În Asia Centrală oamenii din urban (deci ăia spălăței, ”educați” dragă Doamne) au un obicei cumplit de prost: Acela de-a-și revărsa brainrot-ul din telefon înspre toți cei din jurul lor în public. Ba, mai rău, nici vorbitul la telefon nu prea e praticat altcumva decât pe speaker. De preferință cât mai tare să fie siguri că-nțeleg și cei ca mine aflați în capătul opus la metroului/autobuzului, indiferent dacă vorbesc kazahă/uzbecă sau nu.
Problema e că acest obicei e din ce în ce mai comun și la noi. Și, culmea, tot pe același segment demografic: urbaniți mai înstăriți dar fără cei 7 ani de-acasă. Pe vremuri aceștia se numeau țărani de oraș.
În 6 ore de mers ieri în trenul IR1665 la vagonul de clasa I am ascultat așa:
Conversație de 45 de minute în româno-franceză (furculision neironic) de la un băiat care în alte vremuri ar fi supus unei bătăi științifice pe fus poate-i mai crește testosteronul
Brainrot de TikTok absolut la întâmplare (cel mai probabil untilizatoarea abia descoperise spyware-ul chinezesc)
Conversații siropoase (4 la număr, cea mai scurtă de 30 de minute, toate pe speaker!) în care soluția logică era câte un set de palme după cap și interlocutorului în același vagon cu mine precum și celui/celei de la celălalt capăt al ”firului”
Zgomot de jocuri pe telefon – în special table și ceva păcănele-style
Și, desigur, muzică proastă
Liniștea nu a venit după o serie de remarci politicoase dar ferme despre cât de minunată este această invenție a umanității numită căști. Nici după ce i-am explicat ăluia cu tablele că poate juca table pe telefon și fără să auzim toți zgomot de zar. Și nici după ce i-am explicat ăluia cu păcănelele că se apropie periculos de mult de o excursie cu tot cu telefon în exteriorul trenului, din mers, cu subsemnatul pe post de agent de turism.
Liniștea a venit abia după ce mi-am amintit că pot și eu să pun muzică. Și am pus niște muzică de-a mea. Am început ușurel, apoi am escaladatgradual și abia când am ajuns pe-aici a început să se lase liniștea. Păcat. Mai aveam sute de piese minunate pe care doream și eu să le împart cu restul vagonului.
În restul drumului, petrecut în sfârșit în liniște, m-am tot gândit: Cât ar costa oare și cât de complicat logistic ar fi de implementat Programul Prima Cască?
O pereche de căști cu fir cât de cât decente costă în jur de 40 de lei. Plus grift costuri guvernamentale asociate, să zicem că ar ieși la 80 de lei bucata.
Dar doar 70% din cetățeni circulă regulat cu transportul în comun și dintre aceștia vasta majoritate nu sunt vaci cu cabină. Asta înseamnă că piața dedicată sau populația eligibilă este de circa un milion de oameni. Așadar circa 80 de milioane de lei. Și ca program anual (căștile se mai strică, nu?) tot nu e mult la ritmul de risipă cheltuieli practicat de Guvernul României.
Beneficii:
Creșterea calității vieții pentru vasta majoritate a cetățenilor care nu sunt vite cornute
Economii la bugetul CNAS prin vizite la psiholog și/sau psihiatru care nu vor mai avea loc ca rezultat al evitării unei surse de conflict și de stres
Scăderea ratei infracționalității prin scăderea probabilității ca sus-amintitele vite cornute să fie invitate în mod persuasiv să facă o excursie în afara trenului/autobuzului din mers de către cetățenii exasperați
Creșterea gradului de cultură și stare de bine în rândul Majorității prin scăderea expunerii la brainrot și gunoi
Un bănuț cinstit și util societății pentru griftări contractorii guvernamentali care vor câștiga licitația SEAP pentru livrarea și distribuirea căștilor.
Implementare
Majoritatea trenurilor Inter Regio, toate autogările mai mari și majoritatea gărilor au deja pază constantă sau patrulă de poliție. Or, vasta majoritate a problemei pe care acest program își propune să o corecteze se întâmplă fix în aceste locuri.
Drept urmare, costul logistic nu trebuie să fie mare. Cadru legal pentru amenzi că ești prost în public există deja. Nu trebuie decât un amendament: pe lângă amendă sau avertisment, primești și o pereche de căști. La a doua abatere amenda minimă este de 5000 ISR – ceea ce înseamnă la momentul scrierii 2627500 lei (da, două milioane șase sute douăzeci și șapte de mii cinci sute).
