Inadecvarea politică a moldoveanului

Inadecvarea politică absolută a moldoveanului stă în această simplă observație: câți dintre ei au fost, atâta cât s-a putut, votanți fideli ai unui singur partid? Câți au dispus de înțelegerea, disciplina politică sau doctrinară de a vota, ordonat, cu unul și același partid despre care să fi considerat că le reprezintă în mod constant ideile, aspirațiile, lucrurile în care cred?

Din acest punct de vedere, cei mai disciplinați moldoveni au fost, în ultimii 20 de ani, votanții socialiștilor și ai comuniștilor. Vorbim aici nu de calitatea alegerii sau ideilor lor, care este și a fost execrabilă, ci de disciplina de vot.

Pe “centru-dreapta” în schimb s-au perindat zeci de partide, de la rîndunicile anilor ’90 la stejarii ultimilor ani. S-a compromis liderul, ori a intervenit vreo schimbare de circumstanță, de regulă concurența unui alt partid ejusdem farinae, și electoratul a migrat ca turma spre noua făgăduință. Partidul precedent, după ce-și consuma epoca de glorie, cădea invariabil sub pragul electoral, destructurându-se intempestiv, așa cum și apăruse.

Ce promitea diferit acel nou partid, din momentul instalării efectului de fascinație nu mai interesa pe nimeni: migrația deja se produsese.

Așa ajungi la următoarea concluzie: există o paradoxală variabilă constantă in politica moldovenească de dreapta: partidele se schimbă, dar ce nu se schimbă niciodată sunt (lipsa) ideil(or) și calitatea electoratului lor: cu oarecere evoluții inevitabile de ordin biologic, aceiași oameni care votau rândunica în ’90, ieri au votat stejarii, astăzi votează /pas/-ul. E același profil de votant: de om care n-are minimă educație economică, așteaptă să-i rezolve statul problemele; statul reprezentat de guvernarea acestor partide invariabil identice și lipsite de doctrină nu i le rezolva, omul e dezamăgit, simte că a fost trădat, totul e judecat în acest plan aproape sentimental, și trece la urmatorul partid. Sledușii. [„următorii”, din rus следующий, n.r.] “Hai că poate de data asta…” Șamd.

Asta e unica „logică” electorală moldovenească. Alta nu-i.

Măcar votanții comuniștilor și socialiștilor dispun de o motivație ideologică: ei chiar visează sa se-ntoarcă back in the USSR. De aici constanta votului lor, care e unul ideologic. Chit că obiectiv vorbind greșit.

Moldoveanul ”de dreapta” n-are nicio motivație doctrinară sau ideologică. El rămâne constant în ignoranța lui doctrinară sau ideologică, variind doar denumirea și culoarea partidului. E constant în fond și variabil în formă. Constant in nimic, variabil literalmente în animalul sau culoarea partidului: furnica, rândunica, păsărica, albastru închis, verde, galben șamd.

Singurii moldoveni constanți doctrinar și politic pe dreapta au fost votanții fostului PPCD, un partid cu o limpede definiție creștin-democrată. Nu e nevoie să-l amintiți pe Roșca. Eu vorbesc de votant, nu de rătăcirile unui lider. Sau votanții Partidului Liberal.

Cantitativ, acești oameni n-au depășit vreodată 10-12% din electorat. Pentru restul partidelor verzi și galbene, singura doctrină e împrumutul extern.

Concluzii: ca să schimbi ceva, nu e destul să schimbi partidul pe care-ți lipești stampila, ci să schimbi ceva fundamental în mintea ta. Te consideri de dreapta? Educă-te în privința a ce este dreapta, nu încurca lucrurile, că nu tot ce zboară se mănâncă. Spre exemplu PAS e un partid de (centru)-stanga, cu pronunțate tușe progresiste.

De unde așadar constanta variabilitate a votului la moldovenii ”de dreapta”? Din lipsa de idei. Când nu știi în ce crezi, n-ai de unde da dovadă de disciplină electorală. Dacă n-ai disciplina ideilor care să se traducă în disciplină electorală, n-o sa reușești să construiești o tradiție politică. N-ai tradiție politică, n-ai nici democrație.

Ai o nație de zăpăciți conduși de niște impostori politici.
În acest context, nu dați vina (doar) pe partide: partidele însele, atâtea câte au avut decența în ultimii 30 de ani să se prezinte onest și doctrinar în fața electoratului, nu se pot întreține fără aderența constantă a unui public la o idee (sau alta).

Marcela Țușcă
Marcela este un om de pe Facebook așa cum s-a descris la prima apariție pe Freedom Alternative în 2016. De atunci a adunat o colecție impresionantă de texte originale precum și traduceri pe teme de geopolitică, cu precădere pe Republica Moldova, Federația Rusă, Ucraina și România.
Textele ei au apărut în publicații precum ziarul Timpul, Marginalia (Newsweek), Podul.ro sau Adevărul.
CategoriesUncategorized