Alegerile s-au anulat, dar campania (atâta cât a fost) a scos la iveală câteva blocaje mentale la nivelul comentariatului. Odată ce le vezi, nu ai cum să nu constați cât de prevalente sunt și totodată cât de toxice sunt pentru temperatura discursului public.

Cei mai vocali oameni de pe X și Facebook pe românește au între 40 și 50 de ani. Oameni hârșâiți în tranziție care au rămas cu o traume și obsesii. Una din ele fiind asta: Văd FSN-iști peste tot. N-ai cum să le explici că Vadim a murit și anul 2000 a fost acum 24 de ani.

Pe 24 noiembrie și 1 decembrie au votat oameni născuți în 2006. Adică oameni care s-ar putea să nu și-l amintească nici pe Băsescu președinte, darămite pe Iliescu. În 2028, la parlamentare, vor vota oameni care nu au cum să și-l amintească pe Vadim, pentru că a murit când ei erau în scutece. În 2030 vor vota președintele și oameni născuți în 2012. În ritmul ăsta, în doar 6 ani, vă veți mira de ce acuzele de USLamism nu merg.

Este chiar amuzant (într-un fel) că cei mai ”progresiști” comentatori sunt de fapt foarte ”conservatori” și refractari la a accepta niște realități. România 2024 e aproape literalmente altă țară față de România 2000. Cel puțin 1/3 din votanții de atunci au murit!

Când îl faci pe Simion FSN-ist (care avea 3 ani la Revoluție!!!) spui mai multe despre tine decât despre Simion sau votanții săi. Ne spui că nu te-ai mai uitat în buletin cartea de identitate de prea mult timp. Obsesiile din tranziție nu se ”traduc” nici măcar aproximativ pentru climatul de opinie real din 2024.

În noul Parlament vor lua loc oameni care nu erau născuți când exista FSN sau FDSN. Sau parlamentari ca senatorul Tasnádi István care încă era în scutece când se desființa FSN.

Da, aproape 80% dintre alegătorii de la parlamentare sunt născuți în comunism. Dar, dacă suntem sinceri cu noi înșine, chiar contează dacă aveai 5 ani (sau chiar 15) la Revoluție sau dacă aveai 30. Privind lucrurile așa, constatăm că generația tranziției este acum la putere, electoral vorbind. Grupa de vârstă 35-64 are aproape 60% din voturi.

Nimic în neregulă cu asta. Nu e vina lor și e o reflecție a inerției demografice. Însă, problema apare când doar perspectivele și obsesiile acestor generații sunt ”permise” și au cel mai mare megafon. Și poate că nici asta n-ar fi așa o mare problemă dacă decrețeii târzii n-ar fi atât de isterici și oripilați când constată că spre 40% din societate pur și simplu nu le acceptă (și deseori nu le înțelege și nici nu vrea să le înțeleagă) premizele de la care își construiesc viziunea asupra lumii.

Traume

Generația care a crescut în anii ’90 și a apucat să voteze la alegerile din anul 2000 are o serie de traume. Din nou, nu e vina lor. Așa au fost vremurile.

Nu a fost amuzant să ai de ales între Iliescu și Vadim (nu mai amintesc astăzi că Vadim era pro-NATO și CTP virulent anti-NATO). Nu a fost amuzant să treci prin inflație de peste 200% și să rămână cu două cifre până în 2004. Nu a fost amuzant să trăiești în niște orașe semnificativ mai insalubre, muuuult mai violente și incomparabil mai sărace decât sunt orașele României de astăzi.

Desigur, pe lângă traume, aceste experiențe au făcut această generație și mai rezistentă la șocuri. Însă nu pe toți.

Când îi văd pe băieții și fetele de 40-45 de ani deloc săraci cum se lamentează despre inflație de 6% nu pot decât să mă gândesc dacă nu cumva am trăit în țări diferite. În 1997 se dubla prețul majorității lucrurilor de la o lună la alta. Și în unele cazuri de la o săptămână la alta. Și, deși toată lumea recunoștea problema și se discuta cum să fie atacată, isteriile în rândul oamenilor obișnuiți arătau altfel.

Strict politic, generația anilor ’90 s-a entuziasmat la victoria CDR din 1996, chit că a trebuit să accepte și o clovnerie a Curții Constituționale (similară cu cea de acum câteva zile). Și apoi aceeași generație s-a văzut dezamăgită de CDR care a guvernat per ansamblu prost – dar totuși a împins niște reforme necesare.

Eh… în 2000 când votanții au dat cu ștampila-n cap CDR-ului, atunci s-a născut discursul de care nu mai scăpăm nici astăzi (de la aceiași oameni!). Îl știți – discursul de votat cu stabilitatea și neapărat anti PDSR/PSD – iar cine nu-i de acord e FSN-ist. Un discurs nu neapărat rău și nu neapărat greșit.

Însă, în 2024, fix aceiași oameni sunt șocați că fix discursul lor e folosit și de votanții USR, și de cei ai AUR și de cei ai celor două spitale de psihiatrie. Iar la acest șoc reacția e la fel ca-n 2000 – săriți muică! FSN-iștii! Numai că între timp țara s-a schimbat.

Dați o raită pe portalul cdep și lecturați grupul parlamentar al FSN. Mulți îs morți (sau or să fie morți în următorii 3 ani) sau ieșiți din politică (fie voluntar fie via dosare penale).

Țara astăzi nu mai e aceeași ca acum 34 sau 24 de ani. Fizic vorbind. Dar, din ceva motiv comentatorii nu se pot adapta. Îs blocați mintal pur și simplu în 2000.

Obsesii conexe

Cei care aveau peste 20 de ani la Revoluție și au urmat o carieră care implică și vorbitul în public au astăzi 55-60 de ani și sunt la vârful carierelor lor. Din păcate, însă, au ”cărat” după ei și obsesii care pur și simplu nu mai sunt de actualitate.

Spre exemplu: În 1993 încă mai era în viață Horia Sima și ceva fani originali de-ai lui. Își publica cărți în România și ”ordinele” lui erau ascultate. Și fanii lui nu erau deloc oameni de treabă sau pașnici.

Pericolul legionar, chiar dacă exagerat de Ion Iliescu pentru beneficii politice, era totuși unul cât de cât real. După moartea lui Sima subiectul a rămas redus la câțiva dilii marginali până astăzi, când subiectul iar e bun pentru motive politice.

În 2024, însă, cuvântul legionar e în top cele mai căutate în dicționar. Și nu (neapărat) pentru că nu este suficientă educație – ci pur și simplu pentru că au trecut 31 de ani de la ultima dată când chiar a contat subiectul. Iar 2024 este deja suficient de departe de anii ’30 încât pur și simplu nu mai suscită aceleași emoții apelativul de ”legionar”. Dar, cum Statul are nevoie de niște show pentru a-și acoperi propria incompetență, iar Statul e condus tot de această generație,… asta e singura idee care le-a venit: hai să găsim niște ”legionari”.

Și, doar cei care aveau peste 20 de ani la Revoluție percutează la asta. Și dacă le spuneți că show-ul grețos de la Tâncăbești e perdea de fum, se supără. Degeaba le arăți că dileala aia strânge tot 20-30 de oameni de 30 de ani. Iată imagini din 1994. Și presa vorbind despre asta în 2013. Și imagini din 2016 – pe ăstea nu le-ați văzut la televizor deși nu sunt cu nimic mai puțin șocante și dilii ca cele din 30 noiembrie 2024. Diferența față de 1994, 2013 sau 2016 e că în 2024 îi era util Regimului să ți le bage pe gât și să te sperie cu aproximativ aceiași 30 de dilii.

Însă, și Regimul pare să uite aceeași chestie: Perspectiva celui de 50 de ani nu mai este norma absolută. Și nu în sensul că sunt mai mulți legionari – ci în sensul că mult mai puțini oameni mai dau doi scuipați pe tot subiectul. Putem să ne ”certăm” dacă asta-i bine sau nu – însă nu asta contează acum. Ce contează acum e că narațiunile din 1991 sau 2000 nu mai au prea mult public în 2024.

Alt exemplu: Văleu investitorii!

În 1991 (și, sincer, până prin 2005-2006) subiectul investitorilor era unul real și legitim. Nu doar pentru că erau rari, dar și investițiile erau mici. Țara era săracă. Era alt context.

În 2024, însă, nu mai e chiar așa. Nu se întâmplă nimic foarte nasol dacă OMV e luat mai tare la rost. Sau dacă, Doamne ferește!, grupul Schwarz (care deține Kaufland și Lidl) ar fi pus să plătească taxe la același nivel cu cele plătite de antreprenorii români. Nu spun că aceste politici ar fi neapărat bune – dar spun, insist chiar, că obsesia de tranziție ce plângea de milă investitorilor la orice pas pur și simplu nu mai ”ține” astăzi. Și electoratul nu e chiar așa de prost.

În 1999 puteai convinge electoratul (pentru că era și adevărat) că e o idee proastă să supărăm fie și numai unii investitori. Însă în 2024 populimea observă niște lucruri și pur și simplu nu acceptă ca magazinul familiei lui să plătească taxe de 8 ori mai mari decât concurența sa.

Mai nou lanțurile multinaționale se extind și la țară. Probabil că ar fi câștigat competiția oricum (grație economiei de scală) – însă nu poți învinui electoratul că observă totuși că, după ce că pierde competiția, o pierde și mult mai repede din cauza Statului care tratează compania străină mamut cu mânuși și pe el cu ANAF Antifraudă și birocrație împovărâtoare.

Sau mă rog, poți învinui electoratul – dar dup-aia să nu te superi că nu mai votează cu tine (USR-PNL) și mai încearcă și cu alții. Da, și ăia îi vor dezamăgi – dar, la urma urmei, pe tine nu te-a dezamăgit CDR? Tu ai continuat să bagi fise (Alianța ”DA”, ACL, USR etc.) – și poate și ei. Dar la un moment dat ei nu v-au mai crezut. Și asta nu e vina TikTok-ului, ci chiar a voastră. Și, parțial, taman din cauza blocajelor voastre mentale.

Referințele culturale încremenite

Nimic nu a scos cel mai tare în evidență blocajele de mai sus decât mitingul din 5 decembrie. Iată invitații:

Oana Pellea (63 de ani), Victor Rebengiuc (91 de ani!!), Mariana Mihuț (82 de ani!), Marius Manole (46 de ani), Mihai Călin (56 de ani), Dan Teodorescu (60 de ani) & Trupa Taxi, Oana Gheorghiu (55 de ani), Carmen Uscatu (49 de ani), Radu Vancu (46 de ani), Cătălin Striblea (47 de ani), byron (47 de ani), Valeriu Nicolae (53 de ani), Tudor Chirilă (50 de ani).

