Cel mai bun rezultat posibil ar fi fost cu /pas/ sub 50 de mandate (dar nu mai puțin de 45) și constrâns să guverneze într-o coaliție. Al doilea cel mai bun rezultat e cel care chiar a ieșit – cu o majoritate foarte șubredă și cu două partide în Parlament care-i suflă voturile ”de centru” și la o adică oricând îi pot strica majoritatea. Nu e nevoie s-o și facă, dar e bună presiunea.

Cel mai prost rezultat posibil ar fi fost cu rușii prea aproape (că de câștigat direct chiar n-aveau cum). Acel rezultat însă a fost făcut imposibil chiar de Dodon încă din august cu declarația asta. Fără niciun fel de glumă, Dodon a semnalizat direct că n-a vrut să câștige. Se poate specula de ce dar, sincer, nici nu mai contează. Modul ăla de-a face politică e pasée chiar și între proruși. Dar despre asta va fi timp de discutat în 2028 (nu e garantat că unii deputați ai ”patrioților” vor mai fi în viață în 2028, dar și asta e altă discuție).

Acum, că a ieșit aproape excelent, și în orice caz deloc rău, ar cam fi momentul să fie spuse și niște adevăruri pe care comentacii continuă să le evite deși campania s-a încheiat de mai bine de două săptămâni.

Cum campania a avut loc cât eram în Tajikistan (o țară cu internet mai degrabă lipsă), n-am putut-o urmări cu atenția pe care mi-aș fi dorit-o dar chiar și-așa unele lucruri erau clare chiar și de la 4500km distanță de Chișinău.

Presa moldovenească demnă de Tajikistan

În Tajikistan nu e ca-n rusia. Nu zbori pe geam dacă fluieri în biserică. Doar că brusc nu mai sunt bani, riști să afli că ai trecut pe roșu chiar dacă n-ai mașină și stai într-o localitate fără semafoare, ziarul/blogul tău brusc n-are licență să existe chiar dacă acum 3 ore nu era necesară una… glume din astea.

Ei bine, presa din R. Moldova nu e foarte diferită la acest capitol. Și nu o spun eu, un răutăcios care nu apreciază minunățiile guvernării pro-europene – ci o spun (spre creditul lor!) chiar jurnaliștii care altfel au făcut campanie pe față pentru /pas/ dar care după campanie s-au oprit (spre deosebire de prea mulți alți redactori și scriitori de pe la noi). Zice Gabriel Bejan, senior editor la Hotnews așa:

Presa nu e îndrăgită nici în România, nu mă miră că foarte mulți moldoveni sunt suspicioși în ceea ce o privește. Pe de altă parte, nu pot să trec cu vederea ceea ce mi-a spus o prietenă care lucrează într-o organizație neguvernamentală importantă de la Chișinău despre faptul că în Republica Moldova nu există nicio instituție media care să se poată autosusține doar din publicitate. Toate trăiesc, în principal, din granturi europene și din alte feluri de finanțări, mi-a explicat ea.

În aceste condiții pare normală inventarea unei instituții precum „Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului” care verifică proveniența fondurilor cu care se deschide și funcționează, inclusiv o instituție media pe teritoriul țării. Fără avizul acestui organism, Consiliul Audiovizualului nu poate acorda licență de emisie, unei televiziuni sau unui post de radio.

Dar dacă autoritățile au reușit astfel să blocheze, măcar parțial, propaganda și dezinformarea venite din Rusia, a apărut o altă problemă, pe care mi-o semnalează prietena mea din societatea civilă: autocenzura. Mulți jurnaliști au ajuns să se teamă ca nu cumva să calce pe bec. Să nu fie considerați ca făcând parte din „tabăra cealaltă”, dacă se apucă să critice ce nu funcționează în țară.

Ceea ce domnul Bejan numește ”autocenzură” se mai numește și chilling effect la Partenerul Strategic iar în context juridic se numește efect descurajant definit ca inhibarea sau descurajarea exercitării legitime a drepturilor naturale și legale (cum ar fi libertatea de exprimare) prin amenințarea (fie și doar implicită) cu acțiuni sau sancțiuni legale.

Fix așa se controlează spațiul informațional în Tajikistan: Presa nu se susține din piață ci prin granturi de la stat (fie el statul tajik, rus sau chinez) iar aprobarea unui nou organ de presă trece printr-o comisie opacă numită politic.