De asemenea, în gările și autogările cu cea mai mare prezență de vite cornute pe m2 Poliția(TF sau de proximitate) ar putea prietenește (sau nu tocmai prietenește) să distribuie această minunată invenție a rasei umane cu scopul nobil de-a reduce tensiunile în societate. Ar fi și prima dată în istoria postdecembristă când Miliția ar face ceva în mod obiectiv bun pentru Țară.
Nici nu necesită alocări suplimentare de personal sau alte resurse suplimentare. Cei mai mulți cetățeni eligibili pentru acest program se găsesc în maximum 20 de locuri din țară (în principiu gările și autogările din marile orașe plus pe Litoral) sau pe traseul unor patrule deja existente (trenurile IR).
Cu puțină măiestrie, acest program s-ar putea autofinanța doar din amenzi vreo câțiva ani. Și, dacă implementarea este cât de cât decentă, după câțiva ani ar putea să nu mai fie necesară căci cetățenii eligibili vor fi învățat ce bune sunt căștile sau, alternativ, vor fi sărăcit atât de mult de la amenzi că-și vor amaneta smartfonul. În ambele cazuri, beneficiile numite mai sus vor fi fost obținute.
Desigur, mai elegant și mai bun pentru progresul moral al societății ar fi reglementarea utilizării smartfonului în public. Dar până acolo, Programul Prima Cască e totuși o propunere modestă.
De undeva trebuie început iar civilizația se poate menține uneoriși cu vorba bună, dar se construiește totuși cu parul. Sau cu casca, în cazul ăsta.
Episodul complet pe portalul membrilor. Aici se depun cererile pentru a te alătura petrecerii. Cine a urmat deja procedura este rugat să-și verifice și folderul spam!
Pas cu pas se prinde toată lumea că povestea cu rușii chiar nu ține. Oricât de mult și-ar dori băieții și fetele din Regim, partitura pur și simplu nu ține. Și nu (mai) merge să-i faci pe toți care nu (te) cred în toate felurile, decât dacă vrei să ne convingi că și din ce în ce mai mulți parteneri occidentali sunt tot sonați.
Tot pas cu pas se alege praful de PNL, așa cum de altfel este firesc, adâncind problema cu care se confruntă actuala clasă conducătoare: aceea că nu au candidat și că nu-i mai crede nimeni, nici măcar propriii susținători de acum 6 luni care depun cerere să fie excluși.
Pe fundal sunt ultimele zbateri ale unui mod de-a face lucrurile prăfuit și depășit de vremuri. CNA se smiorcăie la Miliție că nu mai respectă populimea Divizia Presă în timp ce Divizia Presă caută să amplifice orice pârț din interiorul partidelor doar-doar de-și schimbă cineva votul.
În segmentul geopolitic avem predominant vești bune. N-a mai fost atâta liniște în Orientul Mijlociu de mai bine de 50 de ani, la Tiraspol e liniște și frig (sau, dacă vreți, pas cu pas Transnistria merge spre încetarea existenței), chiar de la NATO se anunță că dileala ESG reprezintă o amenințare și trebuie numaidecât aplatizată, iar panic porn-ul despre ce-o să facă Robert Fico nu numai că nu s-a materializat (așa cum am prezis aici) dar lucrurile au mers chiar în direcția opusă – predând pentru observatori încă o lecție despre cât de dăunător e să iei declarațiile politice în serios.
În știri externe discutăm predominant despre reacția complet neavenită a eurofanaticilor la faptul că Elonie Muscă îndrăznește să posteze la el pe site. Și un pic despre Pfizergate care, oricât de mult ar vrea Ursual, e un scandal care refuză să moară.
Un episod lung (5h30m) cât să țină pentru pauza ce vine.
Vrea cu tot dinadinsul să ne convingă că Căcărău e o idee bună de preș, Emil Constantinescu iar are păreri în public iar Guvernul nici usturoi n-a mâncat și nici gura nu-i pute – atâta doar că are un deficit mai mare decât în 2008 în vreme ce clasa politică ne spune că nu vine nicio criză.
Dar știți ce aveam în 2009 și n-avem acum? O pandemie tati! În 2009 aveam A-Hapciu-1-N1. Și atunci unele țări s-au jucat de-a lockdown-urile, apropo. Și atunci tot pe motive politice. Cum tot din motive politice la noi pandemia s-a tratat normal – recte ca oricare alt hapciu. Că atâta îi mai trebuia lu’ Băzeus – o carantină. Neironic ajungea Geoană preș dacă așa ar fi stat lucrurile.
Eh, în 2025 apar știri din ăstea care unora le dau vibe de ianuarie 2020. Mie nu, dar aș vrea să mă înșel.
Gândiți-vă un pic: Opțiunea politică ”muie Regimul” are cam 40% din intenție de vot.
