Regele peșin – Podcast de Week-end – Episodul 208

Episodul complet în pagina dedicată sau în Donors’ Circle

Pas cu pas, ce le-am dorit PNL-ului se și întâmplă căci, a fi prost în public ca politician are și consecințe – chiar dacă internetul și spațiul public în general e plin de goarne menite să te convingă că ești singurul care crede astfel.

Atât la PNL cât și la USR, morcovul e cât stâlpul de telegraf și, cel mai dulce e faptul că fix cei mai preocupați de „sănătatea” noastră acum nici 2 ani simt acum pe pielea lor cum vine mătura. Alles gut!

În alte știri, județul Vâlcea este unul din marii câștigători ai ultimului deceniu – urcând economic de la un județ de pluton, ba chiar sub media națională, în 2013 până peste mult-prea-lăudatul Bolojanstan (Bihor) – totul prin muncă și văzut de treabă. Intrăm mult în cum s-a schimbat fața economică a județelor României care nu se ”văd” în presa noastră hipercentralizată.

Firește, tot în acest episod intrăm și în subiectul plăților peșin, un subiect asupra căruia Regimul, din nou, a subestimat cât de important este pentru populație. Avem vești bune pe subiect precum și metode de-a contracara propaganda foarte slabă din direcția Regimului și a grifterilor digitali – reamintindu-vă totodată că nu există nicio persoană de bună credință care să argumenteze poziția lui Ciolacu/PSD pe acest subiect.

Spre finalul segmentului intern intrăm puțin și în abordarea Statului asupra subiectului Hamas – o abordară mai bună decât era de așteptat, și cu câteva surprize plăcute și din zona soborului mediatic.

În segmentul geopolitic discutăm despre tentativa de pogrom de la Mahacikala, ultimul sondaj Levada pe subiectul războiului, ping-pong-ul mediatic din Moldova, ce vrea Sultanul dar și de ce Stânga occidentală este așa de mare fan al mișcării islamo-fasciste Hamas.

În fine, în știri externe discutăm despre situația economică din Europa și cum Uniunea Europeană e ocupată din nou cu nutreț (la fel ca-n 2008-09). Principalele preocupări la Bruxelles sunt sticla de Coca Cola, organizarea de festival de film la Moscova(!), portofelul digital și, desigur, datul de bani pentru Hamas.

Spre final intrăm puțin și în calculele din Argentina dar și într-un subiect ignorat total prin Europa – faptul că două țări s-au apucat de deportat afgani cu milioanele, arătând nu doar că se poate, dar și că în afara bulei occidentale toleranța pentru allahuackbareală în public rămâne redusă chiar și în țări musulmane.

Un episod mai lung, cât să țină pentru săptămânile de pauză ce urmează.

Link-uri:

The oldest camera died – https://freedomalternative.com/english/announcements/the-oldest-camera-died/

Știre 1 – https://adevarul.ro/politica/avalansa-probleme-pnl-demisii-primari-la-psd-2312653.html

Delir la Alba Iulia. Primarul USR, Funar și AUR „judecă pentru crimă” Austro-Ungaria: „Sarmizegetusa, prima capitală de pe Pământ” – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/delir-la-alba-iulia-primarul-usr-funar-si-aur-judeca-pentru-crima-austro-ungaria-sarmisegetusa-prima-capitala-de-pe-pamant-2566147

Ciucă, despre plecarea primarilor PNL la PSD: Să se facă la fel ca la fotbal, în perioada transferurilor. Nu în timpul campionatului – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/nicolae-ciuca-despre-plecarea-primarilor-pnl-la-psd-sa-se-faca-ca-la-fotbal-in-perioada-transferurilor-nu-in-timpul-campionatului-2566847

PNL face terapie de grup la Sinaia. Mesajele motivaționale transmise de Ciucă și Bode liderilor din teritoriu – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26655426-pnl-face-terapie-grup-sinaia.htm

Ce s-a întâmplat cu Ciucă al lor? Nu-l mai vor? – https://www.g4media.ro/ce-s-a-intamplat-cu-ciuca-al-lor-nu-l-mai-vor.html

Elena Lasconi a votat DA la referendumul pentru familia tradițională din 2018 – https://www.g4media.ro/elena-lasconi-intrebata-pe-cine-prefera-dintre-sosoaca-si-simion-m-ati-pus-sa-aleg-intre-o-isterica-si-un-golan-a-votat-da-la-referendumul-pentru-familia-traditionala-din-2018.html

Știre 2 – https://www.g4media.ro/rares-bogdan-optimist-ca-pnl-va-obtine-chiar-daca-nu-zece-opt-mandate-in-parlamentul-european-el-sustine-ca-pe-locuri-eligibile-ar-trebui-sa-fie-trei-femei.html

Știre 3 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-26649911-doar-20-dintre-romani-asigurare-obligatorie-locuintei-solutie-gasit-statul-oblige-incheie-polite.htm

Știre 4 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-26653050-primele-efectele-ale-limitarii-numerarului-mai-multe-banci-transmis-clientilor-urmeaza-cresteri-comisioane-pentru-operatiunile-numerar-ghisee-60-000-mici-comercianti-din-zonele-rurale-afectati.htm

Românii au cea mai puțină încredere în bancheri la nivel global – studiu Ipsos – https://economedia.ro/romanii-au-cea-mai-putina-incredere-in-bancheri-la-nivel-global-studiu-ipsos.html?mc_cid=5e46ec7d9e

Surse. Ciucă s-a răzgândit, după ce și-a dat acordul în Coaliție: „Eu nu susțin măsura cash”. Ciolacu cheamă băncile la discuții – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/surse-ciuca-s-a-razgandit-dupa-ce-si-a-dat-acordul-in-coalitie-eu-nu-sustin-masura-cash-ciolacu-cheama-bancile-la-discutii-2566477

Măsurile fiscale nu au fost bine primite de mediul de afaceri, iar Guvernul trebuie să facă reglaje, spune Klaus Iohannis – https://www.libertatea.ro/stiri/masurile-fiscale-nu-au-fost-bine-primite-de-mediul-de-afaceri-iar-guvernul-trebuie-sa-faca-reglaje-spune-klaus-iohannis-4707028

Știre 5 – https://www.ramnicuvalceaweek.ro/pe-ce-loc-se-afla-economia-judetului-valcea-la-nivel-national-care-sunt-surprizele-ultimului-deceniu/

Știre 6 – https://stirileprotv.ro/romania-te-iubesc/haosul-creat-de-programul-national-de-cadastru-sute-de-mii-de-romani-s-au-trezit-cu-terenuri-lipsa-pe-numele-altor-persoane.html

Știre 7 – https://www.g4media.ro/sindicalistii-se-plang-ca-tinerii-nu-vor-sa-fie-reprezentati-nu-au-cunostintele-minimale-legate-de-rolul-sindicatului.html

Știre 8 – https://www.libertatea.ro/stiri/exclusiv-politia-romana-ii-cheama-pe-palestinieni-si-pe-sustinatori-la-sediu-mi-au-cerut-sa-nu-ma-duc-la-miting-sa-nu-vorbesc-despre-razboi-si-sa-nu-postez-pe-facebook-cei-mai-mu-4705572

Poliţia bulgară a arestat un libanez care îndemna la atacuri în Israel, Europa şi SUA – https://www.digi24.ro/stiri/externe/politia-bulgara-a-arestat-un-libanez-care-indemna-la-atacuri-in-israel-europa-si-sua-2556835

Știre 9 – https://www.g4media.ro/sondaj-irscop-doua-treimi-dintre-romani-considera-ca-israelul-are-dreptul-sa-atace-hamas-in-gaza-peste-trei-sferturi-au-incredere-mica-sau-foarte-mica-in-capacitatea-guvernului-romaniei-de-a-protej.html

Pauza 1 – https://www.youtube.com/watch?v=UJu4WjQfDkA

Știre 10 – https://www.g4media.ro/70-dintre-rusi-ar-sustine-decizia-lui-putin-de-a-pune-capat-razboiului-din-ucraina-dar-fara-cedarea-teritoriilor-deja-ocupate.html

Știre 11 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26643016-video-aeroport-din-rusia-inchis-temporar-dupa-aterizat-zbor-din-tel-aviv-sute-oameni-luat-asalt-aeroportul-ciocniri-fortele-ordine.htm

Știre 12 – https://tvrmoldova.md/article/018792c2a869c961/cfm-va-primi-subventii-de-la-stat-pentru-transportul-de-pasageri.html

Știre 13 – https://www.paginademedia.ro/stiri-media/emisie-suspendata-sase-televiziuni-republica-moldova-21365562

Declarație publică, lansată de Orizont TV și ITV după ce CSE le-a suspendat licențele: Atac fără precedent asupra libertății mass-media în Republica Moldova – https://orizont.tv/ro/2023/10/30/declaratie-publica-lansata-de-orizont-tv-si-itv-dupa-ce-cse-le-a-suspendat-licentele-atac-fara-precedent-asupra-libertatii-mass-media-in-republica-moldova/

Știre 14 – https://economedia.ro/directorul-general-al-carlsberg-rusia-ne-a-furat-afacerea-carlsberg-avea-opt-fabrici-de-bere-si-aproximativ-8-400-de-angajati-in-rusia.html

Știre 15 – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26642021-moscova-ameninta-dur-care-acuza-furtul-fondurile-rusesti-inghetate.htm

Вячеслав Володин: воровство замороженных активов РФ в Европе потребует от нас симметричного ответа – http://duma.gov.ru/news/58198/

Медведев заявил, что инвестиции Carlsberg теперь работают на бюджет России – https://tass.ru/ekonomika/19169671

Кубанская компания наладит производство беспилотников в Узбекистане – https://www.kommersant.ru/doc/6312244

Știre 16 – https://rus.ozodlik.org/a/32660461.html

Știre 17 – https://newsmaker.md/ro/ucraina-nu-va-prelungi-contractul-privind-tranzitarea-gazului-rusesc/

Compania ucraineană Naftogaz nu va reînnoi contractul pentru tranzitul gazelor ruseşti – https://www.economica.net/compania-ucraineana-naftogaz-nu-va-reinnoi-contractul-pentru-tranzitul-gazelor-rusesti_702582.html/amp

Știre 18 – https://www.g4media.ro/de-ce-sustine-stanga-occidentala-miscarea-islamo-fascista-hamas.html

Știre 19 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26647695-americanii-musulmani-someaza-biden-daca-nu-obtine-incetare-focului-gaza-incepand-chiar-marti-nu-mai-voteaza.htm

Știre 20 – https://spotmedia.ro/stiri/politica/ce-vrea-erdogan-si-de-ce-e-refuzat-la-masa-negocierilor-interviu

Erdogan, discurs dur la un miting masiv de susținere a Palestinei organizat la Istanbul / Președintele turc acuză Israelul de „crime de război” – https://www.g4media.ro/miting-de-sustinere-a-palestinei-organizat-la-istanbul-a-participat-si-presedintele-erdogan.html

100 years of the Republic of Turkey – in pictures – https://www.theguardian.com/world/2023/oct/29/100-years-of-the-republic-of-turkey-in-pictures

Erdogan vows victory over ‘imperialists’ on Turkey’s centenary – https://www.france24.com/en/live-news/20231029-turkey-celebrates-centenary-under-shadow-of-gaza-war

Turkey’s centenary celebrations overshadowed by war between Israel and Hamas – https://www.lemonde.fr/en/international/article/2023/10/29/turkey-s-centenary-celebrations-overshadowed-by-war-between-israel-and-hamas_6211356_4.html#

Știre 21 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26639099-macron-scholz-meloni-indeamna-serbia-recunoasca-facto-kosovo.htm

Pauza 2 – https://www.youtube.com/watch?v=I5Hz0v9in_k

Știre 22 – https://newsmaker.md/ro/video-comunista-diana-caraman-data-afara-de-la-dezbaterile-moldova-1-si-radio-moldova-pentru-ca-a-insistat-sa-vorbeasca-rusa-explicatia-trm/

Știre 23 – https://dailynewshungary.com/shocking-hungarian-firms-pay-the-highest-energy-prices-in-eu/

Știre 24 – https://www.profit.ro/stiri/economie/increderea-in-economia-zonei-euro-la-cel-mai-scazut-nivel-din-noiembrie-2020-21365422

Știre 25 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26636163-putea-interzice-emblematica-sticla-coca-cola.htm

Știre 26 – https://www.g4media.ro/ue-organizeaza-un-festival-de-film-la-moscova-in-pofida-razboiului-din-ucraina-cinematografia-uneste-oamenii-sustine-ambasadorul-ue-in-rusia.html

INTERVIU Eurodeputatul Alin Mituța: „Portofelul digital european va permite stocarea documentelor și acces rapid la servicii digitale. Nu va fi obligatoriu, autoritățile nu vor avea acces la date/ Fără UE, România ar fi astăzi un Belarus” – https://www.g4media.ro/interviu-eurodeputatul-alin-mituta-portofelul-digital-european-va-permite-stocarea-documentelor-si-acces-rapid-la-servicii-digitale-nu-va-fi-obligatoriu-autoritatile-nu-vor-avea-acces-la-d.html

Știre 27 – https://www.g4media.ro/topul-saraciei-din-ue-trei-regiuni-din-italia-concureaza-cu-sud-estul-romaniei-la-cele-mai-sarace-regiuni-din-europa.html

Știre 28 – https://apnews.com/article/argentina-bullrich-milei-massa-macri-9b12de37be6e17cf5c7c477fcfd67c66

Știre 29 – https://www.theguardian.com/global-development/2023/nov/01/pakistan-starts-mass-deportation-of-undocumented-afghans

The Azadi Briefing: Afghanistan Struggles To Cope With Influx Of Refugees From Pakistan – https://www.rferl.org/a/azadi-briefing-siddique-afghan-refugees-pakistan/32669892.html

Pakistan speeds up Afghans’ repatriation as deadline expires – https://www.reuters.com/world/asia-pacific/pakistan-opens-more-centres-border-expedite-afghans-repatriation-2023-11-03/

Afghanistan urges Pakistan and Iran not to expel Afghan migrants forcefully – https://www.khaama.com/afghanistan-urges-pakistan-and-iran-not-to-expel-afghan-migrants-forcefully/

Iran Repeats Threat To Expel Undocumented Afghans – https://www.rferl.org/a/iran-afghan-migrants-expel-undocumented-taliban/32646949.html

Când sare popcornul – Podcast de Week-end – Episodul 207

Episodul complet în pagina dedicată sau în Donors’ Circle

 

Știți când faceți popcorn și, spre final, când vă gândiți să opriți focul, se mai detonează câte-o boabă la care nu vă așteptați? Eh, cam așa a fost climatul în ultima lună, și în special după 7 octombrie. Așé ce s-or detonat tăț’ de numa’ numa’. Și la noi și mai ales mai la vest – și în proces demonstrând cu public lucrurile spuse de noi de-a lungul anilor despre puroiul ignora(n)t din zona Stângii.

