Azi nu postasem nimic despre taxe 🙂 Hai să răspundem la întrebarea următoare: Cât muncește un român pentru el și familia sa?

Salariul mediu în România este de 5.380 lei, din care:

• 25% îți ia statul, pentru așa zisele „asigurări sociale” – sistemul falimentar de pensii de care nu o să te bucuri niciodată sau care te va ține 20 de ani în sărăcie lucie la bătrânețe dacă nu-ți asiguri și altă sursă până atunci.
• 10% îți ia statul pentru așa zisa „asigurare de sănătate” – cel mai slab sistem de sănătate din lumea civilizată, pe care să te ferească Dumnezeu să fii nevoit să-l accesezi. Cunoscut și ca sistemul „nozocomial”. Oricum, dacă vrei să ai o șansă, fie te duci la privat, fie ajungi să ai nevoie de plic și să cumperi tu toate tratamentele.
• 10% îți ia statul impozit pe venit – nu știi ce face cu el, nu există trasabilitate, o parte din el poate ajunge la finanțarea partidelor politice, altă parte poate ajunge la cumpărat whiskey de protocol la un minister, altă parte poate ajunge la o autostradă, altă parte ajunge la salariile unor bugetari, etc.
• 2,25% – contribuție asiguratorie de muncă – neclar ce se întâmplă cu asta, cam același lucru ca la impozitul pe venit.
• 9% îți ia statul TVA pe 27% din ce a rămas, adică pe ce cheltui pe alimente. Românii cheltuie 27% din salariul net pe alimente, care au cota de TVA de 9%. T.V.A. – ul se folosește cam la ce se folosește și impozitul pe venit – neclar. O parte, adică o cotă defalcată, ajunge la primării.
• 19% îți ia statul TVA pe restul de 73%, adică pe restul cheltuielor, cu câteva excepții mici. Destinația e aceeași – neclară + bugetul primăriilor.
• Dacă cumperi benzină, plătești curentul electric, cumperi alcool, sau țigări, acolo mai există accize, dar deocamdată le vom sări, pentru că e mai dificil de calculat. Voi face altă postare despre ele. De asemenea, dacă cumperi produse din import, din afara UE, de exemplu America (electronice, telefoane, etc.), China (aproape orice), India, Bangladesh, alte țări asiatice mai mici (haine), statul îți ia taxe vamale de import, deci din nou le vom sări pentru că e complicat. Taxele respective se găsesc deja în prețul produsului respectiv.

CALCUL

25%*5380+10%*5380+10%*5380+2,25%*5380 = 2542 – taxe pe muncă

Salariul net = 5380 – 2542 = 2838

9%*27%*2838 = 122 TVA Alimente = 2,3% * salariul brut
19%*73%*2838 = 331 TVA Bunuri de consum = 6,1% * salariul brut
25%+10%+10%+2,25%+2,3%+2,3% = 56%

TOTAL TAXE PE VENITUL BRUT = 56% + accize + taxe vamale

CONCLUZII

Un român mediu câștigă 64.560 lei pe an.
Din acești bani, românul mediu plătește 36.154 lei pe an la stat.

În zile din an, situația stă în felul următor:
Dintr-un an, 30 de zile sunt concediu, 13 zile sunt sărbători legale iar zile de weekend – 104 – total 147 zile libere.
TOTAL – 261 zile lucrătoare.

Astfel, un român mediu câștigă:
64.560 lei / 261 = 247 lei / zi din care
36.154 lei / 261 = 139 lei / zi plătește la stat

PE SCURT:
Un român mediu produce 247 lei / zi și dă la stat 139 lei / zi.
Altfel spus, un român mediu muncește pentru stat 6 luni, munceste pentru el 4,5 luni și are concediu sau sărbăori legale 1,5 luni.

Pe cifre oficiale, românii muncesc jumătate de an pentru stat.

Îmi bat gura de la început că PNRR este despre taxe mai mari. Iată dovada.

Am crezut că ele o vor apărea mai târziu, dar încep să fie introduse în narațiunea publică încă de pe acum. Au început cu taxele auto dar vor continua și cu celelalte. În prezent, povara fiscală în România este de peste 50%.

Asta înseamnă că un român muncește peste 6 luni pentru stat, o lună are concediu și aproximativ 4 – 5 luni pentru el și familia sa.

Probabil că românii vor ajunge în 8 – 10 ani să scadă de la 4 la 3 luni de muncă pentru ei și vor ajunge să muncească 7 chiar 8 luni să plătească taxele la stat.