În limbaj mai academic, ”candidatul extremist” a devenit o instituție în sine. Lucru pe care te-ai aștepta ca sociologii plătiți regește din bani publici să-l fi priceput până acum. Dar uite că nu l-au priceput (sau nu sunt ascultați) – în condițiile în care Regimul îi dă înainte cu atacatul sonatului ăluia de CG.
Bă nebunilor: nu (mai) e despre CG. Dacă o fi fost vreodată. E despre voi! Mai precis despre ”muie voi” cu orice preț.
Dar cum coaliția lu’ Pește n-a priceput, zic să go full 2009 din nou. Readuceți articole ca ăsta, că ocultismul în public oricum e din nou la modă. H1N1 nu (mai) avem, dar este HMPV și deci este loc de creat material de presă panicard. Mai niște școli închise de-amboulea (ca-n 2009), poate 1-2-3 spitale închise (pot fi alese și la întâmplare, că nu-i ca și cum verifică sau îi pasă cuiva) deși, pentru maximum de efect, trebuie o stare de urgență care să interzică protestele.
E drept, Băzeus n-a fost niciodată atât de diliu să încerce dintr-astea dar Băzeus era totuși politician pe lângă ciudații și vitele cornute care compun actualul Guvern.
Și totuși, gândiți-vă numai cât de bine ar pica. N-ar mai fi nicio surpriză că ar pierde ”candidatul unic” și, într-un astfel de context, Șordan chiar ar putea câștiga. Reamintim că la precedenta joacă de-a pandemia, Șordan a fost curluntrist. Nu s-a înțepat dar nici n-a zis nimic. Good enough. Cu un PR bun poate convinge suficienți oameni.
Unde mai pui că enteresul național și sĂnĂtATea PoPuLaȚiEi, de care știm că nu mai poate Regimul să doarmă de grija-i, ar impune, firește, amânarea alegerilor prezidențiale până la Sfântu’ Așteaptă.
Sigur, ar putea și să iasă îngrozitor de prost – cum anticipa Băzeus în ședința de CSAT din 2009 când a decis că nu-i pasă de A-Hapciu-1N1 și a mers înainte cu campania electorală. Dar, rețineți: Băzeus era politician. Ăștia nu-s calificați nici să-i mute șosetele murdare lu’ Băzeus. Altfel spus, nu e deloc un dat că ar asculta de un sfat bine întemeiat.
Știu, n-avem noi norocul ăsta, dar merge așa de gând în apropierea Blue Monday și pe fundal de smiorc al CNA că totuși cineva tratează jurnaliștii așa cum merită. Sau mă rog, măcar cu instinctul corect.
Apropo, la Digi nu pute a brânză, că Jijinho de Oijer e la ”partidul extremist” ceea ce cam strică feng shui-ul la PNL24.
Dar despre asta, la podcast. Măcar acum avem unde să-l găzduim fără să ne mai temem că vreun individ de gen incert cu părul roz și cu toate dozele la zi e ofensat.
Episodul complet pe portalul membrilor. Vezi aici procedura pentru a te alătura petrecerii. Cine a urmat deja procedura este rugat să-și verifice și folderul spam!
Acesta este ultimul episod disponibil pe pagina dedicată. Pagina va fi dezactivată definitiv în cel târziu la 31 ianuarie.
Și iată-ne în noul an. În fiecare an de sărbători facem experimente tehnice. Anul acesta am făcut mai mult de-atât și am refăcut cu totul sistemul de comunicare cu cei mai dedicați susținători. Vă mulțumim pentru răbdare și pentru susținere.
Avantajul de-a nu face emisiuni în format BREAKING NEWS e că uneori cele mai emoționale știri se fâsâie și nu-ți mai pierd(em) timpul. Sau, dacă nu se fâsâie, măcar se clarifică. Dezavantajul e mesageria plină.
În segmentul național bârfim așa-numita ”ordonanță trenuleț” (și alegerea dubioasă a presei de-a folosi termen de lobbyist în public), taxa pe stâlp, intenția de-a modifica legea pensionării în MAI, campaniile electorale ale lui Antonescu și CG, ce mai zic sondajele, știrile care au trecut neobservate, dar și necesitatea unei Zi a Recunoștinței în România.
În segmentul geopolitic mângâiem calorifelul în timp ce discutăm despre Transnistria, povara fiscală crescândă în R. Moldova, deteriorarea relațiilor dintre Azerbaijan și rusia, precum și fereastra istorică de oportunitate pentru a încheia conflictul cu PKK după modelele IRA sau ETA.
Tot în segmentul geopolitic ne uităm și la un grift spectaculos pe care l-a suferit rusia via jocul de-a Bitcoin.