Pentru a demonstra o parte din aceste lucruri, un corespondent a mers la shitshow manifestația pro-Hamas pro-palestiniană de la Bükreș.

Altfel, episodul este unul tipic de pre-campanie – urmărim ultimele zvonuri, surse, bârfe și fake news declarații politice din toate partidele parlamentare care, ușor-ușor încep să-și definitiveze listele pentru primele două rânduri de alegeri din 2024.

Tot segmentul intern discutăm multișor despre CNCD care are în față un caz de tip ”bake the cake” – cu o activistă de extremă-Stânga supărată pe o tipografie care a reuzat să-i publice propaganda extremistă și antiumană; plus cazul CTP care s-a lansat într-o triadă antireligioasă ce i-ar face și pe unii bolșevici asumați să roșească de rușine.

În segmentul geopolitic discutăm despre politica din jurul atacului Hamas asupra statului Israel, despre prima vizită a lui Putin în afara țării de la emiterea mandatului de arestare împotriva sa și, foarte important, despre realizarea (posibil tardivă) din vestul Europei că ”siguranța națională” nu este nici vreo insultă și nici vreo politică ”de extremă dreapta” ci întocmai una dintre puținele îndatoriri cu adevărat legitime ale statului – o îndatorire de care statele vest-europene nu s-au îngrijit aproape deloc, în schimb pierzând vremea cu poliția pronumelor și alte boli mintale asociate.

Tot în segmentul geopolitic intrăm și în cele mai noi știri din trendul lent dar consecvent al prăbușirii influenței Rusiei chiar în propriile sale curți din spate.

În știri externe bârfim puțin viitoarele alegeri locale din Republica Moldova, rezultatele din Polonia, multitudinea de panic porn și fake news-uri de manual despre Slovacia, îmbunătățirea graduală dar consecventă a infrastructurii la noi în cartier (cu focus pe Bulgaria și Ucraina), apropierea lui Olaf Scholz de ”extrema dreaptă”, precum și imensul scandal din sistemul educațional suedez.

Tot în știri externe explicăm – cu cifrele experților în față – cum Uniunea Europeană își continuă drumul spre irelevanță.

Link-uri:

Știre 1 – https://adevarul.ro/politica/ce-lideri-psd-prind-un-nou-mandat-de-2309943.html

Știre 2 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/rares-bogdan-spune-ca-nicolae-ciuca-e-candidatul-pnl-la-prezidentiale-e-uman-nu-e-arogant-nu-e-corupt-2550697

Știre 3 – https://www.opiniatimisoarei.ro/alin-nica-nicolae-robu-va-fi-candidatul-pnl-pentru-primaria-timisoara-mai-trebuie-validarea-in-bpj/23/10/2023

Imaginea dezastrului liberal din Timiș. Cum este descrisă dictatura mediocrității în partid de către primarii PNL care își pregătesc plecarea – https://www.stiripesurse.ro/imaginea-dezastrului-liberal-din-timis-cum-este-descrisa-dictatura-mediocritatii-in-partid-de-catre-primarii-pnl-care-isi-pregatesc-plecarea_3116195.html

AUR şi Nicolae Robu, uniţi în cuget, simţiri şi… intoleranţă. Mesaje simultane, mustind de homofobie – https://debanat.ro/2023/10/aur-si-nicolae-robu-uniti-in-cuget-simtiri-si-intoleranta-mesaje-simultane-mustind-de-homofobie_404232.html

Știre 4 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26619549-sondaj-comanda-pnl-66-3-dintre-romanii-considera-psd-pnl-trebui-candideze-separat-alegerile-europarlamentare-geoana-primul-loc-urmat-ponta-kovesi.htm

Știre 5 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante-26619102-intalnire-finante-saptamana-viitoare-discutata-eliminarea-impozitului-1-pentru-companiile-mari.htm

Augustin Zegrean: Dacă actuala Curte Constituţională va respecta practica mai veche a CCR, legea pensiilor speciale nu va trece de controlul de constituţionalitate, nu are nicio legătură cu tehnica legislativă / Îi suspectez mai degrabă de neştiinţă – https://www.news.ro/politic-intern/augustin-zegrean-actuala-curte-constitutionala-respecta-practica-veche-ccr-legea-pensiilor-speciale-trece-controlul-constitutionalitate-nicio-legatura-tehnica-legislativa-ii-suspectez-degraba-1922402128002023062121241026

CCR a respins sesizarea opoziției privind măsurile fiscale. Pachetul de legi merge la promulgare – https://romania.europalibera.org/a/ccr-a-respins-sesizarea-masuri-fiscale/32642636.html

Klaus Iohannis a promulgat legea privind măsurile fiscale pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/klaus-iohannis-a-promulgat-legea-privind-masurile-fiscale-pe-care-guvernul-si-a-asumat-raspunderea-2556489

Știre 6 – https://www.gsp.ro/opinii/editorial-remus-raureanu-banii-publici-lene-nesimtire-bataie-de-joc-716041.html

Știre 7 – https://revistapresei.hotnews.ro/stiri-vedete-26619048-viideo-ctp-reclamat-cncd-dupa-comparat-pelerinii-iasi-teroristii-sinucigasi-hamas.htm

Reacția lui CTP după ce a fost reclamat la CNCD că umilește credincioșii: „O, Doamne, mânca-ți-aș curu!, cum zicea bunica” – https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/reactia-lui-ctp-dupa-ce-a-fost-reclamat-la-cncd-ca-2309650.html

Știre 8 – https://www.digi24.ro/stiri/manifestatii-pro-palestina-in-capitala-zeci-de-palestinieni-stabiliti-in-romania-au-iesit-in-strada-2550783

Știre 9 – https://www.stiripesurse.ro/george-simion-aur-cenzurarea-lui-ion-cristoiu-a-gold-fm-si-a-altor-siteuri-si-personalitati-media-trebuie-sa-inceteze_3117059.html

Știre 10 – https://stirileprotv.ro/acuzatii-de-discriminare-pe-baza-orientarii-sexuale-o-tipografie-din-bucuresti-a-refuzat-sa-printeze-un-afis.html

Știre 11 – https://www.digifm.ro/stiri/intern/romanii-ar-putea-detine-cate-arme-vor-in-baza-unei-autorizatii-proiectul-initiat-de-psd-a-trecut-tacit-de-senat-184558

Armele de pază şi apărare ar putea fi procurate în număr nelimitat / Un proiect de lege ar urma să fie adoptat tacit, joi, în Senat / „Chiar şi 10.000, chiar şi 100.000. În plus, vei putea folosi amortizorul şi dispozitivele de ochire cu laser” – https://www.g4media.ro/armele-de-paza-si-aparare-ar-putea-fi-procurate-in-numar-nelimitat-un-proiect-de-lege-ar-urma-sa-fie-adoptat-tacit-joi-in-senat-chiar-si-10-000-chiar-si-100-000-in-plus-vei-putea-folosi-amo.html

35 de parlamentari vor să ușureze accesul românilor la arme de foc – https://www.presshub.ro/35-de-parlamentari-vor-sa-usureze-accesul-romanilor-la-arme-de-foc-modificari-periculoase-290033/

Știre 12 – https://www.economica.net/10-000-de-lei-pe-luna-cosul-minim-de-consum-pentru-o-familie-cu-doi-copii-in-romani_701897.html

Știre 13 – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/foto-digi-declanseaza-expansiunea-belgia-recrutat-ceo-cel-mare-operator-local-cauta-angajati-vizam-sute-mii-clienti-aici-ramane-belgienii-platesc-exces-prea-multi-ani-21349813

Pauza 1 – https://www.youtube.com/watch?v=INEkUNX1Uvg

Știre 14 – https://www.g4media.ro/eveniment-fara-precedent-in-moldova-mitropolitul-bisericii-subordonate-moscovei-critica-atitudinea-rusiei-fata-de-cetatenii-moldoveni-lumea-rusa-este-straina-aspiratiilor-si-valorilor-noast.html

Știre 15 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/seful-lukoil-a-murit-subit-acesta-il-inlocuise-pe-un-alt-oligarh-rus-mort-anul-trecut-dupa-ce-a-cazut-pe-geam-2553987

Știre 16 – https://www.mediafax.ro/externe/armenia-ar-putea-renunta-la-bazele-militare-rusesti-22168257

Armenia’s Pashinian Hopes For Peace Deal With Azerbaijan ‘In The Coming Months’ – https://www.rferl.org/a/armenia-pashinian-no-advantage-russian-military-bases/32653937.html

Știre 17 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/suedia-e-tot-mai-aproape-de-intrarea-in-nato-recep-tayyip-erdogan-a-aprobat-protocoalele-de-aderare-2553769

Știre 18 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26635883-suedia-expulza-barbatul-din-spatele-recentelor-demonstratii-ardere-coranului.htm

Belgia caută răspunsuri, după un fiasco judiciar “monumental” în cazul atacului din Bruxelles / Tunisia ceruse extrădarea teroristului de un an, dar dosarul a fost uitat „într-un dulap” – https://www.g4media.ro/belgia-cauta-raspunsuri-dupa-un-fiasco-judiciar-monumental-in-cazul-atacului-din-bruxelles-tunisia-ceruse-extradarea-teroristului-de-un-an-dar-dosarul-a-fost-uitat-intr-un-dula.html

Știre 19 – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26634661-slovacia-anunta-incetarea-ajutorului-militar-pentru-ucraina.htm

Știre 20 – https://www.g4media.ro/premierul-bulgar-incepe-constructia-celui-de-al-saptelea-reactor-la-centrala-de-la-kozlodui.html

Știre 21 – https://ziare.com/kazahstan/kazahstan-sanctiuni-occidentale-rusia-impunere-1831424

В Казахстане заявили о прекращении поставок России 106 наименований товаров – https://tass.ru/ekonomika/19059481

Kazahstanul se va conforma sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei – https://romania.europalibera.org/a/kazahstan-sanctiuni-internationale-rusia/32614485.html

Știre 22 – https://bucpress.eu/orasul-cernauti-va-avea-conexiune-feroviara-cu-varsovia-trenul-a-fost-lansat-in-regim-de-testare/

Чернівці матимуть залізничне сполучення з Варшавою: потяг запустили у тестовому режимі – https://suspilne.media/602627-cernivci-matimut-zaliznicne-spolucenna-z-varsavou-potag-zapustili-u-testovomu-rezimi/

Știre 23 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/putin-a-ajuns-in-kargazstan-este-prima-vizita-in-strainatate-dupa-emiterea-mandatului-de-arestare-2538877

Путин в Бишкеке. О чем президент РФ договорился с Жапаровым? – https://www.dw.com/ru/putin-v-biskeke-o-cem-prezident-rf-dogovorilsa-s-zaparovym/a-67079620

Știre 24 – https://www.g4media.ro/ue-il-avertizeaza-pe-elon-musk-in-legatura-cu-dezinformarea-de-pe-platforma-x-despre-atacul-hamas-in-israel.html

Gaza hospital blast killed ‘several dozen’ and not 471 as Palestine health bosses claimed, insists Israeli government spokesman as two sides trade accusations about horrifying explosion – https://www.dailymail.co.uk/news/article-12648241/Gaza-hospital-blast-killed-dozen-not-471-Palestine-health-bosses-claimed-insists-Israeli-government-spokesman-two-sides-trade-accusations-horrifying-explosion.html

Pauza 2 – https://www.youtube.com/watch?v=CxpUC1h1DKQ

Știre 25 – https://www.reporteris.ro/component/k2/item/126550-chisinau-alege-intre-rusia-si-ue-un-comunist-vopsit-lupta-cu-un-pro-european-ceban-scandaluri-bani-minciuni-dosar.html

Știre 26 – https://www.biziday.ro/265679-2/

Viktor Orbán este mai singur ca niciodată pe scena europeană – dar încă mai are cărți de jucat – https://www.g4media.ro/viktor-orban-este-mai-singur-ca-niciodata-pe-scena-europeana-dar-inca-mai-are-carti-de-jucat-the-guardian.html

Știre 27 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/rezultatele-finale-ale-alegerilor-din-polonia-nationalistii-pis-obtin-un-rezultat-mai-prost-decat-in-exit-poll-2545095

Știre 28 – https://www.youtube.com/watch?v=DSwp0xJq-RA

De återvände från IS – nu jobbar de med barn – https://www.expressen.se/nyheter/de-atervande-fran-is-nu-jobbar-de-med-barn/

Știre 29 – https://www.svt.se/nyheter/inrikes/vansterpartiet-gav-pengar-till-terrorkopplad-gazagrupp

Știre 30 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26625275-alegerile-parlamentare-din-elvetia-aduc-reorientare-spre-dreapta.htm

Știre 31 – https://www.g4media.ro/cancelarul-olaf-scholz-cere-masuri-mai-dure-impotriva-migratiei-ilegale-trebuie-sa-i-expulzam-pe-scara-larga-pe-cei-care-nu-au-dreptul-de-a-ramane-in-germania.html

Știre 32 – https://www.g4media.ro/declinul-activitatii-economice-din-zona-euro-s-a-accelerat-in-octombrie-indicele-pmi.html

Știre 33 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante-26635397-economia-americana-sfideaza-toate-asteptarile-privind-recesiune-cea-mai-mare-crestere-din-ultimii-doi-ani.htm

Știre 34 – https://www.theguardian.com/world/2023/oct/23/sergio-massa-wins-first-round-argentina-presidential-election-over-javier-milei

Declarații politice – Podcast de Week-end – Episodul 206

Episodul complet în pagina dedicată

Declarațiile politice (otherwise known as fake news) au dominat fluxul de știri în ultimele 10 zile, atât în România cât și în regiune.

Pe lângă turarea motoarelor pentru campanie, partidele din România au fost ocupate și cu alba-neagra – precum discuția privind OUG-ul pe taxe, OUG de altfel neconstituțional. Dar până să afli că e neconstituțional, complexul politico-mediatic/Divizia Presă te-a hrănit cu panic porn. E a cincea oară în 10 ani când face PSD fix asta. Și a cincea oară când segmente largi din public (inclusiv cei care ar trebui să știe mai bine) pun botul.

