Încrederea în doctori e o greșeală

La sfârșitul săptămânii trecute a explodat un nou caz de medic „erou” care, pentru un euro în plus (căci acestei profesii niciodată nu-i mai ajung banii) mutila sau direct ucidea oameni. Asta la nici 5 zile după ce a devenit oficial faptul că un alt „erou”, care ca profesie mutila copii, nu va păți absolut nimic. Căci în Republica Iohanistă Arahatistan această profesie are imunitate la orice.

Asta ca să nu mai punem la socoteală faptul că acuș se fac doi ani de când știm că în spitalele patriei s-au ucis oameni sistematic și cu bună știință. Asta ca să nu mai amintim de nenumăratele cazuri de medici șpăgari care fie n-au pățit nimic (și, nu, 2 ani cu suspendare nu se pune) fie chiar au fost decorați.

Pe acest fundal a apărut și cazul medicului Nicolae Dan Tesloianu care recupera dispozitive medicale de pe cadavre și le mai vindea o dată.

„Presa” a tratat cazul doar din perspectiva procedurală. Dacă e voie să prelevezi sau nu, dacă e reglementat unitar în UE sau nu, sau dacă acest criminal sinistru dimpreună cu complicii săi avea țâdulă de la DSP sau nu. De parcă asta ar conta.

Puțini din „presă” au menționat și absolut nimeni din „presă” nu a tratat subiectul din singurul punct de vedere care chiar contează: Al cetățeanului.

Bă nene, băiatul ăsta (din nou, nu singur – ci cu mulți complici, la fel de șpăgari criminali ca și el) dădea în mod intenționat oamenilor tratamente greșite cu scopul de-a le distruge inima și a le crește șansele să vină tot la el pentru operații pe cord deschis. Lucrul ăsta nu e în dubiu. Inculpatul a recunoscut faptele și se află în arest. Dacă va și păți ceva sau nu, e o altă discuție.

Însă „presa” nu e deloc îngrijorată de acest aspect. Cum n-a fost deloc îngrijorată sau curioasă prea mult nici despre multiplele cazuri similare de îmbolnăvire sau ucidere intenționată și sistematică a cetățenilor de către „eroii în halate albe”.

De ce e presa interesată? De faptul că din ce în ce mai mulți dintre concetățenii noștri încep să conștientizeze pericolul. Și pericolul este însăși profesia medicală. Așa că „presa” e grăbită să ne dea pe prima pagină poziția șefei de la Colegiul Medicilor – o instituție care nu găsește niciodată niciun doctor vinovat de nimic. Evăr! Așadar, o voce foarte credibilă, conform „presei”. Iar poziția Cătălinei Poiană este una cât se poate de anti-umană:

Nu cunosc cazul decât ca informaţie din presă, dar am văzut cum şi acest caz loveşte şi zdruncină în temelia încrederii unei părţi a populaţiei în noi ca şi corp medical. Poziţia mea este tranşantă în această situaţie: dacă, bineînţeles, justiţia va confirma existenţa faptelor prezentate în spaţiul public.[…]

[Solicit opiniei publice] să privească corect acest caz foarte grav din perspectiva încrederii în medici la nivel general şi să se aştepte decizia justiţiei.

Dacă a greşit trebuie să răspundă şi va răspunde în faţa legii. Nu trebuie însă să generalizăm, acest caz, dacă va fi confirmat de justiţie, reprezintă o pată, dar reprezintă acţiunile unei persoane, nu reprezintă modul de lucru al zecilor de mii de medici din sistemul medical românesc, indiferent de specialitatea medicală în care profesează.

Întreaga sa declarație este un exercițiu de PR în cel mai bun caz și o minciună sfruntată în restul timpului. La momentul declarației duduia cunoștea deja detaliile și știa că criminalul deja recunoscuse faptele, astfel că a veni cu calificative de tipul „dacă se confirmă” e un exercițiu de politician nicidecum de organ de reglementare a unei profesii.

Și aici e buba: Că așa-zisa profesie medicală nu (mai) este o profesie. Ci un grup politic de interese la fel de hrăpăreț și deloc diferit de alte grupuri de interese precum mafia imobiliară, mafia pariurilor ș.a. Toate acestea se ocupă cu uciderea lentă a cetățenilor – însă doar tagma doftorimii mai beneficiază încă de o aură de băieți buni deși mai degrabă ai încredere într-un patron de cazino decât în orice doctor. Măcar în cazinouri sunt reguli care se mai și respectă.

Pe Cătălina Poiană o doare că vede și populimea cât de criminală este tagma doftorimii, nu de faptul că un membru reprezentativ și decorat al profesiei pe care și ea o reprezintă îmbolnăvea sau ucidea oameni în mod intenționat pentru câțiva euro în plus.

Doamna Poiană minte cu bună știință când spune că dr. Tesloianu nu este reprezentativ pentru sistemul medical. Ba firește că este. Vasta majoritate a doctorilor sunt direct ilegitimi. Fie sunt șpăgari, fie sunt criminali, fie sunt incompetenți. Ocazional toate trei la un loc. Da, da, știu, știu, nu toți doctorii sunt așa. Doar aproape toți. Și la un moment dat trebuie să vină și vremea în care nu mai pretindem că un butoi cu 99,998% câcat și restul zahăr este un butoi cu zahăr.

Singura veste proastă aici e că nici acest caz nu zdruncină încrederea întregii populații în întreg corpul medical.

A avea încredere în doctori este, din capul locului, o imensă greșeală. Deseori o greșeală fatală. Doctorii te vor ucide fără să clipească, deseori cu bună știință, dacă asta le va aduce câțiva euro în plus. Da, aproape toți.

Și răspunsul la asemenea acțiuni criminale sistemice trebuie să fie unul mult mai serios decât trei arestări. Desființarea Colegiului Medicilor (prin simplul fapt că e inutil din perspectiva utilității publice) ar fi un prim pas. Al doilea ar fi o lege a malpraxisului scrisă exclusiv de cetățeni și politicieni. Într-o lege a malpraxisului nu ar trebui să aibă niciun cuvânt de spus niciun doctor. Când reglementăm violul sau crima nu cerem punctul de vedere al violatorilor, nu? De ce mă rog atâta deferență în fața unei profesii care ne ucide sistematic concetățenii?!

Doctorii îți vor binele. Și e datoria ta, ca cetățean, să faci tot posibilul să nu ți-l ia. Dacă ai încredere în doctori este vina ta și doar a ta.

Cum știi că un doctor minte? I se mișcă buzele.

Atât.

DNA chiar vine să îi ia – Podcast de Week-end – Episodul 192

Versiunea audio: Descarcă fișierul torrent

Versiunea video: Descarcă fișierul torrent

La finalul săptămânii ce se încheie s-a lăsat cu multe arestări și percheziții în rândul șpăgarilor eroi. O veste excelentă pentru țară dar, în același timp, un moment care indică presei să insiste și mai mult cu propaganda.

Că veni vorba de presă, Germania4Media a ajuns la vorba noastră și remarcă distrugerea presei prin cumpărarea ei la kilogram de către Regim. Pentru fix aceleași argumente noi și alții am fost făcuți nebuni. Ei bine, acum e prea târziu. Asta pe lângă faptul că Pantazi&co nu sunt legitimi în conversație.

În alte știri, Drulă se visează președinte, plătitorii de taxe din Brașov obțin o imensă victorie împotriva mașinii de propagandă a ”legendelor sportului”, Poliția Locală Timișoara face comisioane pentru șpăgarii eroi iar la Suceava cazul îngrozitor al educatoarei care abuza sexual copii continuă în instanță.

În segmentul geopolitic discutăm despre sănătatea mintală în contextul războiului – acum că s-a gândit și DSP-ul planetar să aibă o părere despre asta. Între timp, un alt oficial al Ministerului Apărării rus a făcut COVID și-a căzut de la etajul 16, oblastul austriac continuă să tușească în chirilică în public iar în R. Moldova frământările ajung la nivel de clovnerie deși fundamentul este unul real având în vedere că a fost negat oficial de Kremlin.

Și, în fine, în știri externe discutăm despre comuniștii germani și italieni care bat oameni la întâmplare în Budapesta dar și despre situația din Turcia și cum s-ar putea ea repeta și în România.

Știre 1 – https://www.g4media.ro/catalin-drula-usr-sunt-evident-un-potential-candidat-la-prezidentiale-cand-ma-uit-in-jur-la-cine-sunt-potentialii-candidati-prind-curaj.html

Ministerul Educaţiei vrea să cumpere microbuze şcolare electrice în valoare de 200 de milioane de euro prin PNRR – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ministerul-educatiei-vrea-sa-cumpere-microbuze-scolare-electrice-in-valoare-de-200-de-milioane-de-euro-prin-pnrr-2253881

Știre 2 – https://www.g4media.ro/distrugerea-presei-cea-mai-mare-amenintare-la-adresa-securitatii-nationale-din-romania-monstrul-nesatul-creat-de-regimul-iohannis-pnl-psd.html

Știre 3 – https://www.g4media.ro/sala-de-gimnastica-aproape-de-inaugurare-in-brasov-blocata-de-parinti-si-profesori-acestia-nu-vor-dotarea-salii-exclusiv-cu-aparate-de-gimnastica-federatia-brasovul-poate-deveni-un-cen.html

Consilierii locali din Brașov au făcut pace în cazul unei săli de sport cerută de federația de gimnastică pentru antrenamente: va fi împărţită de elevi şi gimnaştii de la Braşovia – https://www.g4media.ro/consilierii-locali-din-brasov-au-facut-pace-in-cazul-unei-sali-de-sport-ceruta-de-federatia-de-gimnastica-pentru-antrenamente-va-fi-impartita-de-elevi-si-gimnastii-de-la-brasovia.html

Brașov: Sala de sport a Școlii Nr. 2, proiectată ca sală de performanță pentru gimnaști, va fi utilizată și de elevi | AUDIO – https://www.europafm.ro/brasov-sala-de-sport-a-scolii-nr-2-proiectata-ca-sala-de-performanta-pentru-gimnasti-va-fi-utilizata-si-de-elevi-audio/

Știre 4 – https://www.mediafax.ro/externe/clubul-lui-hagi-donatie-de-50-000-de-euro-pentru-victimele-cutremurului-din-turcia-21602778

Știre 5 – https://www.g4media.ro/suceava-o-educatoare-acuzata-ca-a-agresat-sexual-trei-fetite-trebuie-sa-plateasca-despagubiri-de-100-000-de-euro.html

Studiu ”Start în educație”: Există diferențe foarte mari între copiii dați la grădiniță la 3 ani și cei care sunt înscriși mai târziu – https://www.edupedu.ro/studiu-start-in-educatie-exista-diferente-foarte-mari-intre-copiii-dati-la-gradinita-la-3-ani-si-cei-care-sunt-inscrisi-mai-tarziu/

Știre 6 – https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/amenda-primita-de-o-femeie-care-a-denuntat-2241918.html

Medici cercetați pentru că preluau dispozitive medicale de la cadavre și le montau pacienților. Ce făceau cu banii primiți – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/medici-cercetati-pentru-ca-preluau-dispozitive-medicale-de-la-cadavre-si-le-montau-pacientilor-perchezitii-de-amploare-in-3-judete-2254853

