retraşi de părinţi de la şcoală pentru a învăţa într-un sistem nerecunoscut – https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-25357780-timis-peste-50-copii-retrasi-parinti-scoala-pentru-invata-intr-sistem-nerecunoscut.htm
Raed Arafat susține că 8 milioane de români vaccinați înseamnă că ”s-a făcut ceva” având în vedere reticența populației la imunizare – https://www.g4media.ro/raed-arafat-sustine-ca-8-milioane-de-romani-vaccinati-inseamna-ca-s-a-facut-ceva-avand-in-vedere-reticenta-populatiei-la-imunizare.html
Raed Arafat: Ca să ridici măsuri, trebuie prima dată să vezi că impactul pe sistemul sanitar într-adevăr a scăzut / Noi astăzi am avut în plus 14 persoane în terapiile intensive / Ne apropiem de un moment în care se vor lua măsuri de relaxare – https://www.g4media.ro/raed-arafat-ca-sa-ridici-masuri-trebuie-prima-data-sa-vezi-ca-impactul-pe-sistemul-sanitar-intr-adevar-a-scazut-noi-astazi-am-avut-in-plus-14-persoane-in-terapiile-intensive-ne-apropiem-de-un-mo.html
Cum se vede din USR ascensiunea AUR. Botoș: „Trebuie să ne regăsim acei dinți în a face opoziție” – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25368358-cum-vede-din-usr-acensiunea-aur-botos-trebuie-regasim-acei-dinti-face-opozitie.htm
Știre 10 – https://www.g4media.ro/exclusiv-sondaj-cine-sunt-alegatorii-aur.html
Poliţia belgiană filtrează accesul în Bruxelles / Primarul: Am reperat 400-500 de vehicule, maşini, rulote, camionete mici. Aproximativ 30 au fost blocate, iar celalte au cam dispărut în natură – https://www.g4media.ro/politia-belgiana-filtreaza-accesul-in-bruxelles-primarul-am-reperat-400-500-de-vehicule-masini-rulote-camionete-mici-aproximativ-30-au-fost-blocate-iar-celalte-au-cam-disparut-in-natura.html
VIDEO Violențe și manifestanți anti-vaccin arestați în Noua Zeelandă, la Wellington/ Protestatarii au improvizat o tabără cu corturi în vecinătatea Parlamentului – https://www.g4media.ro/video-violente-si-manifestanti-anti-vaccin-arestati-in-apropierea-parlamentului-noii-zeelande-la-wellington.html
Convoaie anti-restricții în Franța: Macron face apel la calm – https://www.hotnews.ro/stiri-international-25362159-convoaie-anti-restrictii-franta-macron-face-apel-calm.htm
Provincia canadiană Ontario renunță la certificatul sanitar la 1 martie, după masivul protest al șoferilor de camioane – https://www.g4media.ro/provincia-canadiana-ontario-renunta-la-certificatul-sanitar-la-1-martie-dupa-masivul-protest-al-soferilor-de-camioane.html