În știri externe avem predominant știri pozitive: presa germană își pierde cumpătul pentru că Elonie Muscă a scris un articol de ziar, politicile DEI sunt abrogate sau reformate pe bandă rulantă în firmele care le-au susținut cel mai mult iar alianța ”NetZero” (trâmbițată mult de tot în urmă cu doar 3 ani) se duce în cap pe repede înainte.
Tot în știri externe abordăm diferența economică în creștere între Europa socialistă și SUA, criza politică din Austria precum și protestele din Serbia.
A venit din nou acel moment al anului – în care stăm ore în șir să răspundem la cât mai multe întrebări până ni se face rău fizic.
Am apreciat nivelul diferit (și pe alocuri crescut) al întrebărilor față de anii precedenți. Pe de o parte, acest lucru ne spune că intrăm în 2025 cu o audiență mai matură. Pe de altă parte, însă, privind cum presa simte nevoia să ne reamintească cine e Căcărău (articol publicat după ce am terminat filmarea), ne dăm seama că națiunea intră în 2025 cu un public semnificativ mai puțin atent și mai puțin informat.
Acest exercițiu, de-a lua întrebări și de-a răspunde 7 ore (!!) la ele nu este doar unul de conectare cu audiența (în sine un lucru important), dar și unul de-a obține o poză de moment a bulei sau bulelor în care înotăm. Lecțiile vor fi trase în săptămânile următoare.
Cu astea spuse, există motive de optimism moderat pentru 2025, mai ales în condițiile în care în spațiul de limbă română în continuare lista cu dătători cu părerea care nu sunt în slujba unui partid politic rămâne una foarte scurtă. Cumva de înțeles întrucât independența pe bune chiar e grea.
De aceea, vă mulțumim tuturor pentru susținere și sperăm să ne fiți alături și în 2025. Să aveți un Crăciun binecuvântat și… vedem curând!
Mai țineți minte campania aia media pro-CG de care ne-a zis CSAT că e identică cu cea lansată de rusia înainte de-a escalada în Ucraina? Gîndul scrisese despre ea încă din 15 noiembrie și arăta că-i foarte probabil a PNL-ului. Dar nu i-a băgat nimeni în seamă.
Și cu asta putem închide subiectul. Sigur, o zi-două shillii de partid se vor detona (am câțiva prin mențiunile de pe X) că stai să vezi, că nu-i așa, că e dezinformare, că o fi, că o păți, dar nu mai ține. Nici shill-ul oficial al PNL, Virgil Guran, nu e foarte vehement în a nega. Motivul e simplu: Pentru că chiar așa au stat lucrurile.
Asta explică și de ce nu a înaintat nimeni o notă de protest către rusia. Un astfel de document ar fi creat crize de râs în toată comunitatea diplomatică. Băiatul ăla ilegitim de la Cotroceni a sperat că poate merge închis, cum s-ar zice între interlopii bine miluiți de Partidul Niciodată Liberal. A sperat că partenerii țării nu vor observa. Ghinion.
Și-acum ce?
Scriam acum 4 ani că acuzația de putinism s-a dus пиздой накрытся după ce matematica de bază a fost fără jenă etichetată drept ”putinism” pentru că nu ieșea cota de Hapciu19 la hectar. Culmea, acum 4 ani și 3 săptămâni dădeam chiar exemplele Diana Șoșoacă și Călin Georgescu (asta apropo și de ăia care acum tot insistă că n-a auzit nimeni de sonat).
După această catastrofă, însă, n-o să vă mai creadă nimeni nici dacă se plimbă un tanc cu Z prin fața Palatului Victoria. Adio și-un praz verde! E конец фильма acuzația.
Nu poți să strigi ”lupul” la nesfârșit. Iar cum ”rușii” și de data asta s-au dovedit cât se poate de români, dacă Doamne ferește chiar vor veni rușii, nu va mai crede nimeni. Și de vină, ca de obicei, este PNL – această organizație cancerigenă care este direct dușmanul României.
Ca reformă, eu propun ca redacția Gîndul, redacția Snoop, câte un om de la noi, de la Pătraru și PS News să înlocuiască CSAT. Nici măcar nu glumesc. Avem la Freedom Alternative Network minimum șase oameni care pot într-o după amiază să-ți compileze o investigație pe orice vrei tu la un nivel net superior compunerilor ălora de la CSAT. La fel și în organizația lui Pătraru, la fel și la Snoop, la fel și la PS News.
Poate că criza nu e una de competență, ci una de selecție.
O rugăminte
Dacă se lasă cu revoluții, vă rog să n-o terminați chiar imediat, ca să apuc și eu s-ajung la Bükreș. Eram prea tânăr în 1990 dar am avut privilegiul să asist de-aproape la căderea regimului Milošević, Gyurcsány, Voronin și Ianukovici. Chiar aș fi foarte trist să ratez căderea regimului Iohannis.