Știre 7 – https://newsmaker.md/ro/reactia-kremlinului-la-declaratia-lui-zelenski-despre-planul-rusiei-pentru-moldova/

Sheriff Tiraspol – Partizan Belgrad, fără spectatori. Autoritățile moldovene s-au temut de diversionişti sârbi infiltrați printre fani – https://www.digi24.ro/stiri/sport/fotbal/sheriff-tiraspol-partizan-belgrad-fara-spectatori-autoritatile-moldovene-s-au-temut-de-diversionisti-sarbi-infiltrati-printre-fani-2252067

Muntenegru neagă orice legătură cu presupusele acţiuni subversive în Republica Moldova – https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/02/14/muntenegru-neaga-orice-legatura-cu-presupusele-actiuni-subversive-in-republica-moldova–1060014

INTERCEPTARE AUDIO // Scandal în Armata Națională! Șeful Marelui Stat Major, denunțat la Procuratură după ce a sechestrat 12 militari angajați prin contract – https://telegraph.md/interceptare-audio-scandal-in-armata-nationala-seful-marelui-stat-major-denuntat-la-procuratura-dupa-ce-a-sechestrat-12-militari-angajati-prin-contract/

Știre 8 – https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/ucraina-a-inceput-sa-produca-obuze-de-artilerie-2242749.html

Știre 9 – https://timpul.md/articol/o-noua-moarte-misterioasa-in-rusia-sefa-ministerului-apararii-a-cazut-pe-fereastra.html

Știre 10 – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26084746-reactie-virulenta-mariei-zaharova-dupa-polonia-concediat-toti-diplomatii-scoliti-moscova.htm

Захарова сравнила увольнение выпускников МГИМО из МИД Польши со средневековой инквизицией – https://tass.ru/politika/17052093

Știre 11 – https://bucpress.eu/25-dintre-ucraineni-risca-sa-dezvolte-afectiuni-psihice-grave-din-cauza-razboiului-cu-rusia/

Știre 12 – https://www.g4media.ro/austria-aspru-criticata-pentru-ca-a-acordat-vize-care-vor-permite-parlamentarilor-rusi-loviti-de-sanctiuni-sa-participe-la-reuniunea-osce-de-la-viena.html

Reuters: Împrumuturile acordate soldaţilor ruşi sporesc presiunile ca băncile europene să părăsească Rusia – https://www.g4media.ro/reuters-imprumuturile-acordate-soldatilor-rusi-sporesc-presiunile-ca-bancile-europene-sa-paraseasca-rusia.html

Știre 13 – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/angajatii-pentagonului-prinsi-cu-aplicatii-neautorizate-pe-smartphone-uri-21016413

Știre 14 – https://tvrmoldova.md/article/49fa6eb7860788fb/curtea-constitutionala-nu-sustine-modificarea-constitutiei-privind-imunitatea-deputatilor.html

Știre 15 – https://hungarytoday.hu/german-and-italian-far-left-extremists-attack-innocent-people-in-budapest/

Brutálisan összeverték Dudog László rockzenészt – https://nlc.hu/sztarok/20230214/osszevertek-antifak-dudog-laszlo-rockzenesz/

Știre 16 – https://www.g4media.ro/coalitia-de-dreapta-a-lui-meloni-castiga-alegerile-regionale-din-italia.html

Știre 17 – https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/dupa-cutremur-turcia-se-ridica-impotriva-2241721.html

Oraşul care nu s-a prăbuşit: Cum a devenit Erzin o oază în deşertul din jur lăsat de cutremurul din Turcia – https://www.g4media.ro/orasul-care-nu-s-a-prabusit-cum-a-devenit-erzin-o-oaza-in-desertul-din-jur-lasat-de-cutremurul-din-turcia.html

New York Times dă UE în judecată în problema transparenței mesajelor cu Pfizer

Publicația americană New York Times a deschis o acțiune în instanță împotriva Comisiei Europene întrucât executivul european nu a publicat mesajele schimbate între președinta comisiei și CEO-ul gigantului farmaceutic, Albert Bourla.

Mesajele ar putea face lumină în privința contractelor în valoare de miliarde de euro privind serurile anti-Covid19 .

Ziarul american argumentează că executivul european are o obligație legală să publice aceste mesaje care ar putea conține informații privind înțelegerile dintre blocul comunitar și Pfizer Inc., înțelegeri la finalul cărora UE a plătit miliarde de euro pentru seruri anti-Covid.

Acțiunea a fost deschisă pe 25 ianuarie și a fost publicat pe portalul Curții Europene de Justiție în cursul zilei de luni, 13 februarie, însă deocamdată nu există alte informații publice în mediul online. Publicația Politico citează doi oameni apropiați de caz care confirmă că acțiunea în instanță este cât se poate de serioasă.

Această acțiune în instanță vine după ce Avocatul Poporului (Ombudsman) al Europei, Emily O’Reily a finalizat ancheta proprie ce a arătat că executivul comunitar nu a administrat corect lucrurile.

Vremurile bune – Podcast de Week-end – Episodul 191

Versiunea audio: Descarcă fișierul torrent

Versiunea video: Descarcă fișierul torrent

Vremurile bune sunt aici, chiar dacă nu tocmai cum și le imaginau mulți în urmă cu trei ani.

DNA are în lucru peste 150 de dosare pe subiectul pandemic. Cu șeful Romarm deja la zăbrelica și cu Ludovic Orban insistând discret că el nu știe nimic, următoarele luni la DNA vor fi cu siguranță foarte amuzante.

Între timp, Nicu Ștefănuță își încheie cariera politică, o veste excelentă pentru Țară și încă un indiciu al vremurilor bune. Nu totul este însă roz. La Suceava încă 100 de șpăgari eroi au ieșit din dulap și, din păcate, încă nu se află într-un penitenciar, cum nici măcelarul Burnei nu va vedea interiorul unui penitenciar prea curând deși a mutilat copii.

Cu toate acestea, subiectul scăderii impozitării muncii începe să prindă avânt iar subiectul patriotic începe să prindă tracțiune chiar și la… UDMR.

În segmentul geopolitic discutăm despre politicienii miluiți în chirilică, despre controversa înfrățirii dintre muncipiul Iași și municipiul Bălți dar și despre ultimele gogoși din Duma de Stat.

Firește că nu putea să treacă un episod fără să discutăm despre demisia cabinetului de la Chișinău (o întâmplare prezisă aici săptămânile trecute) dar și despre tragedia din Turcia și în special implicațiile sale (geo)politice și financiare.

La final discutăm și despre noile protecții ale libertății de exprimare ce sunt pe cale să devină lege în Marea Britanie, spre disperarea Stângii academice care, pentru prima dată după mulți ani, își vede puterea redusă în mod intenționat și fără niciun fel de jenă.

Link-uri:

Știre 1 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26059584-dna-trimis-judecata-70-dosare-legate-pandemie-mai-are-lucru-90-bologa-prejudiciile-estimate-sunt-enorme.htm

Știre 2 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/orban-dupa-retinerea-lui-piturca-in-dosarul-mastilor-neconforme-nu-am-nicio-legatura-nu-am-vorbit-cu-el-de-ani-de-zile-2233451

Știre 3 – https://www.g4media.ro/europarlamentarul-nicu-stefanuta-anunta-ca-pleaca-din-usr-el-ar-fi-avut-o-restanta-de-30698-de-lei-la-cotizatii.html

Decizia invocată de Ștefănuță – https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=CELEX%3A32005Q0684

Știre 4 – https://www.europafm.ro/medicul-ortoped-gheorghe-burnei-scapa-de-acuzatii-dosarul-in-care-era-acuzat-ca-a-mutilat-mai-multi-copii-s-a-prescris/

Știre 5 – https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2023-01-31/Aproape-100-de-medici-din-Spitalul-Judetean-Suceava-au-semnat-o-scrisoare-de-sustinere-pentru-sefa-de-la-Oncologie

Știre 6 – https://www.g4media.ro/aur-anunta-ca-a-depus-un-proiect-de-lege-prin-care-propune-diminuarea-la-jumatate-a-impozitelor-pe-salarii-in-schimb-partidul-extremist-propune-impozitarea-cu-1-a-cifrei-de-afaceri-a-celor-mai-mari.html

Știre 7 – https://www.prosport.ro/alte-sporturi/handbal/csm-bucuresti-rapid-azi-la-ora-17-30-ce-spune-ministrul-eduard-novak-despre-strainele-din-cele-doua-echipe-este-anormal-sa-platim-jucatoare-franceze-de-trei-ori-salariul-din-tara-lor-19588446

Pauză muzicală #1 – https://www.youtube.com/watch?v=rmZj6vYqlKk

Știre 8 – https://www.g4media.ro/breaking-ucraina-sustine-ca-doua-rachete-rusesti-kalibr-ar-fi-traversat-spatiul-aerian-al-romaniei-ministerul-apararii-informatiile-nu-se-confirma-zelenski-insista-cu-varianta-kievului.html

Știre 9 – https://www.7iasi.ro/video-mihai-chirica-a-infratit-iasul-cu-un-rusofil-care-refuza-sa-vorbeasca-limba-romana-raportul-vizitei-oficiale-momente-emotionante-ale-depunerii-de-coroane-de-flori/

Precizările primarului Chirica după vizita de înfrățire a Iașului cu Bălți, oraș condus de un primar rusofil – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26057583-precizarile-primarului-chirica-dupa-vizita-infratire-iasului-balti-oras-condus-primar-rusofil-nu-infratit-primarul-grigorisin.htm

Știre 10 – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26062714-politicieni-din-austria-italia-cipru-mituiti-pentru-promovarea-agendei-moscovei-romania-lista-scurta-caracatitei-rusesti.htm

Știre 11 – https://ziare.com/razboi-rusia-ucraina/hristo-grozev-parasire-austria-20-ani-amenintari-rusia-1786811

Știre 12 – https://www.g4media.ro/un-influent-parlamentar-rus-apropiat-de-kremlin-sustine-ca-radicalii-rusi-pro-razboi-ar-putea-sa-incerce-rasturnarea-lui-vladimir-putin.html

Pauză muzicală #2 – https://www.youtube.com/watch?v=OrmGCQutAKY

Știre 13 – https://diez.md/2023/02/10/a-demisionat-guvernul-gavrilita-daca-am-fi-avut-aceeasi-sustinere-acasa-am-fi-reusit-sa-avansam-mai-mult/

Știre 14 – https://www.g4media.ro/erdogan-blocheaza-twitter-in-turcia-dupa-criticile-publice-referitoare-la-reactia-lenta-a-autoritatilor-la-cutremur.html

Furia crește în Turcia: „Unde au dispărut banii din taxa de cutremur?”. Erdogan, presat să acționeze cu trei luni înainte de alegeri – https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/furia-creste-in-turcia-unde-au-disparut-banii-2240751.html

Erdogan recunoaşte în premieră: Intervenţiile după cutremur nu se desfăşoară pe cât de repede am sperat – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26075456-erdogan-recunoaste-premiera-interventiile-dupa-cutremur-nu-desfasoara-cat-repede-sperat.htm

