Dacă președintele Iohannis a venit cu ”Atâta s-a putut” – primarul general al Capitalei nu s-a lăsat mai prejos și a venit cu ”Aici suntem” – după ce ne-a explicat doct că nu sunt de fapt mai mulți șobolani în București.
Se împlinește un an de zile de când Andrei Caramitru și Cristi Dănileț profețeau zeci de mii de morți din cauza Bisericii. Zecile de mii de morți n-au venit dar, deocamdată, nici plângerile penale pe numele ăstora încă n-au venit. Articolul 404 Cod Penal o mai fi în vigoare?
Un român iese mai câștigat dacă muncește pe €1000 brut în Kazahstan, Polonia, Serbia, Bulgaria sau chiar Ucraina decât dacă muncește pe aceeași sumă în România. Motivul? Alte state își jefuiesc angajații prin taxare mult mai puțin decât o face Regimul de la București.
Între timp, DeClic îl reclamă la DNA pe premierul Cîțu, Ambulanța Sibiu își dă în judecată propriii angajați, și persoanele fizice din mediul rural au ajuns să fie amendate pentru încălcarea GDPR iar taxa pe apă meteorică a fost abrogată în județul Vrancea.
La vecini, în Ungaria, au fost aprobate întrebările de la referendumul privind 79/2021 privind extinderea protecției minorilor în fața agresiunilor sexuale. Iar în Ucraina stabilimentul se pregătește de relații foarte reci cu Occidentul după ce Joe Biden și Nemția în esență au predat această țară Rusiei iar instituțiile europene se dovedesc a fi exact ceea ce spun euroscepticii de 20 de ani că sunt: niște birocrații paralizate cu relevanță zero și a căror cuvânt și tratate semnate valorează chiar mai puțin decât zero.
Dezbateri științifice viguroase au avut loc în ultima săptămână în Grecia, Slovacia, Germania, Italia și, mai ales, Franța. Cele din Franța sunt de urmărit pentru că poporul francez pare să fie și cel mai puțin dispus să cedeze. Poate că nici poporul australian nu e de neglijat – având în vedere că Regimul a trimis armata pe străzi să-i țină în case și totuși aceștia continuă să se revolte. Însă, în genere, e mai sănătos de pariat pe popoare cu experiență (cel francez, de pildă) decât pe colonii penale.
În alte știri, Nicolas Maduro se arată dispus să negocieze cu opoziția pe teren neutru iar economia Nemției continuă să se ducă în cap și, după cum bine știm, când tușește Nemția restul Europei merge la ATI. Dar ce se va întâmpla acum când Nemția însăși e deja intubată?
Acestea, dar și alte știri sunt discutate în ultimul episod înainte de vacanță. În format podcast ne vedem luna viitoare!
Depinzând pe cine întrebi, războiul cultural are date diferite de început. Sau, dacă vreți, războiul cultural ține dintotdeauna. Cert este că ultimele câteva luni au început să aducă și rezultate (pozitive, sau negative – depinde pe cine întrebi) pentru modul de-a pune problema început în urmă cu 10-12 ani.
Acum 10 ani, subiectul îndoctrinării LGBT-iste – mai ales în Intermarium – și pericolul reprezentat de mișcările extremiste cu finanțare de la UE era un subiect strict academic și eventual pentru câțiva tocilari și, da, și ceva dilii. Astăzi, însă, este unul din subiectele de prima pagină – mai ales după anunțul lui Orbán Viktor de a supune referendumului popular prevederile legii 79/2021 privind înăsprirea măsurilor împotriva pedofililor și întărirea protecției copilului. Despre această lege s-a scris și s-a vorbit mult – în special de oameni care fie n-au citit-o, fie au tot interesul ca nimeni să n-o citească. De aceea intrăm în detalii și lăsăm și link-ul sperând s-o citească mai mulți.