În regiune, presa a fost ocupată cu panic porn privind tensiunile dintre Ucraina și Polonia – cu un fake news de manual preluat la literă de toată lumea (stânga, dreapta, pro-ruși, pro-ucraineni, autoritari… tăț’ bă fix la fel!) căci, firește, cititul declarațiilor în original e dificil. Când nu fu panic porn cu Polonia, fu isterie cu declarațiile politice ale lui Robert Fico – dat drept sigur viitorul premier al Slovaciei chiar dacă… nu-i chiar așa. Și explicăm pe larg în acest episod.

Între timp, știri ceva mai importante din geopolitică – precum finalul conflictului din Nagorno-Karabakh după 35 de ani; sau disputa mărișoară dintre două state G20, Canada și India – au primit atenție aproape zero în presa de la noi.

În alte știri, șpăgarii eroi de la ”Marius Nasta” au fost săltați de DNA confirmând astfel ce spunea Canapeaua încă din 2020. Pe fundal, partidul USR pare că se golește.

În fine, în segmentul extern discutăm și despre wokăismul trans, una din dilelile extremiste care afectează Occidentul, concluzie la care, ușor-ușor, ajung și cei care acum 5 ani te făceau „putinist” dacă scoteai în evidență această problemă.

Tot în segmentul extern discutăm despre globalismul lui Orbán Viktor, încurcătura complicată a mașinilor electrice precum și avansul discuțiilor dintre Israel și Arabia Saudită cu privire la normalizarea relațiilor diplomatice dintre cele două țări.

Link-uri:

Știre 1 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/alina-gorghiu-pnl-a-pierdut-procente-din-cauza-asocierii-cu-psd-a-meritat-da-2514397

Știre 2 – https://www.g4media.ro/mircea-geoana-nu-s-a-hotarat-daca-va-candida-la-prezidentiale-daca-imi-puneti-intrebarea-asta-undeva-mai-incolo-poate-va-dau-un-raspuns-putin-mai-precis.html

Știre 3 – https://www.dcnews.ro/coalitiile-au-distrus-romania-tinta-lui-george-simion-cu-aur-in-2024-conditiile-in-care-deschide-poarta-pentru-psd-si-pnl_931087.html

AUR anunță că nu va face nicio coaliție de guvernare cu PNL sau PSD la alegerile din 2024 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26536720-aur-anunta-nu-face-nicio-coalitie-guvernare-pnl-sau-psd-alegerile-din-2024.htm

Știre 4 – https://www.g4media.ro/pavel-popescu-sustine-ca-partidul-extremist-aur-este-finantat-din-afara-tarii-sunt-probe-si-vor-aparea-la-momentul-potrivit-deputatul-pnl-nu-a-probat-afirmatia-dar-a-cerut-desecre.html

Știre 5 – https://podul.ro/articol/21685/in-timisoara-se-interzice-pas-cu-pas-democratia-protestele-impotriva-putregaiului-din-politie-impiedicate-de-autoritati-prin-tertipuri-ce-frizeaza-penalul-laurentiu-stefanescu-ne-am-intors-pe-vremea-militienilor-cand-acestia-aveau-puterea-de-a-nenoroci-pe-oricine-nu-se-conforma-ordinului-politic-a-protesta-astazi-in-timisoara-e-un-risc

Știre 6 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26535084-elena-lasconi-dan-barna-vlad-voiculescu-vor-deschide-lista-usr-pentru-europarlamentarele-din-2024.htm

Știre 7 – https://www.g4media.ro/senatorul-sibian-claudiu-muresan-fost-usr-s-a-inscris-in-psd-nu-e-cu-nimic-mai-prejos-decat-tradarea-lui-iohannis.html

Viceprimarul USR al Capitalei, Horia Tomescu, și-a dat demisia după scandalul de corupție de la ASSMB – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/viceprimarul-usr-al-capitalei-horia-tomescu-si-a-dat-demisia-dupa-scandalul-de-coruptie-de-la-assmb-2514937

Știre 8 – https://www.agerpres.ro/sanatate/2023/09/18/botosani-medicii-de-la-maternitate-sustin-ca-sunt-agresati-verbal-dupa-cazul-alexandrei-ivanov–1171262

Știre 9 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26550884-sechestru-800-000-euro-din-averea-medicilor-marius-nasta-acuzati-coruptie-fata-doi-doctori-propus-arestarea-preventiva.htm

Mahler, despre medicii de la „Marius Nasta” care ar fi luat mită: „Infracțiunea nu este compatibilă cu profesia, care este nobilă” – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/mahler-despre-medicii-de-la-marius-nasta-care-ar-fi-luat-mita-infractiunea-nu-este-compatibila-cu-profesia-care-este-nobila-2513337

Surse: Diferențe de un milion de lei între veniturile declarate și averile deținute de medicii de la Spitalul Marius Nasta – https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/surse-diferente-de-un-milion-de-euro-intre-veniturile-declarate-si-averile-detinute-de-medicii-de-la-spitalul-marius-nasta.html

Trei dintre medicii de la Marius Nasta, acuzați de mită, nu pot justifica patru milioane de lei. Averile lor, sub sechestru – https://romania.europalibera.org/a/medici-spaga-nasta-mahler/32603012.html

Știre 10 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante-26549768-ministerul-justitiei-informat-guvernul-nu-este-constitutionala-ordonanta-prin-care-pot-creste-taxe-oricand-document.htm

Marcel Ciolacu: Vreau să vă anunţ cu tristeţe că avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, peste 10% din PIB, respectiv 160 de miliarde de lei. Asta este realitatea! – https://www.news.ro/politic-intern/marcel-ciolacu-vreau-sa-va-anunt-cu-tristete-ca-avem-cea-mai-mare-evaziune-fiscala-din-uniunea-europeana-peste-10-din-pib-respectiv-160-de-miliarde-de-lei-asta-este-realitatea-1922401320002023091521321203

Marcel Boloş: Măsurile fiscale nu au impact asupra vieţii românilor în viaţa de zi cu zi. Ministrul a găsit și „răsfățații” – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26549841-marcel-bolos-masurile-fiscale-nu-impact-asupra-vietii-romanilor-viata-cine-vor-rasfatatii.htm

ANAF îți va cere 70% din banii pe care nu-i poți justifica – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante-26543956-anaf-iti-cere-70-din-banii-care-nu-poti-justifica.htm

Plățile în numerar, drastic reduse / Cumpărăturile de la Metro pot fi plătite cash în limita a 2000 de lei / Înainte, plafonul era de 10.000 de lei – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-26544666-platile-numerar-drastic-reduse-cumparaturile-metro-pot-platite-cash-limita-2000-lei-inainte-plafonul-era-10-000-lei.htm

Știre 11 – https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/vanzarea-otp-bank-se-duce-spre-octombrie-eximbank-iese-din-cursa-22125640

Pauza #1 – https://www.youtube.com/watch?v=5SZ2uhaUpbo

Știre 12 – https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/09/20/nagorno-karabah-azerbaidjanul-confirma-acordul-de-incetare-a-focului-miercuri-si-negocieri-joi-cu-separatistii–1172350

Armenia acuză Rusia că nu și-a îndeplinit „îndatoririle de menținere a păcii” în enclava Nagorno-Karabah – https://www.g4media.ro/armenia-acuza-rusia-ca-nu-si-a-indeplinit-indatoririle-de-mentinere-a-pacii-in-enclava-nagorno-karabah.html

Putin’s ‘Mini-NATO’ in Peril as Russian Peacekeepers Killed by Azeri Troops – https://www.newsweek.com/putin-nato-csto-russian-peacekeepers-killed-nagorno-karabakh-1828792

Armenia declară că va ratifica Statutul de la Roma, ceea ce i-ar permite să-l aresteze pe Vladimir Putin pe teritoriul său – http://stiri.tvr.ro/armenia-declara-ca-va-ratifica-statutul-de-la-roma-ceea-ce-i-ar-permite-sa-l-aresteze-pe-vladimir-putin-pe-teritoriul-sau_938898.html#view

Военкоры показали кадры удара по российским миротворцам в Карабахе – https://ura.news/news/1052688082

«Армян там не останется» Нагорный Карабах — родина семьи экономиста Рубена Ениколопова. «Медуза» поговорила с ним об агрессии Азербайджана, ошибках Армении и безразличии Запада к этому региону – https://meduza.io/feature/2023/09/22/armyan-tam-ne-ostanetsya

“Накал страстей будет высочайший”. Что ждет Нагорный Карабах – https://www.svoboda.org/a/nakal-strastey-budet-vysochayshiy-chto-zhdet-nagornyy-karabah/32604600.html

Știre 13 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26551380-bulgaria-expulzeaza-seful-bisericii-ortodoxe-ruse-din-sofia-reactia-moscovei-spirit-diabolic.htm

Știre 14 – https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/tensiuni-mari-intre-polonia-si-ucraina-si-un-anunt-2301858.html

Ucraina anunţă negocieri cu Polonia „în următoarele zile” pentru soluționarea crizei cerealelor, care a tensionat relațiile între țări – https://www.digi24.ro/stiri/externe/kievul-anunta-negocieri-cu-varsovia-in-urmatoarele-zile-pentru-solutionarea-crizei-cerealelor-care-a-tensionat-relatiile-intre-tari-2513733

Știre 15 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/nu-le-vom-mai-trimite-nici-macar-un-glont-dupa-polonia-ucraina-ar-putea-sa-mai-piarda-inca-un-aliat-2513359

Ucraina și Slovacia au ajuns la un acord privind ridicarea interdicției asupra importurilor de cereale / Miniștrii Agriculturii de la Kiev și Varșovia au convenit să găsească o soluție care să fie în interesul ambelor țări – https://www.g4media.ro/ucraina-si-slovacia-au-ajuns-la-un-acord-privind-ridicarea-interdictiei-asupra-importurilor-de-cereale-ministrii-agriculturii-de-la-kiev-si-varsovia-au-convenit-sa-gaseasca-o-solutie-care-sa-fie-in.html

Știre 16 – https://www.g4media.ro/ucraina-a-revizuit-legea-privind-drepturile-si-folosirea-limbilor-minoritatilor-nationale-conform-recomandarilor-comisiei-de-la-venetia-si-ale-ue.html

Știre 17 – https://www.zdg.md/stiri/politic/update-membrii-comitetului-executiv-al-uta-gagauzia-au-depus-juramantul/

Știre 18 – https://www.g4media.ro/serbia-acuza-occidentul-de-ipocrizie-comparand-situatia-din-kosovo-cu-cea-din-ucraina.html

Discursul complet al lui Aleksandar Vučić (în limba engleză) – https://youtu.be/PXt1bBtHxVI?si=f0TTSGKfLHoB1utb

Știre 19 – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26543219-putin-afirma-economia-rusa-este-stabila-rubla-contrazice-iar-propune-noi-sanctiuni.htm

Минсельхоз опасается срыва полевых работ из-за дефицита топлива в ряде регионов – https://www.interfax.ru/russia/919452

Cotaţiile la motorină pe piaţa din Asia au crescut vineri, după embargoul anunțat de Rusia la export – https://www.forbes.ro/cotatiile-la-motorina-pe-piata-din-asia-au-crescut-vineri-dupa-embargoul-anuntat-de-rusia-la-export-350663

Rusia nu mai vinde diamante în încercarea de a opri declinul prețurilor – https://adevarul.ro/economie/rusia-nu-mai-vinde-diamante-in-incercarea-de-a-2301911.html

Știre 20 – http://stiri.tvr.ro/guvernul-de-la-helsinki-a-decis-ca-ma-inile-inmatriculate-in-rusia-nu-mai-pot-intra-in-finlanda-dupa-ce-arile-baltice-au-luat-o-decizie-similara_939055.html#view

Știre 21 – https://www.economica.net/transgaz-opereaza-de-maine-sistemul-de-transport-al-gazelor-din-republica-moldova-preluat-de-la-gazprom-ce-sune-seful-companiei-romanesti_694172.html

Știre 22 – https://www.antena3.ro/externe/ramzan-kadirov-filmat-spital-moscova-bolnav-mort-686633.html

Știre 23 – https://bucpress.eu/fost-sef-al-directiei-principale-de-informatii-niciodata-putin-nu-va-fi-adus-la-haga-opinie/

Pauza #2 – https://www.youtube.com/watch?v=rJW3HsMlG4o

Știre 24 – https://dailynewshungary.com/hungarian-opposition-protests-against-blackrock-backed-state-purchase-of-budapest-intl-airport/

Știre 25 – https://economedia.ro/banca-centrala-a-turciei-a-majorat-rata-dobanzii-la-30-mai-mult-decat-estimau-analistii-masuri-mai-agresiva-pentru-reducerea-inflatiei.html

Știre 26 – https://www.g4media.ro/masini-electrice-chinezesti-taxele-vamale-ar-putea-fi-majorate-semnificativ-spune-breton.html

Știre 27 – https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/arabia-saudita-si-israelul-se-apropie-de-un-2301845.html

Președintele Iranului: Normalizarea relaţiilor dintre Israel şi Arabia Saudită, „o lovitură de pumnal în spatele palestinienilor” – https://www.g4media.ro/presedintele-iranului-normalizarea-relatiilor-dintre-israel-si-arabia-saudita-o-lovitura-de-pumnal-in-spatele-palestinienilor.html

Știre 28 – https://www.g4media.ro/scandal-in-franta-dupa-ce-un-ginecolog-a-refuzat-sa-consulte-o-femeie-transgender-o-cavitate-nu-este-un-vagin.html

Știre 29 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/conflictul-dintre-india-si-canada-escaladeaza-guvernul-indian-a-anuntat-ca-suspenda-toate-vizele-pentru-canadieni-2513437

Da, Kosovo je Srbija. Cine e UEFA?

Și Crimea e Ucraina. Și Catalonia e Spania. Și cui nu-i convine,… o să-i treacă.

O grămadă de cerneală și de timp de emisie au fost irosite pe discuții sterile despre banner-ul băieților de la Uniți sub tricolor ca și cum ei ar fi comis ceva îngrozitor, nu mizdele de jucători de la AFC Județean Kosova alături de amețitul ăla de arbitru care nu și-a făcut singura treabă pe care o avea: aceea de a citi și cunoaște regulamentul pentru a-l aplica.

Pe lângă partea cu regulamentul (care de altfel e foarte clar în aceste situații – contrar a ceea ce au behăit comentatorii la tembelizor), întreaga conversație s-a purtat în termenii greșiți. De fapt, această parte, cu banner-ele, e simplă:

  • Este poziția oficială a României că județul Kosovo face parte din Serbia? DA.
  • Este discurs protejat de Constituție să afirmi poziția oficială a României oriunde în public pe teritoriul României? DA.
  • Este Arena Națională o construcție pe bani publici și deci supusă Constituției? DA.

