De la Carantină la „Marea Resetare”

Carantina instalată cu ocazia pandemiei de coronavirus a accelerat implementarea unor planuri mai vechi de a stabili o așa numită nouă ordine globală. Sub auspiciile Forumului Economic Mondial (FEM), actori politici globali pledează pentru o „Mare Resetare” cu scopul de a crea o tehnocrație globală. Nu este o coincidență faptul că pe data de 18 Octombrie 2019, FEM a participat la New York în cadrul „Event 201” în cadrul unei simulări pandemice organizate de Centrul pentru Sănătate John Hopkins.

Perspectiva acestei tehnocrații implică o strînsă cooperare între mai marii industriei digitale și guverne. Incluzînd programe ca venitul minim garantat și asistență medicală universală, noua formă de guvernare combină controlul social strict cu promisiunea unei justiții sociale extinse.

Adevărul, în schimb, este că această nouă ordine mondială a tiraniei digitale vine cu un sistem comprehensiv de credit social. Republica Populară Chineză este pionierul acestei metode de supraveghere și control al indivizilor, corporațiilor și entităților socio-politice.

Pentru individ, identitatea este redusă la o aplicație sau chip care înregistrează aproape orice activitate personală. Pentru a putea accesa cîteva drepturi individuale, chiar și pentru a călători dintr-un loc în altul, persoana trebuie să compenseze accesul la aceste aparente privilegii prin supunerea față de o rețea de reglementări care definesc în detaliu ce ar însemna „o bună purtare” considerată benefică pentru umanitate și mediul înconjurător. Spre exemplu, în timpul unei pandemii, acest tip de control se va extinde de la obligația de a purta mască și practicarea distanței sociale pînă la a avea anumite vaccinuri pentru a putea aplica pentru un job sau a călători.

Reprezintă, pe scurt, un tip de inginerie socială care este opusul unei ordini sau evoluții spontane. La fel ca inginerul mecanic față de o mașină, inginerul social – sau tehnocratul – tratează societatea ca pe un obiect. Spre deosebire de reprimarea brutală a totalitarismelor de altădata, inginerul social modern va încerca să facă mașinăria socială să funcționeze pe cont propriu în conformitate cu designul planificat. În acest scop, inginerul social trebuie să aplice legile societății așa cum inginerul mecanic urmărește legile naturii. Teoria comportamentală a atins un nivel de cunoaștere care face posibile visele ingineriei sociale. Mașinațiunile ingineriei sociale nu operează prin forță brută, dar printr-un impuls subtil.

În noua ordine imaginată de „Marea Resetare”, avansul tehnologic nu este destinat să servească îmbunătățirii condiției oamenilor, ci să supună individul tiraniei statului tehnocrat. Justificarea e că „experții știu mai bine”.

Agenda

Planul pentru resetarea lumii reprezintă creația unui grup elitist de businessmeni, politicieni și anturajul lor intelectual care se întîlnesc în fiecare an în luna ianuarie la Davos, în Elveția. Fondat în 1971, Forumul Economic Mondial a devenit de atunci un mega-eveniment global. Peste 3000 de lideri din toată lumea au participat la reuniune în 2020.

Sub ghidarea FEM, agenda Marii Resetări anunță că finalizarea actualei transformări industriale necesită o revizuire minuțioasă a economiei, politicii și societății. O astfel de transformare comprehensivă necesită o alterare a comportamentului uman, de aceea „transumanismul” este parte din program.

Marea Resetare va fi tema celei de-a 51-a reuniuni a Forumului Economic Mondial din Davos în 2021. Agenda sa va exprima angajamentul de a orienta economia mondială spre „un viitor mai echitabil, sustenabil și rezilient.” Programul cere un „nou contract social” care să fie centrat pe egalitate rasială, justiție socială și protecția mediului. Schimbările climatice necesită din partea noastră „decarbonizarea economiei” și de aducere a gîndirii și comportamentului uman „în armonie cu natura”. Scopul este construcția unor „economii mai egale, inclusive și sustenabile”. Promotorii FEM consideră că această nouă ordine mondială trebuie „urgent” implementată, subliniind că pandemia „a demonstrat nesustenabilitatea sistemului nostru actual” căruia „îi lipsește coeziunea socială”.

Proiectul Marii Resetări a FEM reprezintă inginerie socială la cel mai înalt nivel. Avocații resetării susțin că ONU a ratat misiunea de a institui ordinea în lume și nu ar putea forța avansarea agendei sale de dezvoltare durabilă – cunoscută ca Agenda 2030 – din cauza modului birocratic, greoi și contradictoriu de a acționa. În schimb, acțiunile comitetului organizational al FEM sunt rapide și inteligente. Cînd se va atinge consensul, va urma implementarea de către elitele globale din toată lumea.

