Anul curent + 5 dT (după Trudeau) a început în forță… pe la alții. La noi week-end-urile prelungite unul după altul și-au făcut simțită prezența și în presă. Dacă ai fi extraterestru și ai citi presa ultimelor 10-12 zile din România ai zice că în esență nu s-a întâmplat nimic nici în țară și nici în lume – somnul soborului mediatic fiind întrerupt doar pentru că CNNPC a decis să apere un alt dușman al civilizației de Omul Rău Oranj.
Cu toate astea, s-au întâmplat totuși lucruri. A scăzut prețul benzinei ca rezultat al micșorării poverii fiscale și s-a desființat o sinecură a lui Ion Iliescu. De cealaltă parte a sănătății mintale, USR vrea să creeze o nouă castă privilegiată în România: casta șoferilor de autobuze locale, trolee și vatmanii; toate partidele mai puțin USR și PNL vor (iar) să scoată supermarketurile din orașe din motive la fel de imbecile ca și data trecută, iar marile companii de stat raportează – din nou – pierderi de sute de milioane de lei pentru care, evident, nu e responsabil nimeni.
Între timp, în Muntenegru situația socială fierbe chiar bine – dar cu greu găsești câte ceva despre asta în limba română. Dacă nu scrie CNN, atunci soborul mediatic de la noi nu consideră important un conflict la doi pași de România. Așa că-l luăm noi de-a fir a păr pentru că până una alta Muntenegru e lângă noi – mai aproape decât Iranul. Dar da, vorbim un pic și despre Orientul Mijlociu și meme-urile de pe pereți – atât pereții virtuali cât și pereții fizici.
În alte știri, un trans care e profesor de fizică și cunoscător de biologie de clasa a VII-a este cercetat disciplinar în Măreața Britanie pentru ”răspândire de discurs al urii” pentru că a purtat în public un tricou pe care scria ceea ce orice om normal știe: în speță că bărbații nu pot deveni biologic femei oricât de mult ar vrea. Între timp, guvernul polonez a aprobat un buget cu deficit zero iar Bundesbank a revizuit în scădere cifrele economice ale Germaniei marcând încă o predicție eșuată a marilor iecsperți din marile instituții ale Alemaniei.
În alte știri, demontăm un articol de propagandă distribuit de Pro TV în care socialismele de la Viena sunt lăudate prin omiterea detaliilor cheie și aducem noi dovezi că Uniunea Europeană minte în mod sistematic atunci când estimează opinia publică din țările membre, în special când vine vorba de subiecte precum imigrație sau euroscepticism – sondajele Eurobarometru fiind, ca regulă absolută, gunoi intelectual, lucru finalmente recunoscut inclusiv de profesorii universitari de studii sociale și alte materii inutile.
De Crăciun ne-am pus niște cavei și câteva prăjituri și în loc să luăm știrile de-a fir a păr, am luat întrebările audienței și am încercat să răspundem la ele.
Ne-am propus să răspundem la ~40% dintre ele și a cam ieșit, dar a luat mai mult de 3 ore cum plănuiserăm inițial.
Crăciun fericit și un An Nou plin de bucurii tuturor!
Înțelepciunea este la mare căutare întrucât este predominant lipsă în instituțiile cu putere de pe la noi. Lipsa de înțelepciune explică foarte bine atât existența CNCD cât și sancțiunile acordate de acesta precum și recenta sentință halucinantă dictată împotriva medicului Adela Golea din Cluj.
Tot lipsa de înțelepciune explică și recenta revizuire negativă a ratingului S&P din dreptul României precum și comportamentul ANAFurei mamii lor de hoți.
Vestea bună e că actualul guvern încearcă să mai corecteze. Veste proastă e că nu suficient de bine și nici suficient de repede.
Există însă și vești bune – piața de capital se deschide și pentru plasamente imobiliare alternative, o veste potențial excelentă pentru investitorii mici (adică oamenii obișnuiți) care, până acum, au fost în mod consecvent ignorați și lăsați pe dinafara oportunităților de capital.
În alte știri, în România deținutul de arme letale este ilegal, ceea ce înseamnă că oamenii obișnuiți nu se pot apăra atunci când sunt atacați în plină stradă de infractori care oricum nu dau doi lei vechi pe lege. TAROM va închide și anul acesta pe pierdere cu 9 cifre, pierderi pe care guvernul actual vrea să le plătim tot noi pentru că TAROM ”merită” să fie salvată. Nu putem trimite cuscrele și alte rubedenii în șomaj, nu-i așa?