Știre 15 – https://economedia.ro/trei-partide-din-bulgaria-au-sabotat-o-lege-importanta-pentru-zona-euro.html

Știre 16 – https://www.g4media.ro/syriza-cere-alegeri-anticipate-si-anunta-ca-se-va-abtine-de-la-vot-in-parlament-si-cere-anticipate-opozitia-protesteaza-fata-de-modul-in-care-guvernul-conservator-din-grecia-a-gestionat-scandalul-int.html

Știre 17 – https://www.telegraph.co.uk/news/2023/02/02/controversial-speakers-can-sue-universities-free-speech-breaches/

I Thought I Was Saving Trans Kids. Now I’m Blowing the Whistle – https://www.thefp.com/p/i-thought-i-was-saving-trans-kids

Socialismul nu lucrează – Podcast de Week-end – Episodul 190

Versiunea audio: Descarcă fișierul torrent

Versiunea video: Descarcă fișierul torrent

Vorbitorii de limbă română din fosta URSS cu regularitate folosesc calchieri din limba rusă – în special cei cu o educație mai degrabă precară. Una dintre calchierile nostime care încă mai poate fi întâlnită în R. Moldova este folosirea în limba română a verbului „a lucra” pentru toate sensurile pe care verbul rusesc работать le poate lua în vorbire. Așa apar de pildă formulări de tipul ”ușa (automată) nu lucrează” – anunț real văzut de noi în iulie 2021 în Chișinău. În rusește, propoziția (Автоматическая) Дверь не работает are sens și se traduce cu verbul „a funcționa”. Similar ”terasa nu lucrează” (Терраса не работает – vrând să spună că e închisă). În limba română verbul „a lucra” are un grad de polisemie mult mai scăzut decât corespondentul său rusesc. După modelul acestei calchieri este formulat și titlul episodului de astăzi.

Un partid din România a cheltuit aproape 3 milioane de lei bani publici pentru a-l înjura pe Internet pe Bode. Și n-a obținut absolut nimic din asta. Între timp, un șpăgar erou criminal din Suceava lua și brânza (la propriu) de pe pacienți pentru că nu-i ajungeau cei peste 25000 lei (din care 2/3 bani publici) pe care-i primește deja pentru activitatea sa.

La Satu Mare e mai rău: un șpăgar erou care a mai băgat oameni în mormânt deceniul trecut a revenit la ”muncă” și pare-se c-a băgat și-o elevă de 15 ani în mormânt. Oamenii au ieșit în stradă – ceea ce e în sine o știre pozitivă, românii fiind până azi dimineață (în termeni istorici) de-a dreptul inerți la Răul adus în comunitate de profesia medicală.

Între timp, încep să apară și la noi cazurile după model american – cu minori care-și dau în judecată părinții. Discutăm pe larg cazul unei minore din jud. Harghita – și nu atât soluția instanței (altfel de bun simț) cât complexitățile din spatele acestor tipuri de cazuri.

În alte știri, încă un cuplu de români a fost abuzat josnic de autoritățile dintr-o țară scandinavă pe motiv că și-ar fi maltratat copiii, pentru ca mai apoi dovezile să arate taman opusul. Ar cam fi vremea ca diplomația română să emită un avertisment pentru cetățenii români în ceea ce privește aceste societăți barbare, anti-umane și în mod special anti-familie.

Tot în segmentul intern discutăm despre bula imobiliară – în mod special cea din Cluj – în marja raportului BNR asupra stabilității financiare publicat săptămâna aceasta.

În segmentul geopolitic discutăm pe larg despre protestele de la Stockholm care au deranjat Ankara (sanchi) dar și prostiile spuse-n public pe subiect. Apoi disecăm ”mobilizarea” de la Tiraspol, dezertările din Rusia, scandalul de corupție de la Kiev, ultimele clovnerii din Duma de Stat și, desigur, ”turneul” lui Serghei Lavrov din Africa.

În ultimul segment discutăm despre cum află ungurii the hard waysocialismul nu lucrează, prețurile la carburanți în țara vecină menținându-se în continuare peste (și ocazional cu mult peste) nivelurile înregistrate în România sau Slovacia, țări care au manifestat un apetit mai mic pentru socialism.

Tot în ultimul segment discutăm despre cum Pfizer Inc. în esență a publicat pe propriul website teoria conspirației de extremă dreapta cu privire la serul lor magic cu miocardită, despre minunile digitalizării ce inevitabil duc la furt în masă de date personale, despre minciunile lui Sam Bankman-Fried dar și despre noua politică imigraționistă a Suediei.

O discuție separată este dedicată și presei – în sfârșit lovită de ceea ce merită de ani de zile: concedieri în masă, închideri de redacții și o corecție economică severă – capitalismul în sfârșit făcând dreptate după ani de zile de decizii editoriale individuale și colective nu doar greșite, ci și deseori rău-voitoare.

Știre 1 – https://www.stiripesurse.ro/campania-impotriva-lui-bode-a-prabusit-usr-in-sondaje_2757795.html

Știre 2 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/un-medic-cu-venituri-lunare-de-peste-3-000-de-euro-a-luat-mita-de-62-de-ori-intr-o-saptamana-de-la-pacientii-cu-cancer-2222823

Detalii înfiorătoare din dosarul șefei de la Oncologie Suceava care le cerea mită pacienților / „Tarif” dublu pentru un pacient cu două tipuri de cancer – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26042427-detalii-infioratoare-din-dosarul-sefei-oncologie-suceava-care-cerea-mita-pacientilor-tarif-dublu-pentru-doua-tipuri-cancer.htm

Medicul oncolog care a luat mită de 62 de ori în 7 zile ar fi cerut șpagă dublă de la un pacient pentru că avea două forme de cancer – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/medicul-oncolog-care-a-luat-mita-de-62-de-ori-in-7-zile-ar-fi-cerut-spaga-dubla-de-la-un-pacient-pentru-ca-avea-doua-forme-de-cancer-2227649

Jurnalizd plătit s-o spele în public pe șpăgară – https://www.youtube.com/watch?v=R25yX6BJZCA

Știre 3 – https://www.g4media.ro/satu-mare-sute-de-persoane-au-iesit-sa-protesteze-in-fata-spitalului-judetean-de-urgenta-dupa-moartea-unei-eleve-de-15-ani.html

Copil ajuns la Spitalul Județean Brașov din cauza unui novocalmin. Tatăl copilului: „O să merg pe toate căile legale ca să nu mai treacă nimeni prin calvarul ăsta” – https://brasovmetropolitan.ro/2023/01/copil-ajuns-la-spitalul-judetean-brasov-din-cauza-unui-novocalmin-tatal-copilului-o-sa-merg-pe-toate-caile-legale-ca-sa-nu-mai-treaca-nimeni-prin-calvarul-asta/

Știre 4 – https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/o-adolescenta-si-a-dat-in-judecata-parintii-pentru-2237119.html

Știre 5 – https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/rasturnare-de-situatie-in-cazul-romanilor-acuzati-2237855.html

Danezii, înfuriaţi de propunerea Guvernului de a renunţa la o sărbătoare legală pentru a finanţa bugetul armatei – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26046356-danezii-infuriati-propunerea-guvernului-renunta-sarbatoare-legala-pentru-finanta-bugetul-armatei.htm

Titus Corlățean la protest la Roma, 6 noiembrie 2021 – https://www.youtube.com/watch?v=XRXpNQZmxK4

[6 decembrie 2017] Soții Bodnariu și cei șase copii stau cu chirie într-o căsuță, la munte. ”Nu ne mai întoarcem în Norvegia niciodată” – https://www.libertatea.ro/stiri/exclusiv-sotii-bodnariu-si-cei-sase-copii-stau-cu-chirie-intr-o-casuta-la-munte-nu-ne-mai-intoarcem-in-norvegia-niciodata-2065357

Știre 6 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-26030773-bnr-iei-apartament-doua-camere-cluj-muncesti-cam-tot-atat-cat-munci-pentru-unul-similar-viena-orasele-care-preturile-sunt-supraevaluate.htm

Expert BNR, către românii cu credite: ”Singuri s-au împrumutat, singuri să se descurce” – https://ziare.com/eugen-radulescu/expert-bnr-catre-romanii-cu-credite-singuri-imprumutat-singuri-sa-se-descurce-1784467

Raportul asupra stabilității financiare – decembrie 2022 – https://www.bnr.ro/Raportul-asupra-stabilita%c8%9bii-financiare—decembrie-2022-25453.aspx

PAUZA #1 – Metallica – UNFORGIVEN (Ukrainian cover by Grandma’s Smuzi) – https://www.youtube.com/watch?v=4ScGiEjORDg

Știre 7 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/erdogan-refuza-intrarea-suediei-in-nato-dupa-protestul-in-care-a-fost-ars-coranul-va-sfatuim-sa-cautati-sprijinul-teroristilor-2225823

Burning of Qur’an in Stockholm funded by journalist with Kremlin ties – https://www.theguardian.com/world/2023/jan/27/burning-of-quran-in-stockholm-funded-by-journalist-with-kremlin-ties-sweden-nato-russia

Arderea Coranului în fața Ambasadei Turciei din Stockholm, finanţată de un jurnalist având legături cu Kremlinul – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26048254-arderea-fata-ambasadei-turciei-din-stockholm-finantata-jurnalist-avand-legaturi-kremlinul.htm

Procedura privind adunările publice în Suedia [în suedeză] – https://polisen.se/tjanster-tillstand/tillstand-ansok/allman-sammankomst/

Procedura privind autorizarea adunărilor publice în Suedia [în engleză] – https://polisen.se/en/services-and-permits/permits-and-licences/permit-for-a-public-gathering/

Știre 8 – https://www.jurnal.md/ro/news/0659e7ca2e4b18cb/tiraspolul-anunta-mobilizarea-in-contingentul-de-pacificatori-a-barbatilor-pana-la-55-de-ani-taxa-de-la-2800-de-ruble.html

Миротворческие силы Приднестровья приглашают на очередные сборы – https://rybnitsa.org/%D0%BC%D0%B8%D1%80%D0%BE%D1%82%D0%B2%D0%BE%D1%80%D1%87%D0%B5%D1%81%D0%BA%D0%B8%D0%B5-%D1%81%D0%B8%D0%BB%D1%8B-%D0%BF%D1%80%D0%B8%D0%B4%D0%BD%D0%B5%D1%81%D1%82%D1%80%D0%BE%D0%B2%D1%8C%D1%8F-%D0%BF-3/

Știre 9 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26044022-tot-mai-multi-oficiali-moscova-inclusiv-din-fsb-fug-din-rusia-omul-care-ajuta-strainatate-afla-secrete-pretioase-cnn.htm

Norvegia l-a eliberat din arest pe fostul comandant al „wagneriților” care a dezertat din Rusia – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26042831-norvegia-eliberat-din-arest-fostul-comandant-wagneritilor-care-dezertat-din-rusia.htm

Știre 10 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/scandal-de-coruptie-la-kiev-consilierul-lui-zelenski-viceministrul-apararii-si-procurorul-general-adjunct-au-demisionat-2226129