ZERO personalități sub 45 de ani. Pentru partida care se revendică de la placa progresistă a reprezentativității, mitingul a fost semnificativ mai puțin reprezentativ pentru populația României decât un miting făcut de AUR sau chiar unul făcut de PSD (pe vremea când PSD încă mai făcea din astea).

Știu, nu vă place să citiți lucrurile astea. Vă enervează. Vreți să mă faceți putinist sau mai-știu-eu-ce-ist. Dar, oricât de enervant ar fi, este totuși adevărat.

Generația ”la putere” de acum nu convinge. Și nu convinge pentru că are povești vechi. Prăfuite. Ieșite mult din mentalul colectiv. Bune ele pentru bulă, dar nicidecum pentru apel național. Cultural vorbind, mitingul ăla a fost irelevant. Politic vorbind, mitingul ăla a fost dăunător pentru candidata pe care își propunea să o susțină. În seara aia Lenuța a mai pierdut 200.000 de voturi minimum.

Mai lipsea Cargo, Alexandru Andrieș și trupa ZOB ca să fie adunarea de bumări completă.

Tudor Chirilă întruchipează cel mai bine ce descriu aici: Un om care la 50 de ani cântă despre cum are 18 ani. Cultural vorbind, se vede ca Dracu’. Și nu le spune nimeni asta căci, nu-i așa, cum să ofensăm icoanele culturii de tranziție?

Nimic din toate astea n-ar fi o problemă dacă și-ar vedea de arta lor și n-ar încerca să ne convingă că bula lor e deținătoarea adevărului absolut, doar pentru că ei s-au născut când trebuie și s-a nimerit să fie printre primii care încearcă o chestie în haosul din anii ’90.

Să fim bine înțeleși: Nu le neg și nici nu le iau în balon talentele acestor oameni. Dar le pun la îndoială capacitatea de-a fi reprezentativi, inclusiv pentru generația lor.

În loc de încheiere

Dacă zoomerilor le reproșez că îmbătrânesc prea repede atât mental cât și fizic (și există și ceva studii/date pe subiect care confirmă că nu doar mi se pare mie), generației 45-65 îi reproșez că merge prea tare în direcția cealaltă.

E foarte bine să fii tineresc toată viața. E foarte bine să încerci măcar să ții pasul cu lumea. Și, da, uneori e foarte bine să fii reacționar și să arăți când direcția în care merg lucrurile nu e una fericită. William F. Buckley definea conservatorul ca cel care stă uneori împotriva istoriei și zice ”STOP!” în special atunci când nimeni nu e dispus să facă asta.

Însă, tot Buckley mai povestea și despre limite. Or,… prea mulți exponenți publici ai generației de tranziție nu arată și că înțeleg limitele.

Nu poți să-i faci proști/putiniști/cretini/spălați pe creier/talibani/etc. pe toți care nu-s de acord cu tine. Mai ales dacă se numără în milioane.

Nu poți să te comporți la 60 de ani în public ca și cum ai avea 18. Nu merge. Mai ales nu în context politic. Există o vreme pentru toate.

Sau mă rog, poți face lucrurile astea dar să nu te mire dacă ești ignorat(ă). Sau dacă rezultatul e opus celui scontat.

Generația de tranziție (în special cei din zona vizibilă public – oameni de afaceri, artiști, jurnaliști, publiciști, etc.) seamănă cel mai mult cu urbaniții superficiali din SUA (care de asemenea pierd alegerile pe bandă rulantă și pe bună dreptate): hiper-materialiști, ignoranți față de restul țării, excesiv de aroganți și cu un simț al penibilului foarte scăzut.

E adevărat, au și o scuză. Și încă una bună! Când ești abia ieșit din comunism, ești hămesit(ă) de… orice. Vrei bani mulți, vrei să vezi tot, vrei să cunoști mulți oameni, vrei… orice. Și părinții te-au încurajat căci sperau măcar prin tine să-și trăiască viața pe care ei n-au putut-o avea în anii negri ai comunismului.

Însă vine o vreme când mai trebuie să te și oprești și să te întrebi dacă nu cumva totuși te mai și înșeli – și a cam venit, chiar dacă n-ați observat-o încă. Lumea s-a schimbat – predominant în bine. Însă nu la fel pentru toți. Or… în democrație contează opinia tuturor, nu doar a celor cu contracte la televiziune și la teatre (predominant de Stat – dar care se dau mari liberali oricum).

Dacă generația de tranziție își dorește să continue să conteze politic, trebuie să înceapă să învețe și să asculte, nu doar să țină predici.

Sau, ziceți că-s eu nebun. Și faceți cum ați făcut până acum. Și-o să vă măture Internetul fără niciun fel de milă. În 2028 mult noroc să-i convingeți pe cei născuți în 2010 și crescuți exclusiv în prosperitate cu icoane culturale trecute bine de 60 de ani care le vorbesc despre obsesii ce preced nașterea lor cu zeci de ani. Sigur o să meargă 👍🏻

Atacuri hibride sau nu, Regimul e deconectat grav de popor. Și nu pare dispus nici măcar să încerce să se reconecteze. Și asta fix din cauza blocajelor mentale de care vă zic. Că ele sunt și în instituțiile statului, nu doar pe scenele mitingurilor zice-se ”pro-europene” (thuamne ce sintagmă cretină – să sperăm că va fi îngropată, politic vorbind, deodată cu candidatul Lasconi).

Gata. Atât. Ne vedem la podcast!

Primul episod a trecut și a trecut cu bine. Se putea și mai bine dar, contrar a ce se spune la televizor, se putea și mai rău. În fine, încă se poate și mai rău dacă CCR are idei mâine. Dar despre asta va fi timp de povestit dacă se va materializa.

Între timp, în câteva zile votăm Parlamentul. Semnificativ mai important decât Președintele!

Partidelor le convine să facă gălăgie pe tema prezidențialelor căci, în felul ăsta, nu se uită nimeni la ce gloabe au pus pe liste. Valabil pentru toate partidele tricolor precum și pentru AUR. Toate 4 au, în unele județe, niște poame în capu’ listei de te întrebi de ce nu e penurie de Haloperidol.

După cum știți, cei 3-4 oameni interesați de cum vede Canapeaua votul, alegerile parlamentare sunt de fapt oarecum locale. Da, la final un vot pentru un partid e egal la Vaslui și la Timișoara. Doar că ce om trimiți în Parlament diferă. Și în interiorul partidelor există diferențe foarte mari între oameni (așa cum e și firesc).

Tabelul nu e scris din perspectiva ”dacă am locui în județul X am vota” ci din perspectiva ”pentru sănătatea mintală a viitorului Parlament, cel mai bine ar fi din circumscripția X să fie ales unul dintre ăștia.”

Tabelul nu reprezintă nici vreo predicție – ci e fix recomandare. Dacă 10% din electorat ar vota după aceste recomandări, toate partidele ar intra în ședință să se întrebe ce ar trebui să reformeze.

La redactarea recomandărilor au contribuit mai multe cercuri. În unele județe recomandarea este ponderată și cu posibilitatea realistă de a accede în Legislativ.

În fine, iată recomandările:

Județul	Recomandare Cameră	Recomandare Senat	Observații
ALBA	USR/PSD/AUR	USR/PSD/UDMR	1
ARAD	Orice mai puțin PSD și USR	Orice mai puțin USR	2
ARGEȘ	Orice mai puțin PNL, USR și SOS	USR	3
BACĂU	USR	PSD/USR	4
BIHOR	AUR/PSD	AUR/UDMR/USR	5
BISTRIȚA-NĂSĂUD	PSD	FD	6
BOTOȘANI	AUR	Fără PNL	7
BRAȘOV	UDMR	PSD/UDMR	8
BRĂILA	Uniunea Armenilor din România	Orice mai puțin PNL	9
BUZĂU	FD/AUR	PSD/AUR/UDMR	10
CARAȘ-SEVERIN	UDMR/POT/PNCR/etc.	UDMR/POT/PNCR/etc.	11
CĂLĂRAȘI	Orice mai puțin PNL	Orice mai puțin PNL	12
CLUJ	AUR	UDMR	13
CONSTANȚA	UDMR/PNCR/POT/SOS	UDMR/PNCR/POT/SOS	14
COVASNA	Orice mai puțin PNL-UDMR	Orice mai puțin PNL-UDMR	15
DÂMBOVIȚA	PNCR	AUR	16
DOLJ	PPR	Orice mai puțin PSD-PNL	17
GALAȚI	FD	AUR	18
GIURGIU	Orice mai puțin PSD-PNL	Orice mai puțin PSD-PNL	19
GORJ	Orice mai puțin PSD-PNL	Orice mai puțin PSD-PNL-USR	20
HARGHITA	Orice mai puțin PNL	Orice mai puțin PNL
HUNEDOARA	AUR	AUR/PSD/UDMR	21
IALOMIȚA	Orice mai puțin PNL	Orice mai puțin PNL-USR	22
IAȘI	FD/AUR	AUR	23
ILFOV	AUR	UDMR	24
MARAMUREȘ	Orice mai puțin PNL	Orice mai puțin PNL	25
MEHEDINȚI	USR	PSD	26
MUREȘ	Orice mai puțin PNL	Orice mai puțin PNL
NEAMȚ	AUR/UDMR	AUR/UDMR/PNCR	27
OLT	UDMR/PPR/PNCR	UDMR/PPR/PNCR	28
PRAHOVA	PSD	Orice mai puțin PNL	29
SATU-MARE	UDMR	UDMR	30
SĂLAJ	Orice mai puțin PNL	Orice mai puțin PNL
SIBIU	AUR	AUR	31
SUCEAVA	Orice mai puțin PNL-USR	Orice mai puțin PNL	32
TELEORMAN	Orice mai puțin PSD-PNL	Orice mai puțin PSD-PNL	33
TIMIȘ	PSD/AUR	AUR	34
TULCEA	UDMR/PPR/PNCR	PSD/USR	35
VASLUI	Orice mai puțin PSD-PNL-FD	Orice mai puțin AUR-PNL-FD	36
VÂLCEA	PSD	AUR	37
VRANCEA	AUR/UDMR/PNCR	UDMR/PNCR/orice protest	38
MUNICIPIUL BUCUREȘTI	USR/AUR	AUR	39
Circumscripția 43	AUR	AUR	40

Observații:

¹ În Alba PNL îl propune pe sinistrul de Florin Roman iar PSD, USR și AUR propun… PSD. Listele de la Cameră a USR și AUR sunt deschise de fostul consilier local PSD Alba și de fostul președinte al filialei municipale a PSD. La Senat AUR propune un ilustru necunoscut, PSD un om nou iar USR propune o doamnă bine intenționată dar cam naivă.