Amu nu zic, dacă se ivește ocazia, nu staț după mine. De-aia e o rugăminte.
Într-o notă ceva mai serioasă, băiatul ăla ilegitim de la Cotroceni trebuie să plece azi. Dacă nu pleacă azi, mai în glumă, mai în serios, vreau să ieșim în stradă.
Vorba marelui poet Bogdan Păstacă: Nu mai e „Muie Dragnea” e „muie întreg Sistemul”.
Cu orice preț, PNL în mod special trebuie desființat. Reprezintă sine die o amenințare la siguranța națională, depășind în acest moment și USR-ul.
Minunat ar fi să putem începe acest proces pașnic. Cu alegeri libere, cu DIICOT, cu noi alianțe și legi în Parlament și în genere în interiorul incintei. Generalmente, e de preferat să râdem, să glumim dar să nu părăsim incinta.
Problema e că acum PNL-ul a părăsit incinta. Și dacă nu revine azi înapoi în incintă – începând cu plecarea băiatului ăluia ilegitim de la Cotroceni, nu mai e amuzant. Pentru țară, zic că nu e amuzant. Altfel, na, show-ul este de foarte bună calitate, n-avem ce comenta.
Ah, și vă rog eu frumos, nu mai fiți vite cornute și nu-i mai plângeți de milă omului Varanului. Gâdea merită toate muile, toate blestemele și toate lăturile pe care i le aruncă acum ciudații ăia de la SOS. De fapt, aș argumenta inclusiv în fața instanței dacă e nevoie, că Șoșo și cu TikTokerul ăla sunt excesiv de modești și de politicoși pe lângă ce merită cu adevărat Gâdea. Latrina 3 varsă borhot, venin și extremism de 20 de ani. Era și timpul ca cineva să apară și să-i răspundă pe măsură!
Cu cât îi plângeți de milă mai mult lui Gâdea, cu atât mai adunați voturi pentru spitalele de psihiatrie. Asta, desigur, dacă nu cumva chiar asta vreți, caz în care, mă scuzați că vă întrerup.
Contrar intelectualilor de carton de pe Internetul de limbă română, extremismul nu are o definiție fixă, ci una aflată mereu în flux, în funcție de opinia publică.
Pe vremuri, liberalii pricepeau lucrul ăsta – ei înșiși fiind la un moment dat ”extremiști” până au câștigat dezbaterea.
În democrație, extremismul și ne-extremismul se negociază periodic la urne, dar și în societate. Însă în prea multe democrații din prezent mecanismul de negociere din societate a devenit disfuncțional.
Conversația publică din România, atât la tembelizor cât și în online este monopolizată aproape total de o perspectivă îngustă a unui pseudo-upper-middle-class foarte îngust (și numeric și la minte!) și concentrat geografic în detrimentul explicit al Țării ca întreg.
De aceea și vedem segmente din ce în ce mai largi din societate fiind dispuse să voteze cu candidați de tipul ”plăcuță suedeză tuturor” – iar acest lucru nu se va schimba. Dimpotrivă! Situația se va acutiza. De unde știu? Păi pentru că cei ce monopolizează discuția nici măcar nu vor să ia în considerare ideea că s-ar putea să fie parte din problemă.
Cum arată în practică
Zilele astea, pe un grup de WhatsApp, au apărut noile punctaje.
Contrar bullshitărelii din public, toate grupurile de interes politic își coordonează agitatori și, da, boți care să le răspândească punctajele.
Existența acestora nu e în sine o problemă (sunt absolut normale în orice democrație și în orice bodypolitic generalmente vorbind). Însă punctajele în sine oferă indicii despre mentalitatea celor care le scriu.
Zilele acestea, punctajul în bula monopolizatoare este nu doar unul toxic și fals, dar și un bun indicator al faptului că fenomenul din spate este unul real.
Pe fapte, lucrurile sunt clare: Sunt 5,13 milioane de angajați de toți în România. Din care cel puțin 2,5 milioane lucrează în IMM-uri (99% dintre ele românești) și cel puțin 1,3 milioane lucrează la Stat. Nu ne mai complicăm cu deconcentratele (numărate la ”întreprinderi mari” de multe ori deși-s de fapt tot bugetari) sau alte nuanțe. E suficientă doar această poză de sus ca să putem afirma că e o nebunie să afirmi că sunt două, sau, mai rău, 5 milioane de angajați la multinaționale în România și, apoi, și mai ticălos, să conchizi de-aici că restul Țării trebuie să se închine la opiniile extremiste ale acestei bule pentru că, dragă Doamne, ei plătesc impozitele. E evident fals și e evident că realitatea e semnificativ mai complicată și complexă de-atât.