Între timp, în partidul cu nume de mufă minereul de sare se acumulează mai abitir ca niciodată după ce conducerea a decis să înceapă să mai scape de extremiștii deloc puțini aciuați prin organizație.
Tot minereuri de sare, dar la cantități greu de imaginat săptămâna trecută, s-au acumulat și din zona britanică după ce Boris Johnson a obținut o majoritate absolută în Camera Comunelor cu partidul său.
În alte știri, în lumea civilizată, în Suedia, atacurile cu bombă au ajuns atât de dese încât în sfârșit și soborul mediatic discută deschis despre ele, lucru de neimaginat acum 2 ani când orice discuție pe subiect era automat etichetată drept ”fake news” și-i aducea emițătorului o acuzație c-ar fi plătit de ruși. Sau de marțieni. Sau de oricine care s-ar putea să nu aibă chiar cea mai bună părere despre Absurdistan. Că veni vorba de Suedia, după cum știm, în Suedia nu există corupție. Atâta doar că una din cele mai mari companii suedeze din istorie a plătit suma modică de un miliard de dolari pentru a închide o uriașă investigație de corupție transnațională. HONK!
Între timp, colegii, prietenii și aliații noștri din NATO caută metode pentru a ocoli sancțiunile NATO pe finanțarea proiectelor în Rusia – în timp ce soborul mediatic încă mai caută putiniști oriunde mai puțin unde aceștia chiar sunt.
Știind că anul acesta nu mai comentăm știri după episodul ăsta, căutarăm să punem cât mai multe și… tot n-au încăput toate pe care le-am fi dorit. Oricum, cinci ceasuri de știri e deja mai mult decât vă oferă soborul mediatic.
Urmele de liberalism de la Peneleu s-au intensificat în ultimele 10 zile – atât supraimpozitarea contractelor de muncă part-time cât și supraacciza la combustibili fiind eliminate. Sigur, nu e foarte spectaculos dar aceste două măsuri reprezintă mai mult liberalism decât a avut parte toată politica românească din 2011 până acum două săptămâni. Lasă ghiveta aia să intre.
Și totuși, vorbim doar de umbre de liberalism pentru că același guvern ar vrea să depunem toți declarații de avere anuale, aducând aminte de infama Lege 18 de pe vremuri iar ministrul educației tot nu vrea să discute nimic legat de opțiuni private în care părinții și copiii mai sunt și lăsați în pace. Nu dom’le! Mai mult statism, aia trăbă! Partidul Niciodată Liberal.
În alte știri, s-a isterizat populimea intens din cauza rezultatelor de la testele PISA (pe care le explicăm mai pe larg în episodul acesta), teroristul pro-suedez de la Brăila a primit o pedeapsă record, un deputat scandinavofil de la USR vrea tribunale ale poporului de inspirație sovietică iar un proiect de lege ce ar institui paradisuri fiscale în România a fost votat în Senat.
Între timp, în Franța e înghesuială mare la protestat, cancelara Germaniei își amintește de tinerețile sale din DDR – cu tot cu discursul de-atunci – și ne spune că libertatea societății vine din reglementarea de către Partid a exprimării iar oficinele de propagandă ale Stângii diverse, progresiste și de bonton se vând 3 la metru, cinci la kilogram guvernului statului Qatar.
Ah, și situația din Hong Kong tocmai a fost elevată la a fi mediată diplomatic. Dacă-i ”iese” și asta președintelui Trump trebuie să începem de pe-acum extinderea capacității de extragere a minereurilor de sare și nu mai putem aștepta până în noiembrie 2020.
Presa v-a dat un singur grafic. Ăsta:Și cu ăsta vă spală creierii (sau mă rog, vor încerca).
Însă unii dintre noi am mers la sursă, la baza de date și ne-am apucat de compilat și alte grafice. Nu de alta dar dacă tot vreți să fie luat în serios acest raport, zic să-l luăm în totalitatea sa, nu doar spicuieli fugitive de pe urma cărora unele partide extremiste din România să declare ”urgențe”.
Recomandăm și altora să meargă la sursă și să se joace cu datele.
Presa e puțin probabil s-o facă. Partidele politice cu atât mai puțin. Pentru că a studia înainte de-a-ți da cu părerea nu mai e la modă de ani buni.