Diferența față de Republica Moldova există, dar doar prin prisma geografiei. Tajikistan are graniță cu Afghanistan (brrr!), China, Uzbekistan și Kârgâzstan – doar cea din urmă având o oareșce tradiție democratică, dar și aia șubredă și cu multe asteriscuri. Prin comparație, Moldova se învecinează cu două țări în care poporul de bine de rău mai dă cu tomberonul politicieni iar presa nu se ferește să ia în balon conducerea, inclusiv pe timp de război. Prin urmare, presiunile externe imediate asupra spațiului informațional moldovenesc sunt în orice caz mai tolerabile decât la Dușanbe.

Însă faptul rămâne: vorovitul nu-i tocmai slobod în Republică.

Că nu-i slobod pentru muscali e un lucru foarte bun. Dar că nu-i tocmai slobod nici pentru cei 75%(!!!) dintre cetățenii care NU au votat cu /pas/ e o imensă problemă. Una care mocnește lent și când va bubui (și va bubui la un moment dat) nu o să placă nimănui.

În 2005 Vornin și PCRM se comportau cam la fel. Am stat o dată 3 ore în vamă să dau explicații de ce am o cameră de filmat cu mine. Șicanele de doi bani la adresa jurnaliștilor arătau altfel decât astăzi, dar miza și intenția erau similare. Și tot așa, PCRM-iștii erau ferm convinși că au dreptate. Aveau de partea lor argumentul că deja erau singurul partid marxist-leninist nereformat din toată Europa care izbutise să revină la putere prin alegeri libere și chiar să fie și reales.

Partizanii /pas/ vor spune că am făcut o comparație deplasată dar abia au trecut 6 ani de când Maia Sandu făcea guvern cu Dodon și Voronin. Ba chiar binecuvântau jurământul depus de Irina Vlah[observați sursa, da? Informați-vă numai din surse oficiale!].

Criza de legitimitate amânată, dar nu rezolvată

Au votat 1608518 cetățeni ai Republicii Moldova, din care 792557 cu /pas/. Conform Comisiei Electorale Centrale, asta înseamnă 50,20% din voturile valabil exprimate și aproape 26% din toți cetățenii Republicii.

Teoretic, Republica Moldova nu are aceeași problemă ca România cu listele electorale: O dată pentru că alegerile parlamentare sunt naționale (și nu pe circumscripții ca la noi) și mai apoi Moldova are ceva formă de digital ID care, din nou teoretic, ar trebui să prevină apariția morților pe liste și alte clovnerii datorate inerției birocratice pe care le mai vedem pe la noi.

Sigur, o să spuneți că nu contează. Alegerile s-au ținut, sunt valide și aia e. Și, firește, veți avea dreptate acum. Dar gândiți-vă peste doi sau trei ani.

La putere în Franța ar putea ajunge Jordan Bardella. Bula ”AI” se va sparge declanșând turbulențe economice în SUA iar în România s-ar putea lăsa cu anticipate. Sau pur și simplu în 2028 la parlamentarele la termen din România ”iese” altcineva (și nu AUR – ci ceva ce astăzi nu există încă). Then what?

În situații mai tensionate, legitimatea locală te trece criza. Vă poate explica Băsescu pentru perioada 2009-2011. Sau Zelenski pentru perioada 2022-prezent. Când îți propui reforme și/sau măsuri controversate, ajută foarte mult să fii cât mai legitim.

Ce-și propune /pas/ are șanse mari să scoată din sărite segmente largi din societatea moldovenească (indiferent cum o privim). Și când majoritatea ta stă literalmente în (maximum) 3 oameni, vor apărea probleme.

Iar subiectul legitimității nu poate fi ignorat la nesfârșit doar pentru că vatnicii din viceu îl leagă de interdicția partidului iredentist Moldova Mare sau pentru că infractorul Șor a zis nu-ș-ce pe Telegram. A lăsa acest subiect să fie dictat de hachițele lu’ madam Furtună sau de un punctaj de la Kremlin e cea mai proastă și mai iresponsabilă alegere. Or fix asa face /pas/ când încearcă să acrediteze ideea că o discuție despre legitimitate e în esență kremlinism.