² La Cameră PSD îl propune pe Mihai Fifor (ugh!) iar USR îl propune pe carantinistul extremist Wiener. FD are un candidat interesant dar sub rezerva că FD ar putea să nu prindă Parlamentul. La Senat USR propune tot un obsedat de ”sănătate publică”. Haideți să nu.

³ La Cameră SOS îl propune pe Tudor Ionescu (ex-Noua Dreaptă), PNL pe Alina Gorghiu (enough said) iar USR pe Ionuț Moșteanu. Haideți să nu. La Senat însă USR are în capul listei un politician care rezonează cu o temă importantă a Canapelei – aceea a dependenței copiilor de smartphone. Și e overall un tip simpatic.

⁴ La Cameră PSD propune un om slab, AUR propune doi oameni parașutați de la centru și un tip asociat unui grift pe bani publici (via Poșta Română), PNL pe Daniel Fenechiu (cel care bea cu Ludovic Orban în timp ce voi luați amenzi că ieșiți din casă). Lista USR e deschisă de omul care a făcut USR Bacău să nu fie implicat în dramele USR-ului la nivel național, ceea ce este remarcabil. La Senat AUR propune cumnata unui fost șef al Gărzii Financiare iar celelalte partide iluștri necunoscuți. Listele PSD și USR încep însă cel mai puțin nasol – cu ceva rezerve față de propunerea USR (Cernic Sebastian) care pe lângă chestii utile s-a ținut și de scandal; însă și viitorul Parlament are nevoie de din ăștia.

⁵ Într-un județ dominat de PNL, votatul cu altceva este esențial. La Cameră PSD propune un primar de comună necontroversat (Gabriela Ene) iar AUR îl propune pe Mihai Neamțu. La Senat 3 partide au opțiuni pozitive. Candidatul USR vrea buldozerul prin sistemul de educație, candidatul AUR are aceeași poziție cu noi cu privire la taxarea muncii, iar candidatul UDMR este Cseke Attila, cel care a sfârșit prin a sabota proiectul pandemic în scurtul său mandat ca ministru al Sănătății.

⁶ La Senat dacă PSD ia prea multe voturi, redistribuirea ar putea duce un mandat de Senator către PNL. În plus, candidatul propus de FD e din PMP-ul vechi. La Cameră AUR propune un ecologist extra dubios adus din USR, iar USR propune un fost subprefect panicard în vremea proiectului pandemic. Haideți să nu.

⁷ La Cameră AUR are cea mai energetică și cu ”suflu nou” propunere. La Senat toate listele au oameni prea bătrâni, dar lista USR atrage negativ prin prezența unei doamne venite din PLUS și fost subprefect dar care totuși are pozițiile corecte privind taxarea muncii. Greu de găsit un vot pozitiv la Senat – dar sigur nu PNL care-l propune pe Ovidiu Jitaru care azi pozează în mare anti-PSD-ist după ce a făcut afaceri cu PSD-ul mulți ani ca ”apolitic”.

⁸ Filialele PNL și USR sunt direct intolerabile. AUR propune pe cineva prea prieten cu scandalul și obsesiile iar PSD propune corporatiști la Cameră. La Senat PSD are o listă tolerabilă. Noi am merge pe UDMR la ambele. Pentru clown pill, POT are un candidat amuzant la Senat.

⁹ Viața politică în Brăila continuă să fie lacunară. Efectiv n-ai ce alege care să aibă și șanse (valabil și dacă ești de Stânga). La Cameră însă brăilenii ar putea ”trage” pentru Varujan Pambuccian care în timpul proiectului pandemic a făcut lobby pentru scurtarea stării de urgență. Atât s-a putut.

¹⁰ La Cameră PSD îl propune pe Ciolacu. Hai să nu. FD propune un fost PMP-ist tolerabil iar AUR propune un senios care a mai reprezentat România la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei fără controverse notabile. La Senat PSD îl propune pe Lucian Romașcanu (unul dintre puținii PSD-iști care știe procedură și nu-i nebun în public). Lista AUR la Senat are un senator cu părerile corecte pe dimensiunea statului și moderat pe naționalisme. Dacă niciunul nu satisface, lista UDMR e sigură.

¹¹ Partidele au luat în derâdere județul. Inclusiv PNL are ciudați marginali pe listă. Noi recomandăm vot de protest. Protestul moderat: UDMR, protestul mai apăsat: POT/PNCR.

¹² Și județul Călărași e neglijat de partide.

¹³ AUR propune deputatul care a fost și în legislatura curentă și s-a achitat bine de sarcini. La Senat AUR propune un mesianic foarte muncitor pentru partid dar nu tocmai atrăgător pentru munca de parlamentar, în viziunea noastră. De aceea la Senat recomandăm un vot pentru tânărul Tasnádi István (născut în 1991) de la UDMR (UDMR are șanse să scoată un loc de senator).

¹⁴ Noi recomandăm vot de protest. AUR îl propune pe Muhammad Murad, cel care își deschidea hotel în stare de urgență. USR vine cu Stelian Ion. Iar PNL-PSD mai rău.

¹⁵ În HR/CV/MS UDMR are asigurat scor mare. Drept urmare, votantul neînregimentat are opțiunea să ”salte” scorul național al unui alt partid – doar să nu fie PNL. Includem și Sălaj aici care e de obicei fief PNL și drept urmare rămâne aceeași idee.

¹⁶ În DB PSD are asigurat scor mare. Ca vot pozitiv, la Cameră candidatul PNCR este mai aproape de noi. La Senat AUR dar mai importantă e evitarea USR.

¹⁷ Ca vot pozitiv, lista PPR la Cameră este deschisă de o persoană care a ajutat mult în timpul proiectului pandemic. La Senat nu putem recomanda un vot pozitiv. Însă sunt de evitat PSD și PNL.

¹⁸ La Senat PNL vi-l propune în Galați pe Florin Cazzo. De aceea recomandăm un vot pentru viceprimarul municipiului Tecuci. La Cameră, dacă e să recomandăm un vot pozitiv, inginerul din capul listei FD e cam singura opțiune. Partidele au cam luat la mișto acest județ strategic.

¹⁹ În acest județ clasa politică s-a transferat între partide de mai multe ori. Greu de găsit o opțiune pozitivă. Neironic aici sunt de votat oamenii noi (USR, AUR, PNCR, etc.) că n-au cum să fie mai răi decât ăștia.

²⁰ La Cameră PSD îl propune pe soțul Olguței (ugh!) drept urmare recomandăm oameni noi (AUR, USR, PNCR). La Senat partidele tricolor iau votanții la mișto. USR vine cu ginerele fostului baron Ilie Morega. Deci fără PSD-PNL-USR!

²¹ La Cameră cea mai puțin controversată opțiune este AUR care începe cu un consilier local din Deva. Pentru clown pill merge și POT unde lista începe cu președinta partidului (dar parcă ar fi prea de tot). La Senat, mai greu de dat vot pozitiv. AUR, PSD și UDMR însă au opțiuni tolerabile.

²² La Senat USR se prezintă cu prefectul carantinist din 2021. Orice mai puțin PNL-USR e un pas înainte. La Cameră misiunea este doar pedepsirea PNL. Realist, nu-i mare diferență între liste.

²³ Capul listei de la FD la Cameră a fost mereu prietenos cu interesele noastre. Există însă probabilitatea mărișoară ca FD să nu facă pragul. La Senat lista este deschisă de Claudiu Târziu care, comparat cu alternativele, reprezintă un punct de sănătate mintală în viitorul Parlament.

²⁴ La Cameră PNL îl propune pe Daniel Gheorghiu-Dej iar PSD pe un băiat din guvernarea Ponta. Prin comparație, Gianina Șerban (AUR) care candidează pentru un nou mandat chiar e decentă. La Senat AUR propune un ezoterist ciudat, USR o exaltată, PSD tot pe cineva din găștile vechi… și drept urmare recomandăm vot de protest.

²⁵ Județul a fost ”călărit” în 2020-21 de PNL și apoi din nou în 2023 în special. Pedepsirea PNL este cel mai important lucru pe care-l poate face un votant din Maramureș.

²⁶ Ca vot pozitiv, la Cameră USR propune un politician chiar decent. Se află în partidul greșit în opinia noastră dar aia e. La Senat USR propune un exaltat. Cea mai moderată opțiune este PSD, ținând cont de problema majoră reprezentată de actualul PNL.

²⁷ La Cameră USR se prezintă cu chinezofilul Iulian Bulai iar PSD-PNL sunt grupările care țin județul pe loc de 24-28 de ani. AUR vine cu o deputată ștearsă dar măcar fără controverse. Merge și votul de protest UDMR/PNCR. La Senat FD se prezintă cu fostul primar iar USR cu un exaltat. Cui îi place discursul lui Lavric, să meargă cu AUR la Senat. Restul vot de protest: UDMR/PNCR.

²⁸ La Cameră AUR se prezintă cu Mugur Mihăiescu (ugh!) iar celelalte partide ”mari” par să ia județul la mișto. PSD are în capul listei probabil cel mai șters deputat din ultimii 8 ani. Votul de protest pare soluția mai bună. Situația nu e foarte diferită nici la Senat. PSD propune pe cineva care trebuia să fie la pensie de-acum doi ani, AUR propune un individ cu încrengături ciudate iar USR tot un individ șters din punct de vedere politic. Astfel de luări la mișto ale electoratului ar trebui taxate cu vot de protest.

²⁹ Propunerea PSD la Cameră are instinctele corecte. Oricine e în clinci cu Colegiul Medicilor trebuie luat în serios. La Senat e greu de găsit un vot pozitiv însă PNL îl propune pe Cătălin Predoiu, cel mai sinistru ministru din postdecembrism. Orice în afară de PNL este un pas înainte.