Scandal de corupție în Ucraina. Ministerul Apărării, acuzat că a cumpărat alimente pentru soldați la prețuri exagerate / Oficialii ucraineni neagă acuzațiile – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26036136-scandal-coruptie-ucraina-ministerul-apararii-acuzat-cumparat-alimente-pentru-soldati-preturi-exagerate.htm

БАТАЛЬЙОН “ДУБАЙ”. Хто ховається в Перській затоці | УП. Розслідування – https://www.youtube.com/watch?v=nycQqa5Z4w4

Știre 11 – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26040938-alti-doi-parlamentari-rusi-ameninta-chisinaul-suparat-ultima-vreme-republica-moldova-putea-dezintegra-daca-adera-nato.htm

Știre 12 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/putin-cauta-aliati-in-africa-lavorv-s-a-dus-in-eswatini-sa-l-cheme-pe-rege-in-rusia-inainte-de-vizita-liderul-opozitiei-a-fost-ucis-2226541

Ce scrie presa din Eritreea despre discuțiile dintre Lavrov și președintele țării / „Occidentul se pregătea de război încă din 2014” – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26046327-scrie-presa-din-eritreea-despre-discutiile-dintre-ministrul-externe-rus-lavrov-presedintele-tarii-occidentul-pregatea-razboi-inca-din-2014.htm

Lavrov şi-a încheiat turneul în Africa, unde a găsit un aliat – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26048194-lavrov-incheiat-turneul-africa-unde-gasit-aliat.htm

PAUZA #2 – Cossacks. Hej, sokoly / Геи соколи 2022 – https://www.youtube.com/watch?v=WxUNdZ1nZ4E

Știre 13 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/ungurii-trec-granita-in-romania-sa-faca-plinul-mai-ieftin-dupa-ce-plafonul-a-fost-eliminat-in-ungaria-iar-preturile-au-explodat-2226617

Știre 14 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/un-hacker-olandez-e-acuzat-ca-a-furat-datele-personale-ale-aproape-tuturor-austriecilor-2228239

Știre 15 – https://sverigesradio.se/artikel/sweden-to-drive-an-information-campaign-overseas-to-reduce-immigration

Government wants to get rid of permanent residency for asylum seekers – https://sverigesradio.se/artikel/government-wants-to-get-rid-of-permanent-residency-for-asylum-seekers

Știre 16 – https://www.mediafax.ro/economic/minciunile-lui-sam-bankman-fried-fostul-rege-al-criptomonedelor-devenit-un-escroc-obisnuit-21545973

Știre 17 – https://spotmedia.ro/stiri/media/criza-loveste-puternic-presa-americana-concedieri-masive-la-cele-mai-cunoscute-redactii

For Tech Companies, Years of Easy Money Yield to Hard Times – https://www.nytimes.com/2023/01/23/technology/tech-interest-rates-layoffs.html

[Mai 2019] Vice Media Gets $250 Million in Debt Funding From George Soros, Other Investors – https://variety.com/2019/digital/news/vice-media-250-million-debt-funding-george-soros-1203205076/

Știre 18 – https://www.pfizer.com/news/announcements/pfizer-responds-research-claims [archive link: https://archive.is/I7Hy7%5D

Ce putem învăța din scandalul Crowder vs. Daily Wire

Mi s-a adus în atenție drama dintre Steven Crowder și Daily Wire. Pentru cine n-a urmărit, pe scurt: La un moment dat Daily Wire i-a oferit lui Steven Crowder un contract de $50.000.000 pe 4 ani care conținea, printre altele, o clauză de penalizare dacă S. Crowder era blocat/suspendat sau demonetizat pe Youtube. Deși S. Crowder și Jeremy Boering (fondatorul și finanțatorul Daily Wire) sunt prieteni de peste un deceniu iar personalitățile de la DW sunt/erau de asemenea în relații bune cu Crowder (care până luna trecută a lucrat la The Blaze) el a decis să iasă public cu povestea, inclusiv cu înregistrări audio ale unor conversații telefonice. A ieșit urât, cu sânge pe pereți… oarecum.

Naturalmente, publicul s-a împărțit în 3: Cei care vor unitate în cadrul frontului (și deci Crowder ar trebui să nu se mai plângă pentru a nu fractura frontul); cei care consideră că S. Crowder are dreptate când spune că DW este în cârdășie cu Big Tech și deci nu tocmai chiar conservator și, desigur, treimea de public care preferă și DW și SC și nu înțelege de ce atâta dramă.

Crowder este cunoscut pentru meme-urile cu ”Change my mind” și, firește, la un moment dat a ajuns subiectul propriei meme.

Dar cred că în calitate de români non-leftiști ar trebui să pierdem mai puțin timp discutând despre cine are dreptate și cine nu. Nu doar pentru că ambele părți fac argumente destul de bune dar și pentru că, din România, avem totuși ce învăța inclusiv din scandalul ăsta. Iată, de pildă:

Ei se ceartă în public pe $50.000.000

Veniturile Daily Wire Inc. în 2022 au depășit $100.000.000. Blaze Media Inc. (de unde a plecat Crowder luna trecută) a încasat $20.000.000 anul trecut.

Există vreun site/platformă media/conglomerat media de dreapta în România care să fi încasat măcar $100.000 anul trecut? Nu din câte știu eu. Recorder în schimb a încasat peste €700.000 în 2021 din care peste €500.000 abonamente directe(legal donații). Sigur, o parte or fi bani spălați dar cui îi pasă? Legal oricum n-ai ce-i face.

Altfel spus, problema nu e că nu există apetit sau bani în România – ci că leftiștii știu să joace jocul în vreme ce dreptacii nu!

Și îți poți da seama de asta când apar dramele pe dreapta pe la noi – de multe ori sunt personale direct (se scot de la naftalină poze/filmări private vechi și alte nebunii) ori, dacă sunt pe bani, sunt pe sume ridicole. Bani de țigări în cel mai bun caz.

Ei totuși se susțin și ridică unul pe celălalt

În ciuda dramelor și certurilor, Ben Shapiro (fondatorul DW) este des la Blaze Media (”concurența” cum ar veni) și viceversa cu Glenn Beck.

Când apare un nou potențial aliat, îl curtează imediat. De pildă au angajat-o pe Allison Williams doar pentru că a refuzat certificatul de vaccinare la televiziunea ESPN – împușcând astfel doi iepuri de-odată: un PR-stunt și o intrare în piața fanilor de program sportiv (care deseori în SUA sunt instinctiv conservatori doar că nu prea știu).

Show-urile de la DW și BM (dar și Prager U, Newsmax, Rubin Report, etc.) cu regularitate aduc oameni de la ”concurență” și amplifică și activiștii mai mici. Se mai ceartă, se mai împacă, dar mereu țin ochii pe minge.

La noi? Eh… ca la noi. Aproape că nu a existat om adus la noi pe Canapea care să nu fie contestat ba că-i prea de stânga, ba că-i prea de dreapta, ba că are freza nu-știu-cum, ba că-i prea autoritar, ba că-i prea mainstream (!!), ba că nu-i suficient de cunoscut să merite deranjul… și tot așa. Și noi măcar ne-am străduit să aducem și din afara bulei. Am intervievat inclusiv politicieni leftiști (și-o vom mai face). Dar de la un punct devine enervant și obositor.

La noi fiecare vrea să fie rege pe pătrățica lui (ceea ce nu-i neapărat rău) dar se uită chiorâș la orice colaborare (ceea ce e mai mereu rău).

Și aici am avea multe de învățat.

Ei investesc (nervi, timp și bani) în platformele lor

De pe Dreapta, din câte știu, doar Freedom Alternative Network menține prezență nu doar în locuri non-mainstream dar și canale de distribuție proprii. Până și platformele cu profil militant religios sunt la mâna Youtube și Facebook. Îngrozitor!

Când Youtube a considerat că nu-i frumos să-i numim Doza24 pe cei de la unitatea militară, n-ar fost mare bai. Am distribuit episodul prin trei canale alternative și toată lumea care trebuia să-l vadă l-a văzut.

De atunci am învățat lecția și ne-am mai adăugat metode de distribuție, astfel încât să nu mai existe nici măcar posibilitatea teoretică de-a ne fi cenzurat ceva fără să poată fi imediat repus pe tapet.

În SUA, însă, toți au propriile canale de distribuție. Sincer, platforma de la Blaze nu e cu mult diferită (tehnic vorbind) de ce facem noi. Atâta doar că finanțele le-au premis niște briz-briz-uri mai fancy.

Iar când lucrurile o iau razna cu cenzura, se consolidează (așa a ajuns Prager U să fie înglobat în DW). Altfel spus, ei când văd o problemă improvizează, se adaptează și o depășesc. Da, se și plâng pe net de cenzură, dar pe urmă și fac ceva în privința asta. Și mai mereu în direcția întăririi și consolidării – adică fix opusul a ceea ce se face la noi – unde se promovează fragmentarea, procesul de intenție (oare ce interes are ăla de mă cheamă pe Telegram?) și suspiciunea.

Sigur, veți spune că unele sunt tare ale postcomunismului și că ele se vor vindeca încet – și, pe undeva, ați avea și dreptate. Însă aici nu vorbesc (doar) de publicul general ci de cei dă dreapta care pretind că mai știu câte ceva despre cum stau lucrurile.

Ei au un ecosistem – noi nici nu încercăm măcar să-l facem

Am adus vorba în 2021 despre constituirea unei federații (fie ea și informală) prin care să ne ridicăm mai mulți și să intensificăm colaborările. Mi s-a răspuns că sunt „centralist” și că o astfel de structură ar strica feng-shui-ul. Și asta a fost toată discuția.

Cumva, în SUA, asta nu se întâmplă. E loc în ecosistem pentru aproape oricine – inclusiv pentru non-americani. Sigur, n-o să ajungem în România la nivelul lor nici în 20 de ani. Dar de undeva trebuie început.

Nu cred că ar costa prea mult să ne mișcăm mai des hoitul din casă și să ne mai vedem unii cu alții și să mai filmăm/înregistrăm câte ceva. De fapt, nu că nu cred – știu sigur că nu e prohibitiv căci am tot făcut asta în ultimii 5-6 ani.

Da, știu, e greu. Înseamnă trial and error. Înseamnă inclusiv să te trezești că ai invitat un diliu la tine-n studio. Asta e, se mai întâmplă. S-a întâmplat el la case mult mai mari. Dar… numai cine nu muncește nu greșește.

În loc de concluzie

Ce vreau să dzîc e asta: Până să ne dăm cu părerea despre ce (nu) face bine Ben Shapiro sau Jeremy Boering sau Steven Crowder sau Candace Owens – eu zic să ne uităm mai des la noi în ogradă.

Daily Wire are un milion de abonați plătitori. Pare mult, dar când te gândești că sunt măcar 100 de milioane de conservatori în SUA, îți dai seama că de fapt mai e mult loc de creștere.

În spațiul vorbitor de limbă română sunt măcar 4 milioane de oameni care s-ar putea încadra la „de dreapta” (cu voia dv. aici folosesc liberal termenul). Dacă 40.000 (adică 1%) ar susține financiar un conglomerat (fie el și ad-hoc!) care să-și poată permită să facă programe/produse 7 zile din 7 – acel conglomerat ar putea concura serios cu goarnele Regimului. Dacă 2% ar face la fel, deja ar putea începe să dicteze tonul narativei măcar în 1/3 din cazuri.

