EXCLUSIV: Logica REALĂ a măsurilor Covid

Multe din măsurile luate de administrația PNL și ulterior PNL-USR par să nu aibă absolut niciun sens convingând mulți oameni să iasă la manifestații deosebit de periculoase. Știm că manifestațiile sunt periculoase pentru că ne-au informat marii specialiști ai Țării precum Raed Arafat, Andreea Moldovan, Virgil Musta, Dan Barna, Vlad Voiculescu, Orbán Ludovic sau Klaus Iohannis – toți niște specialiști de talie globală cu comportament absolut impecabil și ireproșabil de la începutul pandemiei.

Însă domniile lor sunt ocupate să lucreze zi și noapte la salvarea noastră a tuturor de la pericolul rmortal pe care-l reprezintă virusul SARS-CoV-2 astfel că nu au timp să explice motivele reale din spatele măsurilor pe care le impun populației. Sigur, o serie de conspiraționiști ar putea întreba despre noțiuni perimate precum controlul democratic, constituționalitate sau libertăți fundamentale însă, așa cum ne-a informat încă de anul trecut expertul pandemic al PNL, domnul Cristian Păun de la ASE, statul de drept este un moft atunci când ai de-a face cu un coronavirus.

Așadar, ne-am gândit să dăm o mână de ajutor autorităților ocupate până-n miez de noapte cu salvarea tuturor, dar și medicilor eroi din prima linie care sunt ocupați să ne salveze bunicii și nu preau au timp de explicații științifice în public. Cu excepția doamnei Beatrice Mahler sau a domnului Emilian Imbri.

1. Restricția de circulație după ora 23:00

Virusul SARS-CoV-2 e apărut în jurul orei 7 dimineața ora Wuhan (adică 1 noaptea ora României).

Studiile au arătat că virusul este mai activ în jurul orei inițiale de apariție a acestuia. Drept urmare, o circulație mai scăzută cu cel puțin două ore înainte de ora 7:00 ora Wuhanului și cel puțin două ore după poate duce la o scădere a numărului îmbolnăvirilor.

Drept urmare, interzicerea circulației între 23:00 și 5:00 ne scutește pe noi toți de la a fi afară în perioada când virusul originar din China aleargă cel mai repede și are cele mai mari șanse să ne prindă. Sigur, el circulă și între 5:00 și 23:00 dar mai lent și trebuie luat în calcul și costul economic.

Guvernul României și Klaus Iohannis au fost foarte înțelepți când au ales acest interval evitând atât deteriorarea situației economice cât și deteriorarea situației epidemiologice.

2. Restricția de circulație de la ora 22:00

Recent, președintele Klaus Iohannis a anunțat că restricția de circulație ar putea intra în vigoare la ora 22:00 (lăsând deschisă posibilitatea ca aceasta să fie chiar mai devreme).

Și această măsură are o logică impecabilă. După cum ne-a spus expertul timișorean Octavian Jurma, care nu minte niciodată, tulpina așa-zis „britanică” este în creștere în România.

Ei bine, „tulpina britanică” e apărută noaptea în cluburile englezești – ținute deschis ilegal cu scopul de-a o omorî pe bunica de niște conspiraționiști care nu vor sub nicio formă să creadă „modelele” făcut, de altfel complet dezinteresat cu software de la Microsoft.

România este cu două ore în fața Marii Britanii și, urmând logica de la primul punct, un lockdown de noapte este justificat și ar trebui decalat cu două ore față de cel existent. Adică să înceapă de la ora 21:00. Se pare însă că Partidul Național Liberal preferă calea de mijloc și nu ascultă integral de ȘtiințăTM și de experți așa cum îndeamnă oameni de o statură moral-științifică absolut impecabilă precum anestezistul Arafat, expertul în Patreon și webhosting Octavian P. Jurma sau fostul cărăuș de cafele la Spitalul din Satu Mare pentru care s-a creat ad-hoc o funcție, Răzvan Cherecheș.

3. Măștile obligatorii pe stradă

Această măsură este și ea controversată – mai ales că majoritatea țărilor lumii sunt iresponsabile și nu o impun deși Știința ne spune că trebuie numaidecât impusă peste tot – inclusiv în duș și în timpul somnului!

Studiile au arătat că acest virus se transmite și prin flatulențe. În Republica Populară Chineză de altfel se testează inclusiv anal pentru acest virus întrucât acolo epidemia e ținută corect sub control așa cum ne explica expertul OMS, Alexandru Rafila.