Acum 15 luni, atât noțiunea de „pașaport de vaccinare” ca să ai voie să mănânci cât și noțiunea de revoltă cu dat foc împotriva extremiștilor cu astfel de idei elicopterabile erau apanajul „conspiraționiștilor”. Astăzi ele sunt subiect de primă pagină în Franța, Cipru, Grecia, Australia și Italia. Și, cel mai probabil, vor continua să fie subiect important pentru cel puțin încă 3 luni.
Între timp, în România, capitala continuă să se sufoce în gunoaie și marea adminsitrație de centru-dreapta modern pare să fie incapabilă să guverneze fără stări de alertă (adică prin ocolirea Legii și ordinii constituționale de drept a țării). Așa că au decretat „stare de alertă” separat în Sectorul 1 al Capitalei pentru a putea aduna gunoiul. Asta în timp ce Primăria condusă de Clotilde Armand se pregătește să fie executată silit de peste 100 milioane lei conform unei decizii definitive a instanței despre care, firește, presa civilă a scris foarte puțin spre deloc.
La Timișoara e deranj mare că primarul de centru-dreapta modern ar putea fi obligat să-și publice actele de domiciliu, iar vicepremierul de centru-dreapta modern, Dan Barna, confirmă predicția de pe canapea din august 2020: În speță că nu vor fi nici pe departe 80 de miliarde de euro din marele PNRR și, în cel mai fericit caz, primii bani ar intra în țară pe la anu’.
Există și vești bune din zona războiului cultural de la noi: După G4Media, acum și HotNews se alătură presarilor onești și civili cenzurați de Facebook și, odată cu acest aspect, brusc și mai mulți oameni neimplicați află că această platformă chiar este în sine parte din Problemă.
Acesta va fi și ultimul episod cu segment separat pentru R. Moldova. În acest segment discutăm cât de penibil în public poate fi liderul PUN, despre cât de goală este așa-zisa Republică Moldovenească Nistreană (cu imagini, cu tot ce trăbă) dar și despre cum delegația parlamentară a USRPLUS la Bruxelles e complet paralelă cu realitatea de peste Prut atunci când își dă cu părerea în scrisori deschise către Comisie.
În alte știri, 1 din 5 ruși ar dori să părăsească Rusia – mai ales cei tineri și capabili de antreprenoriat sau de muncă serioasă. Cazul Pegasus continuă să fiarbă la foc mic pe măsură ce află și civilii că spionajul Big Tech chiar există și nu e nici pe departe atât de inofensiv pe cât ziceau influenkerii și politicienii care acum se găsesc și ei pe lista celor spionați.
Bruxelles-ul se așteaptă la revolte dure din cauza idioțeniei extremiste numite pompos ”Green New Deal”, Polonia vrea să deschidă un post de Stat pentru adolescenți cu scopul de-a concura propaganda deșănțată și extremă a Disney Channel iar Lukașenko a dat drumul la robinetul cu migranți.
Și, nu în ultimul rând, în Cehia s-a terminat și ultimul pas juridic în drumul spre a introduce un Al Doilea Amendament, după model american, în Constituția Republicii Cehe. O performanță la care noi românii putem deocamdată doar visa.
Acestea, dar și alte știri sunt discutate pe larg în cel de-al 151-lea episod care revine astfel la formatul clasic.
Plecăm și noi două săptămâni și iar iau foc chestii. În România duduie economia (mai ales la Petromidia și Azomureș) iar în Cuba au loc proteste cum n-au mai fost poate de zeci de ani.
Între timp, ministrul finanțelor a fost remaniat pentru că s-a trezit ministru și a ieșit din scriptul care îi fusese impus. Iar ministrul justiției este acuzat direct de stalinism de partenerii de guvernare.
Petrecem cea mai mare parte a episodului discutând despre alegerile din Republica Moldova – cu imagini în exclusivitate cu turismul electoral, de la sediul câștigătorilor, povești hazlii cu comuniști plus detalii din viața de zi cu zi de la vecini.
Spre final discutăm un pic și despre ipocrizia UE privind gardurile la granițe (gardul lituanian e bun, cel unguresc era rău) dar și despre celelalte alegeri care au avut loc în 11 iulie – cele din Bulgaria.