Nu e. Și aroganța /pas/ deja a costat și aproape sigur o să coste și mai mult în următoarele luni și în următorii ani. Ileana Racheru de la Institutul Diplomatic Român o zice mai… diplomatic. Dar o zice:

Și ce-a mai greșit PAS foarte mult a fost în comunicarea cu cetățenii. O parte a celor din PAS au avut și cred că continuă să aibă o atitudine destul de arogantă și de superioară față de populația de rând. Mulți dintre ei sunt educați în Occident, au studii superioare și comunică foarte greu cu oamenii de rând.

Genul ăsta de aroganță ține până când nu mai ține.

Când guvernul Republicii Moldova va avea nevoie cel mai mult de înțelegere din partea populației, fix atunci se va trezi că n-o are. Am văzut ”filmul” ăsta în România de cel puțin trei ori și nu există niciun indiciu că nu va ”rula” și la Chișinău acest film. Nu doar că natura umană are prostul obicei de-a fi destul de constantă, dar vorbim și de două popoare care-s de fapt cam același – cu foarte mici diferențe temperamentale.

Istericalele din România

Separat de aroganțele, micismele, stângăciile, instinctele autoritare și pe alocuri direct reaua credință a unora din administrația de la Chișinău, o parte din vină pentru climatul informațional toxic stă și pe umerii comentacilor din RSR.

[Î]n Republica Moldova, alegerile nu sunt, în mod evident, nici echitabile, nici libere și nu asigură competivitatea în procesul electoral.

Afirmația de mai sus nu vine nici din vreun viceu de pe Telegram, nici de la vreun politician pro-rus și nici din vreo publicație ”suveranistă”, ”patrioată” sau alt eufemism pentru tușit în chirilică.

Nu! Afirmația șocantă de mai sus vine de la Gabriel Andreescu în paginile Hotnews. Conform domniei sale, alegerile nici nu trebuiau să se țină căci se poate democrație și fără alegeri. Nu, serios! Chiar așa a scris:

De ce sunt ele ținute de vreme ce alegerile nu reprezintă un scop în sine, ci au un rost doar ca parte a construcției democratice?

În acest moment acțiunea maligna a Rusiei are loc în văzul autorităților moldovene, a statelor Uniunii Europene și a lumii întregi. Alegerile din Moldova nu se pot desfășura nici liber, nici corect. Lumea liberă, și cea care poate decide, și cea care doar așteaptă tulburată, pare hipnotizată. Asistăm înghețați la un „ritual al alegerilor” care ne hotărăște soarta ca și cum nu am avea altceva de ales.[…]

Alegerile sunt indispensabile. Însă au sens numai după ce a fost finalizat procesul de curățire a răului produs sau pe cale să se producă. Alegerile trebuie amânate până când sunt asigurate condițiile de echitabilitate, de libertate și de competivitate a procesului electoral.

În logica Andreesciană, alegerile organizate de /pas/ și câștigate de /pas/ nu au fost nici libere și nici corecte iar opțiunea mai democratică ar fi fost amânarea lor până la Sfântu Așteaptă.

Măi oameni buni, voi vă citiți textele înainte să le publicați? Și nu mă adresez aici lui Gabriel Andreescu căruia la 73 de ani îi mai pot fi scuzate derapajele – ci redactorilor care au decis să preia acest nutreț spre a răspândi panic porn complet inutil.

Cu așa prieteni și aliați, la ce mai trebe ruși? Norocul tuturor că ”partida rusă” a fost coordonată de vite cornute. Dacă lucram pentru ruși, foloseam textul ăsta în seara alegerilor. La bugetul ăla, nu era o problemă să-l viralizez.

Ah, apropo de buget: dacă rusia chiar avea de unde să cheltuie 350 de milioane de dolari doar pe proiectul alegerilor parlamentare din Moldova, izbutea fie să nu se facă de râs (la urma urmei blocul pro-rus a scos cel mai prost scor evăr) și sigur și precis se vedeau pe undeva banii ăia.

Totalul încasărilor la bugetul de stat din taxe și impozite este de 66 miliarde lei moldovenești – adică aproximativ 3,9 miliarde de dolari. Ca să crezi că rusia a cheltuit 350 de milioane de dolari doar pe proiectul ăsta, înseamnă să crezi că prin Moldova au trecut în sub două luni aproape 10% din toate încasările la buget pe un an întreg al Republicii Moldova și cumva asta nu s-a văzut absolut pe nicăieri: nici în conturile pro-rușilor cunoscuți, nici în vreo vilă sau mașină nouă și nici între săracii ușor de cumpărat care brusc să fi avut bani zilele/lunile astea.