Atât. Gata. Acesta e tonul în care trebuie purtată discuția. Nu povești cu sentimentele fotbaliștilor țării-care-nu-există, nu aberații cu ce spune și nu spune regulamentul UEFA sau procese de intenție privind patriotismul sau lipsa acestuia din rândul suporterilor. Pierdere de vreme.

Ăia de la Uniți sub tricolor sunt cetățeni români și astfel au aceleași drepturi ca toți ceilalți cetățeni români și, da, asta include dreptul de-a răni sentimentele jucătorilor de la FC Tiraspol AFC Județean Kosova prin a reaminti poziția oficială a României.

Constituția României este peste UEFA

Dacă am avea clasă politică cu coaie, cineva la costum însoțit de un băiat bine făcut și cu armă la el ar fi venit la tov. arbitru și i-ar fi explicat cam așa: ”Uite ce coane, înțelegem că-n patria revoluției franceze lucrurile nu stau așa, dar aici la noi pe tarla Kosovo e un județ al Serbiei iar dacă jucătorilor de la Județeană nu le convine, sunt bineveniți să plece și câștigăm noi cu 3-0 prin neprezentare. Orice alt rezultat în afară de să lași meciul să continue sau să-i sancționezi pe smiorcăiți se termină cu tine arestat preventiv pentru tentativă de încălcare a Constituției. Clar?”

Chiar și așa, trebuie avută serios conversația asta.

Ca s-o pun ca pe stadion: Cine Paștele mă-sii e ”observatorul UEFA” mă? Cine a votat, mai exact, pentru ca el să aibă ultimul cuvânt privind ce-avem noi voie, la noi acasă, într-un spațiu construit pe bani publici, să zicem sau să nu zicem despre o regiune separatistă asupra căreia poziția oficială a României (adică a celor votați de noi!) este clară?

Sau, mai ca pe stadion: Și cine mizda pă-sii e UEFA mă?

”Păi dom’le, e organizație privată, cu regulile ei…” – zău? Păi ce fel de organizație privată e aia care ia bani cu sacoșa ca să accepte organizarea turneelor finale în shithole-uri gen Rusia sau Qatar? Da, da, știu, știu, Michel Platini, cel care a luat banii, a fost achitat de cel mai corupt și amoral paradis fiscal un tribunal din Elveția. Haide bre, mă leși?

A construit UEFA vreun stadion în România? Sau vreo școală de copii și juniori? Ah, nu? Păi și-atunci cu ce autoritate, mă rog, își permite și, mai rău, îi este permis, unui buboi purulent de corupție precum UEFA să dicteze ce discurs perfect legal poate fi rostit în public în România?!

La un moment dat trebuie avută conversația și, da, dacă e nevoie, schimbată legislația să permită procese în civil împotriva organizațiilor străine care-și arogă privilegii extraconstituționale.

Milogii din presă, de pe stadion și comentariat

După marele ”incident” care n-a fost de fapt niciun incident, pe stadion li s-a spus oamenilor să nu mai menționeze, citez: „numele țării vecine” căci altfel echipa națională a României ar urma să piardă meciul cu 0-3.

S-a ratat un moment bun de strigat ”Ria! Ria! Hungaria!” sau ”Крим це Україна” sau de cântat Limba noastră sau, de ce nu, Браття Українці. N-a specificat care țară vecină, nu?
Lăsând potențialul de troll la o parte, este ceva fundamental defect atât în cei care vin cu ideea de-a cere așa ceva cât și cu cei care sunt de acord cu ei.

Expresia ca pe stadion precum și întrebarea retorică ”Ce mă, ești pe stadion?” există întocmai pentru că stadionul e stadion. Se înjură, se dau mesaje provocatoare și se tachinează. Peste tot în lume, inclusiv în țările alea „civilizate” pe care le lăudați fără să le cunoașteți cu adevărat.

De altfel, glumeam în timpul meciului că dacă arbitrul ar fi fost spaniol i-ar fi trimis pe băieții din Serbia să bată coasa când i-ar fi cerut să oprească meciul. Dar doar după ce s-ar fi tăvălit pe jos de râs măcar două minute.

Nu întâmplător, presa spaniolă a avut de departe cele mai echilibrate articole pe subiect – răpind „jurnaliștilor” români oportunitatea de-a titra senzaționalist că vai râd occidentalii de noi. Nu, nu râd. Căci nici toate țările occidentale nu recunosc Kosovo. Iar spaniolii au câte un „scandal” din ăsta pe zi, săptămână de săptămână la meciurile lui Espanyol, Athletic Bilbao, FC Barcelona sau Real Zaragoza. Și nu se mai isterizează nimeni.

Da, fotbalul e politic. Csf? Ncplmsf

Pentru non-binarii cu ”vai, să nu amestecăm politica în sport” nu am decât înjurături care ar face până și Stadionul să roșească. Marș mă cu platitudinile de doi lei vechi!

Războiul de secesiune al Croației a început de la un meci de fotbal cu Crvena zvezda (Steaua Roșie Belgrad). Două țări din America de Sud s-au războit cât se poate de pe bune de la un meci de fotbal.

Politica se manifestă și când n-are voie Azarenka să joace din cauza pașaportului. Etapa viitoare jucăm la Budapesta cu Belarus. De ce jucăm la Budapesta? Tot din cauza politicii. La fel cum tot din cauza politicii este explicit interzis ca AFC Județean Kosova să ”pice” în aceeași grupă cu Serbia.

Tot politică e și faptul că Israel joacă în UEFA. La fel și Kazahstan. Faptul că Australia joacă în AFC și nu în OFC e tot despre politică și (mulți) bani.

Însăși noțiunea că cel mai popular sport din toate timpurile ar trebui să fie ”apolitic” e ridicolă în mod intrinsec. Atât de ridicolă că nici măcar capetele secate de atâta corectitudine politică de la UEFA nu au îndrăznit să includă mesajele politice în reglementările lor.

Vreți sport apolitic? Încercați să vă uitați la curling. România a avut performanțe decente, terminând pe locul 5 la ultimul campionat european. De fapt… nici la curling nu scăpați de politică întrucât căpitanul naționalei este primarul USR-ist Allen Coliban. Serios, nu glumesc!

Sportul este intrinsec legat de politică – fie prin finanțări, fie prin suporteri. Sportul, ca întreg, este o mișcare totuși de mase și, vă place sau nu, oamenii în grupuri mari au păreri politice.

Iar marota cu ”să ținem sportul departe de politică” e fumată de cel puțin 90 de ani. Le propun celor care mai vântură astfel de prostii în public să se maturizeze. Să atingă măcar vârsta mentală a pubertății și să înceteze să mai creadă povești cu zâne.

Rămâne ca-n tren – Podcast de Week-end – Episodul 205

Versiunea video: Fișier torrent [1,50 GB]

Versiunea audio: Fișier torrent [165 MB]

Mai mult sau mai puțin ca experiment, am filmat acest episod în tren în timp ce ne întorceam de la summit-ul Inițiativei celor Trei Mări. Cu toate (dez)avantajele care decurg din asta.

În România numărul bogaților este în creștere. Sunt mai mulți milionari în dolari în România decât populația municipiului reședință de județ Miercurea Ciuc și de două ori mai mulți milionari decât populația municipiului Câmpia Turzii. Aproape toți românii s-au mai îmbogățit în ultimul an, iar potențialele consecințe politice nu le studiază nimeni.

Între timp, Daniel Zamfir și PSD își continuă obsesiile bine cunoscute iar restul clasei politice este în campanie – Kelemen Hunor nu mai poate de cultura românească, PNL-iștii fac coadă la ușa PSD, USR ține cu dinții de propriii penali și pe undeva pe fundal mai zice și Geoană ceva.

Tot în segmentul intern discutăm pe larg (la standardul acestui episod scurt) despre ultimul sondaj INSOMAR care a isterizat lumea bună, dar și despre șpăgarii eroi care continuă să facă victime dar și despre a căror rea credință încep, timid, foarte timid, să se prindă și concetățenii noștri.

În segmentul geopolitic abordăm pe repede-înainte precum trenul InterRegio Night criza politică din Găgăuzia, comentariile generalului Ben Hodges, îmbolnăvirea de deces a lui Evgheni Prigojin, summit-ul SUA-Japonia-Corea de Sud, precum și progresul procesului de desprindere a Armeniei de Rusia.

În știri externe abordăm și mai pe repede-înainte taxa excepțională impusă de Georgia Meloni băncilor, mersul afacerilor în UE, retragerea fundației Soros din UE, transnistrenismele Comisiei Electorale Centrale din Moldova și schimbarea destul de bruscă a politicii imigraționiste din Germania.

Un episod scurt, că nu se fumează în tren 🙂

Link-uri:

Știre 1 – https://www.profit.ro/taxe-si-consultanta/daniel-zamfir-revine-cu-o-noua-impozitare-a-sistemului-bancar-cu-cat-ecartul-e-mai-mare-intre-dobanzile-la-credite-si-cele-la-depozite-cu-atat-sa-plateasca-un-impozit-mai-mare-21284707

Știre 2 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26463627-kelemen-hunor-acuza-guvernul-tentativa-asasinat-cultural-premeditare-prin-ordonanta-austeritatii.htm

Știre 3 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/organizatia-pnl-targu-jiu-a-trecut-in-bloc-la-psd-conducerea-urmata-de-sute-de-membri-2469559

Scandal în coaliția USL 2. PNL Gorj cataloghează drept “o minciună marca PSD” anunțul potrivit căruia organizația peneliștilor din Târgu Jiu a trecut în rândurile pesediștilor – https://podul.ro/articol/21476/update-scandal-in-coaliia-usl-2-pnl-gorj-catalogheaz-drept-o-minciun-marca-psd-anunul-potrivit-cruia-organizaia-penelitilor-din-targu-jiu-a-trecut-in-randurile-peseditilor

Știre 4 – https://www.mediafax.ro/politic/un-fost-candidat-la-presedintie-taxeaza-metehnele-romanilor-sa-incercam-sa-iesim-din-complexul-asta-provincial-22086731

Știre 5 – https://insomar.org/2023/08/31/dinamica-alegerilor-in-romania/

Știre 6 – https://www.profit.ro/must-read/creste-numarul-romanilor-milionari-in-dolari-romania-are-mai-multi-milionari-decat-ungaria-si-este-la-egalitate-cu-columbia-21286326

Știre 7 – https://www.edupedu.ro/mai-multe-organizatii-din-buzau-ar-fi-incercat-sa-inscrie-elevi-la-fortele-de-munca-in-calitate-de-tineri-someri-ca-sa-nu-si-piarda-finantarea-din-proiecte-europene/

Știre 8 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/clotilde-armand-este-audiata-de-procurori-2484005

PSD cere USR să o excludă pe Clotilde Armand, urmărită penal: USR să aplice rapid principiul „Fără penali în funcții publice” – https://www.g4media.ro/psd-cere-usr-sa-o-excluda-pe-clotilde-armand-urmarita-penal-usr-sa-aplice-rapid-principiul-fara-penali-in-functii-publice.html

Știre 9 – https://www.g4media.ro/cosette-chichirau-astazi-mi-am-dat-demisia-din-usr-miscarea-reformista-a-generatiei-noastre-trebuie-continuata-si-revigorata-iar-la-usr-motorul-e-cam-gripat-si-nu-mai-trage-raman-deputat-si-candi.html

Știre 10 – https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-26483393-cabinetul-privat-doctoritei-care-fost-garda-spitalul-din-botosani-noaptea-care-murit-tanara-26-ani-fost-vandalizat.htm

Știre 11 – https://www.presasm.ro/o-nou-acuzatie-si-plangere-la-adresa-unui-medic-de-la-urgenta-pacienta-a-mers-ulterior-la-baia-mare/

Știre 12 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26461896-video-ultimul-drum-diplomatilor-rusi-prin-republica-moldova-chisinaul-expluzat-zeci-diplomati-din-rusia.htm

Știre 13 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26475886-criza-politica-gagauzia-noua-bascana-sustinuta-oligarhul-sor-nu-reuseste-impuna-guvernul-pentru-membrii-nici-macar-nu-cunosc-limba-regiunii.htm

Știre 14 – https://www.digi24.ro/stiri/economie/digi-economic/banca-centrala-a-rusiei-incearca-sa-salveze-rubla-de-la-prabusire-si-anunta-o-masura-de-urgenta-2465497

Știre 15 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/generalul-ben-hodges-nu-as-spune-ca-marina-romana-e-slaba-dar-investiti-mai-bine-in-drone-navale-uitati-va-ce-face-ucraina-cu-ele-2466977

Știre 16 – https://www.g4media.ro/armenia-anunta-exercitii-militare-comune-cu-sua.html

В МИД России вызвали посла Армении. Ему сделали «жесткое представление» – https://news.zerkalo.io/world/48467.html?c

Armenia oferă, pentru prima dată de la începutul invaziei, ajutor umanitar Ucrainei – https://www.g4media.ro/armenia-ofera-pentru-prima-data-de-la-inceputul-invaziei-ajutor-umanitar-ucrainei.html

Marcel Ciolacu l-a primit pe ambasadorul armean la Palatul Victoria: România sprijină consolidarea relaţiilor Armeniei cu UE – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/marcel-ciolacu-l-a-primit-pe-ambasadorul-armeniei-la-palatul-victoria-romania-sprijina-consolidarea-relatiilor-armeniei-cu-ue-2491889

Știre 17 – https://www.g4media.ro/china-reactie-nervoasa-la-summitul-sua-japonia-coreea-de-sud-va-puteti-decolora-parul-blond-si-tunde-parul-din-nas-cat-vreti-dar-nu-veti-fi-niciodata-europeni-sau-occidentali.html

Știre 18 – https://deschide.md/ro/stiri/politic/134530/CEC-aten%C8%9Bioneaz%C4%83-Sondajele-efectuate-%C3%AEn-perioada-electoral%C4%83-trebuie-autorizate.htm

Știre 19 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26465390-opozitia-poloneza-denunta-referendumul-planuit-guvern-ziua-alegerilor-parlamentare.htm

Știre 20 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-26460478-face-din-nou-giorgia-meloni-isi-asuma-intreaga-responsabilitate-pentru-decizia-care-socat-bursele-lumii.htm

Știre 21 – https://www.g4media.ro/ministrul-german-de-interne-vizeaza-intensificarea-expulzarilor-neanuntate.html

Știre 22 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26462749-fundatia-soros-retrage-din-majoritatea-activitatilor-sale-din-parte-unei-noi-strategii-globale.htm

Știre 23 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/an-negru-pentru-afacerile-din-ue-numarul-falimentelor-este-la-cel-mai-mare-nivel-din-2015-2468825

În precampanie – Podcast de Week-end – Episodul 204

Episodul complet se găsește pe pagina dedicată. Primul segment va fi publicat pe youtube, duminică la ora 13:00

Conceptul de precampanie poate fi unul generator de confuzie. Când ești mai exact în precampanie? Nu există un răspuns definitiv și autoritativ, însă, convențional, se cheamă precampanie când deja sunt publice liste definitive sau candidați pe locuri eligibile pentru cel puțin două partide parlamentare. Această condiție este deja îndeplinită de vreo 10 zile. Ce-a mai rămas din 2023 și până imediat după Paștele lui 2024 se poate numi fără greșeală precampanie.