³⁰ În județ UDMR scoate scor decent, dar nu imens. Însă politicienii UDMR de-aici s-au dovedit competenți cu consecvență și nu au creat controverse inutile – contrar tuturor celorlalte partide mari (inclusiv AUR) care s-au ocupat aproape exclusiv cu aruncat mehlem prin ventilator. Noi recomandăm UDMR ca vot pozitiv la parlamentare în Sătmar.

³¹ De-aici provine Dan Barna și Klaus Iohannis. Stabilimentul actual al partidelor tricolor (+FRDG) merită un șut în dinți din principiu. AUR la ambele camere pentru că AUR are liste complete și șansă maximă să prindă mandate.

³² La Suceava PNL trebuie pedepsit cu orice preț pentru abuzurile din 2020. Iar USR la Cameră se prezintă cu carantinistul Emanuel Ungureanu. Oricine în afară de PNL-USR la Cameră este un pas înainte pentru județ. La Senat USR nu propune extremiști însă PNL îl propune fără nicio jenă pe Gheorghe Flutur. Oricine mai puțin PNL este bun!

³³ Județul este călărit de PSD (și într-o oarecare măsură și de PNL) de 35 de ani. Orice opțiune în afară de astea două contribuie la zgâlțâirea sistemului osificat de putere în județ. Realist, AUR și USR au cele mai mari șanse – dar probabil și unul dintre cele ”extremiste” pot face pragul în județ (adică SOS sau POT). Noi recomandăm prudența.

³⁴ La Cameră PSD îl propune pe Sorin Grindeanu, un ministru pe care până și rivalii îl respectă. Filiala AUR din județ este una tolerabilă de asemenea. La Senat votul pozitiv pentru lista AUR merită întrucât Titi Stoica a obținut jurisprudență esențială pe libertatea de exprimare.

³⁵ La Cameră partidele și-au bătut joc. AUR și USR propun oameni cu zero activitate (deși-s de 4 ani în Parlament) și cu discurs sforăitor. PSD îl propune pe soțul Alessandrei Stoicescu (da, aia de la Antene). Votul de protest (UDMR/PPR/PNCR, etc.) pare mai potrivit. E chiar revoltătoare situația. La Senat AUR propune un senior șters însă PSD vine cu viceprimarul orașului Tulcea și USR cu un avocat decent. Dacă acestea două nu convin, nu rămâne decât votul de protest. Greu, foarte greu de găsit un vot pozitiv pe listele de la Tulcea.

³⁶ La Cameră PSD o propune pe comunista de Victoria Stoiciu și pe Adrian Solomon, USR propune fostul prefect care voia ca SRI să închidă oameni în case să nu ia Hapciu, PNL propune printre alții un om de la DSP iar FD propune niște foști PNL-iști mai ciudați. Nici lista AUR nu e grozavă, dar e semnificativ mai puțin înfiorătoare decât celelalte. La Senat PNL propune o duduie parașutată de la București pe filiera de Stânga a partidului, FD niște foști PNL-iști iar AUR un fost secretar general al Guvernului pe vremea lui Cioloș. Lista UDMR poate fi chiar atractivă.

³⁷ La Cameră PSD propune un tânăr care chiar cunoaște bine județul. AUR propune un individ prea exaltat. La Senat propunerea de pe primul loc e un individ neironic popular în județ și care a articulat de-a lungul anilor o viziune pozitivă privind dezvoltarea județului și reușește să țină echilibrul între populism și pragmatism. La Senat chiar e un vot pozitiv pentru lista AUR.

³⁸ Greu de găsit vot pozitiv. La Cameră USR se prezintă cu o fanatică a măștilor și a europenismului, AUR cu un polițist, PSD cu Tîlvăr (cel mai ciudat ministru al apărării) iar FD cu unu’ care vorbește mai agramat decât Lasconi. Fanii AUR ar putea merge totuși cu lista partidului – dar după noi votul de protest e mai bun. Nici la Senat nu e mai bine: AUR se prezintă cu un fost PD-L-ist care a fost în toate partidele, PSD cu un carantinist de la DSP, iar USR cu o ecologistă fanatică. Neironic un vot pozitiv pentru UDMR. O bătaie de joc opțiunile!

³⁹ La Cameră lista USR e cea mai aliniată cu noi. Însă pentru cei care vor clown pill, AUR îl are pe Gigi Becali. La Senat nu încape îndoială că AUR are o listă bună cu Petrișor Peiu și Octavian Bădescu care ar îmbunătăți calitatea Senatului.

⁴⁰ Circumscripția 43 trimite 4 deputați și doi senatori. La Senat e poate mai important un vot pentru AUR ca să fie măcar un senator de diaspora garantat. Per ansamblu listele sunt foarte slăbuțe la toate partidele pentru această circumscripție.

În iulie 2020, un Ludovic Orban lansa cel mai mizerabil atac la ordinea constituțională și de drept a țării instigând românii să ignore deciziile Curții Constituționale pentru că nu-i ieșea lui cota de Hapciu la hectar. Asta după ce cu 3 luni înainte prezidase peste un abuz pe care nici Gheorghiu-Dej nu a îndrăznit să-l facă: acela de a închide bisericile de Paște.

Câteva luni mai târziu, Ludovic Orban avea ceva cu adolescenții și cu tinerii, într-un mod grotesc pe care, iarăși, nu l-am mai văzut la alți politicieni nici până la el și nici de la el. Acei adolescenți au astăzi drept de vot și bine ar fi să-și amintească cine este de vină pentru traumele suferite de ei sau de prietenii lor în 2020.

De vină sunt, în ordinea asta: Ludovic Orban, Nicolae Ciucă și partidul USR. Exact în ordinea asta.

Orban dragă Doamne ”s-a retras” (ca și cum ar exista retrageri după ce s-au tipărit și distribuit buletinele de vot). Însă celelalte două jeguri vă cer duminică votul. Și este de datoria voastră să nu li-l dați și, mai important, să-l dați în mod intenționat altora.

În decembrie 2020, onor ostașul Ciucă semna în mod ilegal prelungirea ”stării de alertă” iar 10 luni mai târziu partidul USR și o mare parte din PNL vota în bloc ca 60% dintre cetățenii României să fie uciși prin înfometare dacă refuză să se QR-codizeze.

Ca la fiecare rând de alegeri, cei 3-4 oameni cărora le pasă cum votez eu m-au întrebat ce recomand. Însă, față de anii trecuți, nu am niciun răspuns pozitiv. Dar am unul negativ: Orice numai ăștia NU.

Un vot pentru Lasconi, Orban sau Ciucă reprezintă un vot pentru iliberalism și, sincer, un act de trădare națională. Nu există, oricum ai da-o, ceva mai rău decât ăștia trei pe buletinul de vot. Căci, din nou, Orban rămâne pe buletinul de vot – cu tot cu ”retragerea” lui.

Sigur că toți candidații au câte un cusur și o colecție de scheleți în dulap. Dar niciunul, în afară de ăștia trei, nu are la activ abuzuri liberticide, călcarea sistematică în picioare a Constituției și suspiciunea rezonabilă de crime împotriva umanității.

Copiii n-au fost bătuți la întâmplare de Miliție pentru că tușeau neregulamentar decât sub Ludovic Orban. Dreptul la protest, fundamental în orice democrație, n-a fost suprimat sub Ciolacu, Geoană sau Diaconescu (restul oricum n-au fost la putere) – ci sub Ludovic Orban, Nicolae Ciucă și a guvernului PNL-USR (pe care Elena Lasconi l-a susținut entuziast).

Fanii țaței din Câmpulung repede ne spun că ea nu era în guvern atunci. Dar ca președinte de partid nu l-a exclus nici pe Barna și nici pe Vlad Voiculescu – probabil cel mai extremist și iliberal ministru din România postdecembristă. Ba încă i-a pus pe locuri zice-se eligibile la parlamentare! Și tot de voi va depinde săptămâna viitoare ca nici acele locuri să nu fie eligibile și USR să nu mai prindă Parlamentul deloc. Dar asta e poveste pentru săptămâna viitoare.

Pe fanii ostașului și ai lui Orban nici n-are rost să-i insult. Se insultă singuri. A face shilling pentru Ciucă e în sine o insultă adusă atât electoratului cât și propriei persoane.  Și aici e probabil avantajul pentru noi, ca cetățeni: Cei pe care trebuie să-i pedepsim sunt deja praf. Certificatul lor de deces politic este deja scris. Duminică doar trebuie să arătăm decența ce se impune și să-l și semnăm!

Fără anulări

Cel mai important lucru de evitat duminică este anularea buletinului de vot. Un vot nul reprezintă un protest inutil. Din 2009 încoace nici măcar nu mai apare cifra cu voturi nule prin titlurile de presă. Literalmente nu-i pasă nimănui.

Dacă vrei să generezi o reacție, însă, cel mai eficient e să pui ștampila unde bulele și mai ales capetele de la televizor zic să nu o faci.

Cei mai avantajați sunt cei cărora le place Geoană sau Simion. Se pare că unul din ăștia poate (a se citi: are o șansă rezonabilă de a) rămâne în cursă. Astfel că voturile lor vor conta mai mult în a genera lacrimi la PNL și USR.

Însă ce fac(em) dacă nu-mi/ne place nici Geoană și nici Simion? O să prezum că nu-i place nimănui Ciolacu dintre cei care citesc aici – o să mă iertați pentru asta.

Pentru ăștia sunt în continuare opțiuni: Cristian Diaconescu (pentru cui îi place modelul ăla de discurs), Terheș (pentru cine nu-i suficient Simion) sau, eternul vot de protest, Kelemen Hunor.

De fapt, și un vot pentru Kelemen Hunor s-ar putea dovedi important politic întrucât există o șansă nenulă ca prezidențiabilul UDMR să termine deasupra lui Nicolae Ciucă. Gândiți-vă puțin: Cam cât de marfă ar fi ca Hunor să termine peste ostașul în slujba țării? N-ar fi doar decesul politic al lui Ciucă, ci înmormântarea întregului PNL așa cum îl știm astăzi!

Nu trag nădejde că Kelemen Hunor va termina peste Ciucă dar țin totuși un păhărel deoparte pentru situația puțin probabilă în care acest scenariu se adeverește.

La sfârșitul zilei, însă, important este ca turul al doilea să nu aibă nici candidatul PNL și nici candidatul USR. Aceste două partide trebuie pedepsite aspru pentru 2020-21.