Cu tot respectul, dar dacă crezi (sau ai crezut) gogoașa cu 350 de milioane, este timpul să-ți diversifici sursele de informare și să reiei matematica și economia de bază.

Sursa pentru acea cifră este bloggerul ucrainean Dmytro Hordon. Se întâmplă că-mi place de Dmytro dar tocmai pentru că-mi place de el știu (pentru că-l urmăresc de prin 2009) că Dmytro e un maestru al propagandei programatice, nicidecum un analist economic. Dmytro este un partizan onest al cauzei antirusești și nu se sfiește să-ți admită că ar spune orice dacă asta ar mai enerva un rus sau ar mai provoca daune muscalistanului – calități pe care subsemnatul le admiră de peste 15 ani, de cu mult înainte să audă ANALiștii de la noi de el.

ÎNSĂ, una e bloggereala lui Dmytro Hordon și alta e când președintele Maia Sandu preia asemenea mesaje.

Și, în fine, le zici că-s alegeri. Hai, treacă-meargă. Dar foarte grav e că prea mulți (în special în România) nu au ieșit nici astăzi din modul de campanie. Iar asta face mai degrabă rău decât bine.

Mai trebuie și guvernat

Revin la Ileana Racheru:

Acum, reforma justiției este mai degrabă un eșec.[…]

Sistemul de justiție este în continuare extrem de precar, nu a fost reformat, nu știu dacă soluția care a fost adoptată inițial într-adevăr va funcționa.

O altă chestiune foarte importantă legată de Republica Moldova este sărăcia. Dacă ne uităm în sondaje, undeva la aproape 30% din populație trăiește la limita sărăciei. Tot 30% sau 40% aproape spun că principala lor preocupare este creșterea prețurilor și traiul zilnic. Într-adevăr, în perioada PAS, salariile și pensiile au crescut, dar în același timp, în contextul conflictului din Ucraina, inflația a fost extrem de mare.

Mai precis, inflația cumulată de când e /pas/ la putere sare binișor de 70% și asta doar pe cifrele oficiale (care, ca peste tot în Europa, subestimează grav inflația) și fără să ne mai deranjăm cu finețuri precum impactul asupra coșului de consum pe categorii de venit. Sau, mai pe românește, doare mai tare dacă se scumpește pâinea cu 20% decât dacă se scumpesc pantofii Chanel cu 20%.

Știu, știu, nu e vina /pas/ – atâta doar că în unele privințe chiar e. Spre exemplu, reformele fiscal-birocratice au venit abia în ultimele 3-4 luni. Măsurile nu sunt rele, dar ar fi fost de foarte mare ajutor să fi fost adoptate în octombrie 2021, nu în iunie 2025 și unele cu aplicabilitate abia din ianuarie 2026.

Taxele parafiscale (pentru eliberări documente) au crescut și cu 500% iar peste asta se adaugă și un supraimpozit mărit cu 300% pentru ”clădirile și terenurile intravilane neîngrijite, precum și pentru terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi” (sursa) – o măsură care nu e rea în sine, luată în modul, dar într-o țară cu mulți oameni plecați temporar (și 5 ani e tot temporar!) această măsură a creat multe probleme la țară.

”Planul de deoligarhizare” prezentat în 2023 nu suna chiar rău. Nu era nici grozav, dar putem fi cu toții de acord că era un început bun. Eh… problema e că practica a arătat atroce, ducând în derizoriu demersul cel puțin parțial.

Fie din autocenzură, fie din necunoaștere, comentatorii s-au ferit să discute lucrurile astea. Ba încă din RSR mi s-a zis pe față: ”Da’ ce te stresezi că oricum astea nu se aplică românilor/europenilor.” – însă, chiar așa fiind, unele mecanisme dubioase e mai bine să nu existe deloc. Azi îs ”ai noștri” (vorba vine) la putere, dar mâine poate nu-s iar mecanismele rămân.

Motivul pentru care guvernarea nu e o chestie simplă e tocmai pentru că nu oricine poate crea mecanisme de guvernanță care să ”țină” și când nu sunt ”ai lui” la putere și să fie tolerabile și din opoziție.

Da, știu, e situație excepțională și cu rusia nu joci corect. Complet de acord. Dar nu ne mai înțelegem când prin ”rusia” justificăm măsuri care nu afectează rusia deloc – ci taman cetățenii Republicii Moldova precum și afaceriștii și vizitatorii români și occidentali. Hai că nu e complicat! Dacă vă chinuiți puțin, înțelegeți!