Ei bine, așa cum o mască ne protejează de mirosuri neplăcute (inclusiv cele ale flatulențelor), la fel ne protejează și de virusul foarte periculos. Întrucât acesta e prezent și în animale și se transmite prin flatulențe – purtarea măștii peste tot (inclusiv în pădure singur, la duș sau în pat) are perfect sens din punct de vedere științific și putem fi mândri că suntem români și suntem conduși de un Guvern responsabil care a impus această măsură salvatoare.

Dacă se bese nurca lângă noi? Dacă respectăm regulile, nu vom lua virusul! E simplu!

4. Adunările de oameni

Pe 7 martie organizatorul unui protest a fost amendat cu 7000 RON pentru că nu s-a asigurat că dimensiunea manifestației lui rămâne sub 100 de participanți. Guvernul, în mărinimia sa, permite totuși protestele mici și controlabile. În mod normal, conform Științei, acestea nu ar trebui permise deloc niciodată.

Studiile au relevat că virusul are conștiință politică. De aceea, el se transmite mult mai ușor la un protest antiguvernamental de 105 oameni dar se transmite mult mai greu într-o adunare de 7000 de oameni la metrou la Piața Unirii. Motivul e simplu: Miile de oameni de la Unirii merg la sau vin dinspre locul de muncă și cel puțin 60% din venitul lor merge la Stat. Drept urmare, atunci când o adunare este predominant în beneficiul Statului, virusul se mișcă mai încet.

În contrapartidă, 105 oameni sau, Domane Ferește, 100 de mii de oameni la protest în Piața Victoriei nu sunt în avantajul Sistemului iar virusul știe asta – și de aceea circulă mult mai abitir.

5. Schimbarea metodei de calcul a incidenței

Recent s-a schimbat (iar!) metoda de calcul a incidenței care determină consecințe economice grave. Până recent, cazurile din focare închide (precum spitalele sau azilele de bătrâni) nu erau luate în calcul mergându-se pe logica simplă a circulației fizice – în speță că bătrânii de 90 de ani din azile nu ies afară că nu pot iar pacienții internați oricum nu ies pentru că, iarăși, nu pot.

Însă reintroducerea acestora în calculul ratei are o logică științifică impecabilă. Expertul Octavian Jurma ne-a explicat că „așa se face peste tot” (în sine un argument absolut impecabil și perfect științific) însă nu a intrat în detalii.

Motivul e simplu: Și cei din focare închise tușesc la fereastră. Și uneori chiar noaptea (când, știm deja, virusul aleargă mai repede) astfel că oricum e afectată toată localitatea.

Spre exemplu, municipiul Bârlad este centru Covid pentru trei județe întrucât spitalul din localitate are spațiu foarte mult și primarul este un om responsabil de la Partidul Național Liberal spre deosebire de orașul Vaslui sau Galați care sunt iresponsabile fiind conduse de PSD.

Doar 1% dintre pacienții cu Covid din spitalul bârlădean sunt din municipiul Bârlad. Restul de 99% fiind preponderent din județul Bacău, Vrancea sau municipiul Vaslui. Chiar și-așa, la Vaslui se organizează petreceri în cârciumă în vreme ce la Bârlad sunt închise cârciumile (allegedly) pentru că au tușit pacienții închiși de la ”Elena Beldiman”.

Ideal ar fi ca rata de incidență să fie înmulțită și cu numărul de la pantof al fiecărui om testat căci, se știe, coronavirusul stă și pe pantofi astfel că actualul mod de calcul al incidenței oricum este prea conservator și nu permite luarea de măsuri adecvate pentru pandemie. Așa cum ne explică expertul Octavian P. Jurma, 100% din populație ar trebui închisă complet în izolatoare vreme de cel puțin 21 de zile la orice caz descoperit în zonă. Ai 400.000 de locuitori și a tușit unul? Toți cei 400.000 intră în carantină. Așa se face știința!

Recent, niște oameni răi au anunțat că folosirea măștilor în afara laboratoarelor e cvasi-inutilă. Dar răspunsul trebuie să fie transformarea țării într-un imens laborator-spital. Ești, nu ești bolnav – vei fi izolat și vindecat cu forța!

Cine nu e de acord mă-sa-i Putin, tac’su-i PSD, bunică-sa-i 5G și bunic’su conspiraționist cu bilgheiț. Clar? Am citit noi într-o publicație „de dreapta” deci sigur așa stau lucrurile!