Sigur, n-o să avem un Daily Wire prea curând (care să facă și producții cinematografice, să și editeze cărți, să facă și lawfare, și seriale, și documentare, și site de știri și câte și mai câte). Însă putem și trebuie să aspirăm să avem un Remix News românesc sau un Poland Daily. Chestii micuțe prin comparație cu orice american – dar cu siguranță within reach și în România.

Așadar, în loc să facem galerie pentru Crowder sau pentru Shapiro, poate n-ar strica să ne întrebăm fiecare dintre noi: Oare ce-aș putea face eu, personal, ca să fie mai bine?

Crowder și Shapiro sunt niște oameni foarte bogați care fac ceea ce fac mai mult din plăcere, la punctul ăsta – ambii fiind multimilionari. Să le ducem mai puțin grija și, cu energia economisită, hai să ne ducem nouă mai mult grija.

Numa’ zîc, nu dau chiar cu parul.

Acum toți îs conspiraționiști – Podcast de Week-end – Episodul 189

Versiunea audio: Descarcă fișierul torrent

Vine un moment în care mormanul de mehlem de sub preș e atât de mare încât nu mai poate fi ignorat. Mormanul cu pricina se numește așa-zisa pandemie care, legal vorbind, nu a existat în România. Ba, mai mult, întreg eșafodajul așa-numitelor „măsuri pentru combaterea efectelor pandemiei” (în realitate un abuz iliberal, imoral și ilegitim) s-a bazat pe „analiza” unor instituții care nu există nici în sensul legii și nici de facto.

Când aici pe Canapea s-a spus că există ordin spre a se minți cu bună știință, în special despre efectele serului cu miocardită, oamenii „de bine” au răspuns că e conspiraționism. Ei bine… nu era. „Conspiraționismul” privind ordinele pe unitate spre a se minți poporul în mod intenționat și cu bună știință este acum recunoscut pe față chiar de cei care au lucrat la diseminarea minciunilor. Unii regretă (câțiva „jurnaliști”), alții caută să se pună la adăpost de consecințe (Bogdan Oprea – fost purtător de cuvânt la Ministerul Sănătății) iar alții fără nicio rușine continuă cu minciuna sfruntată (col. Gheorghiță, Ciocăzanu, etc.). Chiar și-așa, acum toți îs conspiraționiști.

La fel și când s-a spus în 2020-21 pe la noi pe Canapea despre demografia Chinei, dimensiunea reală a economiei Rusiei, corupția de la Bruxelles (de la șpăgi din țările arabe până la conspirația Ursula-Pfizer) sau prorusismul sistemic din aparatul german – toate acestea au fost fie „conspiraționism” fie „răutate” fie „anti-occidentalism” la vremea lor. Toate sunt astăzi subiecte mainstream și despre toate discutăm în acest episod.

În alte știri, discutăm despre extinderea rețelei feroviare, extinderea influenței românești în sistemul energetic ucrainean, prezidențiabilul PSD, poveștile cu zâne ale Ministerului Finanțelor dar și câte ceva despre bucătăria internă a așa-zisei „a patra putere în stat” de la noi.

În segmentul geopolitic discutăm despre corupția din Ucraina, corupția din Germania, teatrul ieftin de la Moscova, demisia lui Arestovici, situația politică foarte complicată pe care Bulgaria a navigat-o de la începutul războiului dar și clovneria Maiei Sandu de la Forumul Economic Mondial.

Spre final discutăm despre cât de nesigură și violentă este Germania, protestele de amploare din Franța, situația politică din Cehia și, la final, câte ceva despre demografia Chinei.

Link-uri:

Știre 1 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26025531-mutarea-care-psd-vrea-faca-pentru-cotroceni-intelectual-candidat-prezidentiale-ciolacu-invoca-numele-lui-ion-cristoiu.htm

VIDEO Mircea Geoană, în campanie mediatică: Locomotiva tot timpul va merge mai repede decât ultimul vagon / Secretarul general adjunct al NATO a vorbit în premieră și despre boala sa: Sunt bine. Am avut o sperietură. Har Domnului că am o genă bună, m-a ajutat să trec peste hop – https://www.g4media.ro/video-mircea-geoana-in-campanie-mediatica-locomotiva-tot-timpul-va-merge-mai-repede-decat-ultimul-vagon-secretarul-general-adjunct-al-nato-a-vorbit-in-premiera-si-despre-boala-sa-sunt-bine-am-av.html

Știre 2 – http://stiri.tvr.ro/ministrul-finan–elor–incepand-cu-luna-martie-o-sa-avem-o-scadere-mai-vizibila-a-infla–iei–guvernul—i-a-propus-ca–pana-la-finalul-anului-2023–inflatia-sa-aiba-o-singura-cifra_922952.html#view

Klaus Johannis: Reducerea salariilor bugetarilor va duce la o diminuare substantiala a veniturilor la buget, din cauza scaderii impozitelor – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-7271988-klaus-johannis-reducerea-salariilor-bugetarilor-duce-diminuare-substantiala-veniturilor-buget-din-cauza-scaderii-impozitelor.htm

Știre 3 – https://www.economica.net/transelectrica-pune-fibra-optica-pe-linia-de-interconexiune-cu-ucraina-o-firma-romaneasca-face-lucrarea_641104.html

Știre 4 – https://luju.ro/starea-de-alerta-prelungita-de-o-structura-fantoma-iata-sentinta-prin-care-judecatorul-cab-amer-jabre-i-a-admis-activistului-aurelian-popa-actiunea-de-anulare-a-hg-1242-2021-privind-prelungirea-starii-de-alerta-analiza-factorilor-de-risc-putea-fi-realizat

Întreaga sentință – https://www.luju.ro/static/files/2023/ianuarie/15/2_817822021-200000004153622.pdf

Știre 5 – https://ecopolitic.ro/valeriu-gheorghita-reactie-in-scandalul-vaccinurilor-in-toate-centrele-de-vaccinare-au-fost-disponibile-formularele-de-consimtamant-informat/

INTERVIU. „Femeia avusese paralizie temporară facială, iar colonelul Gheorghiță ne-a spus să dezmințim”. Fost purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății acuză „mușamalizări în raportările de efecte adverse ale vaccinării Covid” – https://www.libertatea.ro/stiri/vaccinare-bogdan-oprea-valeriu-gheorghita-reactie-paralizie-faciala-temporara-4406816

“ROVaccinare, misiune îndeplinită”- raportul vaccinărilor anti-COVID. ”Ar fi de râs, dacă nu ar fi extrem de tragic” (interviu) – https://www.rfi.ro/social-152102-rovaccinare-misiune-indeplinita-raportul-vaccinarilor-anti-covid-ar-fi-de-ras-daca-nu

ROVaccinare – misiune îndeplinită – https://vaccinare-covid.gov.ro/wp-content/uploads/2022/07/ROVACCINARE-Final-de-misiune_compressed.pdf

Știre 6 – https://www.podul.ro/articol/19797/partidul-alternativa-dreapt-solicit-o-anchet-care-s-cerceteze-muamalizarea-raportului-privind-reaciile-adverse-ale-vaccinrii-numrul-real-al-acestora-e-mult-mai-mare-toi-cei-responsabili-politicieni-factori-de-decizie-granguri-din-comitete-de-urgen-trebuie-s-infunde-pucria

Știre 7 – https://r3media.ro/acum-doi-ani-alexandra-pacuraru-anunta-ca-emisiunea-sa-este-libera-de-nevaccinati-astazi-moderatoarea-transmite-ca-autoritatile-ne-au-mintit/

Știre 8 – https://r3media.ro/directorul-stirilor-tvr-laurentiu-ciocazanu-a-scris-articole-platite-de-pnl-pe-site-ul-la-care-a-fost-actionar-prezentandu-le-drept-stiri-obiective-in-2018-ciocazanu-mintea-fara-jena-afirmand-ca/

Știre 9 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26015027-acensiunea-lui-lucian-bode-politica.htm

Știre 10 – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/media-advertising-csr/confirmare-dan-sucu-proprietarul-mobexpert-intra-pe-piata-media-mandatul-lui-adrian-sarbu-prelungit-inca-4-ani-20984303

Știre 11 – https://renasterea.ro/timisoara-va-avea-legatura-feroviara-cu-aeroportul-traian-vuia/

Știre 12 – https://www.libertatea.ro/stiri/investigatie-cunoscut-activist-vegan-din-bucuresti-acuzat-ca-a-abuzat-sexual-fete-intre-10-si-19-ani-dezvaluirile-a-sase-victime-criteriile-lui-sa-fie-virgine-tinere-inocente-4415380

„Am realizat că am fost într-o sectă”. Copiii Soarelui rup tăcerea – https://www.scena9.ro/article/vipassana-romania-copiii-soarelui-secta

Pauza muzicală #1 – https://www.youtube.com/watch?v=DlOO-EkdTCM

Știre 13 – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26031134-video-miscari-trupe-moscova-rusii-ridicat-macaraua-sisteme-antiaeriene-pantsir-acoperisul-unor-cladiri-din-moscova.htm

Știre 14 – https://www.g4media.ro/consilierul-prezidential-oleksii-arestovici-demisioneaza-dupa-ce-a-sugerat-ca-ucraina-a-doborat-racheta-ruseasca-care-a-ucis-41-de-oameni-in-dnipro.html

Consilierul lui Zelenski demisionează după afirmațiile privind a racheta care a lovit Dnipro – https://romania.europalibera.org/a/consilier-zelenski-demisie-racheta-rusa-dnipro-/32228298.html

Știre 15 – https://www.g4media.ro/presedintele-vucic-cere-rusiei-sa-inceteze-sa-mai-recruteze-sarbi-pentru-a-lupta-alaturi-de-mercenarii-wagner-in-ucraina.html

Plângere penală împotriva șefului Serviciului de Informații din Serbia pentru recrutarea de sârbi care să lupte alături de mercenarii Wagner – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26030914-plangere-penala-impotriva-sefului-serviciului-informatii-din-serbia-pentru-recrutarea-sarbi-care-lupte-alaturi-mercenarii-wagner.htm

Știre 16 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26018277-comertul-ruso-chinez-atins-anul-trecut-nivel-record-dar-schimburile-comerciale-franat-puternic-decembrie.htm

China: Sfârșitul politicii Covid zero determină prăbușirea exporturilor în decembrie / Deficitul comercial cu Rusia a crescut de peste trei ori – https://www.g4media.ro/china-sfarsitul-politicii-covid-zero-determina-prabusirea-exporturilor-in-decembrie-deficitul-comercial-cu-rusia-a-crescut-de-peste-trei-ori.html

Știre 17 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26030408-rusii-care-fugit-din-tara-plecat-bani-tot-detinerile-lor-bancile-straine-dublat-anul-trecut-pana-nivel-record.htm

Știre 18 – https://podul.ro/articol/19805/exclusiv-interviu-podulro-eful-centrului-anticorupie-din-kiev-occidentul-trebuie-s-se-asigure-c-banii-pentru-reconstrucia-ucrainei-nu-vor-ajunge-niciodat-la-autoritile-ucrainene-fiindc-vor-fi-deturnai-pericolul-unei-oligarhizri-totale-a-statului-anna-neplii