Să descifrăm ce zice domnul ministru aici:

1. „Schimbarea modului de taxare a traficului greu” înseamnă de fapt CREȘTEREA taxelor de drum pentru TIR-uri, adică creșterea costurilor transportatorilor. Cum transportul este un cost în toată producția de bunuri, creșterea costurilor cu transportul (fie că e prețul combustibilului, fie că e taxa de drum, fie că sunt alte costuri) se reflectă în prețul „de la raft”.
2. Descurajarea înregistrării mașinilor vechi – descurajarea are loc prin taxare. Probabil, politicienii se gândesc să taxeze mașinile mai vechi cu o taxă de drum mai mare, în funcție de numărul de km parcurși, sau altă formă de taxare abuzivă. Cei mai afectați vor fi oamenii săraci, care nu au bani să își cumpere mașini noi, dar care au nevoie ca de aer de mobilitate. Mobilitatea te scoate din sărăcie. Dacă ești muncitor necalificat la Galați dar ai reușit să îți cumperi o mașină de 25 de ani cu care să faci naveta la Brăila, ai o șansă mai mare să îți găsești o slujbă stabilă acolo. Astfel, îți permiți să plătești și o pregătire a copilului la Engleză, care va face astfel o facultate. Altfel, ești nevoit să lucrezi cu ziua la Galați (chiar și pentru lucrat cu ziua și alergat între ciubucuri ai nevoie de o tigaie cu roți) și eventual să ai ajutor social iar copilul tău are șanse mai mici să intre la facultate. Astfel, taxând mașinile vechi, cei cu venituri mai mici sunt văduviți de o șansă de a-și urma visurile și de a se realiza pe propriile puteri. Inclusiv viitoarele generații.
3. Un sistem de taxare ecologic – acest lucru înseamnă tot creșterea de taxe. Înțelegem din textul domnului ministru că acum nu avem un sistem de taxare ecologic. Deci vor fi adăugate noi taxe, ecologice. Vechile taxe vor rămâne la fel. Vorbim de o creștere.
4. Pentru vehicule grele, o taxă pe distanță în loc de vignetă – din nou, vorbim de o creștere. Iar această măsură nu se va opri aici. În anul 2001 nu exista ROVigneta. Aceasta a fost promovată de guvernul Năstase ca necesară pentru construirea de autostrăzi. Evident, nu s-au construit autostrăzile, dar banii s-au încasat și s-au cheltuit. Apoi au urmat creșteri ale valorii sale.

Apoi a fost introdusă o acciză iarăși pentru construirea de autostrăzi. Mereu, statul motivează noile taxe pentru proiecte viitoare, nu numai în România ci peste tot în lume. În final, populația plătește și de cele mai multe ori nu se alege cu promisiunea livrată. Așadar, acum ni se spune că o nouă taxă este necesară.

Cu siguranță, după ce transportatorii se vor fi obișnuit cu noua taxă, prețurile la raft vor fi crescut iar o altă „oportunitate” de „noi proiecte de infrastructură” va apărea la orizont, vor veni niște guvernanți care vor spune că este necesară aplicarea aceleiași măsuri ca și la transportatori, și vehiculelor ușoare, autoturismelor.

Așa acționează statul – pas cu pas intră în portofel și-ți ia puțin câte puțin, promițânu-ți un viitor mai prosper.
Când vrei ca statul să asigure prosperitate, te alegi cu muncă în folosul politicienilor, birocraților și angajaților publici, și în cel mai bun caz rămâi cu jumătate din ce produci. Când vrei ca statul să asigure libertate, te alegi cu prosperitate.

Să facem tot ce ține de noi ca la vârful statului român să ajungă, pe parcursul acestei generații, și politicieni liberali în gândire, nu numai pe insignă.

Până atunci, PNRR înseamnă socialism și taxe mai mari.

Culturile pot fi măsurate cu ajutorul dimensiunilor lui Hofstede. Două dintre scări sunt: distanta față de putere și aversiunea față de risc.

Distanta față de putere măsoară percepția omului față de un alt om care deține puterea. Dacă te simți egal cu primarul sau cu un deputat, distanta față de putere e mică. Dacă ai senzația că primarul sau chiar un birocrat e Dumnezeu, atunci distanta e mare.

Cu cat distanta față de putere e mai mică, cu atât mai bine pentru comunitate sau pentru țară, înseamnă că oamenii îi privesc pe cei care dețin puterea ca fiind egali ai lor.

Aversiunea față de risc măsoară percepția față de riscul provocării puterii. Dacă crezi că e riscant să te certi cu puterea, aversiunea față de risc e mare. Dacă nu-ți pasă că te certi cu cineva care deține puterea, aversiunea față de risc e mică.

Cu cat aversiunea față de risc e mai mică, cu atât mai bine pentru comunitate sau pentru țară, înseamnă că oamenii îi privesc pe cei care dețin puterea ca fiind mai degrabă inofensivi decât periculoși.

România stă foarte prost la ambele. Distanta față de putere este spre maxim – 90/100 – iar aversiunea față de risc e foarte mare, oamenii de bun simț preferă să nu intre în conflict cu cineva care deține puterea – 70/100. In general, cu cat mergi mai spre vest, cu atât coeficienții ăștia scad.

Acum înțelegem puțin mai bine de ce este foarte greu sa schimbi puterea în România. Pentru că cei care ar vrea-o schimbată pe de o parte percep asta ca o aventură imposibilă (puterea e foarte sus, distanța până acolo e foarte mare) iar pe de altă parte nu vor să-și asume riscurile să o supere (pentru că le percep ca fiind foarte mari).

Avem nevoie in societate de aversiune de risc și distanta de putere mai mici, avem nevoie practic de antreprenoriat politic.