Prețul pentru această pedeapsă este unul mic. Nu o să se întâmple nimic notabil dacă o să fie Geoană, Simion sau Ciolacu președinte. Aspect cu care s-a împăcat deja și electoratul din moment ce nu s-a înghesuit la ”dezbateri” și nu pare să-i pese prea tare.

Drept urmare, ar fi mare păcat să nu profităm de această șansă de-a îngropa politic aceste două partide. Poate trag lecțiile potrivite din asta. Sau poate nu. Dar dacă nu-i pedepsim, cu siguranță nu vor trage învățămintele necesare pentru că nu vor avea niciun motiv.

Numai umilința determină un partid politic să se apuce de gândit. Iar alegerile de duminică reprezintă un moment foarte bun de pus asta în practică.

Hai la vot!

P.S.: Să nu uităm să consemnăm că începând de lunea asta, AD este de facto în alianță cu USR/Lasconi. Știți ce să faceți cu informația asta.

Există aproximativ trei oameni interesați de cum intenționez eu să votez. Okay, poate or fi treisprezece dar important e că statistic nu-s foarte mulți. Totuși mi-s simpatici și de-aceea fac câte-un zapis la (aproape) fiecare rând de alegeri.

Duminică sunt alegerile europarlamentare și, la fel ca și în alți ani, au fost tratate cu sictir de partidele mari – ceea ce nu-i chiar o surpriză. E de notorietate chiar și în cercurile europeniste că Parlamentul European e locul unde-ți trimiți politicienii de care vrei să scapi – și asta e valabil în orice țară din UE, nu doar în România.

În mod ironic, excepție de la regulă fac chiar partidele eurosceptice, eurorealiste și/sau ”extremiste” care, de regulă, își trimit cei mai buni politicieni acolo sau își ”cresc” sau recrutează politicieni special pentru tipul ăsta de funcție. Altfel spus, paradoxul Parlamentului European e că e luat în serios taman de cei care-l văd parțial sau total ilegitim.

Revenind la votul de duminică, subsemnatul și toți concetățenii cu drept de vot vor avea în față un buletin de vot cu 12 partide și alianțe electorale și 4 candidați independenți. De regulă, subsemnatul la europarlamentare aplică un standard diferit – în speță votez cu cine e cel mai probabil să deranjeze și/sau să enerveze. Iar dacă sunt două sau mai multe opțiuni care se potrivesc acestui criteriu, atunci departajarea o fac la șanse. Ultima dată (în 2019) Traian Băsescu/PMP s-a potrivit criteriului. Nu regret alegerea făcută.

Băzeus m-a reprezentat bine pe subiectele pentru care l-am votat: Migrație, religia păcii și rusia. Baremi pe rusia a făcut exact genul de tam-tam pe care-l voiam. Îi pot reproșa că a fost grav prost în public pe subiectul pandemiei dar, asta nu era pe buletinul de vot în 2019 și, la urma urmei, un vot e un contract de reprezentare, nu un certificat de căsătorie. Nu le poți avea pe toate.

În 2024 am cam aceeași dilemă. Criteriului meu se potrivesc două opțiuni: AUR și Alternativa Dreaptă (AD). Ba, mai rău, ambele se potrivesc și cu criteriile secundare pe care le aplic când votez (să-i cunosc personal, să-i cunosc dinainte de-a face politică, să rezonez cu valorile lor inclusiv pe subiecte nediscutate în public, etc.) – ceea ce face alegerea chiar dificilă. Să le luăm pe rând.

AUR

Strict pentru Parlamentul European (și insist pe asta, căci la locale și la viitoarele parlamentare lucrurile stau și vor sta radical diferit) pentru AUR se poate exprima susținere pozitivă, negativă dar și neutră.

Argumentul pozitiv pentru AUR este Cristian Terheș.

Cristian Terheș a ”nimerit-o” pe toate cele trei subiecte care mă interesează pe mine: Migrația, rusia și, foarte important, pandemia. Sunt extrem de rari politicienii care le-au nimerit corect pe toate trei. Și sunt de părere că astfel de politicieni trebuie răsplătiți la vot pentru a încuraja astfel de comportament în continuare.

Ba mai mult, Terheș a ”nimerit-o” corect și pe alte subiecte mai ”mici” ce ne interesează pe noi: precum dileala trans, dileala green și altele. În proces, Cristi Terheș a devenit pentru o vreme cel mai popular europarlamentar pe social media și punctum. E drept, nu e chiar foarte greu într-un Parlament dominat de fosile și sinecuriști care nici măcar nu mai dau pe la muncă – dar totuși nu e o performanță de neglijat.

Argumentul negativ pentru AUR e unul care se scrie singur: Nu vrei să votezi cu Comasații că doar n-ai băut sodă și nici cu cei care acum 2 ani și jumătate au votat să te omoare prin înfometare dacă nu bagi în tine ser cu miocardită. Cu astea ieșite din schemă îți mai rămân UDMR, cele cinci spitale de psihiatrie (SOS, REPER, PP, PRM și PSR), sinecuriștii de la PUSL precum și proiectele PDU și Alternativa Dreaptă. Independenții nu se pun, deși și-acolo sunt trei pacienți psihiatrici și o condamnată penal.

Aplicând criteriul șanselor, AUR e cea mai pragmatică opțiune.

Argumentul neutru pentru AUR vine din constatarea ilegitimității inerente a Parlamentului European astfel că, chiar dacă crezi toate lucrurile nasoale de le-a zis presa despre AUR, acelea sunt în sine un argument pentru votat AUR. Unei instituții ilegitime ca PE de ce i-ai trimite o opțiune serioasă? Îi trimiți cei mai mari scandalagii și aia e.

Nu spun că ăsta e neapărat un argument bun întrucât lista AUR (cel puțin locurile eligibile) conține oameni oarecum dezagreabili, dar nu neapărat scandalagii. Spre exemplu, mie nu-mi place deloc de Gheorghe Piperea, dar pentru că domnia sa este social-democrat, deci de stânga, nu pentru că ar fi scandalagiu sau prost. Piperea e multe dar prost sigur și precis nu e. Dacă Piperea ajunge în Parlamentul European și va decide să-și ia jobul în serios, va fi o imensă problemă în comisia juridică. Omu’ e doxă de procedură și în majoritatea timpului le ”dă” bine – chit că are el obsesiile lui.

Alternativa Dreaptă (AD)

Argumentul pozitiv pentru AD sună cam așa: Pe Adela o știm de mult. Deja de peste 10 ani. Are o consecvență și o tenacitate dovedită și cu siguranță Parlamentul European ar beneficia de prezența ei.

În plus, cu excepția câtorva săptămâni în martie 2020, Adela a ”nimerit-o” pe toate dosarele care ne interesează: Migrația, rusia, pandemia, dileala green, Intermarium ș.a.m.d.

Nu prea ai ce-i reproșa pe policy. Pe management, da, dar aia e o altă discuție de avut de săptămâna viitoare încolo.

Argumentul negativ pentru AD l-am auzit chiar week-end-ul trecut în timp ce făceam campanie pentru un candidat la locale și am dat peste un votant într-o dilemă similară cu a mea. Și sună cam așa:

Terheș oricum iese și nu mi-s simpatici ăia de sub el. AD poate scoate 5% sau poate nu. Dar sigur nu scoate 5% dacă nu-i votăm, indiferent dacă ne e prima sau a doua opțiune.

Nu e chiar rău argumentul. Dacă-ți place doar Terheș, atunci e rezonabilă poziția că el oricum iese întrucât e extrem de puțin probabil ca AUR să nu facă 5%.

E însă un argument mai greu de „vândut” celor care sunt fani ai unor oameni aflați mai jos pe lista AUR și care ar „prinde” un fotoliu la Bruxelles numai dacă AUR supraperformează. Spre exemplu, dacă-ți place Peter Costea (care se chinuie să intre în PE de 15 ani), AUR trebuie să scoată binișor peste 30% ca să aibă o șansă. În astfel de situații, argumentul de mai sus nu e chiar ușor de vândut.

Și acolo e și problema – căci în bazinul (așa mic, cât e) în care pescuiește Peter Costea sau chiar Mihai Neamțu, tot acolo pescuiește și AD. Sunt convins că votanții polarizați mă vor înjura cu sete pentru propoziția asta, însă știți și voi că așa e. Sau ați uitat de asta?

Da, da, știu, știu. Era alt context.

Cu astea spuse, în contextul ăsta, dacă-ți place și Terheș și Adela, e clar că liderul listei AUR are un avantaj suficient de mare încât merită ”riscat” votul pentru AD. În cel mai rău caz, intră Terheș și votul tău e redistribuit predominant la primii doi (cel mai probabil comasații și AUR). În cel mai bun caz, ai ajutat la producerea unei surprize și intră și Terheș și Adela (și posibil și nr. 2).

Apropo de nr. 2 – tare nefericit numele candidatului de pe locul 2 din lista AD. Înțeleg că n-are nicio vină că-l cheamă Horațiu-Nicolae Guță dar tot nefericită coincidență de nume. Sigur, Marcel Muia candidează pentru al șaselea mandat și Vasile Laba pentru al cincilea. Dar e totuși o diferență între primăria Chevereșu Mare sau Bistrița Bîrgăului și un scrutin național cu circumscripție unică.

Nu cred că se poate formula un argument neutru pentru AD. Sau dacă se poate, eu sigur nu sunt în stare.

Se poate însă formula un argument instituțional pentru AD într-un fel în care nu se poate pentru AUR: Instituțional vorbind, AD stă mai bine. E în cercurile care trăbă și e cunoscut de cine trăbă.

Puținele ieșiri internaționale mainstream ale AUR s-au realizat măcar parțial și cu sprijinul de facto din AD. O s-o las așa. Vă povestesc la cafea după alegeri dacă sunteți curioși.

Însă faptele rămân: Leadership-ul AD e acolo – pe lângă principalele figuri ale conservatorismului european, într-un fel în care AUR nu e.

Sigur, votanții polarizați pot spune că nu e așa de important că doar asta se poate rezolva și după alegeri cu mandatele pe masă când se schimbă și puterea de negociere. Nici ei nu se înșală, însă, gândiți și uman: Dacă voi ați fi Javier Milei și trebuie să dați un telefon în România la un politician măcar parțial pe aceeași lungime de undă – unde dați telefon? La AUR de care literalmente n-ați auzit sau la AD? Sigur, în practică probabil veți ajunge să sunați la ambele, dar primul instinct e înspre ce cunoașteți deja.