Așadar, un test dat în martie (într-o perioadă în care cheful elevilor de clasa a IX-a este minim) și aplicat pe 0,73% dintre tinerii de 15 ani, într-o mostră auto-numită (deci din start nereprezentativă sociologic).
Pentru așa ceva vă isterizați.
Păi la 0,73% putem oricând 10 sau 15 dintre noi să începem să ne sunăm cunoștințele și să organizăm un test „național” din ăsta (cu coverage similar) la cele mai bune școli și ieșim pe primul loc (cum de altfel fac chinezii – care nu permit acest test decât la cele mai bune școli dintre cele mai bune, cu aprobarea Partidului – de-aia e China pe primul loc).
Ministrul actual al educației are dreptate. Îngrijorarea pentru rezultatele acestui test este neavenită.
Ah, și USR-ul întâi să învețe cum se acordă adverbul înainte să-și dea cu părerea. Pluralul pentru analfabet funcțional nu este ”analfabeți funcționali”. Vedeți-vă bârna din ochiul vostru înainte să înjurați copiii!
„Ce dom’le, azi se mai face muzică? Pe vremea mea era muzică dom’le, nu căcaturile de azi.” – Old man yelling at clouds
Fraza de mai sus o rosteau ăia prea bătrâni (sau tineri dar îmbătrâniți prea devreme) și în anii ’80, și în anii ’90 dar mai ales în anii 2000 când libertatea de expresie începuse să devină o obișnuință și pe la noi și în sfârșit nu mai sunau chiar toate melodiile românești exact la fel (așa cum fusese cazul în precedentele două spre trei decenii).
Nu încape îndoială că în perioada postcomunistă s-au produs foarte multe melodii care pe o scară a calității de la 1 la 10 ar putea lua -3 cu indulgență. Însă în primii 15 ani de după Revoluție – și mai ales după 2000 – s-au produs și piese care nu au părut neapărat la momentul acela ca fiind game-changers în sine și nici neapărat conținătoare de mesaj cu adevărat vizionar.
Privind însă acum, peste alți 15-20 de ani de la lansarea lor, merită să menționăm măcar că totuși au nimerit-o. Hai gata, suficient cu vorbăraia. Să vedem piesele.
1. Ca$$a Loco – Eterna și fascinanta Românie (2001)
Când menționezi această piesă, cei care-și aduc aminte de ea își amintesc fie cursul valutar ridicol de la începutul piesei, fie refrenul. Ăia mai atenți poate-și amintesc și de șocâtele cuseplapoloidală care capătă un bibistrocel crocobazdugat.
Puțini își mai amintesc însă versurile cu-adevărat vizionare:
Păsările zboară, merii au înflorit Primăvara-ncepe, octombrie a venit! Ies în curtea-mi largă și privesc în jur Cerul e senin de-un albastru pur- cel mai frumos moment, e să pornesc la muncă La pauza de masă, să beau 50 de șuncă. Aștept de-atâția ani să văd o groapă-n drum Dar visul meu de-o viață s-a prefăcut în scrum! Statuia lui Băsescu veghează-n continuare Țăranii au acum miliarde de tractoare!
Cu excepția țăranilor care n-au nici acum (și nici nu vor avea prea curând) miliarde de tractoare, mai toate previziunile s-au întâmplat sau sunt pe cale de-a se întâmpla. Partea tristă e că băieții de la Ca$$a Loco glumeau.
Octombrie acum e mai cald decât era în 2001 (dar și martie mai friguros decât în 2001-02) și tentative de a doua primăvară în octombrie au fost de câteva ori în ultimii 18 ani. Deținerea și sacrificarea porcului la tine acasă a devenit un coșmar birocratic – astfel că nu e departe momentul când vei putea (contra cost, desigur) la propriu să bei 50 de șuncă de la un cârciumar autorizat drept singura metodă prin care să mai poți simți gustul unei slane ca pe vremuri. De asemenea, drumurile – inclusiv drumurile la țară, ba chiar și multe ulițe din sate arată astăzi impecabil. Tot înguste și, desigur, niciodată suficient de late pentru gustul țugurlanului motorist din anul curent pe care mă-sa l-a fătat în mașină – dar, în mod cert, fără gropi. Acum, chiar e greu să găsești gropi adevărate ca-n 2001. Sigur, nu e încă la nivelul perfect dar Ca$$a Loco discută despre o Românie în care un leu e €998 – deci… mai e de lucru.