Episodul este filmat în noaptea de 12 spre 13 iulie, anul curent.
Suntem în Moldova. Drept urmare condițiile tehnice sunt ca pe teren. Greu cu editatul – dar și mai greu cu upload-ul. Viteza de upload a crescut simțitor în Moldova în ultimii ani – dar e încă departe de România.
Chiar și-așa, nu se punea problema să nu filmăm un nou episod – adaptat situației: Citind gazeta.
În România se joacă din nou filmul ”CCR man bad” și ”Avocatul Poporului goes brrr” – spre disperarea Regimului.
Între timp, aproape 60% dintre români ar vota un partid național-conservator, conform unui sondaj altfel cât se poate de civil și oficial – judecând după reacțiile cu lăcrimuțe venite din zona albastru-portocalie dar și din unele zone din Partidul Niciodată Liberal.
Se pare că, mai în glumă, mai în serios, poporul român are o imensă durere-n derrière de progresul cu forța propus de cele două forțe eminamente totalitare aflate vremelnic la guvernare. Nu întâmplător Orbán Lájós (fiul torționarului securist Orbán Imre) și-a schimbat campania pentru președinția PNL cu un mesaj foarte apăsat conservator.
În alte știri, G4Media a pățit pe Faceberg ce pățim și noi foarte des – a căzut victimă raportacilor. Cel mai amuzant e că cel mai probabil propriii raportaci (sau cei ai colegilor ideologici) sunt de vină. Sufletul nostru mic și negru dănțuie când vedem din astea.
Și, în fine, sectorul whoreca are probleme în a-și găsi angajați, ceea ce, în sine, este un lucru foarte bun și de dorit. Acest sector economic merită să i se întâmple ce e mai rău având în vedere comportamentul lor de-a lungul așa-zisei crize Covid (care, de altfel, a fost o criză a autoritarismului deșănțat al Partidului Național Liberal – virusul neavând nicio vină).
În celelalte două segmente citim ziarul. Discutăm pe îndelete creșterea vârstei de pensionare în Moldova, creșterea datoriei publice, excesele SIS (Serviciul de Informații și Securitate) din timpul campaniei electorale în plină desfășurare și mersul campaniei de înțepare împotriva pufosului chinezesc pe acest mal al Prutului.
Și, la final, citim ziarul de propagandă al /pas/ și comentăm programul politic – în avampremieră oarecum pentru când vom avea și interviurile.
Totul merge excelent în educația românească așa că USRPLUS își propune să eradicheze ultimele două probleme rămase: fondul clasei și medievalii care nu vor educație sexuală. Și sexul la adolescenți. Și dă-i și luptă!
Între timp, PNL se chinuie mult să eradicheze libertățile cetățenești ale românilor dar și procedura legislativă specifică unui stat de drept. Încă are de furcă mult cu instanțele și o linie de clasament îngrozitoare dar ei tot încearcă.
Peste Prut, doamna prieșîdintî vrea să eradicheze corupția în timp ce Dodon vrea să eradicheze sărăcia și să facă Moldova ”smart” (el zice că nu glumește). Alte partide ar vrea să eradicheze Moldova cu totul. Da’ eradicați mă, tot!
În alte știri, în sfârșit e informație oficială că bate vântul prin spitale din cauza „măsurilor” și că guvernul PNL a dat bani presei cât n-a putut duce astfel că sintagma „presa miluită” este și a fost tot timpul în ultimele 13 luni una cât se poate de reală. Până acum nici o lună era teoria conspirației să sugerezi așa ceva.
În interiorul guvernului se dau de asemenea lupte grele. Prefectul cu portocaliu al Capitalei îl acționează în instanță pe primarele ușor-galben pentru încălcarea Codului Administrativ. În același timp, la galbeni s-a trecut direct la amenințări pe față – funcția lui Orbán Lájós (fiul torționarului securist Orbán Imre) fiind pusă în discuție și riscând să fie înlocuit cu Marcel Ciolacu.