20 de ani în care ți se spune că ești special, și mai ești și tratat special nu doar în cultură, dar și în Codul Fiscal… nu-i de mirare că mulți au și ajuns să-și creadă propria propagandă. Mai ales că IT-iștii nu sunt chiar cei mai deștepți oameni din univers, ca normă statistică.
Desigur, astăzi nu mai ține minte (prea) multă lume, dar în 2002 IT-iștii români (și corporatiștii în genere) erau principalii fani ai conspirațiilor cu David Icke, apoi ulterior cu Zeitgeist pentru ca mai apoi să îmbrățișeze wokăismele și științismul, în linie cu Partidul Democrat din SUA. Trebuie să muncești serios să găsești un corporatist român căruia să nu-i fi plăcut Obama, de exemplu. Și mai greu e să găsești un corporatist român pro-Trump (asta deși șefii firmelor-mamă pentru care ei lucrează nu doar c-au votat masiv cu Trump, dar au și finanțat campania republicană – dar nu le spuneți asta că nu vă vor crede oricum).
Reacție justificată
Argumentul acestei minorități tupeiste și supra-reprezentate în conversația publică este unul foarte mercantilist (și fundamentalmente anti-democratic): noi producem PIB deci noi trebuie să contăm.
Eh, populimea nu știe să răspundă intelectual(izat) la asta, dar știe în mod intuitiv că argumentul e o prostie.
Răspunsul intelectual sună cam așa: Păi dacă IT-iștii trebuie să fie speciali pentru că-s 7-8% din PIB, atunci chelnerii, ospătarii, operatorii hotelieri și alții din domeniul larg cunoscut drept HoReCa trebuie să fie de trei ori mai speciali căci aportul lor în PIB este de peste 20%. Nu știați asta, este? Haideți, fiți sinceri!
Când pui problema așa, corporatiștii brusc se supără. Unii dintre ei, mai ales când nu e în public, chiar se ofuscă și o dau pe față: ”Haide dom’le, compari chelnerii cu IT-iștii?”
Această atitudine trădează ceea ce leftiștii (prietenii lor până recent) ar numi clasism. Corporatiștii români sunt într-o mare măsură convinși în mod sincer că ei, ca clasă, sunt ipso facto mai importanți pentru țară și superiori ca oameni celor care lucrează în HoReCa sau construcții (deși aceste două domenii contribuie mai mult la PIB decât IT-ul și domeniile asociate).
HoReCarii și constructorii n-au timp să le răspundă – că-s ocupați să muncească pe bune. Dar știu intuitiv sau chiar instinctiv că civilizațiile mereu au avut nevoie de hanuri și cârciumi plus oameni care să le construiască. Însă civlizația a funcționat foarte bine și când perspectiva dronelor din corporații era absentă total din conversația publică – în linie cu contribuția lor economică reală și cu numărul lor real raportat la populația votantă.
HoReCarii și constructorii nu stau să citească rapoarte de la INS, dar intuitiv își dau seama că, la sfârșitul zilei, ei sunt touși mai mulți decât bășinoșii de la televizor și de pe Internet care-și formează opiniile din PIB și Bursă.
Uitați-vă la poza asta.
Sonatul ăla de Georgescu (sau oricine îi va lua locul) trebuie doar să ia poza asta și să scrie versiunea românească a acestui clip electoral. Nimeni în afara bulei corporatiste nu-i cunoaște și nu-i place pe oamenii din jurul Elenei Lasconi.
Și nu pentru că românii ar avea ceva cu oamenii de afaceri. Există bogați români care au priză la public. Însă nu ăștia din poză. Unde mai pui că poza arată a înmormântare mai degrabă decât a susținere entuziastă – și asta pentru că chiar așa stăteau lucrurile.
Or… voi nu vreți să pricepeți o chestie: 20 de ani de injurii, insulte și, da, dezumanizări în discursul public din partea clasei corporatiste înspre Majoritate chiar au avut un efect. Efectul fiind ăsta: Majoritatea caută să voteze pe ăla/aia care vă enervează cel mai tare. De preferință un candidat care vă face să vă fie frică. Cu cât vă câcați pe voi de frică mai tare, cu-atât le place mai mult acel candidat.
Toate aceste aroganțe, comise în cvasitotalitatea lor de această minoritate tupeistă, au un cost. Și nu doar un cost politic. Ci și unul social.
Bucurați-vă că românii sunt de treabă și dau numai cu ștampila. Să ziceți mersi că n-au aflat încă românii de cheltuitul banului în scop politic. Dar, fiți pe pace, că vor afla până la urmă.
Să nu vă mire dacă peste 2-3-4 ani acel afiș standard pe care scrie ”În această unitate ne rezervăm dreptul de-a ne selecta clientela” începe să se și aplice explicit politic.