Însă cel mai bine au nimerit-o cu statuia lui Băsescu care, și acum, veghează în continuare. Și probabil va veghea și în 2030.
Rețineți că piesa e scoasă în 2001 cu 3 ani înainte ca Băsescu să devină președinte. În 2001 Băsescu era o figură ștearsă în politica românească națională fiind reținut drept un ministru al transporturilor nu foarte reușit dar care înfipsese plăci albastre cu ”Aici sunt banii dumneavoastră”. Însă Ca$$a Loco și-a imaginat o Românie a viitorului în care statuia lui Băsescu veghează în continuare. Deocamdată au avut dreptate. Din păcate. Sau din fericire. Depinde de ce parte a Băsescului te afli 🤪
2. Paraziții – Jos cenzura! (2004)
Jos cenzura! este o piesă de referință pentru modul în care s-a dezvoltat ulterior cultura românească și raportarea acesteia la libertatea de exprimare.
Piesa venea la finalul a 7 ani în care nu doar trupa Paraziții – ci mai tot ce însemna artist incorect politic pentru vremea aceea încercase să discute civilizat cu comuniștii de la putere. Și nu reușiseră mai nimic. Era cumva firesc ca o piesă semnată Paraziții cu un clip în care apare și regretatul Andrei Gheorghe să fie totuși elementul de agitprop care să rămână peste timp, având în vedere că Paraziții și Gheorghe au fost cei care s-au luat în clanță cel mai abitir cu Statul Maximal într-o vreme când internetul era monopol de Stat (și deci deloc dezvoltat), cu acces limitat și la prețuri exorbitante. În acel context Paraziții cerea Jos Cenzura!
Au obținut, parțial, ce vroiau trei ani mai târziu o dată cu moartea lui Ralu Filip – un personaj extraordinar de sinistru căruia Paraziții i-au dedicat numeroase piese în care îi doreau moartea prematură și, în 2007, s-a și întâmplat, președintele CNA dând ortul popii la 47 de ani. Cam tot de-atunci CNA a devenit mult mai puțin importantă ca instituție ușor-ușor iar explozia internetului a marginalizat și mai mult puterea unei birocrații care, în mod normal, nici n-ar fi trebuit să existe.
Cu astea spuse, rămân versurile vizionare din strofa lui Ombladon care, spre rușinea noastră ca popor, se aplică și astăzi, 15 ani mai târziu de la scrierea lor:
Cei care gândesc altfel decat sistemul sunt puși la perete Reduși la tăcere prin cenzură fără regrete Multe sancțiuni, toate decizii luate, incorecte Toți care au ceva de spus sunt puși la perete În ’98 ați confiscat casete cu hip-hop de pe tarabe Trupele încă există, aha, asta vă roade? Emisiuni interzise din diverse interese Ziariști cu mâinile legate sau rupte De niște minți corupte Oamenii de radio vizați au simtit efectul În câțiva ani au ajuns să-și numere banii cu magnetu’ V-ați dat dreptul să amendați după bunul plac Care sunt adevaratele criterii de care țineți cont, de fapt? Comunismul a murit dar spiritul a rămas în țară Ne îndreptăm cu pași mari spre o parodie națională Cu piciorul în gât pus nu ne lăsăm luați de val O să susținem concertele pe scene amplasate ilegal
Deși fără dubiu lucrurile s-au mai îmbunătățit față de 2004, și astăzi ziariștii sunt agresați fizic din cauza lucrurilor pe care aceștia le descoperă și le publică. Și astăzi oamenii sunt amendați și puși la zidul infamiei pentru că îndrăznesc să aibă o părere incorectă politic – mai rar de CNA, mai des de CNCD, cealaltă instituție care și-a arogat dreptul de-a amenda după bunul plac.
Cu toate că poate n-au vrut, Paraziții au fost vizionari când au decretat că comunismul a murit dar spiritul a rămas în țară și când au prezis că ne îndreptam spre o parodie națională. Scrutinul prezidențial recent încheiat e doar a cine-mai-știe a câta oară când traseul decretat în strofa lui Ombladon se confirmă.