Inginerie socială

Ideologia FEM nu este de stînga sau de dreapta, nu este progresivă sau conservatoare, nu este de asemenea nici fascistă sau comunistă, ci pur și simplu tehnocrată. Ca atare, include elemente ale ideologiilor colectiviste anterioare.

În ultimele decenii, consensul reuniunilor de la Davos s-a exprimat în direcția că lumea are nevoie de o revoluție, și că reformele au durat prea mult. Membrii FEM anticipează o răsturnare în cel mai scurt timp. Perioada de timp ar trebui să fie atît de scurtă, încît cei mai mulți oameni să realizeze cu greu că o revoluție este în desfășuare. Schimbarea trebuie să fie atît de rapidă și dramatică, încît cei ce vor realiza desfășurarea acestei revoluții să nu aibă timp să se mobilizeze împotrivă.

Ideea de bază a Marii Resetări se exprimă prin același principiu care a ghidat transformările radicale de la Revoluția Franceză la cea Rusă și Chineză. Este ideea raționalismului constructivist încorporat în stat. Însă proiecte ca Marea Resetare lasă fără răspuns întrebarea cine conduce statele. Statul în sine nu conduce. Statul e un instrument de putere. Nu statul abstract decide, ci liderii grupărilor politice specifice și ai anumitor grupuri sociale.

Regimurile totalitare anterioare trebuiau să desfășoare execuții în masa și lagăre de concentrare pentru a menține puterea. Astăzi, cu ajutorul noilor tehnologii, se consideră că dizidenții pot fi identificați și marginalizați cu ușurință. Non-conformiștii vor fi reduși la tăcere prin descalificarea opiniilor divergente ca moralmente demne de dispreț.

Regimul de carantină din 2020 e posibil să reprezinte o avanpremieră a felului în care funcționează acest sistem. Carantina a funcționat ca și cum ar fi fost orchestrată – și probabil a și fost. Ca și cum ar fi acționat la comanda unui centru unic, liderii națiunilor mari și mici – și de nivele diferite de dezvoltare economică – au implementat măsuri aproape identice. Nu doar că multe guverne au acționat la unison, acestea au aplicat aceste măsuri desconsiderînd oribilele consecințe ale unei carantine globale.

Luni de zile de suspendare a economiei au distrus baza economică a milioane de familii. La pachet cu distanțarea socială, carantina a produs o masă de oameni incapabili să-și poarte singuri de grijă. Inițial, guvernele au distrus sursele de existență, apoi politicienii s-a proclamat ca salvatori. Cererea de asistență socială nu mai este limitată unor grupuri specifice, ci a devenit o nevoie pentru masele largi.

Altădată războiul era „sănătatea statului”. Acum este frica de boală. Ce ne așteaptă nu se traduce prin confortul unui stat dădacă extins și benevolent, cu venit minim garantat, servicii medicale și educație pentru toți. Carantina și consecințele sale au descris o imagine preliminară a ceea ce urmează: o stare permanentă de frică, control comportamental strict, pierderi masive de locuri de muncă și creșterea dependenței față de stat.

Odată cu măsurile luate în contextul pandemiei de coronavirus s-a realizat un mare pas în resetare economiei globale. Fără rezistență populară, sfîrșitul pandemiei nu va însemna sfîrșitul carantinei și a distanțării sociale. Deocamdată oponenții noii ordini globale a tiraniei digitale au access la media și diverse platforme pentru a se opune. Dar timpul se scurge rapid. Agenții noii ordini globale au simțit sînge. Declararea coronavirusului o pandemie a devenit un pretext convenabil pentru promovarea agendei Marii Resetări. Doar o opoziție masivă poate încetini și opri extinderea puterii tehnocrației tiranice în ascensiune.

Anthony P. Mueller este profesor de economie care predă actualmente în Brazilia.

Articol în original: https://mises.org/wire/lockdowns-great-reset

Marcela Țușcă
Marcela este un om de pe Facebook așa cum s-a descris la prima apariție pe Freedom Alternative în 2016. De atunci a adunat o colecție impresionantă de texte originale precum și traduceri pe teme de geopolitică, cu precădere pe Republica Moldova, Federația Rusă, Ucraina și România.
Textele ei au apărut în publicații precum ziarul Timpul, Marginalia (Newsweek), Podul.ro sau Adevărul.
CategoriesUncategorized