Or, la capitolul ăsta, AD are trackrecord mai bun. E în ECR de ani buni, e la toate conferințele care contează și pe toate listele de think-tank-uri care contează. Iar la acest capitol AUR e mult în urmă, ca să fiu politicos.

Și AUR are multe șanse să rămână așa. La urma urmei, Terheș a ajuns în grupul ECR pe persoană fizică după ce fusese ales pe lista PSD. Nu e ca și cum e ceva nemaipomenit să se întâmple la fel și de luna viitoare și restul eurodeputaților AUR să se trezească neafiliați sau în grupul ID (sau cum se va numi el după alegeri).

Nu spun că-i bine sau rău sau că neapărat trebuie să se întâmple așa – dar spun că e o posibilitate reală și de care nu e obligatoriu să beneficieze cei care au votat cu AUR pentru Cristi Terheș. Mă îndoiesc că sunt foarte mulți votanți AUR care ar fi bucuroși dacă AUR ar ajunge în ID. La fel de drept e că majoritatea votanților (ai oricărui partid din România) n-au înțeles nimic din ultimele două paragrafe.

Căci, hai să fim serioși, considerațiuni din ăstea de nuanță între PPE, ECR și ID sunt elitisme marginale. Poate că n-ar trebui să fie (spun unii) dar azi nu e momentul să discutăm asta ci e momentul să fim realiști. Și, realist vorbind, argumentul instituțional, deși net în favoarea AD, este unul slab pentru electoratul general mai ales în contextul unei campanii în care discuția despre europarlamentare a fost de facto zero.

În ultima lună am trecut, mai lent sau mai repede, prin 10 județe – cu rural cu tot. Pot număra pe degetele de la o mână afișele legate de europarlamentare pe care le-am văzut. Și Europa Liberă notează că e dificil și pentru ăia de știu unde să caute ca să afle cine candidează și de ce.

Și de-aici dilema

În contextul unei campanii direct inexistente pentru europarlamentare, hâc, eu cu cine votez?

Și măcar eu îi cunosc personal pe politicienii din vârful listelor. Dilema mea e mai mică decât a vastei majorități. Și numai între două opțiuni – nu mai multe.

Ideal aș vrea ca în următorul Parlament European să fie și Cristian Terheș și Adela Mîrza minimum. Sigur, la nivel de SF aș adăuga că m-ar coafa să fie și Peter Costea.

Dar, coborând cu picioarele pe pământ, am un singur vot și prea puțini sunt interesați de europarlamentare. Aia e atâta s-a putut. O să fie timp după alegeri să disecăm. Mă rog, sper să fie timp.

Probabil o să merg cu AD. Măcar să-i încurajez. Poate o să fie cu mai mult noroc decât a fost cu proiectul Noua Republică acum 10 ani. Sau poate dau cu banul.

Aia e. Acum, mă scuzați, dar am o campanie locală de deranjat. Ne vedem la vot!

Prin primăvara lui 2021 a venit ideea unui video mai lung despre istoria cenzurii în România postdecembristă. Pornise de la o discuție în jurul unui protest din Proiectul Pandemic pe care presa îl ignorase la început. De fapt, în ciuda impresiei din mijlocul ochiului furtunii, situația libertății de exprimare în România s-a îmbunătățit considerabil în ultimii 35 de ani – însă memoria selectivă (precum și partizanatul) îi face pe mulți să-și amintească doar coborâșurile, nu și suișurile.

Seria Cenzura în postcomunism nu-și propune să fie un tratat academic – ci o trecere în revistă a unor evenimente importante din ultimii 30 de ani care au dus la schimbarea nu doar a mentalității dar și a jurisprudenței privind cenzura în România.

Libertatea de exprimare nu este un parametru cu 0 și 1 – ci cu nuanțe. Iar istoria acceptării ei în România la rândul său este cu nuanțe și suișuri și coborâșuri. Iar odată câștigată, ea trebuie apărată și, ori de câte ori este posibil, extinsă. Pentru a putea purta bătăliile pentru libertatea de exprimare ce vor avea loc în următorii ani, ajută mult să înțelegem și de unde am pornit.

Vom trece prin incidentele de trupe arestate pe scenă, confiscări de casete, procese intentate cu scopul de-a descuraja și reduce la tăcere (astăzi se numesc SLAPP – pe-atunci nu era nici terminologia), îl veți (re)vedea și pe Ralu Filip și, desigur, veți putea asculta casete de acum peste 20 de ani.

În mod ironic, seria despre cenzură e dificil de răspândit… chiar din cauza cenzurii pe motiv de copyright. Chiar și când legea este respectată, în practică de multe ori nu e suficient. Aceasta fiind una dintre bătăliile ce vor trebui purtate în următorii ani.

Până atunci, însă, vom folosi instrumentele care ne sunt la îndemână: Primele trei episoade vor fi disponibile integral doar pe Odysee. Din păcate Odysee taie mult din calitatea video, așa că toate cele patru episoade vor fi disponibile și pe tracker-ul nostru de torrente în format 1080p@50fps.

Vizionare plăcută!

O știre care a trecut aproape nevăzută în România. Cu excepția G4Media (care și ei o publică doar schematic) n-a discutat-o nimeni.

Știrea sună așa: Unul din patru europarlamentari actuali este penal. Adică a fost deja condamnat măcar în primă instanță de minimum o infracțiune. Cele mai comune? Hărțuire sexuală și furt (delapidare, șantaj, infracțiuni asociate corupției, etc.) – urmate de constituire de grup infracțional organizat. Ultima e chiar ironică întrucât Uniunea Europeană în sine este grup infracțional organizat, dar sărim peste.

Le Monde, una din organizațiile care au luat parte la această investigație, ne amintește de scandalul Qatargate drept un mare eveniment care a zguduit încrederea în „instituțiile europene” și convingerea că acestea sunt o fortăreață anticorupție.

Povești de adormit copiii. O fi fost evenimentul ce-a motivat această investigație care să numere câți eurodeputați sunt penali – dar nicidecum vreun mare eveniment per ansamblu.

Chiar prima Comisie din această Uniune Europeană (adică post-Maastricht) – comisia Santer – a fost și prima care a demisionat în masă din cauza multiplelor scandaluri de corupție. Această Uniune Europeană este fondată pe corupție. Și a pretinde altceva nu e decât propagandă.

Revenind la ancheta jurnlistică despre care presa de la noi n-a găsit timp să scrie, din ea aflăm despre cazul Larei Comi (Forzza Italia) care e deja condamnată la 4 ani închisoare pentru furtul a €500.000 bani publici. Ca să vă faceți o idee, asta e de aproape 23 de ori mai mult decât suma cu care Liviu Dragnea a prejudiciat statul. Serios, Dragnea a făcut bulău pentru un prejudiciu de exact 108612 lei.

Ați văzut vreun din ăsta pro-UE protestând în stradă împotriva corupției dragniste din Parlamentul European? Firește că nu. Corupția nu există când corupții sunt buni europeni. Cum, nu știați?

Tot din ancheta cu pricina aflăm că 6 din cei 21 de eurodeputați belgieni sunt penali. Filip De Man (Vlaams Belang) de pildă nu fură bani publici – ci e mare fan al distrugerii în formă continuată. În special mașinile vecinilor îl tot enervează din ceva motiv.

Ancheta originală (a cărui link îl găsești doar dacă tragi cu tunul pe Internet) are și câteva cazuri mai degrabă frivole. Precum cazul lui Gunnar Beck (AfD) care a fost amendat că nu a folosit corect titlul de ”profesor” când a completat formularul pentru alegerile europarlamentare din 2019. Însă majoritatea cazurilor documentate sunt solide, de infracțiuni pe bune care în mod normal se termină cu pușcărie dacă le comit eu sau voi cei care citiți aceste rânduri.

Cum se compară cu România?

Cel mai penal Parlament al României în ultimii ani a fost legislatura 2012-2016.

Conform unui articol din Hotnews din 2014, din cei 580 de parlamentari, 35 aveau probleme cu DNA (Dragnea și Cosma printre ei) și alți 15 erau implicați în dosare penale ”normale”. Să zicem că toți erau de fapt vinovați (deși unii dintre ei au fost achitați ulterior). Asta înseamnă că cel mai penal Parlament al României avea 6% penali. De patru ori mai puțin decât actualul Parlament European.

Să zicem că HotNews n-a numărat bine. Și să zicem că Justiția a mai scăpat vreo câțiva. Dar chiar și-așa, și dacă presupunem că numărul real e cu 300% mai mare – tot iese Parlamentul României mai puțin ticsit cu infractori decât actualul Parlament European.

Mai mult context

Anul trecut zice-se că Ungaria a fost cea mai coruptă țară din Uniune. Dacă prezumăm că tot ce zice presa de opoziție despre deputații Fidesz-KDNP este adevărat, abia atunci reiese că aproximativ 15% din Parlamentul Ungariei este penal. Foarte rău, dar tot mai bine decât Parlamentul European. Asta, desigur, presupunând că presa de opoziție din Ungaria nu minte – o presupunere… liberală în sine.

În Germania nu e săptămână să nu se mai găsească încă un ofițer FSB fie pe lângă guvern fie pe lângă Bundestag. Și presa scrie conștiincios despre ele, dar niciodată nu le pune în context – căci dacă ar face-o, s-ar naște întrebarea legitimă: E cineva în conducerea Germaniei care NU lucrează pentru FSB?

Apropo de FSB, tot în ultima săptămână a aflat toată lumea că Tatjana Ždanoka (de la grupul Verzilor) lucrează pentru direcția a 5-a a FSB de 20 de ani. Doamna Ždanoka a fost europarlamentarul anului în 2019.

Ziceți ce vreți, dar în lumina faptelor, e absolut firesc ca euroscepticismul să fie în creștere. De fapt, ar fi o surpriză dacă NU ar fi în creștere.

Parlamentul European s-a erijat cu regularitate în rolul de profesor de anticorupție al României. Poate ar fi vremea să întoarcem masa. Nu, uite cum stă treaba: Ascultați voi de noi despre cum e cu anticorupția. Că până una alta nu noi suntem ăia cu un sfert din parlamentari infractori.

Conducătorii României ar trebui să găsească 🥚🥚 mai des și să-i spună Parlamentului European ceea ce i-au spus apărătorii ucraineni navei de război rusești.