Așadar, nu mai folosiți matematica, nu mai citați imunologie de bază și, vă rugăm mult, nu mai folosiți logica elementară! Aceste elemente aparțin gândirii critice și, așa cum ne îndrumă corect respectabila publicație New York Times, gândirea critică este un dușman al unei societăți bine controlate libere. Sigur, ocazional gândirea critică e bună – mai ales când contești religiile vechi (de preferință doar creștinismul), preoții, familia normală, dimorfismul sexual al speciei umane sau alte noțiuni perimate din Vechiul Normal. Dar altfel gândirea critică trebuie ponderată cu Consensul Experților.

Raed Arafat și Klaus Iohannis îți vor binele. Dacă nu ești de acord, s-ar putea să fii putinist!

Un nou scandal pe Euthyrox

2030. La 10 ani de la instaurearea Republicii Liberale Române, în continuare există oameni care încalcă normele pandemice punând astfel în pericol siguranța tuturor.

Un nou videoclip șocant a apărut aseară pe platforma Liberalbook (fosta Facebook, recent naționalizată de CNSSU). În videoclip se poate vedea o coadă de muncitori bugetari libertarieni la o farmacie din Orașul Merkel(fostul oraș Sibiu). Spre capătul cozii se poate vedea și auzi un grup infracțional de trei oameni strigând: ”Dați câte un comprimat de Euthyrox d-ăla, să ajungă la toată lumea!”

Digi24, televiziunea de Stat, raportează:

Astăzi în Orașul Merkel s-au încălcat din nou normele de protecție sanitară, muncitorii vorbind în public și crescând astfel cu 0,0000000000000236% șansele de a transmite Covid19. Reichsminister Tătaru va susține o declarație în această seară. Este de așteptat să fie instituită starea de urgență pentru minimum 21 de zile în Orașul Merkel după acest incident.

„Este regretabil că întocmai niște muncitori bugetari libertarieni au ales să comită o asemenea încălcare gravă a normelor pandemice. Îi așteptăm la spital!” a declarat din costum hazmat pentru Digi24, Luminăția Sa Raed Arafat.

„Incredibil unde s-a ajuns. Alături de comitetul tehnico-științific am muncit zi și noapte în ultimii ani să aducem Euthyrox în România și uite cum suntem răsplătiți. Partidului și Guvernului nu-i sunt nici astăzi suficient recunoscute meritele pentru cele întreprinse întru bunăstarea poporului. Mai ales cei care benficiază de programul Euthyrox ar trebui să fie recunoscători că în 2020 Partidul i-a salvat de la gravul pericol de a tuși. Cu atât mai mult că e vorba de muncitori bugetari libertarieni.” – a declarat Ludovic Orban la finalul vizitei de lucru la unitatea de producție Romarmask, unde se vor produce măștile FPR500, cea mai nouă și mai eficientă generație de măști din lume, cu investiție de la poporul chinez.

Președintele Etern, comandantul suprem al forțelor armate și secretarul general al Partidului Național Liberal, Klaus Iohannis s-a declarat mâhnit de faptul că netrebnicia anarhiștilor cu soldă de la Partid îl constrânge acum să semneze un nou decret de instituire temporară a stării de urgență, chiar în orașul Merkel.

Sursele noastre afirmă că Președintele nu a fost încă informat de incidentul de la Putina de Sus – una dintre puținele localități cu primar PSD. Reamintim cititorilor că un cetățean vigilent a postat pe Reddit în urmă cu două zile o serie de imagini care par să arate că primarul localității are un stoc de nu mai puțin de 21 de comprimate de Euthyrox. CNSSU s-a autosesizat în acel caz și o anchetă este în desfășurare.

Chiar și astăzi, în 2030, principala problemă rămâne PSD, după cum corect remarca și domnul Dan Barna, recent reales ca președinte al formațiunii Uniunea Salvăm România cu Liberalii (USRL). Până nu scăpăm de PSD, nu ne mai facem bine!

Să privim însă și partea bună lucrurilor: Astăzi este permisă o vizită la Biserică pe an – de Paște. Un progres important față de anul 2020 când, din păcate, Președintele Etern a fost nevoit să interzică Paștele pentru a evita munții de cadavre și înmormântările, salvându-ne astfel de la tragedia de a tuși.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat astăzi un nou record de infectări. 8 oameni au fost testați pozitiv, cu 100% mai mulți față de ziua precedentă, stârnind noi îngrijorări în structurile de Partid și de Stat.

Reamintim că la 10 oameni testați pozitiv intră în vigoare Ordonanța Militară nr. 327189678 care stabilește noi restricții, printre care suspendarea furnizării utilităților începând cu Internetul și electricitatea între orele 21:00 și 6:00 pentru a încuraja statul acasă și sporul natural.