Odată cu starea de precampanie vine și un mod diferit de a guverna precum și un mod diferit de-a formula și interpreta știrile politice. Și fix asta arătăm ca exemplu în segmentul intern.

Tot în segmentul intern discutăm despre o știre revoltătoare de la Timișoara: Administrația USR vrea să reglementeze conținutul exprimării artistice în spațiul public. În 1989 niște oameni au murit la Timișoara pentru dreptul de-a fi în public și de a spune ce poftești. În 2023 administrația oamenilor noi vrea să dai examen înainte să ai voie să zici ce vrei pe stradă. Spre finalul segmentul intern venim și cu un follow-up la o știre discutată în urmă cu 7 luni.

În segmentul geopolitic discutăm predominant despre aspectele financiare din jurul războaielor în general și a războiului din Ucraina în special.

Tot în segmentul geopolitic intrăm nițel în amănunte și context în ceea ce privește cea mai recentă lovitură de stat din Niger și modul senzaționalisto-panicard în care presa a relatat evenimentul.

Spre final discutăm despre alegerile din Spania, evoluția economică din Europa, sărăcirea accentuată din Marea Britanie (astăzi ajunsă ocazional mai săracă decât Slovenia), dar și despre scepticismul necesar când citim rapoartele unor „oameni serioși” de la „instituții serioase” – studiu de caz: Agenția de Rating Fitch.

Link-uri:

Știre 1 – https://www.agerpres.ro/politic/2023/08/03/toate-vanzarile-de-legume-fructe-flori-vor-fi-facute-pe-factura-electronica-incepand-cu-1-ianuarie-surse–1149265

Știre 2 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante-26439647-trei-masuri-care-iti-vor-face-viata-mai-scumpa-loviti-vor-cei-venituri-mici-medii.htm

200.000 de posturi vacante din sistemul bugetar eliminate, tăieri la combustibil şi la maşinile de serviciu – https://observatornews.ro/politic/200000-de-bugetari-concediati-taieri-la-combustibil-si-la-masinile-de-serviciu-planul-psdpnl-pentru-a-face-economii-la-buget-surse-533370.html

Boloș: Exclus ca deficitul să depășească 5%. Surse: Ciolacu vrea să desființeze 200 de mii de posturi bugetare – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/bolos-exclus-ca-deficitul-sa-depaseasca-5-surse-ciolacu-vrea-sa-desfiinteze-200-de-mii-de-posturi-bugetare-2437455

Modificări fiscale: CASS pentru tichetele de masă/ Rezultatul: Ar putea să dispară – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante-26437971-modificari-fiscale-cass-pentru-tichele-masa-rezultatul-putea-dispara.htm

Oamenii de afaceri i-au solicitat premierului Marcel Ciolacu o amânare până în 2024 a aplicării noilor taxe și impozite la care lucrează Ministerul de Finanțe – http://stiri.tvr.ro/oamenii-de-afaceri-i-au-solicitat-premierului-marcel-ciolacu-o-amanare-pana-in-2024-a-aplicarii-noilor-taxe-i-impozite-la-care-lucreaza-ministerul-de-finan-e_936300.html#view

Patronii IMM români spun că vor concedia din angajați dacă se mărește salariul minim (sondaj) – https://www.startupcafe.ro/afaceri/patroni-romani-concedieri-angajati-mareste-salariul-minim-sondaj.htm

Ciucă și Ciolacu anunță tăierea unor cheltuieli bugetare de 6 miliarde de lei și creșteri de taxe de 6 miliarde de lei: comasări de instituții, reduceri de consilieri, scăderea indemnizațiilor, vouchere doar pentru bugetarii sub 10.000 de lei brut, scăderi de salarii la instituții – https://www.g4media.ro/breaking-ciuca-si-ciolacu-anunta-taierea-unor-cheltuieli-bugetare-de-circa-6-miliarde-de-lei-si-cresteri-de-taxe-de-6-miliarde-de-lei-comasari-de-institutii-reduceri-de-consilieri-scaderea-indemniz.html

Cartel ALFA: Guvernul vrea adoptarea măsurilor de austeritate fără niciun fel de consultare cu partenerii sociali. O astfel de abordare dictatorială sapă şi mai adânc prăpastia dintre cetăţeni şi stat / Se creează premisele unor conflicte sociale – https://www.g4media.ro/cartel-alfa-guvernul-vrea-adoptarea-masurilor-de-austeritate-fara-niciun-fel-de-consultare-cu-partenerii-sociali-o-astfel-de-abordare-dictatoriala-sapa-si-mai-adanc-prapastia-dintre-cetateni-si-stat.html

ANIS: Eliminarea facilităților pentru IT-iști ar avea un „beneficiu marginal” pentru buget, de până la 1,2 miliarde de lei, și un impact negativ asupra industriei – https://economedia.ro/anis-eliminarea-facilitatilor-pentru-it-isti-ar-avea-un-beneficiu-marginal-pentru-buget-de-pana-la-12-miliarde-de-lei-si-un-impact-negativ-asupra-industriei.html

Raportul integral al Băncii Mondiale cu propunerile de reformă fiscală din PNRR – https://economedia.ro/document-raportul-integral-al-bancii-mondiale-cu-propunerile-de-reforma-fiscala-din-pnrr.html

Știre 3 – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/financiar/banci/ultima-ora-anpc-ampla-actiune-de-control-in-sistemul-bancar-21271250

Știre 4 – https://www.g4media.ro/claudiu-tarziu-aur-va-concedia-500-000-de-angajati-din-administratia-publica-daca-ajunge-la-guvernare-nu-avem-niciun-fel-de-cardasie-cu-oamenii-care-au-intrat-pe-liste-de-partid-in-institu.html

Discurs halucinant al lui Simion: „Comisia Europeană este condusă de minți bolnave. Ne-au adus inflație, sărăcie, o pandemie inventată” – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/discurs-halucinant-al-lui-simion-comisia-europeana-este-condusa-de-minti-bolnave-ne-au-adus-inflatie-saracie-o-pandemie-inventata-2436877

Știre 5 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/alina-gorghiu-matematic-in-perspectiva-unei-viitoare-guvernari-comune-mult-mai-eficient-ar-fi-sa-candidam-separat-de-psd-2448663

Știre 6 – https://adevarul.ro/politica/alegeri-2024-ministrul-caciu-lista-camera-psd-dolj-2287348.html

Știre 7 – https://www.g4media.ro/proiect-de-regulament-pentru-cei-care-vor-sa-cante-pe-strazile-din-timisoara-vor-da-examen-si-trebuie-sa-si-mute-locul-din-ora-in-ora.html

Știre 8 – https://www.stiripesurse.ro/sondaj-curs-intentia-de-vot-la-nivel-national-aur-urca-pe-locul-2-psd-se-mentine-peste-30prc_3002548.html

Știre 9 – https://www.antena3.ro/emisiuni/ithink/explicatii-scoala-milionar-calin-donca-681552.html

Pavel Ciurea, mezinul lotului olimpic de Matematică: Nota 2 pentru Ministerul Educației – https://romania.europalibera.org/a/pavel-ciurea-cel-mai-tanar-olimpic-la-matematica/32513447.html

Nu a luat BAC-ul, dar s-a angajat pe 8.000 de lei pe lună. “Este o meserie curată, frumoasă, bănoasă” – https://observatornews.ro/economic/nu-a-luat-bacul-dar-sa-angajat-pe-8000-de-lei-pe-luna-este-o-meserie-curata-frumoasa-banoasa-533564.html

Știre 10 – https://www.presasm.ro/video-s-a-stabilit-cauza-decesului-stefaniei-ultimele-imagini-surprinse-cu-eleva-in-viata-la-urgenta/

Știre 11 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26435012-tribunalul-prahova-anulat-mai-multe-probe-din-dosarul-fugarului-sebastian-ghita-trimis-judecata-dna.htm

Știre 12 – https://www.g4media.ro/breaking-sua-limiteaza-vizele-pentru-cetatenii-maghiari-cu-pasapoarte-emise-in-perioada-2011-si-2020-sunt-afectati-si-romanii-care-au-luat-cetatenie-maghiara.html

Știre 13 – https://www.g4media.ro/polonia-anunta-ca-va-trimite-mai-multe-trupe-la-granita-dupa-ce-belarusul-i-a-incalcat-spatiul-aerian.html

Știre 14 – https://www.economica.net/polonia-a-inaugurat-centrul-de-reparatii-pentru-tancuri-germane-leopard-folosite-in-ucraina_683207.html

Știre 15 – https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/companiile-romanesti-de-armament-pot-accesa-2286425.html

Știre 16 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/maia-sandu-i-a-acordat-lui-bogdan-aurescu-ordinul-de-onoare-a-avut-un-aport-insemnat-la-avansarea-parcursului-european-al-moldovei-2438225

Știre 17 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26420235-acoperisul-ambasadei-rusiei-chisinau-impanzit-sistem-antene-ambasadorul-rus-convocat-dea-explicatii-reactia-maiei-sandu.htm

Știre 18 – https://bucpress.eu/ucraina-si-republica-moldova-vor-construi-un-pod-de-frontiera-peste-nistru/

Știre 19 – https://www.economica.net/rusii-reprezinta-un-sfert-dintre-imigrantii-sositi-in-turcia-in-2022_683679.html

Știre 20 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/rusii-care-refuza-mobilizarea-vor-fi-aspru-amendati-vladimir-putin-a-promulgat-legea-2447385

Știre 21 – https://ziare.com/dughin/dughin-cerere-represiuni-elite-stalin-rusia-1817280

Știre 22 – https://www.g4media.ro/presedintele-poloniei-promulga-legea-controversata-pentru-comisia-privind-influenta-rusa-criticata-de-washington-si-bruxelles.html

Știre 23 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/sustinatorii-loviturii-de-stat-din-niger-au-iesit-pe-strazi-cu-steaguri-ale-rusiei-sediul-partidului-de-guvernamant-a-fost-incendiat-2443091

Știre 24 – https://www.ziarulnational.md/r-moldova-conteaza-pe-sprijinul-austriei-in-procesul-de-aderare-la-ue-mesajul-transmis-de-maia-sandu-cancelarului-austriac-karl-nehammer/

Austria își menține veto-ul împotriva aderării României la Schengen înaintea vizitei cancelarului german Olaf Scholz. Presa germană: partidul cancelarului Nehammer se izolează în Europa – https://www.g4media.ro/austria-isi-mentine-veto-ul-impotriva-aderarii-romaniei-la-schengen-inaintea-vizitei-cancelarului-german-olaf-scholz-presa-austriaca-partidul-cancelarului-nehammer-se-izoleaza-in-europa.html

Știre 25 – https://www.dw.com/ro/spania-dup%C4%83-alegeri-greul-abia-acum-%C3%AEncepe/a-66326377

Știre 26 – https://cursdeguvernare.ro/climatul-de-afaceri-din-zona-euro-se-degradeaza-continuu-creste-riscul-de-recesiune-industria-franco-germana-cele-mai-mari-scaderi.html

BCE majorează din nou ratele dobânzilor, la cel mai ridicat nivel din istorie. A noua majorare consecutivă, în contextul în care banca centrală avertizează că prețurile cresc în continuare prea repede – https://economedia.ro/bce-majoreaza-din-nou-ratele-dobanzilor-la-cel-mai-ridicat-nivel-din-istorie-a-noua-majorare-consecutiva-in-contextul-in-care-banca-centrala-avertizeaza-ca-preturile-cresc-in-continuare-prea-repede.html

Declinul activității economice în zona euro a accelerat – https://www.profit.ro/stiri/economie/declinul-activitatii-economice-in-zona-euro-a-accelerat-21274279

Știre 27 – https://www.g4media.ro/comentariu-the-telegraph-marea-britanie-este-acum-o-natiune-saraca-aceasta-este-problema-numarul-unu-cu-care-ne-confruntam-dar-liderii-nostri-o-ignora.html

Criza costului vieții: Vânzările de săpun din Marea Britanie s-au înjumătățit, în timp ce cumpărătorii reduc cheltuielile cu produsele de igienă – https://economedia.ro/criza-costului-vietii-vanzarile-de-sapun-din-marea-britanie-s-au-injumatatit-in-timp-ce-cumparatorii-reduc-cheltuielile-cu-produsele-de-igiena.html

Știre 28 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-26438228-fitch-invoca-sustinatorii-lui-donald-trump-decizia-retrograda-ratingul-credit-sua.htm

Nu le poți avea pe toate – Podcast de Week-end – Episodul 203

Episodul complet în pagina dedicată

A trecut și summit-ul NATO și ne bucurăm că am greșit predicția în sensul conservator. De la summit-ul NATO au ieșit mai multe lucruri bune decât speraserăm. Toate detaliile în segmentul geopolitic cu tot ce înseamna asta pentru Intermarium.

Între timp, în România, faultul la adresa Gabrielei Firea s-a transformat în telenovelă până la punctul la care trebuie să întreb(ăm) și la ce nu trebuie să ne uităm. Despicăm puțin subiectul, dar nu înainte de-a remarca ipocrizia general(izat)ă din toate „taberele” acestei povești.

În alte știri, România s-a menținut în topul Băncii Mondiale a țărilor cu venituri mari, piața telecom din țara noastră este din nou potențial în pericol de-a aluneca spre oligopol, se pregătesc noi proteste împotriva unor prezumtive creșteri de taxe (chit că discursul seamănă cu cel din 2017, ba chiar și măsurile propuse) și, spre finalul segmentului intern mai abordăm o controversă mai puțin vizibilă – în speță tentativa de fault asupra stomatologilor independenți. Aparent pe cineva deranjează că există niște profesioniști care fac bani prestând servicii pe care oamenii le vor și fără să facă sluj la Regim.

În segmentul geopolitic, pe lângă summit-ul NATO, discutăm recentele propuneri de amendare a Codului Electoral din Republica Moldova, apariția unei noi mișcări separatiste pe teritoriul Rusiei, câte ceva despre Partidul Comunist Chinez dar și despre amenințarea geopolitică ignorată cu obstinație de și în Occident – recte mișcarea ecologistă/eco-marxistă care, mai nou, vrea datele ”emisiilor de carbon” ale armatelor NATO și aliate (dar nu și ale CCP-ului sau Rusiei).