PSD se pregătește să devină al doilea partid românesc care trece Prutul după luni în șir de lobby din partea lui Iv Ceban (primarul Chișinăului) despre care se spune că va abandona barca scufundândă a lui Игорь Николаевич Додон.
Peste Prut s-au terminat înscrierile în alegeri așa că încercăm să trecem prin toți concurenții (și ce rămâne arătăm de la fața locului episodul viitor). Cel mai important e că veți putea asculta imnul /pas/ (”Imnul vremurilor bune”), să-i vedeți panseluțele lui Renato Usatîi dar și pe Dodon mâncând cireșe. Fără glumă! Segmentul moldovenesc episodul ăsta e foarte stufos.
Desigur, întreg rezultatul alegerilor de peste Prut ar putea fi radical diferit față de ce arată calculele în condițiile în care Curtea de Apel Chișinău a trântit un clusterfuck juridic de care n-ai văzut niciodată în România (și realist nici nu prea ai cum să vezi). Toate acestea sunt discutate pe larg cu jurisprudență, precedente și tot ce trebuie.
În toată Europa nivelul corupției a crescut (în majoritatea țărilor UE chiar vertiginos) ca rezultat al „măsurilor” zice-se antipandemice – măsuri care, firește, combat foarte bine prosperitatea, încrederea socială și stabilitatea politică dar nicidecum pandemia. Lucru evident și din datele economice.
Vecinii de la Vest au înnăsprit pedepsele pentru infracțiuni sexuale comise împotriva minorilor, o măsură care a scos din minți ONG-urile LGBT-iste. Dar să nu sugerați că există vreo legătură între ele căci, dacă o faceți, se știe, sunteț’ putiniști.
La Campionatul European continuă distracția – în vreme ce în Ungaria stadionul e plin, UEFA amenință Emiratele Engleze Unite cu mutarea finalei tot la Budapesta dacă arafații locali mai continuă să fie idioți. Între timp, în România s-a ratat o frumoasă ocazie de-a face mișto de Rusia grație regulilor imbecile, extremiste și iliberale practicate de Regimul de la București.
În fine, spre final discutăm de ce AfD este cel mai popular partid în rândul tinerilor est-germani și de ce au dreptate să dea cu tifla stabilimentului așa-zis „centrist” din jurul fostului ofițer STASI, Angela Merkel.
Un episod foarte stufos, cât să țină pentru până la prima transmisie din Republica Moldova.
O săptămână mai puțin nebună decât precedenta însă în continuare intensă întrucât se apropie perioada de concedii și toate grupurile de interese caută să-și „rezolve” cât mai multe acum pe ultima sută de metri – iar cei care realizează că nu mai pot rezolva mare lucru acum încep deja terenul pentru toamnă.
Spre exemplu, fanii USR care au și creier încep să se prindă că Stelian Ion este un eșec – iar vrăjelile lui Cîțu despre MCV sunt campanie electorală. Declarații politice, otherwise known as fake news, cum se zice pe Canapea.
Mai apoi, în USRPLUS se împart taberele în pregătirea pentru Congres. Cioloș-baci s-a trezit aplatizat (așa cum s-a speculat în acest podcast cu luni în urmă). În episodul acesta vă spunem și cine va profita.
Între timp, în PNL, vizirul cu nume de afurisenie mâțească pare să intre în linie dreaptă spre a fi noul șăf al partidului. Actualul șef e mai degrabă cu numele și adună voturile ”bob cu bob”. Competiția e departe de-a fi încheiată și încă sunt posibile surprize și răsturnări spectaculoase dar, deocamdată, challenger-ul se descurcă foarte bune.
În alte știri, legea care-și propunea să introducă educația sexuală obligatorie de la clasa a V-a a mai primit un binemeritat șut în dinți (dimpreună cu doritorul ei, eminența cenușie de la Trei Coceni) – spre disperarea alabastru-portocaliilor care află brusc că circulaba din ”coaliție” nu e totuna cu realitatea din teren.