Drept, astăzi nu se mai confiscă casetele de pe tarabe – pentru că nu mai există casete iar tarabele în mare parte au fost trecute în afara legii în numele civilizației și progresului. Însă se practică turnătoria din greu și cenzura pe internet organizată în grupuri de raportaci care mai sunt și mândri de munca lor după aia. Măcar ăia din ’98 de făceau confiscările erau plătiți, riscau ei înșiși închisoarea dacă refuzau (poliția încă era militarizată) și erau constrânși de circumstanțe economice mult mai nasoale. Față de ’98, cenzorii de astăzi reprezintă un regres – pentru că o fac voluntar și cu bucurie.
Pași mari spre o parodie națională! FIX!
3. Plus 2 – Dau la Pompă (2002)
Nu numai în chestii foarte serioase au fost unele piese românești de-a dreptul vizionare – ci și în lucruri mai puțin serioase. Sau mă rog, aparent mai puțin serioase.
Piesa Dau la Pompă a trupei Plus 2 (trupă care de altfel n-a existat mult pe piață) este în esență un imn pentru inceli 😂 fiind descrisă experiența unor angajați de la vulcanizare care-și întrețin păpușile sexuale de cauciuc.
În 2002 totul era o glumă. Nici ei nu se luau în serios, nici ascultătorii nu luau în serios și nici casa de discuri nu lua în serios. Și nici n-avea de ce – în 2002 noțiunea de-a avea probleme cu accesul la activitate sexuală era pur și simplu inexistentă. Iar ideea unei industrii specializate pe așa ceva era absurdă în sine. De-aici și gluma că dacă se strică, aia e,… mai dai la pompă.
15 ani mai târziu industria valora peste 30 de miliarde de dolari iar de dat la pompă nu se mai pune problema. Acum ingineri de top sunt căutați în industrie care pune la bătaie încă vreo 30 de miliarde de dolari în cursa contracronometru pentru cine face primul o păpușă sexuală cu ”inteligență artificială”. Și mai toți care lucrează la asta,… dau și ei la pompă. 😅
Piața livrează pentru toți. Există produse și pentru ălea care nu dau la pompă care, dacă-s și de stânga pe lângă că-s femei, nu se numesc incels ci self-partnered, hehe. Mă rog, tot la pompă dau și ele la sfârșitul zilei.
Plus 2 are meritul de-a fi compus imnul!
4. Zdob&Zdub – Țiganii și OZN (2001)
Piesa asta în mod cert n-ar mai fi posibilă astăzi. Sau mă rog, ar fi posibilă dar ar fi supusă persecuției Statului Maximal la fel cum este supusă piesa Antimiliție în prezent.
Dacă piesa asta ar fi apărut astăzi, feminizdele și alte ligihioane i-ar reclama pe băieții de la Zdob&Zdub la CNCD așa cum l-au reclamat pe manelarul ăla roșupastilat pe subiectul femei 😂
Și totuși, Țiganii și OZN a fost o piesă vizionară în felul ei. În 2001 trupa din fosta RSS Moldovenești cânta despre țiganul care a văzut tot universul și totuși tot la el în șatră se simțea mai bine și tot acolo vroia. Orice asemănare cu prezentul este, desigur, o pură întâmplare, domnule Csaba Ferenc Asztalos, okay? 😇
5. B.U.G. Mafia – Românește (2003)
Piesa, per ansamblu, este în nota generală a hip-hop-ului românesc din acea vreme însă se distinge prin faptul că, pe lângă pesimismul generalizat, vine și cu o doză de cinism care astăzi este mai ostracizat față de acum 15-16 ani.
În 2003 noțiunea de eroare judiciară era și mai puțin cunoscută decât este astăzi (nu că nu se întâmplau – se întâmplau chiar mai multe decât astăzi – dar se vorbea mai rar despre ele). Tot în 2003 o excursie la închisoare venea cu o stigmă mai mare decât astăzi. Astfel că în contextul de atunci, a sugera în public că un pușcăriaș ales la întâmplare este moralmente superior unui politician era în sine controversat. Mă rog, și acum e controversat chiar dacă este cel puțin la fel de corect ca atunci.
Porțiunea vizionară a versurilor, în opinia mea, este asta:
Nu cumva tu mi-ai furat o vilă, o mașină
O urmă de speranță să mai ies la lumină
Nu mai spune tu ce e bine și ce nu
Nu vorbi tu de dreptate că nu știi ce înseamnă, frate!