Spre finalul emisiunii discutăm o serie de știri surprinzătoare – cum ar fi faptul că puterea pro-occidentală de la Sofia se joacă cu focul și manifestă profunde mâncărimi în derrière fără niciun motiv sau câștig aparent. Între timp, vin vremurile bune, cu instabilitate politică și fainoșag în Olanda iar în Spania singura întrebare rămasă e dacă noua coaliție de dreapta va avea o majoritate simplă sau una constituțională.

Un episod dens cât să țină pentru pauza ce vine.

Link-uri:

Știre 1 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26396460-video-protest-totistiau-fata-guvernului-pentru-cere-demisia-gabrielei-firea-scandalul-azilelor-grozei.htm

Primele controale în azile: În județul Argeș, alimente expirate, obiecte sanitare învechite și spații acoperite cu mucegai – https://www.g4media.ro/primele-controale-in-azilele-din-arges-alimente-expirate-obiectele-sanitare-invechite-si-spatii-acoperite-cu-mucegai.html

Protest în Piața Victoriei: #Toți Știau/ Azilele groazei au scos oamenii în stradă care cer demisia Gabrielei Firea din Guvern – https://www.g4media.ro/video-protest-in-piata-victoriei-toti-stiau-azilele-groazei-au-scos-oamenii-in-strada-care-cer-demisia-gabrielei-firea-din-guvern.html

Gabriela Firea a anunțat, într-o postare pe pagina ei de Facebook, că a demisionat și că se suspendă și din funcțiile din PSD – https://www.g4media.ro/surse-gabriela-firea-se-intalneste-cu-premierul-ciolacu-cel-mai-probabil-urmeaza-sa-demisioneze-din-functia-de-ministru-al-familiei.html

Știre 2 – https://www.g4media.ro/breaking-partidul-lui-dan-voiculescu-si-piedone-o-sustine-pe-gabriela-firea-la-alegerile-pentru-primaria-bucuresti-in-plin-scandal-al-azilelor-groazei.html

Știre 3 – https://economedia.ro/romania-s-a-mentinut-in-grupul-tarilor-cu-venituri-mari-in-2022-in-clasamentul-realizat-de-banca-mondiala.html

Știre 4 – https://www.mediafax.ro/politic/nica-legislatia-ue-privind-semiconductorii-face-din-romania-un-potential-lider-regional-high-tech-21998902

Știre 5 – https://www.agerpres.ro/social/2023/07/11/mai-modificarile-la-oug-194-2002-nu-reglementeaza-recunoasterea-casatoriilor-intre-persoane-de-acelasi-sex-in-romania–1137974

Știre 6 – https://www.profit.ro/stiri/exclusiv-vodafone-romania-vrea-telekom-mobile-audit-tehnic-lansat-21252165

Știre 7 – https://economedia.ro/primele-proteste-fata-de-cresterile-de-taxe-si-impozite-ale-guvernului-angajatii-din-constructii-ies-pe-26-iulie-in-piata-victoriei.html

Mega-pachet de creșteri de taxe și impozite în analiza Guvernului: impozit de 1% pentru clădirile rezidențiale care cumulat depășesc 500.000 de euro, crește impozitul pe dividende, crește salariul minim, impozit mărit cu 10% la jocuri de noroc și tutun – https://www.g4media.ro/exclusiv-mega-pachet-de-cresteri-de-taxe-si-impozite-in-analiza-guvernului-impozit-de-1-pentru-cladirile-rezidentiale-care-cumulat-depasesc-500-000-de-euro-cresterea-impozitului-pe-dividende-creste.html

Știre 8 – https://www.g4media.ro/ministrul-rafila-anunta-ca-se-revine-la-prevederile-anterioare-dupa-ce-medicii-stomatologi-au-amenintat-cu-proteste-nemultumiti-ca-propunerea-colegiului-medicilor-le-ar-limita-drepturile-de-libera-p.html

Știre 9 – https://stirileprotv.ro/justitie/o-avocata-din-prahova-a-fost-retinuta-pentru-contrabanda-si-nerespectarea-regimului-armelor-si-munitiilor.html

Pauza #1 – https://www.youtube.com/watch?v=q2jj1xF9vuc

Știre 10 – https://telegraph.md/olesea-stamate-propune-masuri-legislative-pentru-prevenirea-candidaturii-membrilor-partidelor-neconstitutionale/

Știre 11 – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/transgaz-va-opera-sistemul-de-transport-din-republica-moldova-in-locul-gigantului-rus-gazprom-21250275

Știre 12 – https://ziare.com/ucraina/ucraina-razboi-rusia-invazie-turci-recept-erdogan-lovituri-vladimir-putin-1814993

„Zi istorică”: Erdogan este de acord să susțină aderarea Suediei la NATO (Stoltenberg) – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26389177-erdogan-este-acord-sustina-aderarea-suediei-nato-stoltenberg.htm

Şeful Conferinţei de Securitate de la Munchen critică NATO pentru că nu a invitat Ucraina să adere la Alianţă: „Cred că prudenţa şi reţinerea joacă un rol aici. Putin este cel care continuă să escaladeze” – https://www.g4media.ro/seful-conferintei-de-securitate-de-la-munchen-critica-nato-pentru-ca-nu-a-invitat-ucraina-sa-adere-la-alianta-cred-ca-prudenta-si-retinerea-joaca-un-rol-aici-putin-este-cel-care-continua-sa.html

Guerre en Ukraine : des officiers vétérans du siège d’Azovtal ramenés de Turquie par Zelensky – https://www.lefigaro.fr/international/guerre-en-ukraine-des-officiers-veterans-du-siege-d-azovtal-ramenes-de-turquie-par-zelensky-20230708

Parlamentul Turciei nu va ratifica aderarea Suediei la NATO înainte de luna octombrie – https://www.digi24.ro/stiri/externe/parlamentul-turciei-nu-va-ratifica-aderarea-suediei-la-nato-inainte-de-luna-octombrie-2422737

Turcia majorează TVA la anumite produse, în ciuda inflației ridicate – https://www.g4media.ro/turcia-majoreaza-tva-la-anumite-produse-in-ciuda-inflatiei-ridicate.html

Analiză Reuters: Turcia se îndreaptă din nou spre Occident din considerente economice / Ce șansă are revitalizarea relației cu UE – https://www.g4media.ro/analiza-reuters-turcia-se-indreapta-din-nou-spre-occident-din-considerente-economice-ce-sansa-are-revitalizarea-relatiei-cu-ue.html

Turcia se aşteaptă la paşi concreţi în privinţa aderării la UE după aprobarea intrării Suediei în NATO (oficial) – http://stiri.tvr.ro/turcia-se-asteapta-la-pasi-concreti-in-privinta-aderarii-la-ue-dupa-aprobarea-intrarii-suediei-in-nato-oficial_934802.html#view

Erdogan cere Spaniei, ţară care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, reactivarea aderării Turciei la UE – https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/erdogan-cere-spaniei-tara-care-detine-presedintia-consiliului-uniunii-europene-reactivarea-aderarii-turciei-la-ue-2422449

Erdogan primește avioanele americane F-16, noi provocări pentru Atena – https://www.g4media.ro/erdogan-primeste-avioanele-americane-f-16-noi-provocari-pentru-atena.html

Rusia este îngrijorată că relaţiile dintre Turcia şi Ucraina ar putea fi îndreptate împotriva sa: „Vom discuta despre asta” – https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia-este-ingrijorata-ca-relatiile-dintre-turcia-si-ucraina-ar-putea-fi-indreptate-impotriva-sa-vom-discuta-despre-asta-2419057

Știre 13 – https://www.hotnews.ro/stiri-confidential-26396718-disputa-zonele-maritime-atena-duce-ankara-haga.htm

Știre 14 – http://stiri.tvr.ro/sua-trimit-muni–ie-cu-fragmentare-in-ucraina—i-confirma-ca-vor-acorda-un-nou-pachet-de-asisten–a-militara_934589.html#view

China avertizează că „transferul iresponsabil” de muniţii cu dispersie americane către Ucraina poate crea „probleme umanitare” – https://www.g4media.ro/china-avertizeaza-ca-transferul-iresponsabil-de-munitii-cu-dispersie-americane-catre-ucraina-poate-crea-probleme-umanitare.html

Știre 15 – https://podul.ro/articol/21209/preedintele-cehiei-consider-c-ucraina-mai-dispune-de-fereastra-de-oportunitate-pe-front-doar-pan-la-sfaritul-anului-ulterior-fiind-nevoit-s-poarte-negocieri-cu-rusia

Știre 16 – https://bucpress.eu/revendicari-fata-de-regimul-lui-putin-calmacii-cer-independenta-fata-de-kremlin/

Știre 17 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26389036-rusia-exploateaza-asta-tbilisi-critica-ezitarea-nato-primi-georgia-alianta.htm

Știre 18 – https://www.mediafax.ro/externe/jens-stoltenberg-nato-nu-considera-china-adversar-dar-actiunile-beijingului-genereaza-riscuri-21999750

China transmite că se opune mișcării NATO în regiunea Asia-Pacific: „Alianța își extinde tentaculele pentru a ne controla” Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/china-transmite-ca-se-opune-miscarii-nato-in-regiunea-asia-pacific-alianta-isi-extinde-tentaculele-pentru-a-ne-controla-2422399 Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere. – https://www.digi24.ro/stiri/externe/china-transmite-ca-se-opune-miscarii-nato-in-regiunea-asia-pacific-alianta-isi-extinde-tentaculele-pentru-a-ne-controla-2422399

Știre 19 – https://www.biziday.ro/254934-2/

Pauza #2 – https://www.youtube.com/watch?v=YpvlC9Xj7jk

Știre 20 – https://tvrmoldova.md/article/35c06083e0421a6f/au-inceput-primele-cursuri-gratuite-de-limba-romana-in-republica-moldova-aproximativ-2-500-de-adulti-vor-studia-limba-romana-ajutati-de-profesori-cu-mare-experienta.html

Știre 21 – https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/07/08/parlamentul-bulgariei-respinge-referendumul-propus-de-un-partid-extremist-prorus-privind-amanarea-adoptarii-euro–1136862

Bulgarii vor în UE, dar fără moneda euro – sondaj – https://www.g4media.ro/bulgarii-vor-in-ue-dar-fara-moneda-euro-sondaj.html

Știre 22 – https://www.g4media.ro/deputatii-italieni-au-aprobat-o-comisie-de-ancheta-parlamentara-cu-privire-la-gestionarea-pandemiei-de-covid-19-opozitia-se-teme-sa-nu-fie-o-vanatoare-de-vrajitoare.html

„Absurd”: Dispute tot mai puternice între sistemul judiciar din Italia și guvernul lui Meloni – https://www.g4media.ro/absurd-dispute-tot-mai-puternice-intre-sistemul-judiciar-din-italia-si-guvernul-lui-meloni.html

Știre 23 – https://economedia.ro/productia-industriala-din-germania-a-scazut-peste-asteptari-semn-al-stagnarii-economiei.html

Scădere peste așteptări, de două cifre, a exporturilor Chinei în luna iunie – https://www.g4media.ro/scadere-peste-asteptari-de-doua-cifre-a-exporturilor-chinei-in-luna-iunie.html

Știre 24 – https://financialintelligence.ro/pesedintele-renault-europa-nu-constientizeaza-inca-riscul-ca-china-ar-putea-sa-intrerupa-livrarile-de-minereuri-rare/

Știre 25 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/mark-rutte-anunta-ca-se-retrage-din-politica-dupa-prabusirea-guvernului-sau-2418429

Dutch Prime Minister Mark Rutte will leave politics after election, marking end of a political era – https://apnews.com/article/rutte-netherlands-migration-government-90b8716de33aabfad205874f69073b9c

Știre 26 – https://www.g4media.ro/liderul-opozitiei-conservatoare-alberto-feijoo-castiga-dezbaterea-televizata-cu-premierul-socialist-pedro-sanchez-inaintea-alegerilor-parlamentare-din-spania.html

Ziua 500 din cele 3 – Podcast de Week-end – Episodul 202

Episodul complet în pagina dedicată

[primul segment va apărea pe Youtube la ora 13:00 pe 9 iulie]

Ne aflăm în ziua 500 din „operațiunea militară specială” de 3 zile. Până acum, de fiecare dată înainte ca ceva să iasă prost pentru ruși, apăreau concern trolls care voiau negocieri. Acum, în zona zilei 500, iarăși e înghesuială la astfel de cereri. Și le luăm pe rând în segmentul geopolitic.

Între timp, PNL are idei noi privind suprimarea drepturilor și libertăților cetățenești, așa cum ne-a obișnuit deja de ani de zile. Săptămâna aceasta PNL ar vrea să crească pragul electoral să semănăm mai mult cu autocrația turcească decât cu vreo democrație; ar vrea să intrăm pe Internet doar după ce îi dăm CNP-ul statului ca să înserieze fiecare logare și, desigur, ar vrea să condiționeze dreptul de a fi ales de opinia profesiei ilegitime preferate a PNL-ului: șpăgarii eroi doctorii.

În alte știri, partidele au început deja campania pentru locale, confirmând și de data aceasta (la fel ca-n 2019, 2014 și 2009) că alegerile europarlamentare nu contează. Cel mai evident că așa stau lucrurile este prin faultul organizat la adresei Gabrielei Firea.

Pe fundal, dezaprecierea românilor față de sănătatea de Stat continuă să crească, la fel și dezaprecierea românilor față de trotinete – vizibilă prin lipsa de reacție la noul proiect de ordonanță al ASF.

În segmentul geopolitic mai discutăm și despre avansul lent, dar consecvent, al logisticii așa-numitului coridor de mijloc (prin Kazahstan-Azerbaijan-Georgia) menit să scoată rusia de pe traseul mărfurilor ce se mișcă între Asia și Europa.

Tot în segmentul geopolitic redăm cele mai noi știri din culisele negocierii suedezo-turcești privind aderarea celei dintâi la alianța nord-atlantică, ultimele rățoieli ale lui Lavrov precum și noi schimbări de policy din Ucraina – toate trei fiind subiecte rar sau deloc explicate în presa din România.

Spre final discutăm despre griftul AI (mai precis sfârșitul său în forma actuală), incapacitatea elitelor de-a se învăța minte precum și despre virajul la Dreapta vizibil aproape peste tot în Europa – chiar dacă presa de la noi nu vorbește despre el.