Mult mai interesante sunt știrile de peste Prut. În sfârșit partidele încep să ia în serios campania electorală ceea ce e bine dacă ești observator fără implicare emoțională – dar foarte nasol dacă ești implicat(ă) în vreun fel în campanie. Mai în glumă, mai în serios, campania se îndreaptă spre un shitshow garantat. Ceea ce ar fi amuzant dacă n-ar fi în joc viitorul a circa un milion de cetățeni români cărora li se mai adaugă cel puțin încă un milion de etnici români.
Abordăm știrile externe mai relaxat și discutăm meta-narative – respectiv politica externă a UE vis- à-vis de China, așa-zisul impozit global corporativ, inflația dolarului american și diplomația franceză.
Doar pentru că e o săptămână mai relaxată, nu înseamnă c-am tratat-o superficial. Episodul e la fel de dens cum v-am obișnuit.
O săptămână absolut nebună! Va trebui făcută o listă cu ce canapelisme încă NU s-au confirmat.
În ultima săptămână am aflat din surse oficiale că: Anthony Fauci chiar se coordona cu Bill Gates, măștile chiar nu funcționează, sistemul imunitar chiar există și când vine vorba de pufosul chinezesc, iar pufosul chiar provine din China și dintr-un anumit institut de virologie din Wuhan. Uf!
Mai rămâne să aflăm și că înțeparea e complet inutilă pentru cei ce s-au întâlnit cu pufosul. Ah… și asta s-a aflat. Sau, alternativ, Societatea Spaniolă de Imunologie este o instituție putinistă, negaționistă, pesedistă și de extremă-dreapta.
Pe plan intern, șpăgarii eroi de la Cluj smiorcăie în public că vor rămâne fără loc de muncă. Pe măsură ce decretul de abolire a pandemiei se apropie, unii dintre ei constată că au fost niște actori într-o piesă proastă, nicidecum eroi intergalactici. Nasol când ți se urcă la cap și începi să te crezi erou doar pentru că ți-a zis Iohannis.
La UMF Iași va sosi în curând Procuratura. Așa pățești când te crezi zeu și stăpân.
Între timp, aflăm că onor-Guvernul se pregătește să cheltuiască de 10 ori mai mult decât PSD-ul pe un „cloud guvernamental” care n-are cum să funcționeze oricât ar insista Cîțu că i-au zis lui „specialiștii” altceva. Pe fundal, însă, ruperea alianței cu grota albastru-portocalie devine în sine o miză pentru viitorul președinte al PNL. Între timp, în grota cu pricina se ascut cuțitele și se crează noi majorități. Luna septembrie o să fie foarte amuzantă în acest context.
Peste Prut au început lansările oficiale în campanie dar și primele hârjoneli. Un sediu al PSRM a fost umplut cu mehlem (la propriu) iar instanța ar putea în curând arbitra o dispută între PAS și PSRM pe tema secțiilor de votare din diaspora. În segmentul moldovenesc arătăm și multe imagini de la mitinguri electorale precum și din Transnistria.
În alte știri, fostul ministru de externe al Austriei care dansa cu Putin prin 2018 a fost numit în conducerea companiei de Stat Rosneft, reformele în domeniul imobiliar din Suedia scot comuniștii din minți, Danemarca va procesa azilanții în Rwanda, tensiunea politică atinge paroxismul în Israel, Xi Jinping lansează tezele anului 2021 cerând tovarășilor să strângă rândurile în jurul propagandei de Partid și de Stat iar TikTok se vede acționat în instanță pentru practici abuzive asupra minorilor.
Acestea, dar și multe alte știri și subiecte sunt discutate pe larg într-un episod care la fel de bine se putea numi ”Bă, noi v-am zâs”.
Săptămâna asta s-a găsit extremă dreaptă, negaționism, șoșocism și PSD-ism în toată presa. Ceva se întâmplă.