Nu e nici o vrăjeală, nu e nici o caterincă
Fur de la tine, înțelegi de ce, fiindcă Un copil fură dintr-un magazin, ia 4 ani Un minstru corupt, ce face el… doarme pe bani?! Îl fut în gat, îi iau tot și trăiesc ca el
Și să trăiască el ca mine fără bani în cartier
La același nivel cu toată lumea din stradă
Să se gândească la ce căcat să pună pe masă Că dacă eu sunt criminal, tu ce ești, unul legal? A, da, tu ești doar un criminal legal. Românește iți spun, dacă este să compar Ar trebui eliberați toți cei din penitenciar.
Piesa este scoasă cu un an și ceva înainte de apariția PNA (Parchetul Național Anticorupție) și într-o perioadă în care politicienii erau fără dubiu intangibili, legea neaplicându-se lor în principiu niciodată.
Pe 7 decembrie piesa Românește împlinește 16 ani de la lansare și, în acești 16 ani, fiecare dintre narativele din piesă au ajuns măcar o dată câștigătoare politic sau măcar dominante în societate.
Piesa încurajează la justiție populară (inclusiv prin violență dacă e necesar) – foarte similar cu ce vroia deunăzi un deputat USR. Tot piesa deplânge faptul că un ”simplu” furt calificat e pedepsit prea aspru – foarte similar cu narativa PSD până nu demult. Tot piesa deplânge luxul în care trăiesc politicienii – foarte similar cu narativa soborului mediatic din prezent care nu mai încape ba de fesul scump al lui Cioloș, ba de ceasul scump al Veoricăi,…
O să spuneți că narativele din piesă se contrazic reciproc. Și așa este. Dar tocmai ăsta e și farmecul piesei – că pune o oglindă în fața populimii care are viziuni contradictorii și idiosincratice. Nu împușcați mesagerul 😀
Un fel de încheiere
Sigur că astea nu sunt singurele piese românești care au nimerit-o dar sunt cele mai populare pe care mi le amintesc și, foarte important, sunt populare și astăzi adunând în continuare milioane de accesări pe internet. Piesa Românește de pildă se apropie de 20 de milioane de ascultări pe Youtube deși e publicată în 2010. Adică aproape două milioane de ascultări pe an. Nu-i chiar rău având în vedere că o piesă devine repede ”veche” și vorbim totuși de o piesă de nișă.
Evident, glumesc măcar pe jumătate când spun că aceste 5 piese au fost ”vizionare” însă merită revenit asupra narativelor din piesele cu mesaj o dată la câțiva ani pentru că, așa cum bine știm… politica este în aval față de cultură (Politics is downstream from culture).
Gata, suficient.
La mulți ani România! Să fim sănătoși și, foarte important, Liberi!
A trecut în sfârșit și turul al doilea al alegerilor prezidențiale și, deși rezultatul era unul de așteptat, tot au fost surprize în detalii. Le discutăm pe toate precum și narativele potențiale.
Din rezultatul turului al doilea s-a reîncălzit ciorba narativei cu diaspora din care a reieșit și un proiect de lege menit să ducă România într-o poziție și mai marginală decât este deja (România fiind una dintre foarte puținele țări din lume care menține o circumscripție electorală pentru diaspora în Parlament).
Deși mai toată presa a fost concentrată mai mult pe alegeri, țara a continuat să meargă în ritmul obișnuit: incompetența guvernului nu a luat pauză, reglementările absurde nici ele iar ticăloșenia autorităților locale e și ea acolo unde era și acum 5 săptămâni când primea mai multă atenție din motive electorale.
De notat că a apărut în sfârșit și la noi modelul de primar shitposter care, sătul de luptat pe căi legale și serioase cu reglementările absurde de la București, a ajuns la concluzia că a le lua în balon este mult mai eficient pentru a atrage atenția asupra lor.
Între timp, în restul Europei, narativele care în 2015 erau „de extremă dreapta” astăzi apar în decizii judecătorești. CEDO tocmai a decis că faptul că Ungaria reține solicitanții de azil în zona de tranzit nu este o încălcare a drepturilor omului iar Curtea de Apel de la Haga a decis că guvernul olandez nu are nicio obligație să riște viața diplomaților săi pentru a repatria copiii rezultați din relațiile dintre teroriști și cetățeni olandezi.
Ba mai mult, și guvernul federal de la Berlin a ajuns la concluzia că nu e deloc „de extremă dreapta” – ba chiar un lucru de dorit ca autoritatea locală să educe imamii și nu instituția de stat turcească Diyanet İşleri Türk İslam Birliği care, de zeci de ani, reprezintă o sursă de probleme pentru societatea germană.