Dacă nu acești conductăori ai României, atunci următorii pe care-i vom alege anul ăsta. Dar este esențial pentru binele țării noastre să nu i se mai permită Parlamentului European să-și asume o poziție de superioritate morală față de România. Dimpotrivă! România ar trebui să-și asume în mod explicit și fără nicio jenă postura de superioritate morală absolută față de Parlamentul European. Și mai ales față de Comisie.

Европарламент, идите на хуй, cum ar veni. Această instituție nu merită respectul românilor – mai ales al românilor care se revendică de la cauza anticorupției.

Eh, și-acum să-i vedeți pe toți ăia cu anticorupția-n gură cum fac pe Dracu’ în patru să nu discute despre subiectul ăsta, deși e campanie taman pentru europarlamentare.

Atât s-a putut.

Consulatul federației ruse din orașul bulgăresc Ruse a fost închis la sfârșitul lui iunie 2022 ca urmare a deciziei guvernului de la Sofia de a expulza peste 200 de diplomați ruși. De atunci, clădirea în care a funcționat consulatul a rămas închisă așa cum au lăsat-o diplomații ruși.

Vineri, 19 ianuarie, municipalitatea, care deține clădirea, a ordonat o inspecție pentru a evalua starea imobilului în vederea găsirii unui noi chiriaș, în condițiile în care imobilul se află într-o zonă cochetă a orașului și chiria în acesta reprezintă o sursă importantă de venit pentru primăria orașului dunărean. Ce-au găsit acolo este descris drept prăpăd pentru Radio Bulgaria de către inspector.

Vencislav Iliev, custodele clădirii, a constatat că lipsesc tocurile de la uși (și ușile cu totul), robineții de la baie și de la bucătărie și porțiuni din mobilierul din bucătărie.

Am crezut că municipalitatea le-a scos înainte să mă pună pe mine custode în vederea unei renovări. Însă în clădire nu a intrat nimeni de la plecarea rușilor până să vin eu astăzi [vineri, 19 ianuarie]. La etaj, unde sunt apartamentele, e prăpăd. Au demontat paturile și au scos seifurile cu totul din perete. Nu mai zic că lipsesc robineți și mobilier de bucătărie și o mulțime de elemente pe care nu te-ai fi gândit că le vor lua cu ei acasă.

Vencislav Iliev pentru 24 Часа

Înainte să fie misiune diplomatică, această clădire a fost grădinița aferentă cartierului ”Renașterea”. A fost desemnată misiune diplomatică în 1984 odată cu reforma partidului comunist care a eliminat și numele musulmane și a decis ca după o pauză de 100 de ani să repună în funcțiune o reprezentanță diplomatică rusească la Dunăre.

Vencislav Iliev a fost parte din echipa de arhitecți care a transformat clădirea din grădiniță în misiune diplomatică alături de specialiști din Uniunea Sovietică în 1984 și 1985. ”Am fost practic zi de zi aici în timpul renovărilor. Știu exact ce s-a făcut și unde. În special biroul consulului și al vice consulului. Rușii nu au schimbat nimic în acești ani. Din octombrie 1985, când am semnat recepția și până vineri am mai fost o singură dată aici.” – spune el furios pentru ziarul bulgăresc.

Deyan Gherasimov, consilier local în Ruse spune că „s-a format o comisie pentru a inventaria pagubele și stabili bugetul necesar renovării pentru a putea refolosi clădirea. La urma urmei aparține cetățenilor din Ruse și a venit vremea să-i găsim o întrebuințare. Să nu mai arate a fortăreață de care să se teamă cetățenii să se apropie. Să nu mai aibă turnuri de veghe, gardieni și sârmă ghimpată. Asta a simbolizat rusia cât a fost aici și așa le e soiul peste tot în Europa. În mintea lor atât s-a putut. Păcat că n-au luat cu ei și monumentul armatei sovietice de alături, măcar știam o treabă.”

Consiliul local ia în considerare transformarea ei într-o clădire de recepție publică în care să se oficieze căsătorii și alte evenimente. O decizie finală va fi luată după evaluarea costurilor aferente reparațiilor.

Se termină anul 2023 și, din punctul de vedere al scrisului (zice-se ”presă”) veștile sunt în general bune. Economia face dreptate.

Astăzi ne-a parvenit la redacție o veste extraordinară: În sfârșit se închide VICE România. Să-i fie țărâna beton. Brandului și acelui stil de-a scrie, nu nepărat scriitorilor (că nu toți de-au scris la VICE sunt detestabili).

În urmă cu o lună a mai venit o veste bună: S-a închis și publicația marxist-feministă Jezebel. Din același motiv: lipsă de bani. Ca și la VICIU, managerul a încercat din răsputeri să salveze publicația (el însuși fiind marxist-feminist) însă, la sfârșitul zilei, dacă banii nu sunt acolo, apoi nu sunt acolo și cu-asta basta.

Mai în primăvară, un alt WC de scandal și-a dat duhul: Buzzfeed News.

Revenind la noi, tot luna trecută o altă publicație activistă, Libertatea, s-a trezit reformată într-o după-amiază din același motiv: banul.

În toate aceste cazuri, adevărul acesta a fost publicat în mod onest în paginile acestora doar la închidere. Spre exemplu, în sfârșit, după ce 13 ani au insistat că e o teorie a conspirației, VICE România admite deschis că se închide pentru că nu mai dă Soros György bani.

Desigur, scrierea e într-o notă ironică. Și sunt convins că mulți o vor interpreta așa. Însă, de data asta, VICE chiar a publicat adevărul. VICE Media a rămas în viață atât de mult timp exclusiv și nemijlocit mulțumită fondurilor alocate de mogulul Soros în 2019.

De altfel, închiderea acestui WC era anunțată încă din luna mai și era o chestiune de timp până când și trepădușii de la noi aveau să afle că în realitate nu e jurnalismul lor ce-i ține în viață, ci subvențiile motivate ideologic venite din afară.

Nu vreau să dansez prea tare pe mormântul VICE deși nu-mi ascund satisfacția pentru faptul că spațiul publicistic românesc este de astăzi mai curat fără această publicație. La fel cum nu-mi ascund nici încântarea că în sfârșit se face dreptate.

Însă, indiferent de ce părere ai despre ce-a făcut VICE România, rămâne un adevăr fundamental: Cine te ține te deține.

VICE, Libertatea, Jezebel, Buzzfeed (și am mai putea adăuga Pink News, Huffington Post și încă multe altele) nu au avut un model economic – altul decât perpetua subvenție de la unul, maximum doi donatori.

Nu-i nimic în neregulă cu a avea donatori – dar e ceva în neregulă când se numără pe degetele de la o mână și mai rămân degete.

Și mai e ceva în neregulă când conținutul tău doar provoacă dezgust și dezbină. Oricât de mult s-ar plânge foștii colaboratori ai VICE România de societatea dezbinată, o parte din vină le aparține chiar lor. Nu că ar fi ceva neapărat în neregulă cu „dezbinarea”. Într-o societate liberă (deschisă pe bune, nu deschisă în stil Soros) dezacordurile, inclusiv foarte ferme și vehemente, sunt norma.

Însă din exemplul negativ al acestor publicații avem ceva de învățat: La sfârșitul zilei, viziunea economică primează.

Dacă nu-ți cumpără nimeni produsul sau, dacă vreți, nu votează nimeni cu portofelul în favoarea produsului tău, atunci produsul tău nu merită să existe. Și la un moment dat banii de subvenție se termină și ei.

Pe toată perioada dobânzilor mici sau zero, astfel de publicații ajunseseră la niște evaluări astronomice și nerealiste. VICE Media ”valora” la un moment dat aproape 6 miliarde de dolari. Ridicol!

Astfel de WC-uri au fost posibile și din cauza Statului – mai precis a băncilor centrale – care au făcut posibile ”investițiile” în chestii care de la bun început nu aveau cum să facă profit.

VICE e unul dintre puținele site-uri de pe Internet care a încercat (și, evident, a eșuat) să oprească arhivarea articolelor sale – citând faptul că pierde venituri din reclame. Dar niciodată nu și-a pus problema și invers: De ce se înghesuie atâta lume să citească link-uri arhivate? De ce nu pățește același lucru la aceeași scară Breitbart, New York Times sau Antena 3?

Adevărul e că VICE s-a dus în cap din multe motive – inclusiv management-ul defectuos (izvorât tot din viziunea economică precară a managerilor și contributorilor la defuncta publicație). Să crezi că poți ține din AdSense o redacție care mai implică și deplasări pentru acele articole de tipul ”Am fost la… ca să nu trebuiască să mergi și tu” – ține de domeniul fantasticului. Numai un scriitor de la VICE ar fi putut crede că așa ceva e sustenabil.

Și nișele se întrețin cu bani

Poate că din insuccesul VICE, Jezebel și altele vor învăța și prietenii de stânga ceea ce prietenii de dreapta învață deja (chiar dacă lent și greu): Că publicațiile de nișă (așa cum a fost VICE) nu sunt scutite de la regulile pieței.

Jurnalismul de orice calitate costă. Articolele de tipul ”Am fost la…” înseamnă costuri de deplasare, bilet (dacă e cazul) și apoi timpul și nervii consumați pentru a scrie despre ce-ai văzut. Sigur, unele pot avea costuri mici dar știu sigur că multe articole care într-un final au ajuns să fie citite de mai puțini oameni decât articolul ăsta au costat și 500 de lei (înainte de episodul inflaționar postpandemic, zic). Uneori și mai mult dacă exista și fotoreporter.

Nu e nimic rău în a plăti €110 sau chiar mai mult pentru un articol. Uneori chiar merită. Însă banii ăia trebuie să vină de undeva și trebuie recuperați de undeva. Or, la multe din publicațiile astea de nișă dar umflate cu pompa, sursa banilor a fost ocultată. Ba chiar te mai luau și la mișto când întrebai cine plătește și cum se recuperează investiția. Iar dacă sugerai ceva despre Soros te înjurau de toți morții, de parcă aveam noi restul vreo vină că VICE chiar era publicația lu’ Soros.

Și mai trebuie învățat că și cheltuielile contează. VICE Media a tocat peste un sfert de miliard de dolari în sub 4 ani, generând nimic-virgulă-ceva venit.