Ca și anul trecut fix în perioada asta, și anul ăsta presa fâsâie pufosul chinezesc dar, spre deosebire de anul trecut, anul ăsta aflăm că s-a reinventat imunitatea naturală, că totuși China chiar e de vină pentru chestii (conspirație de extremă-dreapta anul trecut) și chiar aflăm că regulile guvernului sunt imbecile din gura unor oameni care anul trecut pe vremea asta ne înjurau și acuzau c-o omorâm pe bunica.
Din zona albastru-portocalie a presei aflăm că DNA stă azi mai rău decât pe vremea lui Dragnea. Un lucru absolut adevărat dar care anul trecut pe vremea asta era PSD-ism. Tot PSD-ism era și când spuneam noi că vine criza și austeritatea însă săptămâna asta confirmarea vine chiar din gura celui care (încă) este președintele PNL (PSD-dar-cu-galben).
Extremă-dreapta s-a găsit însă la Digi care, brusc, ca la un semn (ordin?) scrie liber despre jungla de la Calais. Un subiect care din 2015 și până acum 10 minute era apanajul „extremei drepte” și al „rasiștilor”. După moartea prin hăcuire cu sabia a unui șofer de TIR român, iată că acum nu mai e „extrema dreaptă” o discuție despre degenerarea din Franța.
În alte știri, aflăm că înțepătura experimentală își face efectul în 14 zile dacă te întorci în România, în 10 zile la sala de fitness și în 15 minute pe stadion. Așa-s regulile Guvernului României! Și sigur și precis asta are legătură cu sănătatea publică, știința și medicina. Siiiiiigur că da!
Întrucât se apropie alegerile peste Prut, menținem separat un segment cu știri moldovenești. Săptămâna asta am aflat că un partid de 1% pus acolo strict ca să faulteze AUR poate să rescrie 100-ș-ceva de ani de istorie – astfel că în 4 luni moldovenii ar putea să-și cvadrupleze veniturile. Sigur, nu-l doare să promită, nu?
Între timp, un alt partid își lansează campania… din sicriu. Un ”stunt” prea HONK chiar și după standardul Republicii Moldova. De fapt, vă arătăm ultimele trenduri în materie de clipuri electorale în țara vecină, la fel ca și săptămâna trecută. Și vom continua asta până plecăm în Moldova.
BONUS: În pauzele muzicale puteți admira Chișinăul din… 2016. Am găsit niște imagini pe care le credeam pierdute pentru totdeauna. Trăiască obiceiul extremist de-a face copii de siguranță la copiile de siguranță.
Extremă-dreapta s-a găsit însă și-n alte țări. Austria a publicat o hartă a unei anumite religii cu nevoi speciale, Elveția a trimis UE la plimbare după 7 ani de negocieri întrucât Bruxelles-ul nici acum n-a priceput că nu e nimeni obligat să-i ia în serios iar în Marea Britanie se discută deschis despre totalitarismul digital (altă temă care era „conspirație” acum fix un an).
Și, în fine, s-a găsit niște corupție la Black Lives Matter. Șocant, într-adevăr.
În episodul de săptămâna aceasta suntem onorați de prezența lui Ovidiu Patrasciuc, profesor la liceul de muzică din Bistrița și, de când cu dileala pandemică și comentator din postura de om normal la cap.
Începem prin a discuta cum se predă vioară online, ping pong online, ski online (nu, nu e glumă) dar și nemernicia și conformismul clasei profesorale. Și-apoi navigăm prin știri.
Cei peste 16.000 de pacienți cu HIV/SIDA din România sunt fără acces la tratament de peste un an de zile întrucât spitalele de boli infecțioase tratează doar răceală chinezească. De la un punct încolo, până și USR-istul militant Emanuel Ungureanu a început să sune direct ca Șoșoacă, vineri făcând live dintr-un spital gol. Clovneria continuă.
Între timp, la PNL este campanie electorală și, ca de obicei, cel mai guraliv este Rareș Bogdan care brusc și-a amintit că AIȚILOP chiar se comportă infect sub scuza pandeliei dar și că PNL chiar pierde voturi în mod constant din cauza mariajului său cu progresismul globohomo. Un pic ironic să zică asta Rareș Bogdan dar campania e campanie până la urmă.