În alte știri Polonia izbutește să inverseze trendul migraționist, Cehia își dorește o taxă cu fainoșag pe giganții internetului, iar leadership-ul Băncii Centrale Europene continuă să fie pe altă planetă (cel mai probabil din alt sistem solar) în privința viitorului apropiat al economiei europene.
La peneleu s-au găsit punguțele goale în care se ținea pe vremuri liberalismul. Pe de o parte noul ministru al Educației ne zice că ARACIP e nașpa (și are dreptate) dar nu vrea să-l desființeze. Pe de altă parte, noul ministru al economiei vrea vouchere de vacanță impuse și mediului privat. Nu-i mișto?
Noul ministru al Afacerilor Externe se interesează ceva mai public de cazul Cameliei Smicală însă îl tratează de parcă ar fi vorba tot de vreo insulă a șerpilor și nu de oameni în carne și oase cetățeni români și minori pe deasupra.
În alte știri, o țară ca afară se intensifică – doi elevi din Satu Mare obținând aprobare judecătorească pentru a-și ”schimba sexul”.
Discutăm un pic și despre rășinile suedezilor de dinaintea partidei România – Suedia și comparăm un pic pretențiile lor cu realitatea din ”țara” lor.
Însă, în timp ce la noi se discută dacă Luminăția Sa Domnul Plantă (cică președintele în exercițiu) ar trebui să și apară în campania sa pentru un nou mandat sau nu, în restul Europei liderii de bon-ton fac ce știu ei mai bine: se dau cu Rusia.
Tonul a fost dat de Emmanuel Macron care, prin pro-rusismul lui, a reușit să-l scoată din minți inclusiv pe Donald Tusk, asta în condițiile în care Tusk este de departe cel mai obedient politician polonez față de elucubrațiile și imbecilitățile ce izvorăsc din cancelariile occidentale.
După Macron a urmat lidera maximă a Alemaniei – care, se știe, spre deosebire de Viktor Orbán, nu este dictatoare pentru că așa zice Der Spiegel și Politico, publicații care, desigur, n-ar mânca borș în beneficiul explicit al Germaniei și în dauna Europei de Est. Ei bine, cancelara Alemaniei s-a înțeles cu Putin peste capul Ucrainei vis-à-vis de viitorul regiunii Donbass. Pe Zelenski nu l-a întrebat (mai) nimeni. De vină pentru asta, desigur, este tot Viktor Orbán chit că discursul său este în mod obiectiv mai moderat decât cel care răsună de la Paris și Berlin.
Între timp, în SUA, până și Barack Obama sună rezonabil prin comparație cu candidații actuali ai Partidului (Social?) Democrat care i-ar vrea locul lui Donald Trump. Iar în Texas tocmai am primit cu toții o lecție despre motivele fundamentale pentru care America este măreață, în vreme ce Europa este nimic altceva decât o grămadă imensă de mehlem socialist.
“A trebuit să merg în România pentru că ultima laparoscopie făcută în iulie 2018 mi-a înrăutățit situația și nici măcar nu mi s-a făcut programarea de după, 8 luni mai târziu”, spune Aimee Brown, o femeie de 27 de ani din Tipperary, Irlanda într-un articol horror despre sistemul de sănătate irlandez.
Sănătatea publică “gratuită”, care e în realitate la suprapreț față de echivalentul în privat, e o gaură neagră în care se tot aruncă bani fix degeaba, și banii vin din buzunarul nostru, al tuturor.
Eu aveam cea mai scumpă asigurare de sănătate de la Groupama pentru rețeaua Regina Maria, pentru care dădeam numai 150 RON pe lună. Uitându-mă pe fișa de prezentare, acolo erau tot felul de boli și situații de care numai unii oameni de specialitate au auzit de ele, și nu mai vorbim de faptul că era bună și dacă vroiai să te tratezi peste hotare. Simultan, statul îmi lua în 2018, din salariu, 400 RON pe lună; observați marele furtișag al atotștiutorului Stat, care te jupoaie de bani bazat pe salariul tău brut – 10% – indiferent că faci 1000, 2000 sau 5000 de lei. Între timp, poți face și 10.000 lei pe lună, dar asigurarea privată nu ți se scumpește direct proporțional cu salariul.
