Atunci când ai pretenția că știi exact tot ce e mai bun pentru toți ceilalți, că știi cum trebuie să arate progresul tuturor și că le cunoști viitorul, atunci ești progresist, ceea ce e totalitarism din start și credință religioasă în sine, din moment ce ai pretenția că ai prevăzut viitorul.
Poate vă întrebati ce m-a apucat să propun sabotarea progresului. A se citi: progresism.
Ce vreau sa zic: Progresul cu P mare și articulat e exact Progresul progresismului. Progresul Unic și Obligatoriu. În rest, există progresuri, cum menționez mai jos.
Însăși ideea că există Progresul e progresistă.
Ceea ce se autointitulează “Progresism” azi nu e altceva decât un mix de ideologii, de religii politice, adică utopii totalitare ale trecutului din care s-a luat câte ceva cu un singur scop: instaurarea dictaturii globale a Progresului Unic și Obligatoriu pentru toată lumea.
Progresismul a confiscat ideea de progres, așa cum a confiscat știința, morala, cultura și întreg viitorul. Aici e vorba de Progresul Unic și Obligatoriu pentru toți, nu de progres în sine.
Cel care pretinde că deține cheile viitorului trebuie să te convingă cumva. Și atunci își îmbracă credința în știință, dogmele în drepturile omului, sclavia în egalitate, colectivismul în comuniune, înregimentarea în eliberare și virtualul în realitate. Scopul scuză minciunile.
Dar, culmea, progresiștii sunt cei care au nevoie cu disperare de o tradiție, pe care, pentru că nu o au, o inventează. Pentru că omul, pe lângă aura științifică și eliberatoare, mai are nevoie și de tradiția unei lupte seculare. Pentru asta utopia își inventează un trecut utopic, numit ucronie. Orice utopie își are ucronia ei.
Acest trecut al utopiei trebuie să arate ca o luptă împotriva trecutului oprimant și nedrept al lumii pentru ca prezentul să arate ca o eliberare și reparație istorică, iar viitorul să fie numai al utopiei.
Motorul progresismului e răzbunarea, nu progresul. Tot ce aduc nou nu e ca să adauge ceva util, benefic, profitabil, conform definiției progresului, ci ca să strice ceva din trecut. Obiectivul prioritar e demolarea, fără să aibă importanță ce pun în loc și dacă se pune nimic în loc e și mai bine. Tot progresismul e orientat spre trecutul pe care se razbună, nu spre viitor.
De-asta, în orice discuție, din prima, habotnicii progresismului aduc mereu vorba de preistorie, antichitate, evul mediu, patriarhat, capitalism, naționalism, fascism, creștinism, rasism, oprimare, discriminare etc. La prima critică pe care o aduci concepției lor despre progres, sar cu întrebarea care își conține răspunsul și acuzarea totodată: “Dar ce, vrei să rămâi în Evul mediu, să nu mai progresăm?”.
Absolut toată agenda pornește din răzbunare: avort, sinucidere asistată, ”căsătorie homosexuală”, ”discriminare pozitivă”, schimbare de sex, cote de gen, invazie migraționista, egalitarism, inventarea drepturilor omului, eugenie, transumanism etc. Femeile se razbună pe barbați, gay-ii pe heterosexuali, negrii pe albi, etniile lumii pe etniile europene, ateii și musulmanii pe creștini etc. – asta e soluția progresistă pentru problemele lumii. Un ciclu al răzbunării fără sfârșit. Chiar și un ateu poate înțelege că o fac de-ai dracu’.
Pentru progresism există crime în favoarea umanității.
Răzbunarea nu e dreptate, ci arma prostului și ticălosului.
E un iacobinism global sau, dacă vreți, Revoluția Franceză la scară planetară.
Nu-i vorba de niciun progres, ci de demolarea civilizației actuale și în primul rând a liberalismului democratic și civilizației europene. Răzbunarea pe lumea de până azi la grămadă, fără niciun discernământ.
Și, mai ales, fără milă, fără posibilă apărare, dezbatere, reflecție, iertare, împăcare sau răscumpărare. Progresismul a readus ghilotina în piața publică.
Mi s-a confirmat asta când am întrebat: “Când se va încheia reparația istorică numită discriminare pozitivă?” și am primit răspunsul: “Niciodata.”
Toți erau de acord, într-o sumbră unanimitate. Asta înseamnă lipsa totală a iertării. Progresismul nu conține acest concept. Progresismul nu iartă.
Mi s-a confirmat și când am întrebat un amic: “Care ar fi soluția ta pentru o lume mai bună?” și mi-a răspuns : “Să dispară pentru totdeauna cei ca tine.”, la care a adăugat : “Orice progres trebuie început cu ghilotina.”
Aici, pentru că am pomenit de Revoluția Franceză și ghilotină, trebuie menționat că Revoluția Franceză a avut 3 etape, pe care progresismul le ia la pachet, nediferențiat, justificând una prin cealaltă. E evident că face acelasi lucru ca Robespierre: justifică ghilotina prin nobilele idealuri ale Revoluției.
De aceea progresismul e reacționar și anacronic.
Daca vrem un real progres și un viitor trebuie să nu mai luăm în considerare progresismul ca opțiune pentru viitor.
Ori, concepțiile despre progres sunt diverse, progresul prin definiție general acceptată aduce un aport benefic material sau spiritual pentru toți or, nu cunoaște nimeni viitorul, iar progresul, ca și viitorul, sunt împreună. Și atunci, pe tema progresului suntem nevoiți să o dăm la pace, altfel nu mai avem viitor împreună.
Se poate face și o analogie cu stupidul slogan legat de libertate: “Progresul meu se termină acolo unde începe progresul tău”.
Progresul nu poate fi decât un rezultat al negocierii permanente, al compromisului înspre consens social, al gândirii și faptei împreună, al vieții. Progresul nu e un proiect unic și definitiv, ci un drum. Eu cred că varianta asta nu e dictatură.
Dar progresismul ce face: elimină toate variantele de progres din schemă, individuale și de grup, democrația progresurilor, libertatea viitorurilor, consensul unui progres și viitor comun.
Și impune speciei umane dictatura viitorului proiectat unilateral dinainte. E religia seculara care vine cu viitorul de-a gata și bagă pe gât proiectul raiului pe pământ. Rai care, dacă ești realist, obiectiv și moral, daca nu te-ai rupt de natură și de propria natură, dacă mai ții la cunoaștere, adica știință și cultură, realizezi că nu va exista niciodată. Fără iluzii. Pentru că așa-i omul, nu-i în stare să facă rai. Nici nu-i nevoie.
Aici nu-i vorba că sunt doar antiprogresist, ci că sunt pro-progres în același timp, așa cum l-am definit, ca armonie între progresuri.
În locul dictaturii progresului propun democrația progresurilor.
Putem opri, și chiar e nevoie, motorul ăsta, bagându-i bețe-n roate cum prindem ocazia.
Cu asta nu oprim progresul, ci ura, răzbunarea și instaurarea utopiei totalitare.