Știre 19 – https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/01/14/nato-turcia-nu-este-in-situatia-sa-ratifice-aderarea-suediei-consilier-al-presedintelui-turc–1043449

Sweden, Finland must send up to 130 “terrorists” to Turkey for NATO bid, Erdogan says – https://www.reuters.com/world/sweden-finland-must-send-up-130-terrorists-turkey-nato-bid-2023-01-16/

Turcia l-a convocat pe ambasadorul suedez la Ankara, după apariția montajului video în care președintele turc apare spânzurat și care ar fi fost realizat de Partidul Muncitorilor din Kurdistan în Suedia – https://www.g4media.ro/turcia-l-a-convocat-pe-ambasadorul-suedez-la-ankara-dupa-aparitia-unui-montaj-video-in-care-presedintele-turc-apare-spanzuart-ar-fi-fost-realizat-de-partidul-muncitorilor-din-kurdistan-in-suedia.html

Știre 20 – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26028748-cum-salvat-bulgaria-cea-mai-saraca-tara-din-ucraina-infrangere-anul-trecut.htm

Știre 21 – https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/01/15/majoritatea-germanilor-considera-ca-serviciile-de-informatii-nu-sunt-pregatite-corespunzator-pentru-a-face-fata-spionilor-straini–1043486

Știre 22 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26030564-maia-sandu-cere-sisteme-antiaeriene-pentru-moldova-intelegem-ucraina-este-prioritate-dar-speram-primim-noi.htm

Davos, mană cerească pentru prostituatele de lux. Și Greta Thunberg a venit la forumul mondial, unde prețul la kebab a explodat – https://www.antena3.ro/emisiuni/news-hour-with-cnn/forum-davos-prostituate-lux-greta-thunberg-kebab-663422.html

Pauza muzicală #2 – https://www.youtube.com/watch?v=MZf7iC-JsH0

Știre 23 – https://www.g4media.ro/sefa-guvernului-de-la-chisinau-natalia-gavrilita-incearca-sa-puna-capat-zvonurilor-despre-posibila-cadere-a-executivului-este-o-tactica-folosita-de-oponentii-nostri-de-hotii-care-vor-sa-fu.html

„Începând cu trimestrul IV al anului curent rata anuală a inflației va urma o tendință descendentă, până la sfârșitul orizontului de prognoză” [raportul BNM din 4 noiembrie 2022] – https://www.bnm.md/ro/content/raportul-asupra-inflatiei-nr-4-noiembrie-2022

Știre 24 – https://rmx.news/article/hungarys-pm-orban-mocks-eu-corruption-scandal-if-they-continue-like-this-in-brussels-soon-enough-meps-will-be-behind-bars-to-form-their-own-football-team/

Parlamentul European a ales un nou vicepreședinte în locul Evei Kaili, respectiv pe socialistul luxemburghez Marc Angel – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26028668-parlamentul-european-ales-nou-vicepresedinte-locul-evei-kaili-respectiv-socialistul-luxemburghez-marc-angel.htm

Știre 25 – https://www.g4media.ro/bulgaria-va-renegocia-planul-de-redresare-si-rezilienta-renunta-la-angajamentul-de-a-reduce-emsiile-de-carbon-cu-40-pana-in-2025-pentru-a-mentine-functionarea-centralelor-pe-carbune-pana-in-2038.html

Дни след визитата на Гешев в Турция: Прокуратурата и МВР удариха каналите за мигранти в операция „Хавала“ – https://trud.bg/%D0%B4%D0%BD%D0%B8-%D1%81%D0%BB%D0%B5%D0%B4-%D0%B2%D0%B8%D0%B7%D0%B8%D1%82%D0%B0%D1%82%D0%B0-%D0%BD%D0%B0-%D0%B3%D0%B5%D1%88%D0%B5%D0%B2-%D0%B2-%D1%82%D1%83%D1%80%D1%86%D0%B8%D1%8F-%D0%BF%D1%80%D0%BE%D0%BA%D1%83%D1%80%D0%B0%D1%82%D1%83%D1%80%D0%B0%D1%82%D0%B0-%D0%B8-%D0%BC%D0%B2%D1%80-%D1%83%D0%B4%D0%B0%D1%80%D0%B8%D1%85%D0%B0-%D0%BA%D0%B0%D0%BD%D0%B0%D0%BB%D0%B8%D1%82%D0%B5-%D0%B7%D0%B0-%D0%BC%D0%B8%D0%B3%D1%80%D0%B0%D0%BD%D1%82%D0%B8-%D0%B2-%D0%BE%D0%BF%D0%B5/

Operațiune majoră a Bulgariei pentru a stopa traficul de migranți – https://www.g4media.ro/operatiune-majora-a-bulgariei-pentru-a-stop-traficul-de-migranti.html

Bulgaria vrea să relanseze proiectul conductei Trans-Balkan pentru a obţine petrol non-rusesc pentru singura sa rafinărie de pe malul Mării Negre – https://economedia.ro/bulgaria-vrea-sa-relanseze-proiectul-conductei-trans-balkan-pentru-a-obtine-petrol-non-rusesc-pentru-singura-sa-rafinarie-de-pe-malul-marii-negre.html

Bulgaria și Turcia vor crește numărul de trenuri între cele două țări pentru a ușura traficul rutier – https://bnr.bg/ro/post/101763059/bulgaria-si-turcia-vor-creste-numarul-de-trenuri-intre-cele-doua-tari-pentru-a-usura-traficul-rutier

Știre 26 – https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/01/14/video-cehia-andrej-babis-si-petr-pavel-se-vor-infrunta-in-al-doilea-tur-al-alegerilor-prezidentiale–1043462

The Czech Left Faces a Long Road to Recovery – https://jacobin.com/2023/01/czech-presidential-election-left-wing-parties-recovery

Știre 27 – https://ziare.com/franta/proteste-franta-proiect-reforma-pensii-1784175

VIDEO „Ziua judecății” pentru Emmanuel Macron: Greve și proteste în toată Franța față de majorarea vârstei de pensionare / Peste 1 milion de manifestanți / Ciocniri și violențe la Paris – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26030126-ziua-judecatii-pentru-emmanuel-macron-franta-intra-greva-pentru-protesta-fata-majorarea-varstei-pensionare.htm

Știre 28 – https://www.libertatea.ro/stiri/locuitori-paris-chemati-vot-interzicere-trotinete-electrice-4412919

Știre 29 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26019745-zilnic-bancomat-aruncat-aer-germania-tot-mai-multi-spargatori-vin-din-alte-tari.htm

Știre 30 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/un-elev-de-liceu-si-a-omorat-profesoara-in-clasa-apoi-a-sunat-la-politie-in-germania-2211765

Știre 31 – https://www.g4media.ro/germania-va-renunta-la-obligativitatea-purtarii-mastii-in-trenurile-pe-distante-lungi-din-2-februarie.html

Știre 32 – https://www.g4media.ro/o-ancheta-privind-contractul-pentru-vaccinurile-pfizer-o-vizeaza-pe-ursula-von-der-leyen-presedinta-comisiei-europene-ar-urma-sa-fie-interogata-in-cadrul-comisiei-din-parlamentul-european-responsabi.html

Știre 33 – https://www.b1tv.ro/externe/populatia-chinei-scade-pentru-prima-oara-in-peste-60-de-ani-unele-administratii-locale-au-promis-bani-pentru-familiile-care-nasc-mai-multi-copii-1253760.html

Cohăind în noul an – Podcast de Week-end – Episodul 188

Versiunea audio: Descarcă fișierul torrent

Intrăm în noul an cohăind. Nu chiar în sincron, dar pe-aproape – în linie cu urbea clujeană 😀

La debut de 2023 începe și presa să se întrebe dacă se (mai) face rocada guvernamentală programată pentru finalul lunii mai în timp ce partidele se uită cu groază la sondajele din ultimele luni, sondaje în care aproape toate partidele parlamentare sunt în scădere (în ritm cu încrederea generală a românilor în politicieni). Pe fundal, 6% dintre români au suferit de foame în 2022.

Există însă și vești bune – se fac primii pași concreți în construirea primei centrare pe reactoare nucleare modulare mici iar inflația industrială în sfârșit intră într-o ușoară scădere (chiar dacă mai e mult până la un efect vizibil în buzunare).

Pe fundal, concurs de prostie în public pe subiectul unei satire dintr-o comună băcăoană dar și pe subiectul rezultatelor preliminare ale recensământului de anul trecut.

În segmentul geopolitic discutăm despre Makiivka, discuțiile lui Erdoğan cu Putin, prețurile la petrol și gaze și livările rusești (lipsă) dar și despre schizofrenia Uniunii Europene în ceea ce privește înarmarea precum și standardele duble aplicate Italiei și Ungariei.

Spre final discutăm un pic despre tradițiile germano-franceze de Revelion, tradiții care includ combustia spontană a sute de mașini, combustia spontană a ofițerilor de poliție și remarcăm faptul că acest revelion a venit totuși fără tahharush-jinsi. Între timp Croația pățește ce-au pățit toți nefericiții suficient de proști încât să intre în zona euro, Erdoğan dă drumul la campania electorală iar Bulgaria își vede de integrarea energetică cu vecinii.

Discutăm apoi despre două sondaje incorect politice. Primul din ele arată că tinerii danezi (teoretic cei mai progresiști și globohomo) de fapt nu-și doresc deloc să-și trimită copiii într-o școală în care studiază și imigranți și vasta majoritate nu-și doresc să aibă vecini imigranți sau vreo relație de vreun fel, oricât de mică, cu aceștia.

Cel de-al doilea sondaj e unul și mai incorect politic: Jumătate dintre americani cred că este probabil că serurile cu miocardită au provocat decese neexplicate. Mai mult, proporția este echilibrată între republicani și democrați – subiectul fiind unul deja bipartizan în rândul populației, arătând o deconectare aproape totală de la povestea oficială din presa controlată. Și mai rău, două treimi dintre americani prezumă din start că sunt mințiți măcar parțial de către autorități acest subiect.

La final discutăm puțin și despre pseudo-criza din Camera Reprezentanților, și asta doar pentru că presa a făcut un mare caz dintr-o situație care nu e deloc nemaiîntâlnită sau vreo catastrofă.