Prin comparație, Daily Wire (tot publicație de nișă ajunsă mare, doar că de dreapta), a pornit cu seed investment de 10 milioane de dolari și 8 ani mai târziu generează venituri de peste 100 de milioane de dolari. Nu știm toate detaliile financiare ale operațiunii – dar sigur și precis are contabilitatea mai echilibrată decât a avut-o VICE. Cum? De la cititori/ascultători/fani!

Chiar și dacă nu-ți propui să faci profit, este important atât financiar cât și moral, ca o parte cât mai mare din venitul operațiunii să fie chiar de la beneficiari.

Faptul că tu citești acest articol fără să fii inundat(ă) de reclame și nu-l vezi pe bucățele pentru că nu ne chinuim să luptăm cu morile de vânt (sau cu AdBlock Plus) se datorează faptului că oameni obișnuiți din vreo 20 de țări consideră necesar acest lucru și votează lună de lună cu portofelul în Cercul Donatorilor. Lor le datorăm (și le datorez eu personal) faptul că putem scrie fără să ne temem că pățim ca Jezebel sau ca VICE România.

Și din 2024 am vrea să începem să introducem și articole cu paywall la pachet cu podcastul. Mai vedem.

Cert este că întrebarea ”cine plătește?” nu este una rușinoasă. Și nu e nimic rușinos nici dacă nu izbutești să aduni bani pentru un proiect (am pățit-o și noi de vreo două-trei ori). Este onest.

În viitorul tot mai incert al tipului ăstuia de activități, cei care vor fi onești și cu publicul și cu finanțatorii vor avea mai mult de câștigat.

Nu există prânz gratuit. Și dacă vrei să citești despre subiectul tău preferat (fie că e vorba de experiența cu BTS-urile ca homosexual sau despre experiența transcedentală trăită la o mânăstire), cineva trebuie să plătească. Modelul ”gratuit” este mort și îngropat. Fie-i țărâna beton că tare mult rău a mai făcut discursului public!

Suntem recunoscători cititorilor noștri plătitori și sper că-i vom putea convinge să rămână alături de noi și în 2024. Este, cred eu, mai bine și pentru noi și pentru cititori să fim plătiți de cei din urmă decât de partide politice sau de interese literalmente oculte – mai ales în 2024.

Și, cu asta spuse, în numele Freedom Alternative Network vă doresc tuturor petrecere frumoasă de Anul Nou și să ne vedem sănătoși de luni încolo. Că treabă este.

LA MULȚI ANI!

Am urmărit de la depărtare, de la Kiev, debutul grevei profesorilor. La primirea știrii am reacționat cam așa: Slava Bogu să țină cât mai mult!

Și iată că ține. Să sperăm că mai ține. Cât? Minimum încă 5 ani.

Nesimțirea, tupeul jegos și extremist, dar și infatuarea profesorimii sindicalizate merită tratată exact cum este acum tratată de acest Executiv: cu sictir și bocanci.

Tagma profesorimii (și nu doar din România!), la fel ca și tagma doftorimii, este de o aroganță, corupție și incompetență cum rar găsești în alte părți. Un loc de muncă în esență cu jumătate de normă, cu mai multe zile de concediu decât oricare altul, cu zero risc de-a fi concediat oricât de slab ți-ai face treaba – asta e „cariera” de profesor în anul curent. Și ăștia, ăștia bă, au tupeul să ceară mai mulți bani? Dimpotrivă! Se poate argumenta perfect rezonabil că salariile profesorilor în acest moment sunt deja prea mari.

Inflația a făcut mult rău, dar a făcut și câteva lucruri bune. Printre acestea putem consemna ajustarea salariilor profesorilor în jos – adică mai aproape de valoarea lor reală. Dacă guvernul nu are ouăle necesare să scadă salariile profesorilor, lasă că o face inflația. Măcar cu atât să ne alegem din criză!

Executivul a făcut foarte bine că i-a tratat cu sictir. Singurul reproș pe care l-aș avea e că n-a pus și Jandarmeria pe ei. Auzi tupeu la ei:

Nu ne mai trimiteți la clase! Schimbați-vă discursul și asumați-vă că educația va fi prioritate națională (sursa)

Așa… și dacă nu, ce se-ntâmplă?

Nu, serios, în meandrele concretului și-n sinergia faptelor, ce se-ntâmplă mai exact dacă continuăm să votăm politicieni care vă tratează fix cum meritați?

Având în vedere calitatea serviciilor prestate, plătitorii de taxe ar trebui să iasă în stradă și să ceară scăderea cheltuielilor cu ”educația”. Ideal cifra ar fi zero absolut. Dar dacă asta nu se poate, haideți măcar să revenim la sistemul din vremea lui Cuza: Patru clase și atât. Cine vrea mai mult, își plătește.

Disperarea mare în rândul greviștilor este că și societatea e deja „coaptă” pentru un argument de tipul ăsta. Acum 20 de ani, o grevă așa de lungă era o tragedie. Amenințările cu înghețat anul școlar sau amânarea/anularea examenelor de final puneau presiune politică enormă pe guvern (a pățit-o și Văcăroiu, și Ciorbea, și Isărescu, și Năstase, și Tăriceanu).

Greva de 5 săptămâni din ianuarie-februarie 2000 poate fi creditată drept lovitura de grație dată coaliției CDR. Isărescu a rezolvat-o cu un OUG care azi ar fi direct neconstituțional. Însă în 2000 societatea era încă formată din foarte mulți votanți cu personalitate care dădea mai mult de doi scuipați pe părerile profesorilor și care chiar credeau neironic că profesorii sunt altceva decât niște bugetari incompetenți, lacomi, corupți și generalmente inutili, a căror autoritate este în sine ilegitimă oricum.

Din fericire, grație biologiei dar și îmbunătățirii situației economice, astăzi foarte puțini mai cred balivernele derivate din Domnu Trandafir. De altfel, Domnu Trandafir e în sine un exemplu de Rău comis societății de tagma profesorimii – întrucât povestioara este prezentată pruncilor în cheie propagandistă, nefiindu-le niciodată adus la cunoștință faptul că povestioara reprezintă propagandă deșănțată scrisă de un activist de extremă-Stânga.

Și cum astăzi prea puțini mai cred în poveștile cu Domnu Trandafir, reacția în societate la greva profesorilor nu mai este ca cea din anul 2000. Astăzi prea puțini mai dau doi scuipați pe subiect și și mai puțini se deranjează să pună presiune politică pe guvern. Nu sunt încă mulți ca mine – care să fie chiar mulțumiți de răspunsul guvernului (adică acela de a nu face nimic) – dar nepăsarea funcționează tot în direcția poziției noastre. Ce mă? Fac profii grevă? Cui îi pasă? 🤷🏻‍♂️

Îmi spuneau niște amici mai apropiați de domeniu că poate greva ar fi mai legitimă – sau măcar revendicarea – dacă am discuta și despre criterii de performanță, evaluări, etc. Știți ce? Nu-mi pasă. Poate acum 20 de ani aș fi fost dispus să discut (și) în termenii ăștia. Dar acum nu-mi mai pasă. Criteriile de performanță ar fi fost bune… acum 25 de ani. Poate și cum 15 ani. Astăzi însă sunt un subiect din zona sexului îngerilor.

Realitatea este că școala de stat, ca normă statistică, este un nutreț. Reprezintă mai degrabă o piedică pentru individ. Și o cheltuială aproape integral inutilă pentru societate. Soluția este privatizarea, de preferință integrală, a subiectului.

A existat educație și înainte de școlile de Stat. Va exista și după, fiți siguri.

În privat, profesorii sunt plătiți mai bine. Dar și concediați mult mai repede dacă freacă lula. Și concediați chiar imediat dacă abuzează elevii – spre deosebire de Stat unde profesorii nu sunt concediați în principiu niciodată. Nici măcar când sunt cercetați penal pentru abuzuri. Nici măcar după ce sunt condamnați definitiv de o instanță pentru abuzuri îngrozitoare la adresa elevilor. Nici măcar atunci nu pot fi concediați acești bugetari de lux plătiți deja regește raportat la calitatea „muncii” pe care o prestează. Și ăștia vor mai mulți bani? Sictir, mă!

În privat nu există așa ceva. Niciun administrator de școală privată nu-și permite să țină profesori bătăuși la catedră (indiferent de ce spune instanța) căci scandalul iscat riscă să dărâme școala, financiar vorbind.

În aceste condiții, greva ar trebui stimulată să țină oricât. Și 5 ani dacă e nevoie. Și 10 ani. Oricât e nevoie până se duce de jure în cap întreg eșafodajul sistemico-instituțional al jafului, prostiei și nebuniei, denumit eufemistic ”sistem de învățământ”. Putem pune pariu că nu-i va duce nimeni dorul.

Acum 20 de ani mai aveai cu ce să ameninți: că dacă nu li se dă ce vor, va scădea calitatea, că nu-ș ce, că nu-ș cum… în fine. Astăzi, însă, nicio amenințare sindicalistă nu valorează mai mult decât o bucată de hârtie igienică folosită deja pe-o parte.

Serios! Nu se întâmplă nimic dacă le spunem acestor nesimțiți NU. Nu mă, nu vă dăm salarii mai mari. Nu doar pentru că nu sunt bani, ci onest, pentru că nu vrem și pentru că nu meritați și pentru că, foarte sincer, nu ne doare nici între fese de voi. Marș la Profi la scanat curpapir dacă vreți mai mulți bani. Mă rog, pe unii profesori nu i-aș lăsa nici măcar să-mi scaneze curpapirul, dar asta e o altă discuție.

E timpul să admitem onest că părinții știu mai bine decât birocrații și bugetarii în general. Să readucem educația acolo unde îi este locul: în familie și în instituții asociate voluntar. Prăbușirea și de jure a nebuniei numite eufemistic ”sistem de învățământ” nu poate să vină mai repede!

Starea de grevă e foarte bună. În sfârșit sunt copiii lăsați în pace. Insh’allah să mai țină. Oricât e nevoie până securizăm dreptul copiilor de-a fi lăsați în pace de tot.

Viziunea de tip ”România educată” (dar și versiunile trecute, cu Funeriu cu tot) trebuie repudiate din rădăcină ca fiind în sine un Rău. Însăși ideea de-a instituționaliza copiii 12-15 ani (că așa scrie în lege, apropo, știați?) este o dileală extremistă și cu cât se sparge acest buboi purulent mai repede, cu atât mai bine.

Profesorii de la Stat sunt neesențiali. De aceea le susțin greva! Pentru că măcar cât sunt în grevă nu ne costă!