Ăla care te duce pe tine cu Uberul, ăla care-ți servește cocktail-ul de mango, ăla care-ți pune coletul la Ship&Go, aia care-ți face coafura șpețki cu care mergi în club, patronul și angajații clubului în care mergi, cei care-ți răspund când suni la call center că nu-ți merge aplicația… toți ăia sunt din bula ailaltă. Aia mult mai mare cu accente de Majoritate. Și ăia încep ușor ușor să considere că tu ești dușmanul.
Probabil (sigur) n-au dreptate. Sau măcar nu în totalitate. Dar dacă răspunsul tău e să-i faci analfabeți și să-i dezumanizezi, nu faci decât să-i convingi că au dreptate. Dacă nu l-ai citit pe Ellul încă, poate ar fi cazul s-o faci. Dacă tot te dai așa intelectual și le știi tu mai bine.
Există și ieșire din asta
Vestea bună e că toată nebunia asta nu e nici inevitabilă și nici ireversibilă.
Însă sunt pesimist că ieșirea va fi una pozitivă și rapidă. Și sunt pesimist deoarece corporatiștii, ca tagmă, nici măcar nu vor să întrețină ca exercițiu intelectual ideea că poate, dar doar poate, ei se înșeală măcar parțial. Și că poate, dar doar poate, cine nu-i de acord cu ei nu-i obligatoriu să fie dement, analfabet, bolnav psihic sau creștinopat sau alte insulte la modă în bula aia.
Altfel, nici nu trebuie făcute prea multe lucruri (și absolut nimic radical) pentru a coborî temperatura în societate. E de fapt chiar simplu:
Aruncați LGBT-iștii sub autobuz (legislativ rămâne legea fix ca acum, Legea 61/1991 se aplică mai serios la ”parade” și presa mută subiectul unde merită: adică la ”și altele” sau la ”curiozități” la pagina 38 – nu pe prima pagină!)
Puneți un premier care să dea cu pumnul în masă vizibil la UE. De preferință să se și exprime cu ”fă, știi ceva?” înspre Ursula von der Leyen. E ridicol să continuați să negați că relația României cu UE e disfuncțională și în mod frecvent în dezavantajul cetățenilor români. Hai să zicem că parțial asta s-a mai întâmplat în ultimul an. Dar e nevoie de mult mai mult și semnificativ mai vizibil
O lege FARA. E ridicol să continuăm să pretindem că nu există ingerențe străine în conversația noastră publică. Și, da, o lege FARA cinstită se va aplica și celor de pe statul de plată al BND, nu doar celor aflați pe statul de plată al GRU, FSB sau Partidul Comunist Chinez.
Mai țineți și cu ai noștri. Sigur, legile sunt ”egale” și ”neutre” – dar practica nu-i așa. Și e ridicol să tot continuăm să ne facem că nu vedem. Magazinul mic sătesc este sufocat de birocrație și controale însă, ca prin miracol, aceleași controale nu calcă și la franciza ”La doi pași” (deținută într-un final de nemți) și nici la PROFI-ul din sat. Oamenii văd lucrurile astea. Și niciun grafic și niciun articol pompos și intelectual în Contributors n-o să-i convingă că se înșeală.
Atât. Faceți-le pe astea și o să vedeți cum coboară temperatura în societate.
Se va întâmpla asta? Da. Doar că nu mâine (cum ar trebui!) ci peste alți câțiva ani când temperatura va urca la cote insuportabile și singura opțiune rămasă va fi fix asta: constatarea faptului că opiniile acestei bule marginale nu mai captează imaginația publicului și sunt de fapt chiar ele extremiste.
Dar până atunci, vom continua să admirăm clovnerie din ce în ce mai periculoasă dar și amuzantă simultan. Căci de-aia e Caragiale actual și astăzi. Apropo, scrierile lui Caragiale de acum mai bine de 130 de ani despre presa liberă nu necesită decât mici retușuri pentru a fi un text scris în decembrie 2024.
La sfârșitul zilei, corporatiștii de azi sunt niște bonjuriști mai proști, mai egoiști și finalmente mai rău-intenționați.
Bonjuriștii din secolul al XIX-lea, de bine de rău, întâi au construit o țară înainte să-și facă o camarilă cu care griftuiau Banca Națională. Bonjuriștii de astăzi au pretenția să fie venerați și tratați special în Lege pentru că știu un framework și au link-uri către Stack Overflow. Bonjuriștii de astăzi, murdari la gură de engleză, au tupeul, nesimțirea chiar, de-a insulta milioane de concetățeni pentru că nu vor să adopte politici și idei care n-au trecut testul referendumului în principiu nicăieri. De bine de rău, bonjuriștii din secolul al XIX-lea măcar au câștigat dezbaterea. Ăștia de azi vor prestigiu pentru simplul fapt că respiră.