Link-uri:

Știre 1 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25990982-rocada-psd-pnl-udmr-2023.htm

Știre 2 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25983278-sondaje-partide-cum-evoluat-partidele-2022-care-sunt-tendintele-2023.htm

Efectul bumerang al unei legi adoptate în pandemie: de ce nu se declară epidemie de gripă în România deși condițiile sunt îndeplinite – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26004960-efectul-bumerang-unei-legi-adoptate-pandemie-nu-declara-epidemie-gripa-romania-desi-conditiile-sunt-indeplinite.htm

Cafenele Clujului nu mai primesc oameni cu laptop, pentru că nu consumă. ”Calitatea vieții” în Cluj, un vis electoral – https://www.stiridecluj.ro/social/cafenele-clujului-nu-mai-primesc-oameni-cu-laptop-pentru-ca-nu-consuma-calitatea-vietii-in-cluj-un-vis-electoral

Știre 3 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/ires-6-dintre-romani-recunosc-ca-au-suferit-de-foame-in-2022-2200391

Știre 4 – https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/cand-ar-putea-fi-gata-prima-centrala-nucleara-cu-reactoare-modulare-mici-din-romania.html

Știre 5 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-26001818-inflatia-industriala-scade-puternic-ceea-semn-bun-pentru-buzunarul-tau.htm

Știre 6 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/parada-scandaloasa-in-bacau-oamenii-s-au-costumat-in-rusi-si-au-defilat-in-masini-cu-litera-z-putin-indemna-la-viol-2203203

Celebrul avocat Dan Chitic a anunțat că-i va apăra gratis pe urătorii din Berzunți – https://www.desteptarea.ro/celebrul-avocat-dan-chitic-a-anuntat-ca-i-va-apara-gratis-pe-uratorii-din-berzunti/

Primarul din Berzunți, după parada organizată de tinerii din sat: „Nu au făcut cu intenție” – https://www.libertatea.ro/stiri/primarul-din-berzunti-dupa-parada-organizata-de-tinerii-din-sat-nu-au-facut-cu-intentie-4400114

A înnebunit lupul? Mascații de la Berzunți, cercetați de poliție pentru că au defilat cu tractoare mascate în tancuri rusești – https://www.desteptarea.ro/a-innebunit-lupul-mascatii-de-la-berzunti-cercetati-de-politie-pentru-ca-au-defilat-cu-tractoare-mascate-in-tancuri-rusesti/

Scandalul provocat de Plugușorul lui Putin la Bacău ia amploare – https://www.youtube.com/watch?v=pu1K6nqy7Qk

Știre 7 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/alianta-maghiara-din-transilvania-rezultatele-recensamantului-arata-un-genocid-tacut-impotriva-maghiarilor-pe-timp-de-pace-2203029

Pauza muzicală #1 – https://www.youtube.com/watch?v=h0_0VApXaSo

Makiivka strike: what we know about the deadliest attack on Russian troops since Ukraine war began – https://www.theguardian.com/world/2023/jan/04/makiivka-strike-what-we-know-about-the-deadliest-attack-on-russian-troops-since-ukraine-war-began

Russian blame game breaks out after Moscow says its own troops’ cell phone use caused Makiivka strike – https://edition.cnn.com/2023/01/04/europe/makiivka-strike-russia-cell-phone-reaction-intl/index.html

Що відомо про український удар по мобілізованих у Макіївці – https://www.bbc.com/ukrainian/features-64144811

Знову Макіївка: повідомляють про вибухи на окупованій частині Донеччини – https://gazeta.ua/articles/donbas/_znovu-makiyivka-povidomlyayut-pro-vibuhi-na-okupovanij-chastini-donechchini/1128035

Минобороны России признало гибель 63 военных в Макеевке. Украинская сторона говорит о сотнях погибших – https://www.bbc.com/russian/news-64144622

Число погибших после удара ВСУ по Макеевке увеличилось до 89 – https://ria.ru/20230104/makeevka-1842996270.html

Știre 8 – https://www.mediafax.ro/externe/erdogan-ii-cere-lui-putin-o-incetare-unilaterala-a-focului-in-ucraina-pentru-a-avea-loc-negocieri-de-pace-21475635

Știre 9 – https://www.g4media.ro/pretul-petrolului-scade-sub-75-de-dolari-pe-masura-ce-cresc-ingrijorarile-legate-de-china-si-de-perturbarile-din-rafinariile-americane.html

Știre 10 – https://economie.hotnews.ro/stiri-energie-25999187-rusia-exporturile-gaze-din-fostul-bloc-sovietic-scazut-45-5-2022.htm

Cum vede un antreprenor și analist de la Moscova economia Rusiei după 10 luni de război: „Nici funcționarii europeni și nici cei ruși nu spun adevărul” – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26006075-cum-vede-antreprenor-analist-moscova-economia-rusiei-dupa-10-luni-razboi-nici-functionarii-europeni-nici-cei-rusi-nu-spun-adevarul.htm

Știre 11 – http://stiri.tvr.ro/femeile-insarcinate-din-rusia-zboara-in-argentina-pentru-a-na–te–un-pa–aport-argentinian-va-deschide-multe-u–i-pentru-copilul-meu_922021.html#view

Știre 12 – https://rmx.news/poland/the-eus-schizophrenia-on-hungary-and-italy/

Știre 13 – https://www.g4media.ro/wall-street-journal-germania-va-cofinanta-extinderea-unei-fabrici-de-munitie-din-romania-pentru-a-produce-obuze-compatibile-cu-armele-ucrainei.html

Europe Is Rushing Arms to Ukraine but Running Out of Ammo – https://www.wsj.com/articles/europe-is-rushing-arms-to-ukraine-but-running-out-of-ammo-11671707775?page=1

Pauza muzicală #2 – https://www.youtube.com/watch?v=Od7Tcx0lo7U

Știre 14 – https://bnr.bg/ro/post/101759917/guvernul-da-unda-verde-pentru-constructia-conductului-de-petrol-alexandroupolis-burgas

Știre 15 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/scandal-in-croatia-dupa-trecerea-la-moneda-euro-ministrul-economiei-acuza-comerciantii-ca-insala-populatia-si-anunta-liste-negre-2204247

Filipović: There are attempts to deceive citizens, it will not work – https://glashrvatske.hrt.hr/en/economy/filipovic-there-are-attempts-to-deceive-citizens-it-will-not-work-10536913

Știre 16 – https://www.g4media.ro/incidentele-de-anul-nou-la-berlin-provocate-in-mare-parte-de-persoane-cu-background-legat-de-migratie.html

Știre 17 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-25997757-revelion-linistit-franta-unde-fost-sporite-masurile-securitate-doar-500-arestari-600-masini-incendiate.htm

Știre 18 – https://www.g4media.ro/sondaj-tinerii-danezi-nu-vor-ca-la-scoala-copiii-lor-sa-invete-alaturi-de-imigranti.html

Survey: Young Danes opposed to their children being educated alongside immigrants – https://cphpost.dk/?p=142002

4 ud af 10 unge danskere ønsker ikke, at deres børn skal gå i skole sammen med børn af indvandrere! – https://www.trampolinhuset.dk/faellesskab/nedslende-europisk-undersgelse

Știre 19 – https://www.mediafax.ro/externe/politico-erdogan-planuieste-un-razboi-pentru-a-ramane-la-putere-alegerile-prezidentiale-din-turcia-sunt-cel-important-scrutin-electoral-din-2023-21465174

Știre 20 – https://www.breitbart.com/politics/2023/01/02/poll-nearly-half-say-likely-coronavirus-vaccines-caused-significant-number-unexplained-deaths/

‘Died Suddenly’? More Than 1-in-4 Think Someone They Know Died From COVID-19 Vaccines – https://www.rasmussenreports.com/public_content/politics/public_surveys/died_suddenly_more_than_1_in_4_think_someone_they_know_died_from_covid_19_vaccines

Unvaccinated drivers more likely to be in a car crash, study shows – https://www.theglobeandmail.com/drive/mobility/article-unvaccinated-drivers-more-likely-to-be-in-a-serious-car-crash-study/?rel=premium

Știre 21 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26001359-prima-data-intr-secol-republicanul-mccarthy-pierde-primul-vot-pentru-functia-presedinte-camerei-reprezentantilor.htm

Răspundem întrebărilor – Podcast de Week-end – Episodul 187

Versiunea audio: https://s.go.ro/3r96hv40 [Download 258MB]

În conformitate cu tradiția, în ziua de Crăciun ne-am așezat pe Canapea să răspundem întrebărilor audienței. N-am făcut noi programul ci voi, cei care vă uitați de ani de zile și, sperăm noi, găsiți ceva de valoare în lungile noastre emisiuni.

Iată și link-urile către cele menționate pe parcursul emisiunii:

The power of the new Ukraine – How the country has transformed from a Russian client state to a would-be EU nation where liberals and nationalists have found common cause – https://www.theguardian.com/world/2022/mar/20/the-power-of-the-new-ukraine-liberals-nationalists-common-cause

Sufletește, românii au făcut deja RoExit – https://r3media.ro/sufleteste-romanii-au-facut-deja-roexit/

Mai sunt judecători la Berlin – https://www.libris.ro/mai-sunt-judecatori-la-berlin-dan-radu-rusanu-RAO978-606-006-055-0–p10889505.html

Campanii electorale 1996-2014 – https://www.librariaonline.ro/stiinte_umaniste/stiinte_politice/campanii_electorale_1996_2014_miron_mitrea-miron_mitrea-muntenia-p10091073

Regimul, partidele și sistemul politic din România – https://www.librariaonline.ro/stiinte_umaniste/stiinte_politice/regimul_partidele_si_sistemul_politic_din_romania-preda_cristian-nemira-p10090129

The Institutionalization of Indoctrination: An Exploratory Investigation based on the Romanian Case Study – https://www.amazon.com/Institutionalization-Indoctrination-Exploratory-Investigation-Romanian/dp/1793635498

Dcoumentar: 30 de ani de democrație în România – https://www.youtube.com/watch?v=uUbN6DXJwFg

E timpul chitanțelor – Podcast de Week-end – Episodul 186

Versiunea audio: https://s.go.ro/av2z978j [Download 338MB]

Încet, încet, tiptil, aproape pe nesimțite, vin notele de plată pentru dezmățul extremist, iliberal și antiuman din ultimii doi ani. Peste tot. În ritmuri diferite, desigur.

La noi, Whoreca și alți ”antreprenori” bucuroși la bani moca de la Stat și bucuroși nevoie mare să urle la noi restul să stăm acasă prin aprilie 2020 află acum că trebuie să dea bani înapoi Statului cu tot cu penalizări 😂. Și mai sunt și șocați pe deasupra și amenință că dau Statul în judecată. Aceiași oameni care ne făceau criminali pe noi cei care am dat Statul în judecată (și câștigat) întru aplatizarea curbei de iliberalism dezlănțuită de Orbán Ludovic.

Tot la noi, instanțele încep să pună Statul la plată de despăgubiri pentru încarcerarea în condiții inumane a unor oameni care n-au greșit cu absolut nimic nimănui – cu excepția faptului că se întorceau la ei acasă din țara greșită între martie și mai 2020. Și tot în instațe a trecut de prima fază (cea mai grea) primul proces dintr-o serie lungă de procese intentate Ministerului Sănătății, Guvernului și Pfizer Inc. pentru efectele devastatoare aduse sănătății individuale de magicul ser cu miocardită.

Și apropo de instanțe, acum află și restul lumii că există deep state și societate ”în civil” similară cu vremurile lui Nazarbayev în Kazahstan. E vremea chitanțelor.

Între timp, PNL vrea să încerce a treia oară o idee proastă care a mai eșuat de două ori (tot de PNL încercată) – aceea de a încerca să comaseze alegerile parlamentare cu cele locale.

În alte știri, inflația e aproape 17%; încă niște copii au fost răniți de ipohondria covidopată a tovarășilor dascăli; primul zbor oficial a decolat de pe Aeroportul Brașov-Ghimbav; o tentativă de-a aduce ideologia de gen într-un document al Parlamentului a fost înfrântă din fașă iar șeful delegației TVR din Qatar făcea bișniță cu bilete pe care clienții săi oricum nu le puteau folosi.