S-a pus în discuție constituționalitatea legii „stării de alertă” la CCR și a avut loc și un protest despre asta. Nimic în presa civilă despre subiect, firește. Pronunțarea a fost amânată dar merită oferite niște actualizări întrucât este probabil cel mai important subiect pentru cei interesați de libertate în dauna presupusei și iluzorii siguranțe.
De la ILGA Europe aflăm că cine nu votează cu Antonel de la DEMOS este literalmente un dictator național-socialist cu mustață și vorbitor de nemțește. Iar de la Eurostat aflăm că România se află în fața unei scăderi abrupte de populație și, desigur, despre subiectul ăsta e voie de vorbit numai dacă propunerea e în direcția distrugerii națiunii.
În paralel, onor premierul României ne spune că trecem prin cea mai cu fainoșag recuperare economică din istorie după cea mai mare criză din ultima sută de ani. Desigur, am vrea să știm ce-a fumat premierul dar și să reamintim că în urmă cu fix un an PNL-ul nega însăși existența unei crize economice.
Peste Prut, precampania se intensifică și venim cu câteva actualizări dar și cu două clipuri electorale. Sperăm ca partidele să producă mai multe ca să putem în fiecare episod să aducem măcar câte două.
S-a aprobat „pașaportul Covid” care de fapt nu aduce nimic nou – și deci nimic bun. O imensă aflare în treabă pe mulți bani publici și… cam atât. Între timp Ungaria refuză să semneze noul acord de asociere între UE și țările din ACP (Africa, Caraibe și Pacific) motivând că imigrația nu ar trebui legată de considerentele comerciale și economice. Iar Polonia se pregătește să-și învețe elevii și studenții că Uniunea Europeană s-a transformat într-o entitate ilegală. Sigur, și ilegitimă dar polonezii nu se grăbesc și cu acel pas.
În Franța s-a raportat hapciuul la hectar și abia acum brusc se află și în public. Iar în Măreața Britanie, arafații lor admit în public că au folosit metode totalitare pentru a prosti poporul cu televizorul (cât se poate de la propriu). Pfizer în schimb își freacă mâinile și se pregătește să mai vândă niște miliarde de doze de ser experimental într-un film pe care, cei care-s atenți, l-am mai văzut în 2009 cu GlaxoSmithKline.
Peste Ocean, Curtea Supremă a SUA ar putea revizui semnificativ decizia Roe v. Wade din 1973; primarul din Chicago instituie rasism instituționalizat pe bune iar în Texas guvernatorul insistă cu forța legii că libertatea individuală a texanilor este mai importantă decât frica ipohondrilor de-a nu răci.
Acestea, dar și alte subiecte sunt discutate pe larg cu Ovidiu într-un episod în care aflăm că ne-am descoperit fobiile. Cumva nu le aveam, în calitate de apartenenți ai primelor generații de copii ai României libere (cu educația și formarea integral în post-comunism) și trebuiau să vină tot felul de nătăfleți să ni le explice.
Un episod așa, relaxat, într-o săptămână cu știri lente, în conformitate cu Ordinul de Relaxare ce i l-a livrat un anumit vecin de la parter lui Ovidiu dar și în conformitate cu datoria de-a servi Cauza.
Vodă Wuhannis iar s-a mehlemit pe guvernul lui. După ce i-a lăsat pe ăștia să caute botnițe pe plajă și la munte, dup-aia a dat drumul la vidanjă direct prin ventilator și cu ocazia asta a distras atenția și de la o mulțime de știri ceva mai importante.
Același lucru și săptămâna trecută când știri mult mai importante au fost eclipsate de laba de urs pufos și mare care, pare-se că până la urmă nici n-a murit. Știrea în aceste două evenimente este că figura a mers. Normal c-a mers în condițiile în care nici jurnaliștii nu mai avem (nu c-am fi avut vreodată prea mulți).