Sigur, e perfect posibil și ca /pas/ să aibă noroc chior. De exemplu, regimul la Tiraspol chiar s-ar putea să bubuie anul ăsta. Dacă se întâmplă asta cât de cât pașnic, maMaia are loc în cărțile de istorie.

Sau Omul Oranj izbutește cumva în următoarele 18 luni să-l aducă cu picioarele pe pământ pe diliul ăla de la Kremlin. O încetare a focului în Ucraina ar aduce o infuzie uriașă de capital în Moldova (uriașă la standardul dimensiunii economiei moldovenești, să ne înțelegem) – ceea ce brusc ar rezolva o mulțime de probleme agasante pe care acum Guvernul le are și la care nu poate răspunde eficient nici dacă ar vrea.

Sau cetățeanul american Alexandru Munteanu, propunerea de premier pentru noul mandat, se dovedește mai competent decât pare la prima vedere. Nu e exclus. Sunt semne bune întrucât comuniștii de la The Guardian îl acuză de tot felul de vrute și nevrute. Generalmente, dacă te urăște The Guardian, faci ceva bine.

Dar chiar și dacă va călca într-unul din scenariile norocoase (lista de mai sus nu este exhaustivă), noul cabinet tot va trebui să fie capabil s-o gestioneze. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă, zice poporul. Iar deocamdată /pas/ nu ia notă de trecere la capitolele astea. Și o remarcă chiar și cei care le-au făcut campanie.

Până la urmă, rezultatul din Moldova e tot un fel de atâta s-a putut. Chiar dacă nu suntem cu toții de acord asupra a ce se putea mai mult (sau dacă se putea).

În loc de concluzii

Las aici ca să nu existe discuții pe când se va întâmpla: Guvernarea prin stări succesive de urgență și ocolirea mecanismelor democratice (adică ceea ce face /pas/ de 3 ani) merge până la un punct. Și când nu mai merge afli repede și foarte neplăcut.

La anu’ are șanse mari nen’to Orbán să afle asta. Știați că în Ungaria e stare de urgență de vreo 5 ani? Ultima dată prelungită săptămâna trecută și valabilă până în mai 2026. Da, știu, nu vă place comparația – dar guvernatul prin stări de urgență succesive e nasol indiferent cine-l face. Pe termen (suficient de) scurt, merge argumentul că-mi place de maMaia deci e okay și nu-mi place de Orbán deci nu e okay (povestea pe care și-o spun ordoliberalii de pe ambele maluri ale Prutului). Însă pe termen (suficient de) lung, spinarea cămilei se rupe oricum, vorba Partenerului Strategic.

Va exista un moment (sau o succesiune rapidă de momente) în următorii ani când Guvernul Republicii Moldova va avea nevoie de susținerea cât de cât onestă a populației pentru ceva important. Nu avem cum să știm ce e acel ceva. Poate o criză economică mai severă; poate un efort logistic și economic mai mare pentru a integra Transnistria pe repede-înainte (asta e foarte probabil, btw) sau poate ceva mai nasol la care nu pot sau nu vreau să mă gândesc.

Când va veni acel moment, vom avea o mulțime de analiști, comentaci și politicieni care vor privi uluiți când realitatea se va reinstala. Sigur, unii și atunci vor da vina pe alții – pe ruși, pe Comisia Europeană, pe francezi, pe reptilieni, pe români, pe nemți… fiecare cât îl va duce capul. Însă principalii vinovați vor fi pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt numerele 154 și 105, la Chișinău.

Am rugat Grok să-și imagineze alegerile parlamentare și cred că a făcut o treabă bună. Niște nameless faceless NPCs plus Igor Grosu, niște mesaje goale de conținut și ocazional amintit că-i totuși despre Moldova (mai ales că o parte bună din campanie chiar a fost despre altă țară). Partea proastă e că nu doar Grok a înțeles campania așa, ci și minimum 48% din cetățenii moldoveni. Iar abia aia e nasol.

Moldova n-a pierdut. Dar nici n-a câștigat. A făcut un 0-0 acasă după un meci urât și cu puține ocazii. Etapa a trecut, dar situația în clasament nu-i bună deloc. N-am găsit altă rimă.

Aia e. Ne vedem la podcast. Servim Cauza 🫡