Link-uri:

Știre 1 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/pnl-propune-ridicarea-pragului-electoral-de-la-5-la-7-udmr-ar-putea-fi-scos-din-parlament-2404583

PNL-PSD vor ridicarea pragului electoral la parlamentare/UDMR ar putea să nu mai intre în Legislativ – https://www.euractiv.ro/politic-intern/pnl-psd-vor-ridicarea-pragului-electoral-la-parlamentare-udmr-ar-putea-sa-nu-mai-intre-in-legislativ-62526

Gorghiu: Eu mărturisesc că n-aş opta pentru creşterea pragului electoral la 7 la sută – https://www.news.ro/politic-intern/gorghiu-eu-marturisesc-ca-n-as-opta-pentru-cresterea-pragului-electoral-la-7-la-suta-1922401329002023062321242315

Liderul partidului extremist AUR, despre un proiect de lege semnat de mai mulți liberali: Ridicați pragul la 7%! Vă susțin: cu siguranță PNL nu mai trece pragul – https://www.g4media.ro/liderul-partidului-extremist-aur-despre-un-proiect-de-lege-semnat-de-mai-multi-liberali-ridicati-pragul-la-7-va-sustin-cu-siguranta-pnl-nu-mai-trece-pragul.html

Ridicarea pragului electoral la 7%: Nu e vorba de crearea unui avantaj politic lipsit de etică, e “o lege anti Șoșoacă” – https://www.rfi.ro/politica-157372-ridicarea-pragului-electoral-la-7-nu-e-vorba-de-crearea-unui-avantaj-politic-lipsit

Știre 2 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/proiect-de-lege-pentru-evaluarea-psihiatrica-a-candidatilor-la-alegerile-parlamentare-dupa-scandalul-facut-de-sosoaca-in-parlament-2402027

Proiect de lege pentru evaluarea psihiatrică a candidaților la parlamentare: „Vor putea fi aleşi doar dacă medic garantează că sunt în deplinătatea capacităţilor mintale” – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26360387-proiect-lege-pentru-evaluarea-psihiatrica-candidatilor-parlamentare-vor-putea-alesi-doar-daca-medic-garanteaza-sunt-deplinatatea-capacitatilor-mintale.htm

Știre 3 – https://www.news.ro/politic-intern/augustin-zegrean-actuala-curte-constitutionala-respecta-practica-veche-ccr-legea-pensiilor-speciale-trece-controlul-constitutionalitate-nicio-legatura-tehnica-legislativa-ii-suspectez-degraba-1922402128002023062121241026

Știre 4 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26376318-ciolacu-catre-cancelarul-germaniei-teritoriul-romaniei-trebuie-existe-trupe-germane-permanente-sper-impreuna-luam-deciziile-cat-mai-rapid.htm

Știre 5 – https://www.g4media.ro/gorghiu-avem-suficienti-oameni-care-sa-poata-castiga-capitala-nicusor-dan-o-alegere-de-conjunctura-s-a-mers-mai-mult-pe-filozofia-sa-piarda-firea-decat-sa-castige-candidatul-pnl-ciprian-ciucu.html

Nicuşor Dan, despre stârpirea larvelor de ţânţari: Nu e o problemă pe care să ştim s-o rezolvăm / Puțin mai bine ca anul trecut – https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-26359674-nicusor-dan-despre-starpirea-larvelor-tantari-nu-problema-care-stim-rezolvam-putin-mai-bine-anul-trecut.htm

Știre 6 – https://www.g4media.ro/scandalul-azilelor-groazei-gabriela-firea-sustine-ca-se-incearca-scoaterea-mea-din-viata-politica-dar-nu-spune-cine-vrea-sa-o-impiedice-sa-candideze-la-primaria-bucuresti.html

Bănescu vine cu precizări după afirmațiile care sugerau un atac dur la adresa Gabrielei Firea – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/bor-o-ataca-dur-pe-gabriela-firea-a-te-lepada-de-raspundere-dupa-care-adaugi-un-doamne-ajuta-e-proba-suprema-de-abjectie-si-cinism-2414335

Știre 7 – https://www.g4media.ro/analiza-inscop-aur-aflat-in-opozitie-a-inregistrat-cea-mai-mare-crestere-in-sondaje-in-ultimii-doi-pnl-aflat-la-guvernare-a-suferit-cea-mai-drastica-scadere-cum-a-evoluat-intentia-de-vot-pent.html

Știre 8 – https://www.stiripesurse.ro/a-inceput-lupta-impotriva-deep-fake-senatorul-pnl-vlad-pufu-daca-dorim-salubrizarea-retelelor-sociale-trebuie-facuta-alocarea-pe-utilizator-pe-baza-cnp_2971303.html

Știre 9 – https://www.g4media.ro/cum-se-foloseste-mircea-geoana-de-calitatea-de-secretar-adjunct-al-nato-pentru-a-lansa-mesaje-de-candidat-la-prezidentiale-in-romania-ce-au-de-spus-oficialii-aliantei-nord-atlantice-despre-campania.html

Știre 10 – https://www.stiripesurse.ro/asiguratorii-forteaza-privatizarea-sistemului-medical-prin-sondaje-64prc–din-romani-ar-fugi-de-spitalele-publice_2970688.html

Știre 11 – https://clubferoviar.ro/abaterile-mecanicilor-de-locomotiva/

Știre 12 – https://ziare.com/asigurare/asf-asigurari-trotinete-biciclete-1813650

Știre 13 – https://ziare.com/program-flexibil-munca/program-flexibil-munca-parinti-copii-mai-mici-opt-ani-1812600

Pauza 1 – https://www.youtube.com/watch?v=SM6jiC6LpnM

Știre 14 – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26359685-pravda-face-bilantul-aliatilor-adevarati-rusiei-dupa-revolta-lui-prigojin-erdogan-china-nu-cine-acuzat-tradare.htm

Мятеж прояснил, кто истинные союзники России – https://www.pravda.ru/world/1850749-prigozhin_marsh/

FSB a percheziționat palatul lui Prigojin din Sankt Petersburg și susține că a găsit peruci, arme și lingouri de aur – https://www.g4media.ro/fsb-a-perchezitionat-palatul-lui-prigojin-din-sankt-petersburg-si-sustine-ca-a-gasit-peruci-arme-si-lingouri-de-aur.html

Primul mesaj transmis de Evgheni Prigojin după revolta eșuată din Rusia – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26359331-primul-mesaj-transmis-evgheni-prigojin-dupa-revolta-esuata-din-rusia-spune-despre-rolul-liderului-din-belarus-alexander-lukasenko.htm

Ce urmează pentru gruparea Wagner după exilarea lui Evgheni Prigojin? Cel mai probabil scenariu – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26364276-urmeaza-pentru-gruparea-wagner-dupa-exilarea-lui-prigojin-cel-mai-probabil-scenariu.htm

Lukașenko: „Dacă credeți că Putin este răuvoitor și răzbunător și că Prigojin va fi ucis mâine, acest lucru nu se va întâmpla” – https://timpul.md/articol/lukasenko-daca-credeti-ca-putin-este-rauvoitor-si-razbunator-si-ca-prigojin-va-fi-ucis-maine-acest-lucru-nu-se-va-intampla.html

Știre 15 – https://timpul.md/articol/fugarul-ilan-sor-anunta-anunta-despre-formarea-blocului-politic-sansa-obligatii-realizare.html

Știre 16 – https://www.mediafax.ro/politic/pilotii-ucraineni-vor-fi-antrenati-in-romania-sa-piloteze-f-16-decizie-luata-in-consiliul-suprem-de-aparare-a-tarii-21991381

Știre 17 – https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/07/06/fosti-oficiali-americani-s-au-intalnit-in-secret-cu-lavrov-pentru-a-discuta-despre-ucraina-potrivit-nbc–1136208

Știre 18 – https://yle.fi/a/74-20039255

Лавров назвал членство Финляндии в НАТО фактором при нормализации отношений – https://iz.ru/1537288/2023-06-30/lavrov-nazval-chlenstvo-finliandii-v-nato-faktorom-pri-normalizatcii-otnoshenii

Știre 19 – https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/07/06/lukasenko-daca-occidentul-nu-vrea-ca-rusia-sa-castige-in-ucraina-este-necesar-sa-se-aseze-la-masa-tratativelor-si-sa-ajunga-la-o-intelegere–1136090

Știre 20 – https://www.svt.se/nyheter/inrikes/sverige-ett-steg-narmare-nato

Ungaria spune că va susține intrarea Suediei în NATO după ce Turcia va da un semn că este de acord – https://www.g4media.ro/ungaria-spune-ca-va-sustine-intrarea-suediei-in-nato-dupa-ce-turcia-va-da-un-semn-ca-este-de-acord-din-cei-31-de-membri-nato-doar-cele-doua-tari-nu-au-ratificat-aderarea-suediei.html

Știre 21 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/dupa-ce-presedintele-bulgariei-i-a-spus-lui-zelenski-ca-nu-ii-da-mai-multe-arme-premierul-ii-promite-sprijin-militar-2414679

Știre 22 – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26368585-ucraina-reveni-nivelul-impozitare-dinaintea-razboiului-incepand-luna-august.htm

Мінфін пояснив зміни до ПКУ щодо відновлення довоєнного стану системи оподаткування – https://buh.ligazakon.net/news/220612_mnfn-poyasniv-zmni-do-pku-shchodo-vdnovlennya-dovonnogo-stanu-sistemi-opodatkuvannya

Știre 23 – https://bucpress.eu/dupa-razboi-ucraina-urmeaza-sa-infiinteze-o-armata-profesionista-pentru-a-se-apropia-de-standardele-nato-anunta-premierul-smigali/

Știre 24 – https://eurasianet.org/azerbaijan-georgia-kazakhstan-harmonize-efforts-on-route-bypassing-russia

Увеличение числа авиарейсов и развитие ТМТМ: 10 документов подписано в рамках визита Алихана Смаилова в Азербайджан – https://primeminister.kz/ru/news/uvelichenie-chisla-aviareysov-i-razvitie-tmtm-10-dokumentov-podpisano-v-ramkakh-vizita-alikhana-smailova-v-azerbaydzhan-24512

Pauza 2 – https://www.youtube.com/watch?v=iHJcbMyTu9M

Știre 25 – https://www.politico.eu/article/far-right-giorgia-meloni-europe-swings-right-and-reshapes-the-eu/

Comisia pentru mediu a Parlamentului European a respins propunerea de Regulament privind Restaurarea Naturii – https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/06/27/comisia-pentru-mediu-a-parlamentului-european-a-respins-propunerea-de-regulament-privind-restaurarea-naturii–1131017

Știre 26 – https://www.agerpres.ro/economic-extern/2023/06/28/ue-pregateste-introducerea-unui-euro-digital-pe-care-nimeni-nu-il-asteapta–1131364

Știre 27 – https://www.g4media.ro/doi-scriitori-au-dat-in-judecata-compania-care-detine-chatgpt-pentru-incalcarea-legii-drepturilor-de-autor-programul-ar-fi-fost-antrenat-fara-drept-pe-cartile-scrise-de-ei.html

Știre 28 – https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/politica-privind-refugiatii-la-un-pas-sa-2281938.html

Kabinetsberaad over asiel vandaag verder, crisis nog niet afgewend – https://nos.nl/artikel/2481807-kabinetsberaad-over-asiel-vandaag-verder-crisis-nog-niet-afgewend

Știre 29 – https://www.g4media.ro/elevii-din-tarile-de-jos-nu-vor-mai-avea-voie-cu-telefoane-ceasuri-inteligente-si-tablete-in-salile-de-cursuri-pentru-a-nu-le-fi-distrasa-atentia-masurile-intra-in-vigoare-de-anul-viitor.html

Știre 30 – https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/07/02/germania-primul-primar-de-extrema-dreapta-in-estul-tarii–1133651

‘Open the borders!’ – To defeat the AfD party, Germany must bring in more migrants and give them immediate voting rights, claims founder of migrant rescue boat NGO – https://rmx.news/article/open-the-borders-to-defeat-the-afd-party-germany-must-bring-in-more-migrants-and-give-them-immediate-voting-rights-claims-founder-of-migrant-rescue-boat-ngo/

Dansul continuă – Podcast de Week-end – Episodul 201

Episodul complet în pagina dedicată

Am terminat de filmat acest episod cu 10-15 minute înainte ca haosul să se dezlănțuie în Rusia. Cu atât mai dulci sunt predicțiile făcute în segmentul geopolitic.

În segmentul intern discutăm pe larg despre noile statistici care arată că elevii români petrec cel mai mult timp la școală din Europa și, mai rău, în medie 3,4 ani din cei 13 sunt absolut degeaba și asta demonstrat cât se poate de clar. Experiența școlară predominant îngrozitoare a ajuns norma în RSR și totuși nimeni nu discută despre asta, deși tocmai am avut o grevă în care cei de vină au cerut (și parțial au primit) mai mulți bani.

În alte știri, încep să se ascută pe față cuțitele pentru campanie: primarii se transferă de la un partid la altul, dau pomeni electorale sau caută să ne convingă să uităm de unele subiecte. Pe fundal se deschide o nouă conexiune cu Georgia.

În segmentul geopolitic discutăm despre fosta ministră de externe a Austriei care se pregătește să se mute în Rusia (deși, acum, poate că nu mai e cea mai bună idee), haosul din elita rusească (segment cu atât mai dulce că-i filmat înainte de debutul războiului civil din Rusia), piruietele diplomatice ale lui Macron și, desigur, decizia CCM de a scoate partidul ȘOR în afara legii.

În știri externe discutăm despre realizarea ce-i lovește pe din ce în ce mai mulți: Europa e cu mult în urma SUA și ecartul se adâncește din cauza socialismului european.

Pe fundal, circulă zvonuri în presa oficială a евроГейский союз că România și Bulgaria ar putea intra în Schengen chiar de anul acesta, aspect ce ar avea consecințe politice serioase, mai ales la noi.

În alte știri, Italia începe, ușor-ușor, să se vindece de LGBT-ism, one lawsuit at a time. Lumea de bon ton de la Roma smiorcăie (și n-o aude nimeni) că ”mamele non biologice” sunt ”șterse” de pe certificate de naștere. Între timp, lumea de bon ton de la Paris privește oripilată cum oamenii normali se separă de dilii inclusiv pe Internet – asta deși eXpErȚii avertizează că a dori să întemeiezi o familie cu cineva care-ți împărtășește măcar parțial valorile este de extremă dreapta.

Și, în fine, spre final discutăm despre hype-ul AI care, în sine, e mult mai periculos decât machine learning-ul; dar și despre cele mai noi politici ale евросоюз cu privire la libertatea presei – politici care, desigur, sunt despre orice mai puțin despre libertate.