Între timp, a apărut raportul GRECO care este devastator pentru regimul PNL. Noroc că votanții lor erau ocupați cu ursul și masca pe plajă așa că a rămas nediscutat la modul mai serios.
Coaliția încă nu s-a înțeles cine preia TVR, SRR și Avocatul Poporului. Ăstora le-ar trebui o școală ajutătoare de politică întrucât le ia peste 6 luni să vină la putere după ce au deja guvernul, parlamentul și președinția. Atât s-a putut!
Atât s-a putut și la Sectorul 5 unde partidul #Colectiv a votat cu Piedone. Sau în CGMB unde șeful useriștilor e unu’ cu experiență în PSD și PNL. Oameni noi, cum ar veni.
Pe fundal, însă, miroase a panică. Mai în glumă mai în serios salvatoriștii au picat pe 4 în intenția de vot și nici PSD-cu-galben nu stă prea grozav. Până și leftiștii admit acum ceea ce în decembrie 2020 era fabulație sau direct teoria conspirației.
Apropo de teoria conspirației, mai țineți minte bebelușul mort ”din cauza” botezului și iureșul făcut ca Biserica să-și schimbe ritualul vechi de milenii c-așa vor salvatoriștii căci, iată, muari uamnii dom’le? Eh… și aia era o minciună. Săracu’ copil a murit din cauza incompetenței șpăgarilor eroi din linia întâi.
Tot în zona conspirației (dar nu teorie – ci practică) s-a consumat și un episod de propagandă chineză susținută în România. Așa am aflat că din cauza legii 5G nu vom mai putea cumpăra pește codimentat de la Magazinul Chinezesc. Au zis-o băieții CCP-ului deci trebuie să fie adevărat, nu?
În alte știri, înțeparea continuă să meargă prost. Românii nu fac ei gură în public atât cât ar trebui dar prin comportament și practică fac ce trebuie. Sistemul își îndoaie dinții cu totul în Popor și, iată, nici propriile cozi de topor din Sistemul medical nu și le poate convinge majoritar. Csf? Ncplmsf. Atât s-a putut!
Dincolo de Prut, motoarele campaniei electorale se încălzesc și intrăm și noi în logica de campanie ca să putem fi cât mai bine pregătiți luna viitoare când mergem în teren.
În Europa, Dreapta își continuă (chiar dacă mai lent decât ne-am dori noi) ascensiunea. Extrema-stângă spaniolă (încă la putere la nivel național) și-a luat o aplatizare de nu s-a văzut la alegerile regionale din Madrid fix pe subiectul dilelii pandemice. Stânga cu mesaj ca Andreea Moldovan la noi și Dreapta cu mesaj cam ca pe canapea. La final două partide carantiniste au zburat cu totul din legislativ și al treilea a scos jumătate din numărul de mandate avute înaintea alegerilor.
În Franța, gluma se îngroașă. Mai în glumă, mai în serios, nu mai sunt doar niște generali bătrâni care ar vrea rezolvată problema unei anumite religii a Păcii cu nevoi speciale. Ci spre două treimi din populație. Cu puțin noroc iese de-un Great Reset dar nu cum au crezut inițiatorii. Nu neapărat război civil da’ ceva să placă la toată lumea.
Și Mario Draghi a devenit brusc de extremă-dreapta. Când Salvini a cerut o rezolvare à la Turcia dar cu Libia pe subiectul invaziei, a fost făcut albie de porci de toată lumea bună. Acum Mario Draghi cere cam același lucru. Brusc politicile „de extremă-dreapta” sunt ”de centru”.
Și, în fine, Rusia își consolidează prezența militară în Armenia în prima creștere a prezenței rusești în Caucaz din 2008 încoace. Între timp, la ei acasă, rușii caută metode de-a frâna posibilitatea oamenilor lui Navalnâi de-a candida la alegerile legislative ce se apropie.
Acestea, dar și multe alte știri, într-un episod așa mai relaxat după cum a ordonat Prim Vodă al Țării. Că dacă nu vă relaxaț… vă ia mama dracu’, gen.