Cu toții știm ce bine o duce sistemul public la noi; poți să umpli de 10 ori capacitatea Bibliotecii Congresului American cu povești horror din sistem: atât ca pacient, cât și ca birocrat sau medic. D-aia am și ales recent să folosesc sectorul privat de sănătate în loc de cel de la stat, pur și simplu pentru că îmi prețuiesc viața mult prea mult să joc ruleta rusească cu sistemul public, nu pentru că aș avea ceva cu medicii.
Dar când mă gândesc la cât m-a jupuit statul pe parcursul anilor când n-am mers pentru absolut nimic, și stau în condiții discutabile în spital, cu tot cu nevoia de dat șpagă la specialiști, mă lasă rece și aș dori să existe o opțiune să pot renunța la cotizat pentru sistemul de sănătate de Stat.
Cum am și eu pe cineva aproape care încă suferă de această boală, experiența și poveștile împărtășite mi-au pus în perspectivă faptul că nu e Dracul așa de negru când vine vorba de România.
Copii, e frumos s-o arzi naiv cu lozinca “vrem o țară ca afară”, până când afli că “în afară” sunt destule lucruri care stau mult mai rău decât în România. Irlanda este în top 5 pe Europa la alocat bani pentru sistemul de sănătate, pe lângă țările familiare cum sunt Franța, Germania, Olanda, și Marea Britanie, dar uite cum a băga mai mulți bani nu e neapărat egal cu rezolvat problemele populației.
Deși conform articolului sunt 155000 de femei afectate de endometrioză numai în Irlanda, țara duce și lipsă de expertiză (există numai un singur specialist pe plan național), și lipsă de spațiu de tratament (există numai un singur spital în toată țara, cu câteva zeci de locuri), și asta se traduce în liste de așteptare de 2 ani numai pentru o consultare, și liste de așteptare de 3 ani pentru o operație care te lasă de multe ori mai rău decât ai venit. În perioada aia, atenție, te umflă cu tot felul de medicamente opiacee pentru a ameliora durerea de nedescris indusă de această boală, dar, pe cealaltă parte, pornește un cerc vicios unde opiaceele te transformă în legumă: nu mai poți lucra, nu mai poți nici să ieși din casă cât timp poți să stai treaz maxim 6 ore pe zi. Restul lucrurilor din jurul tău se duc pe apa sâmbetei și asta te bagă în colaps mental mai devreme sau mai târziu, dacă nu te duc chiar și spre sinucidere.
Adramyth salută inițiativele private cum este clinica Wellborn a Doctorului Gabriel Mitroi, care nu numai că aduc dovezii vii și clare zi de zi că sectorul privat funcționează, dar el funcționează și pentru cei care nu au posibilitatea unde sunt ei să se trateze de bolile cu care s-au pricopsit fără vina lor, precum endometrioza – o boală cu care te naști.
Dacă e să ne luăm după soborul mediatic, nu s-a întâmplat mai nimic în țărișoară în afara honk-honk-ului legat de primul tur al alegerilor prezidențiale. Drept urmare am păstrat și o serie de știri mai vechi menite pentru episodul care nu s-a mai ținut din motive medicale.
Țara și viața merg înainte indiferent dacă-s alegeri au ba – ceea ce nu-i mereu un lucru bun, judecând după proiectele aberante care au trecut prin Parlament prin adoptare tacită pentru că aleșii neamului erau ocupați cu campania în loc să fie ocupați cu scopul pentru care sunt plătiți de noi toți.
Între timp, s-a schimbat și guvernul și la noul guvern găsim și un pic de liberalism – dar nu foarte mult că dup-aia ne învățăm cu nărav.
Peste hotare lucrurile însă sunt mai interesante, dar nu neapărat în sensul bun pentru noi: Rusia tocmai și-a mai trântit încă un cap de pod în coasta noastră odată cu aderarea Serbiei la CSI iar Emmanuel Macron a ieșit și el din dulap confirmând pro-rusismul altfel inerent în mai toată politica franceză.
Atacurile cu bombă în Suedia ating niveluri fără precedent iar președintele Boliviei a fost rugat insistent să-și facă bagajele de către armată.
Un episod presărat cu recuzită nouă și în care mai intrăm un pic și în detaliile privind planurile pentru viitorul apropiat.
Și cu ăsta vă spală creierii (sau mă rog, vor încerca).