Link-uri:

Știre 1 – https://www.g4media.ro/eu-si-alti-colegi-din-pnl-spunem-ca-daca-va-fi-sa-fie-o-noua-alianta-la-guvernare-intre-pnl-si-psd-in-urma-alegerilor-de-anul-viitor-aceasta-va-trebui-conditionata-de-o-serie-de-reforme-ample-in-st.html

PNL Ploiești îi cere demisia primarului Andrei Volosevici după ce a anunțat că va candida în 2024 din partea PSD – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/pnl-ploiesti-ii-cere-demisia-primarului-andrei-volosevici-dupa-ce-a-anuntat-ca-va-candida-in-2024-din-partea-psd-2396339

Știre 2 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26349618-primarul-pnl-ploiestiului-candida-alegeri-din-partea-psd-cum-isi-motiveaza-decizia.htm

Știre 3 – https://www.zf.ro/opinii/aduceti-aminte-buticurile-metrou-dat-ranga-demolat-aplaudat-s-pus-21953151

Știre 4 – https://www.g4media.ro/consiliul-local-sector-1-a-aprobat-initiativa-edilului-clotilde-armand-de-acordare-a-unor-stimulente-financiare-intre-1-000-si-3-000-lei-pentru-locuitori-in-vederea-combaterii-crizei-energetice.html

Știre 5 – https://www.g4media.ro/catalin-drula-despre-sansa-usr-la-alegerile-prezidentiale-cand-fortele-reformiste-se-unesc-impotriva-psd-ismului-se-duce-in-bazinul-de-5-6-milioane-de-voturi.html

Știre 6 – https://www.edupedu.ro/elevii-din-romania-fac-cei-mai-multi-ani-de-scoala-obligatorie-din-europa-arata-un-raport-eurydice-din-12-ani-de-scoala-un-elev-in-romania-invata-doar-84-ani-potrivit-indicelui-capitalului-uman/

Generația 2023. Aproape 20% dintre elevii care au intrat în școala primară acum nouă ani nu au mai ajuns să susțină Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a. Unde sunt 38 de mii de copii – https://www.edupedu.ro/generatia-2023-aproape-20-dintre-elevii-care-au-intrat-in-scoala-primara-acum-noua-ani-nu-au-mai-ajuns-sa-sustina-evaluarea-nationala-de-la-finalul-clasei-a-viii-a-unde-sunt-38-de-mii-de-copii/

Știre 7 – https://www.edupedu.ro/sistem-de-control-al-accesului-cu-videointerfon-la-intrarea-in-scolile-din-sectorul-3-din-bucuresti-contract-de-peste-3-milioane-de-lei/

Știre 8 – https://economedia.ro/un-nou-feribot-va-conecta-portul-constanta-din-romania-de-portul-poti-din-georgia-feribotul-va-transporta-atat-pasageri-cat-si-marfuri-pe-marea-neagra.html

Pauza #1 – https://www.youtube.com/watch?v=ZbMACRUx0aw

Știre 9 – https://moldova.europalibera.org/a/prietena-austriaca-a-lui-putin/32468596.html

Știre 10 – https://www.g4media.ro/elitele-de-la-kremlin-beau-tot-mai-mult-nu-toata-lumea-din-administratia-prezidentiala-obisnuia-sa-isi-inceapa-ziua-cu-un-pahar-de-vodca-acum-paharul-unora-s-a-transformat-in-sticla.html

«На банкете одна бутылка превратилась в две» – Вёрстка – https://verstka.media/s-nachalom-vojny-politiki-v-rossii-stali-pit-namnogo-bolshe

Is Putin losing his backyard? – https://www.youtube.com/watch?v=kt-rW86041g

Știre 11 – https://www.g4media.ro/emmanuel-macron-ar-putea-participa-la-viitorul-summit-brics-din-africa-de-sud-unde-ar-trebui-sa-fie-prezent-si-vladimir-putin.html

Știre 12 – https://www.g4media.ro/emmanuel-macron-incearca-sa-joace-rolul-de-intermediar-intre-occident-si-sudul-global-afp.html

Știre 13 – https://www.g4media.ro/evgheni-prigojin-acuza-ierarhia-militara-ca-ascunde-dificultatile-rusiei-in-fata-contraofensivei-ucrainei-intr-o-zi-rusia-se-va-trezi-si-va-realiza-ca-crimeea-este-ucraineana.html

Știre 14 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusii-ameninta-romania-si-spun-ca-vor-arunca-in-aer-podul-galati-giurgiulesti-2395973

Știre 15 – https://www.politico.com/news/2023/06/21/west-eyes-romania-as-possible-f-16-training-site-for-ukrainians-00102916

Știre 16 – https://moldova.europalibera.org/a/partidul-sor-declarat-ilegal-de-curtea-constitutionala-/32465777.html

Știre 17 – https://www.ft.com/content/80ace07f-3acb-40cb-9960-8bb4a44fd8d9

Europa a devenit o „mașinărie infernală” pentru producerea de reglementări care zdrobesc competitivitatea – patronatul francez – https://www.g4media.ro/europa-a-devenit-o-masinarie-infernala-pentru-producerea-de-reglementari-care-zdrobesc-competitivitatea-patronatul-francez.html

Europe is falling behind. Other than regulation, is it still a world leader at anything? – https://brusselssignal.eu/2023/06/europe-is-falling-behind-other-than-regulation-is-it-still-a-world-leader-at-anything/

Pauza #2 – https://www.youtube.com/watch?v=mAc4UEhbzHA

Știre 18 – https://www.g4media.ro/presa-maghiara-de-opozitie-ungaria-este-la-ani-lumina-distanta-de-prosperitatea-romaneasca.html

Știre 19 – https://www.euractiv.ro/eu-elections-2019/perspective-bune-pentru-romania-si-bulgaria-sa-intre-in-schengen-in-2023-62404

Știre 20 – https://freedomalternative.com/romana/stiri/in-slovacia-plata-cash-e-drept-constitutional/

Poland backtracks on plans to limit cash payments – https://notesfrompoland.com/2023/06/19/poland-backtracks-on-plans-to-limit-cash-payments/

Știre 21 – https://www.g4media.ro/aplicatie-de-dating-pentru-extremistii-de-dreapta-din-franta-droite-au-coeur-sau-cum-sa-ti-dai-intalnire-ca-sa-faci-copii-albi-si-intoarcerea-la-femeia-casnica-din-anii-5.html

Știre 22 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/bild-cel-mai-bine-vandut-ziar-din-europa-va-inlocui-o-mare-parte-dintre-jurnalisti-cu-programe-de-inteligenta-artificiala-2394179

Știre 23 – https://www.thepinknews.com/2023/06/21/lesbian-mums-birth-certificates-italy-giorgia-meloni/

Știre 24 – https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/ingrijorari-in-legatura-cu-spionarea-2277713.html

Fotbalul se joacă pe goluri

Aseară România a scos un punct la Lucerna, în fața unei naționale elvețiene fabuloase și într-o formă de zile mari. Nu știu câți își dau seama, dar rezultatul de aseară rivalizează cu rezultate surprinzătoare din istorie precum CFR Cluj – Athletic Bilbao 1-0 (2005, Cupa Intetoto), Steaua – Valencia 2-0 (2005, Cupa UEFA), Steaua – Ajax Amsterdam 2-0 (2013, Europa League), Dinamo – ȚSKA Moscova (2005, cu rușii deținătorii cupei UEFA) sau România – Irlanda de Nord 0-1 (1985, cu irlandezii în rolul României de-aseară).

Diferența de valoare între noi și adversar a fost evidentă pentru oricine. Nu trebuie să te pricepi la fotbal. E suficient și dacă te uiți la rezumatul partidei să-ți dai seama de asta. Însă tocmai de aia am dat exemplul rezultatelor de mai sus – ca să ilustrez că astfel de rezultate sunt mult mai dese în fotbal decât crede lumea și sunt parte din farmecul fotbalului.

Valencia era campioana Spaniei și deținătoarea cupei UEFA când avea să fie măcinată pe Ghencea de o formație de anonimi la vremea aia. Nici în România nu auzise nimeni de Petre Marin sau de Florin Lovin. Iar de antrenorul românilor de atunci, Walter Zenga, auziseră doar fanii lui Inter Milano. Echipa Valenciei era formată însă din vedete. Și, tot așa, în prima manșă (”repriză” dacă vreți) îi pulverizaseră pe români cu 2-0 într-un meci care dacă se termina 5-0 nu supăra pe nimeni.

Dar cel mai bun exemplu este meciul din 1985 cu Irlanda de Nord. România avea nevoie de victorie pentru a fi prezentă la campionatul mondial din 1986. Juca acasă și avea o echipă fenomenală (din care făceau parte jucători de talie mondială care-și duceau echipele de club constant în finale sau semifinale europene). Și… a bătut Irlanda de Nord cu 1-0 într-un meci care dacă se termina 12-1 pentru România nu s-ar fi supărat nimeni. Dar nu s-a terminat 12-1, ci 0-1. Irlanda de Nord apoi a făcut un blat de zile mari cu Anglia și uite-așa ei au mers la Mondial în Mexic și noi nu. Chit că noi jucam mai bine și-i mai și bătuserăm pe englezi.

Dar fotbalul se joacă pe goluri. În toate meciurile. Nu, nu pe impresie artistică, pe cornere, pe ”ocazii” sau pe număr de pase precise. În istorie nu rămâne că Irlanda de Nord în 1986 a jucat infect și a avut noroc cu carul. Ci rămâne că Irlanda de Nord a fost în elita fotbalului mondial participând la Cupa Mondială în 1986 – aceea fiind de altfel și ultima dată când acea națională a mai prins un turneu final. Ulterior, România avea să prindă trei turnee (1990, 1994 și 1998) și de Hagi (prima dată căpitan la acel 0-1 cu Irlanda de Nord) a tot continuat să audă lumea până în prezent. Echipa Irlandei de Nord din 1985 n-o mai ține minte nimeni, cu excepția împătimiților istoriei fotbalului și a bătrâneilor din Irlanda de Nord.

Am pățit și noi din astea de care a „pățit” Elveția aseară. Și nu doar cu Irlanda de Nord. În 2003, deplasările cu Norvegia și Danemarca (1-1 și respectiv 2-2) ne-au costat campionatul european din 2004. În Norvegia s-a ”dat” penalty împotriva României pe un henț comis în careu de un jucător negru norvegian (am voie să zic asta?) pe care arbitrul l-a văzut românesc. Iar de Danemarca-România 2-2 poate nici n-ar mai trebui să vorbesc. Sau poate ar trebui – că tot Emil Grădinescu a fost comentator și atunci:

Atunci Danemarca era România de aseară și România era Elveția de aseară.

Sunt zeci, dacă nu sute, de cazuri în care echipa națională a României sau o echipă românească în cupele europene, are meciul în mână și domină, deseori cu autoritate, și totuși adversarul izbutește un rezultat mare. Da, cu noroc, cu ajutorul de la arbitru, cu ce vreți voi. Dar rezultatul a rămas. Noi pe din afara Cupei Mondiale din 1986 sau europeanul din 2004. Nu mai zic de povestea ratării prezenței la mondialul din 2002, când ne-a eliminat FC Nimeni (Slovenia) cu golul unui jucător care nu marcase niciodată în 15 ani de carieră.

Am pățit-o de-atâtea ori. Și o dată, în sfârșit, o „pățim” și invers – în care noi smulgem un rezultat mare după ce am jucat infect (sau, mă rog, n-am jucat mai corect spus) și, în loc să ne bucurăm, dăm cu pietre în echipa națională. De ce?

Danezii și-au elogiat echipa națională după 2-2 cu România. Credeți că le-a păsat că nu-l meritau? Drept în supapă i-a durut. Performanța era ce conta. Pentru că se joacă pe goluri!

Retrospectivele fotbalistice din Irlanda și astăzi elogiază performanța din 1985. Nici astăzi nu menționează nimeni nici blaturile și nici bulanul excesiv – deși aceia au fost factorii care au dus la calificarea Irlandei de Nord, nicidecum jocul strălucit al echipei. Îi pasă cuiva că nu meritau? Normal că nu. S-a jucat pe goluri și Irlanda de Nord a marcat câte a trebuit, end of story.

Numai noi ne punem cenușă în cap ca proștii. Da, echipa a jucat prost, așa, și? Ba, mai rău, am văzut pe câte unii spunând că era de preferat să pierdem cu 3-0 dar să jucăm bine – bă voi sunteți normali la cap? Nu tati, eu preferam să jucăm și mai prost și să câștigăm cu 3-2. De preferință cu un gol marcat din ofsaid și unul dintr-un penalty care n-a fost. Ei, drăcie!

La câte coșmaruri am trăit noi cu Elveția, era chiar cazul să le băgăm mortul în casă o dată. În 1967 am ratat europeanul după 4-2 acasă și 1-7 (!!) în deplasare cu Florea Dumitrache și Dobrin în teren. Iar în 1994 era să nu ajungem să batem Argentina după ce Elveția ne-a băgat mortul în casă, cu Hagi și Gică Popescu în teren… 1-4 (!!!) – alt meci despre care nu vrem să ne amintim.

Fotbalul se joacă pe goluri. Și e de preferat să batem cu 1-0 pe Israel fără să jucăm nimic și, dacă se poate, Elveția să se împiedice de Andorra. De ce nu? Orice e posibil. Dacă Iordănescu ajunge să califice echipa jucând prost, e chiar foarte bine.

Nimeni nu-și mai amintește că am bătut Olanda cu gol din offside și am mers la Euro 2008. Toată lumea își amintește că am mers la Euro unde am avut ocazia să eliminăm Italia – și n-am făcut-o pentru că Mutu nu l-a putut învinge pe colegul său de la Juventus 🤷🏻‍♂️. Credeți că olandezii au smiorcăit prea mult după ce au fost bătuți pe nedrept? Nicidecum. Au zis ”atâta s-a putut” și și-au văzut de drum. Cum de altfel și elvețienii au zis la fel.

„Când mă uit în spate, îmi dau seama că trebuia să fim mai deștepți, pentru a conserva rezultatul. Dar nu îmi pot învinovăți echipa pentru că a continuat să atace. Dezamăgirea e uriașă, după acest rezultat în fața propriilor fani, pe un stadion arhiplin. Dar, avem suficientă calitate ca să nu fim foarte neliniștiți după acest rezultat.” – selecționerul Elveției (sursa)

Așadar, sper ca pe 9 septembrie Kosovo să învingă Elveția iar pe 21 noiembrie România să joace mai prost decât aseară și să învingă cu 3-2 din două goluri din offside și un autogol și să lase Elveția acasă și să meargă România și Israel la campionatul european. Na!