Episodul complet în pagina dedicată, în biletul 350 sau în Donors’ Circle
Spre finalul anului meta-discuția este despre sănătatea vieții politice per ansamblu. Dacă săptămâna trecută era nasol să pui întrebări, acum brusc e acceptabil. Chiar remarcabil cât de repede s-a ”dus” povestea inițială. Și mai remarcabil e că abia acum e mainstream de discutat efectul politic al proiectului pandemic – după 3 ani de negaționism și insistență tâmpă că e perfect okay să fii Orban/PNL în public și nu costă nimic.
Între timp, șeful BNS vine cu un nou deviaționism despre bugetari, ÎCCJ ne-a scăpat de Clotilde Armand în Parlament, noi consecințe personale apar pentru soldățeii proiectului pandemic iar spre finalul segmentului intern discutăm și subiectul Schengen cu seriozitatea pe care o merită.
În segmentul geopolitic abordăm schimbarea de discurs de la Kyiv, masterclass-ul în diplomație predat de Erdoğan săptămâna trecută dar și subiectul foarte serios al energiei norvegiene – un subiect evitat cu obstinație de majoritatea presei europene întrucât nu se potrivește cu niciun șablon de gândire la modă deocamdată.
În segmentul extern constatăm că subiectele ”de extremă dreapta” de acum 7-8 ani sunt astăzi centrism de bun simț, explicăm nițel mai mult Siria cu contextul evitat de presa europeană, precum și noile reglementări privind asocierea religioasă în Kârgâzstan (cu mențiunea că o parte din presa românească în sfârșit a aflat că există Asia Centrală).
Cam asta a fost pe anul ăsta. Săptămâna viitoare răspundem întrebărilor voastre.
A venit din nou acel moment al anului. Trimiteți întrebările voastre folosind una din cele trei metode:
Pe e-mail:
Prin sistemul intern. Biletul nr. 348 din sistemul intern. Nu uitați să vă logați în prealabil. Datele de logare le găsiți în descrierea grupurilor relevante.
În secțiunea de comentarii a acestui videoclip:
NU vor fi luate în considerare:
Mesajele pe Telegram (private sau în grupuri)
Comentariile lăsate la orice alt videoclip în afară de cel de mai sus
Comentariile lăsate pe orice altă platformă (Odysee, Bitchute, X, TikTok, etc.)
Episodul complet în pagina dedicată, în biletul 341 sau în Donors’ Circle
Cu 7 partide în Parlament, devine complicat să le insultăm pe toate în același episod și să mai rămână timp și pentru alte știri. Cu-atât mai mult cu cât atenția e ocupată și cu thriller-ul jucat prost al anulării prezidențialelor.
Nu o să pretindem că știm toate răspunsurile dar, ca de fiecare dată când cineva (actor statal sau nu) dă drumul la panică aiurea, menținem linia de-a continua să punem întrebări. În contextul prezidențialelor, am colecționat poziția (aproape a) tuturor și apoi ne-am apucat să punem întrebări. Că aparent asta nu e voie să faci: să pui întrebări și să citezi jurisprudență. E drept, e ceva mai ușor când nu ești fan al vreunuia dintre culte.
Însă s-au mai întâmplat și altele. PNL a dobândit o listă selectă de șomeri, sindicatul bugetarilor e supărat că vin tăierile de posturi (acea parte a regimului chiar nu a învățat nimic), încă o isterică din vremea proiectului pandemic pleacă acasă, iar foștii fani ai sonatei descoperă că totuși criticii nu erau putiniști și că duduia chiar e varză.
În segmentul geopolitic notăm declarația tăioasă a noului secretar al NATO care acum are poziția opusă față de cea pe care o avea ca premier când Donald Trump era președinte, negocierile privind aderarea Ucrainei la NATO, cum mai merge ”prietenia” sino-chineză, câte ceva despre Georgia și câte ceva mai degrabă la cald despre Siria. Din păcate nu am apucat să pescuim bancurile noi.
Tot în segmentul geopolitic dedicăm ceva mai mult timp decesului lent dar sigur al agendei verzi – foarte vizibil la summit-ul COP29.
În știri externe discutăm pe scurt despre crizele politice din Franța, Germania și Corea de Sud, scandalul de spionaj din Ungaria, creșterea cererilor de reglementare sau interzicere a TikTok, dar și creșterea ponderii ideii de ”muie Regimul” în mai multe țări, inclusiv SUA – evidențiată și prin discursul radical diferit față de alți ani de după un asasinat în plină stradă.