Dedicăm ceva timp și subiectului preferat al presei din ultimele 10 zile – boicotul asupra Austriei și Olandei. Și acolo e vremea chitanțelor!

În segmentul geopolitic discutăm despre extinderea Poștei Române, desprinderea Bulgariei de Kremlin, Tik-Tok, modul greșit prin care R. Moldova a ales să combată propaganda rusă la televizor; despre cum un milițian polonez a tras cu AG-ul în biroul său, dar și despre situația complicată politic în care se găsește premierul Marii Britanii.

În știri externe discutăm despre inflația accelerată din Ungaria; despre prostia în public a Parlamentului de la Chișinău – dar și mult despre corupție.

Corupția din Germania reprezintă un sfert din toată corupția din UE, iar corupția din Austria calculată în bani e cam tot atâta cât în România. Între timp, vicepreședintele Parlamentului European dimpreună cu zeci de europarlamentari (toți de Stânga) au luat șpăgi masive din Qatar și Maroc pentru a le susține cauza în comitete ce ar fi putut duce la eliminarea regimului de vize.

În alte știri Suedia înregistrează cel mai sângeros an în privința morților prin împușcare pe stradă; sultanul Erdoğan încearcă să-l oprească pe liderul opoziției de la a candida iar Israelul se pregătește pentru cel mai de dreapta cabinet din istoria statului – un cabinet din care fac parte partide a căror poziție pe „pandemie” fac Canapeaua să pară moderată prin comparație. O să fie fain!

Ultima oră din episod e dedicată politicii din SUA – unde politicienii (predominant Democrați) fug ca potârnichile care-ncotro după ce s-a închis la pâine la FTX – vehiculul prin care Partidul Democrat spăla bani de campanie.

De asemenea, dedicăm timp însemnat și controverselor din jurul lui Elon Musk. ”Dosarele Twitter” strică feng-shui-ul multora dintre potentați și confirmă aproape toate „teoriile conspirației” cu privire la cenzura de pe Internet. E vremea chitanțelor!

Link-uri:

We the people – Christmas Special – https://www.youtube.com/watch?v=XGpxHPWXeow

Știre 1 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25970107-pnl-vrea-continuare-comasarea-alegerilor-parlamentare-localele-psd-analizeaza-iar-udmr-opune-curtea-constutionala.htm

Știre 2 – https://www.mediafax.ro/social/primul-proces-din-romania-initiat-impotriva-pfizer-ministerul-sanatatii-si-guvernul-romaniei-21405717

Opposition to School Vaccine Mandates Has Grown Significantly, Study Finds – https://www.nytimes.com/2022/12/16/health/vaccines-public-opinion.html

Știre 3 – https://luju.ro/premiera-in-justitie-curtea-de-apel-bucuresti-a-obligat-statul-la-plata-unor-daune-morale-de-15-000-lei-pentru-cele-doua-saptamani-de-carantina-abuziva-la-care-a-fost-supus-seful-santierului-naval-tulcea-laurentiu-rusinoiu-am-stat-incuiat-in-camera-de-hot

Știre 4 – https://www.antena3.ro/economic/returnare-ajutor-imm-in-pandemie-660283.html

Știre 5 – https://www.libertatea.ro/stiri/serviciile-secrete-amestecate-in-curtea-constitutionala-a-romaniei-colonel-spp-noi-o-vom-putea-alege-presedinte-de-livia-stanciu-4377205

„SRI și-a făcut propria societate civilă, ca în Kazahstanul lui Nazarbaev”. Iar exemplul este Alexandru Cumpănașu – https://www.libertatea.ro/stiri/sri-si-a-facut-propria-societate-civila-ca-in-kazahstanul-lui-nazarbaev-iar-exemplul-este-alexandru-cumpanasu-4381851

Știre 6 – https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/proiect-turistic-de-amploare-in-nordul-romaniei-2227822.html

Știre 7 – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/real-estate-constructii/confirmare-cea-mai-mare-tranzactie-de-pe-piata-imobiliara-romaneasca-semnata-ca-immo-iese-de-pe-piata-romaneasca-fratii-paval-cumparatori-20927705

Știre 8 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/sase-elevi-de-clasa-a-doua-din-ilfov-au-ajuns-la-spital-dupa-ce-invatatoarea-a-pus-in-functiune-o-lampa-cu-ultraviolete-in-clasa-2175503

Știre 9 – https://www.g4media.ro/a-fost-operat-primul-zbor-oficial-pe-aeroportul-international-brasov-ghimbav.html

Știre 10 – https://adevarul.ro/sport/seful-delegatiei-tvr-la-mondialul-din-qatar-2228304.html

Știre 11 – https://www.digi24.ro/stiri/economie/digi-economic/ins-inflatia-a-urcat-la-aproape-17-in-noiembrie-2182057

Știre 12 – https://www.profit.ro/perspective/ministrul-muncii-trebuie-sa-le-aratam-copiilor-ca-a-fi-strungar-nu-mai-esti-murdar-de-vaselina-din-cap-pana-in-picioare-20941963

Știre 13 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/cum-a-scos-ben-oni-ardelean-egalitatea-de-gen-dintr-o-declaratie-a-parlamentului-binaritatea-umana-milenara-este-atacata-2181449

Știre 14 – https://adevarul.ro/economie/o-cooperativa-agricola-din-romania-reziliaza-toate-2227443.html

Cu frustrare, din Bulgaria, unde a murit și capra vecinului: dacă românii își varsă furia pe Austria, bulgarii îi răspund premierului olandez Mark Rutte – https://republica.ro/cu-frustrare-din-bulgaria-unde-a-murit-si-capra-vecinului-daca-romanii-isi-varsa-furia-pe-austria-bulgarii

[Black propaganda] Ce trebuie să facă România dacă aderarea la Schengen va fi amânată încă câţiva ani? – https://www.mediafax.ro/social/ce-trebuie-sa-faca-romania-daca-aderarea-la-schengen-va-fi-amanata-inca-cativa-ani-21394012

De ce şi-a asumat Austria toate aceste costuri? De ce şi-a asumat aceste critici dure? De frică! – https://www.zf.ro/opinii/asumat-austria-toate-aceste-costuri-asumat-aceste-critici-dure-frica-21397224

BCR: Din 2,8 milioane de clienți persoane fizice, doar 12 persoane și-au mutat conturile după votul negativ al Austriei – https://economedia.ro/bcr-din-28-milioane-de-clienti-persoane-fizice-doar-12-persoane-si-au-mutat-conturile-dupa-votul-negativ-al-austriei-consideram-ca-romania-trebuie-sa-fie-parte-din-europa.html

Pauza muzicală 1 – https://www.youtube.com/watch?v=atJnLw6ye4c

Știre 15 – https://adevarul.ro/stiri-externe/republica-moldova/posta-romana-a-trecut-prutul-primul-oficiu-postal-2227260.html

Știre 16 – https://bnr.bg/ro/post/101752167/parlamentul-bulgar-a-aprobat-definitiv-decizia-de-a-trimite-ajutor-militar-in-ucraina

Știre 17 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-25966086-asia-centrala-tine-rusia-distanta-vrea-putin-prin-uniunea-gazelor-naturale.htm

Știre 18 – https://www.g4media.ro/ministrul-finlandez-al-apararii-a-intrat-doua-luni-in-concediu-parental-in-plin-proces-de-aderare-la-nato-vreau-sa-mi-amintesc-copiii-si-altfel-decat-in-poze.html

Știre 19 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/bugetarii-americani-nu-vor-mai-avea-voie-sa-descarce-tiktok-pe-telefonul-de-serviciu-2184437

Știre 20 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-25970076-republica-moldova-suspenda-licenta-emisie-pentru-sase-posturi-care-retransmit-propaganda-kremlinului.htm

Știre 21 – https://economedia.ro/ungaria-a-blocat-active-ruse-in-valoare-de-870-de-milioane-de-euro-scrie-presa-de-la-budapesta-executivul-maghiar-anuntase-in-toamna-ca-a-confiscat-active-ruse-de-numai-3-000-de-euro.html

Știre 22 – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25970176-ingrijorari-londra-premierul-rishi-sunak-cerut-audit-contributiei-britanice-razboi.htm

Știre 23 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-25969519-ancheta-polonia-dupa-presa-scris-seful-politiei-tras-lansator-grenade-biroul-sau.htm

Știre 24 – https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/guvernul-da-unda-verde-pentru-achizitia-a-peste-1-000-de-blindate-usoare-pentru-fortele-terestre.html

Pauza muzicală 2 – https://www.youtube.com/watch?v=vO58qJHPRj4

Știre 25 – https://www.g4media.ro/statistica-oficiala-ungaria-a-inregistrat-cea-mai-mare-inflatie-din-uniunea-europeana-preturile-alimentelor-au-crescut-in-medie-cu-438-in-decurs-de-un-an.html

Știre 26 – https://www.g4media.ro/parlamentul-de-la-chisinau-a-aprobat-in-prima-lectura-un-proiect-de-lege-care-interzice-fumatul-inclusiv-in-balcoanele-caselor-de-locuit.html

Știre 27 – https://www.g4media.ro/presa-de-la-viena-coruptia-din-austria-a-produs-in-2021-pagube-de-15-miliarde-de-euro.html

Știre 28 – https://www.antena3.ro/externe/coruptie-parlamentul-european-eva-kaili-660051.html

Qatargate. Mass-media greacă susţine că 60 de europarlamentari de stânga ar fi implicaţi – https://www.mediafax.ro/externe/qatargate-mass-media-greaca-sustine-ca-60-de-europarlamentari-de-stanga-ar-fi-implicati-21414733

Scandalul de corupție în Parlamentul European: Partenerul Evei Kaili a recunoscut că a acceptat bani negri din Qatar și Maroc – https://www.g4media.ro/scandalul-de-coruptie-in-parlamentul-european-partenerul-evei-kaili-a-recunoscut-ca-a-acceptat-bani-negri-din-qatar-si-maroc.html

Știre 29 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/suedia-inregistreaza-cel-mai-sangeros-an-cu-60-de-oameni-ucisi-prin-impuscare-victimele-si-tragatorii-sunt-din-ce-in-ce-mai-tineri-2180975

Știre 30 – https://www.agerpres.ro/politica-externa/2022/12/15/polonia-amana-aprobarea-ajutorului-ue-pentru-ucraina-intrucat-este-la-pachet-cu-impozitul-minim-pentru-multinationale–1030432

Știre 31 – https://adevarul.ro/stiri-externe/primarul-din-istanbul-un-potential-contracandidat-2227866.html

Știre 32 – https://www.g4media.ro/israel-premierul-desemnat-benjamin-netanyahu-promite-partidelor-ultra-ortodoxe-scutirea-studentilor-seminaristi-de-la-serviciul-militar-jerusalem-post.html

Știre 33 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/france-presse-lumea-politica-americana-zguduita-de-prabusirea-donatorului-sau-generos-bankman-fried-fondatorul-ftx-2184515

Știre 34 – https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/de-ce-elon-musk-este-un-activist-de-extrema-2227156.html